Fluctuatia de personal si pastrarea angajatilor talentati si valorosi in cadrul companiei sunt doua dintre cele mai importante probleme pentru care managerii moderni sunt nevoiti sa gaseasca solutii viabile pe termen lung. Aceasta, pentru ca pe o piata concurentiala si dinamica este provocator sa-ti pastrezi angajatii motivati si loiali.
In cele ce urmeaza, aflam impreuna de ce este importanta retentia angajatilor si care sunt patru dintre metodele pentru a construi o strategie eficienta in ceea ce priveste forta de munca ce sta in spatele performantelor unei companii.
1. Transforma recrutarea intr-o prioritate
Primul pas catre o rata de retentie cat mai buna este recrutarea, etapa-cheie in care iti alegi cu cine vei lucra si in ce conditii, astfel incat viitorul angajat sa fie performant si sa ramana in companie cat mai mult timp. Construirea unui profil al angajatului pe care ti-l doresti, cu toate competentele, pregatirea si abilitatile necesare este foarte importanta, dar nu si suficienta, pentru ca nu poti vedea lucrurile doar din perspectiva ta, ci si din cea a viitorului angajat. Cu alte cuvinte, ia in calcul si ce asteptari au, in general, salariatii de valoare, pentru ca pe acestia ii vrei in echipa ta, si, mai ales, ce le poti tu oferi.
Candidatii foarte bine pregatiti si cu experienta nu sunt dispusi sa-si compromita valorile. Ei cauta angajatori care urmaresc aceleasi principii ca si ei. Totodata, accepta provocarile din care pot invata ceva si care... mai mult
Joi, 22 Aprilie 2021, ora 14:03
Google, Porsche, Amazon, Regina Maria, Enel si Mercedes Benz conduc topul celor mai doriti angajatori din Romania, releva un studiu realizat de Universum Global si eJobs, pe un esantion de peste 15.000 de respondenti.
Potrivit sursei citate, in acelasi top mai figureaza nume precum Banca Transilvania, Medicover, Procter & Gamble, Samsung, Oracle, BMW Group, Synevo sau Zentiva.
In ceea ce-i priveste pe studenti, lista companiilor pentru care si-ar dori sa lucreze include jucatori precum Google, L'Oreal, Regina Maria, Orange, Banca Transilvania, Samsung, Microsoft, Bayer sau Rompetrol.
Argumentele in functie de care respondentii au nominalizat companiile pentru care si-ar dori sa lucreze sunt in stransa legatura cu criteriile pe care le au in vedere atunci cand se gandesc la jobul ideal.
Astfel, atat profesionistii, cat si studentii isi doresc sa lucreze intr-o companie care sa le ofere echilibru intre viata personala si cea profesionala, sa aiba un job stabil si care sa ii ajute sa creasca, din punct de vedere profesional.
"Daca acestea sunt importante mai degraba in retentia la job, cand vine vorba de angajare, candidatii aplica la acele companii care ofera pachete salariale competitive, care isi trimit angajatii la traininguri si le sprijina dezvoltarea profesionala, care sunt cunoscute pentru stabilitate si pentru ca isi respecta angajatii.
Foarte important este sa ofere si sansa unor promovari rapide. Angajatorii ar trebui sa fie extrem de atenti la... mai mult
Miercuri, 04 Martie 2020, ora 16:44
Pe o piata a muncii tot mai dinamica, in care fisa postului se schimba de la o luna la alta, iar angajatii sunt din ce in ce mai exigenti, e destul de greu sa pastrezi oamenii valorosi de partea ta.
Tocmai din acest motiv, crearea unui ecosistem profesional in care angajatii sa isi doreasca sa ramana mai multa vreme este un factor esential pentru afacerea ta.
Mai exact, pentru succesul ei pe termen lung, pentru ca plecarile in masa nu afecteaza doar imaginea brandului pe piata, ci si randamentul intregii echipe si rezultatele firmei.
Prin urmare, in cele ce urmeaza vom discuta despre masurile de baza pe care trebuie sa le iei, in calitate de lider, pentru a pastra profesionistii in companie pentru mai mult timp. Tu tii cont de ele?
Recruteaza oamenii potriviti pentru job
Da, e cam greu sa iti dai seama dupa numai cateva interactiuni daca o persoana este potrivita sau nu pentru un anumit post. Dar retentia angajatilor este un proces care incepe inca din momentul recrutarii lor.
Practic, totul se rezuma la angajarea omului potrivit pentru jobul potrivit. Pentru ca atunci cand alegi un angajat care lucreaza exemplar, este pasionat de ceea ce face si, pe deasupra, isi doreste sa contribuie la dezvoltarea firmei, sansele ca el sa ramana alaturi de tine pentru mai mult timp sunt mult mai mari.
Respecta drepturile angajatilor tai
Regulile sunt simple din acest punct de vedere: plateste la timp salariile (exista acum chiar si un soft creat special pentru... mai mult
Luni, 07 Octombrie 2019, ora 11:28
Succesul unei companii tine inclusiv de gradul de sanatate al angajatilor acesteia. Tocmai de aceea, medicii si specialistii din industria sportiva recomanda ca firmele sa investeasca in consolidarea stilului de viata sanatos al angajatilor sai, prin oferirea de abonamente la sali de fitness si consiliere nutritionala si motivationala.
Irina Alionte, fondator al Bodyshape Transformation Center, explica de ce ar trebui o companie sa investeasca in sanatatea angajatilor si cum devin acestia mai eficienti odata ce sunt mai sanatosi.
"Incurajam companiile sa implementeze o cultura organizationala axata pe un stil de viata sanatos, bazat pe antrenamente, alimentatie sanatoasa si suport motivational. Sanatatea inseamna stare de bine, asadar printre beneficiile unor angajati sanatosi se regasesc retentia crescuta a personalului - o mai mare loialitate fata de companie, reducerea zilelor de concediu medical, reducerea nivelului de stres al salariatilor (sportul te elibereaza de toate grijile de peste zi), dar si sporirea eficientei si productivitatii echipei.
Un angajat sanatos, care face sport si este multumit cu forma sa fizica va fi mult mai fericit in cadrul companiei si mai eficient.
1. Se reduce stresul atat la nivel individual cat si la nivel de organizatie
2. Concentrarea si creativitatea vor fi imbunatatite
3. Creste nivelul de energie
4. Creste moralul si productivitatea
5. Creste nivelul de satisfactie profesionala
6. Se imbunatatesc toate elementele... mai mult
Joi, 27 Iunie 2019, ora 13:27
Up Romania, unul dintre principalii emitenti de bilete de valoare, poate emite de astazi tichete culturale pe suport de hartie si carduri culturale pentru companiile si angajatorii care vor dori sa motiveze si sa recompenseze suplimentar angajatii.
Acordarea tichetelor culturale este reglementata de Legea 165/2018.
"Posibilitatea acordarii de tichete culturale raspunde unei nevoi reale a companiilor care cauta instrumente si solutii creative pentru recrutarea, motivarea si retentia pe termen lung a angajatilor. Angajatorii au, incepand de astazi, un alt mijloc eficient pentru atragerea si pastrarea de noi talente. Pentru industriile creative si tech, unde lucreaza persoane tinere, dinamice, consumatori alerti de cultura si evenimente culturale, disponibilitatea cardului cultural ar trebui sa fie o veste buna", a subliniat Elena Pap, director general Up Romania.
Up Romania va pune la dispozitia utilizatorilor carduri si tichete Up Cultura. Valoarea minima a unui tichet cultural este de 10 lei, iar valoarea maxima este de 50 de lei. Daca sunt acordate lunar, valoarea acestora nu poate depasi 150 de lei pentru un angajat.
In cazul in care cardurile sau tichetele culturale sunt acordate pentru un eveniment, valoarea maxima lunara nu poate depasi 300 de lei.
Tichetele culturale se incadreaza in categoria cheltuielilor sociale si sunt deductibile la calculul impozitului de profit in limita a 5% din valoarea cheltuielilor cu salariile angajatilor.
La acordarea a... mai mult
Miercuri, 24 Aprilie 2019, ora 16:46
In anul 2017, profilul celor mai cautati angajati poate fi descris ca acela al unei persoane orientate spre rezultate, cu intiativa, adaptabila, organizata, flexibila, care accepta schimbarea, este "hard worker" si un bun comunicator, arata evaluarile realizate de Thomas Romania.
Pozitiile pentru care angajatorii romani si-au dorit cel mai mult sa faca evaluari au fost cele de Sales Manager, Program Manager, Team Leader si Project Manager.
In perioada 22-23 noiembrie 2018, se va desfasura, la Oradea, Conferinta Internationala Thomas - Innovation in People Management, eveniment aniversar gazduit de Hotel Ramada Oradea si prilejuit de implinirea a 20 de ani de Thomas International in Romania.
Experti internationali si lideri ai mediului de afaceri romanesc vor impartasi cu cei 200 de participanti din tara si din strainatate informatii privind cele mai recente tendinte si solutii care asigura succesul in managementul fortei de munca.
Printre subiectele dezbatute se vor afla integrarea Big Data in HR, era digitala in management, managementul frustrarii si al lucrului sub presiune, cum aduci inovatia in companie prin implicarea oamenilor s.a.
"Am decis sa dedicam aniversarii a 20 de ani de prezenta a Thomas International in Romania prima Conferinta Internationala Thomas - Inovare in Conducerea Oamenilor, pentru a le multumi partenerilor nostri dar si pentru a marca o etapa de maturizare a managementului resurselor umane in Romania, generata inclusiv de efortul... mai mult
Luni, 05 Noiembrie 2018, ora 11:55
Doi din zece salariati romani din mediul privat se declara loiali companiei pentru care lucreaza, in timp ce 70% spun ca ar lua in considerare o schimbare daca gasesc o varianta mai buna, iar la polul opus, 10% dintre ei nu cred deloc in loialitatea fata de un angajator, arata un studiu realizat de UP! Your Service, liderul global in construirea unei culturi superioare a serviciilor.
Principalul motiv care afecteaza loialitatea salariatilor romani fata de angajator este nerecunoasterea meritelor, sustin 44,8% dintre participantii la studiul UP! Your Service.
Bineinteles, un rol important il are si salariul, impreuna cu beneficiile extra-salariale acordate de companie (32,3% dintre respondenti), precum si volumul mare de munca (28%), mediul de lucru stresant (24,8%) ori controlul exagerat al activitatii (24%).
Loialitatea fata de locul de munca mai este influentata negativ si de lipsa oportunitatii de a avansa in cariera (20,6%), procesele de lucru greoaie (17,8%), relatia cu seful (16,8%), lipsa oportunitatii de dezvoltare pe plan profesional (16,5%), pedepsele sau penalizarile (14,2%) sau relatia cu colegii (12%).
"Desi salariul este cel mai important factor in alegerea locului de munca, acesta nu mai reprezinta principalul motiv pentru care un angajat paraseste angajatorul actual. De fapt, lipsa aprecierii este astazi cel mai important motiv pentru care angajatii iau in calcul schimbarea locului de munca. Aprecierea pe care o asteapta nu vine doar de la... mai mult
Marti, 16 Octombrie 2018, ora 11:34
Cand am inceput activitatea, acum 13 ani, principala intrebare era "Pe cine cunoasteti la ITM?".
Erau putini interesati de instruirea "pe bune" sau de elaborarea unor documente care sa reflecte realitatea din cadrul firmei.
De aceea, pe atunci ne luptam cu firmele concurente care facturau asa-zisa "taxa de protectie" si nu livrau nimic doar pentru simplul fapt ca erau arondate la ITM-urile locale.
Tot la vremea respectiva se lucra pe baza unor acte normative elaborate in perioada comunista. Ele erau foarte bine realizate dar total neactualizate, prin urmare, aveau putina sau foarte putina legatura cu realitatea.
Incet-incet situatia s-a schimbat, angajatorii solicita traininguri, este evaluata calitatea acestora, sunt transpuse proceduri de safety la nivel local si sunt solicitate inspectii de verificare a nivelului de conformare.
Departe de o "cultura a protectiei angajatului"
Suntem inca departe de o "cultura a protectiei angajatului" si asta pentru ca, asa cum este conceputa legislatia in acest moment, se pune foarte mult accent pe "productia de documente" si completarea fiselor si mai putin pe actiuni concrete, care sa protejeze realmente angajatul.
De aceea, nu putine sunt companiile care platesc doar pentru "dosarul" necesar in caz de control, abordarea fiind "doar o chestiune de hartii", in ciuda faptului ca doua articole din Codul Penal (340 si 350) prevad de patru ani incoace sanctiuni penale pentru nerespectarea masurilor legale privind... mai mult
Luni, 16 Iulie 2018, ora 10:48
Retentia angajatilor valorosi este vitala succesului si sanatatii afacerii tale, pe termen lung. Managerii sunt de acord cu faptul ca retentia celor mai buni angajati asigura satisfactia clientilor, succesul vanzarilor, satisfactia colegilor si a sefilor si instruirea potrivita in vederea cunoasterii organizatiei, dar si valorificarea capacitatii de invatare. Daca managerii pot cita atat de bine acesti factori, de ce adopta un comportament care, in mod frecvent, ii determina pe cei mai buni angajati sa-si dea demisia?Retentia angajatilor conteaza. Problemele organizationale, precum trainingurile si investitiile, angajatii nesiguri, esuarea retentiei angajatilor-cheie si multe altele sunt costisitoare. Diverse estimari sugereaza ca pierederea unui manager costa organizatia pana la 100% din salariul acestuia. Pierderea unui director executiv este si mai costisitoare. Unele estimari sustin pierderi de pana la dublul salariului anual, scrie about.com.
Retentia angajatilor este extrem de importanta si pentru un al doilea motiv, de ordin social. In urmatorii ani, vreme in care generatiile de 40-58 de ani se vor pensiona, generatiile care le vor urma reprezinta aproximativ 44 de milioane de oameni, cu varste cuprinse intre 25-34 de ani, comparativ cu cele 76 de milioane de oameni din generatiile pe cale de pensionare. Cu alte cuvinte, exista mult mai putini oameni care vor face parte din forta de munca.
Retentia angajatilor este una dintre masurile primare care trebuie luate... mai mult
Miercuri, 11 Martie 2009, ora 22:44