Orice construcţie este supusă unui anumit grad de degradare în timp. Acesta poate fi influenţat de modul de exploatare, de condiţiile de vreme sau de calitatea materialelor utilizate. O dată la
Acum, cand toate institutiile de arta si cultura sunt inchise, cand totul s-a anulat, amanat sau izolat, avem nevoie mai mare ca oricand de arta, pentru a merge inainte si a ramane intregi la creier.
Mii de monede si artefacte, obtinute de braconierii arheologici prin detectii neautorizate in situri din judetele Constanta si Tulcea, au fost descoperite si confiscate de politisti, intr-un dosar in
Aproximativ 20 de unelte antice au fost descoperite, din intamplare, in zona cetatii dacice Sarmizegetusa Regia, de catre un angajat al firmei de paza, au declarat reprezentantii Muzeului
Castelul Peles din Sinaia, un simbol al Romaniei, care se remarca prin arhitectura sa nu doar in tara, ci si in Europa, implineste, in 2014, 100 de ani de cand au fost finalizate lucrarile de
Criticata pentru fondurile de zeci de milioane de euro pe care le primeste de la bugetul public, BOR demonstreaza ca isi poate finanta proiectele inclusiv din bani europeni. Mitropolia Iasi
Unul dintre cei mai bogati oameni din lume, Sultanul Haji Hassanal Bolkiah, cunoscut mai degraba ca Sultanul din Brunei, a decis sa isi restaureze una dintre proprietati. Si o face cu stil...
Mobilierul cu design textil, mestesugit intr-un spirit ludic, iti poate transforma casa in acel "acasa" unde te simti in largul tau, in stilul tau. Culoarea si zambetul sunt elementele de baza la un
Guvernul intentioneaza sa organizeze o expozitie cu cele mai importante artefacte arheologice descoperite in timpul lucrarilor de constructie a autostrazilor, a anuntat, duminica, premierul Mihai
Centrul istoric al Sibiului cu strazile sale pietonale care unesc Piata Mare de Piata Mica si ii poarta pe turisti printre cladirile medievale restaurate reprezinta doar una dintre atractiile pe care
N-auzi decat suierul Oltului, in aer e un miros de fan si de padure, si-n fata ta se ridica mandra si uriasa manastirea. Putin mai in sus de izvoarele Caciulatei - care se bucurau de o faima
La 40 de kilometri de Bucuresti, in comuna Ciolpani, Vlad Paunescu a investit din 1993 incoace cateva zeci de milioane de euro in studiourile Castel Film. Intinse pe 12 hectare, studiourile lui au
Centrul istoric al Capitalei si-ar putea recapata stralucirea de alta data. Prin intermediul Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, numit sugestiv 'Un Bucuresti frumos', o parte a centrului
Ciudad de Mexico are forta cat sa se ia la tranta cu Universul. Se intinde doar pe orizontala, de frica seismelor. Chiar si asa, este pe locul trei in randul celor mai populate asezari urbane de pe
Fondat de fenicieni, colonizat apoi de grecii antici, stapanit pe rand de romani, bizantini, arabi si normanzi, orasul Palermo a facut parte din doua regate, cel napolitan si cel sicilian inainte de
Malaga este un ora? portuar in Andaluzia, in sudul Spaniei, pe coasta M?rii Mediterane, numit? Costa del Sol. Fenicienii au fondat ora?ul Malaka aici, in jurul anului 1000 i.Hr. Acest nume provine
Slovenia este una dintre cele mai mici ??ri din Europa si un t?ram absolut incant?tor. Turistul descoper? aici, laolalt?, franturi din Bavaria, Riviera Mediteranean?, Dun?re, Vene?ia ?i Balcani.