Kremlinul s-a aratat increzator, luni, cu privire la consecintele pe care le va avea arestarea directorului american al unuia dintre principalele fonduri de investitii in Rusia si a mai multor asociati ai sai, insistand ca aceasta nu ar trebui sa afecteze mediul de afaceri.
"Urmarim indeaproape evolutia situatiei si speram ca aceasta nu va afecta - nu trebuie sa afecteze - mediul de afaceri", a declarat purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, informeaza AFP.
"Aceasta se poate intampla in orice tara si poate viza orice om de afaceri", a adaugat el.
Americanul Michael Calvey, fondatorul si directorul fondului de investitii Baring Vostok, a fost arestat vineri, apoi plasat in arest preventiv in asteptarea unui proces pentru frauda, in care sunt implicate alte cinci persoane, arestate si ele pentru doua luni.
Acest caz este cel mai recent de pe o lunga lista de urmariri in justitie vizand directori de intreprinderi in Rusia, adesea suspectate ca ar fi motivate de reglari de conturi de natura comerciala sau politica, dar care vizeaza arareori cetateni straini. Acesta a provocat reactii vii in cercurile economice, in cadrul carora Baring Vostok este foarte respectat, generand temeri privind o lovitura data mediului de afaceri in Rusia, deja subminat, potrivit expertilor, de coruptie si lipsa de independenta a justitiei.
Cei arestati, printre care figureaza patru angajati ai Baring Vostok, sunt acuzati ca s-ar afla la originea unei fraude de cel putin... mai mult
Luni, 18 Februarie 2019, ora 13:57
Rusia va adopta o atitudine dura fata de Statele Unite in cazul in care Administratia Donald Trump va depasi "liniile rosii" in Siria, avertizeaza Konstantin Kosacev, presedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Consiliului Federatiei, Camera superioara a Parlamentului rus.
"In mod clar, exista o stare de intelegere a situatiei din Siria. Exista o intelegere a faptului ca sunt anumite linii rosii si ca reactia Rusiei va deveni dura daca aceste linii rosii vor fi depasite", a declarat Konstantin Kosacev in cursul unei reuniuni parlamentare pe tema situatiei din Siria.
Intrebat daca Administratia de la Washington cunoaste care sunt aceste "linii rosii", parlamentarul rus a raspuns afirmativ.
Kosacev a subliniat ca raidurile americane efectuate in Siria complica relatiile dintre SUA si Rusia.
"Noi am transmis clar ca partea rusa are control asupra situatiei si ca exista o strategie clara pentru avansarea relatiilor americano-ruse. Cu toate acestea, pentru a se inregistra progrese, este necesara vointa si din partea americanilor. Deocamdata, nu vedem acest lucru", a subliniat oficialul parlamentar rus, citat de agentia Tass.
Rusia a condamnat vehement decizia Statelor Unite de a lansa impreuna cu Marea Brtanie si Franta raiduri aeriene impotriva unor baze militare siriene.
Citeste si Putin condamna atacul din Siria si cere reunirea de urgenta a Consiliului de Securitate al ONU ...citeste mai departe despre "SUA, avertizate de un oficial rus sa nu depaseasca... mai mult
Luni, 16 Aprilie 2018, ora 20:48
Secretarul de Stat american Rex Tillerson nu va fi primit de catre presedintele rus Vladimir Putin in cadrul vizitei americanului la Moscova, saptamana aceasta, a anuntat luni un purtator de cuvant al Kremlinului.
Insa seful diplomatiei americane se va intalni cu omologul sau rus, Seghei Lavrov, a precizat Dmitri Peskov, relateaza Reuters.
Atacul cu rachete de croaziera din Siria a aratat o lipsa de vointa totala a Washingtonului de a coopera in dosarul sirian, a apreciat reprezentantul Kremlinului.
SUA au bombardat Siria Prima reactie a Kremlinului: Atacul inrautateste relatiile dintre Rusia si America
Indemnarea presedintelui sirian Bashar al-Assad sa paraseasca puterea nu va ajuta la solutionarea crizei, a avertizat Peskov.
Schimbare de discurs: Ambasadorul lui Trump la ONU spune ca alungarea lui Assad este prioritate a SUA
"Nu exista vreo alternativa" la negocierile de pace de la Geneva si Astana, a apreciat reprezentantul Kremlinului.
La o zi dupoa atacul asupra bazei aeriene din Siria, Rex Tillerson declara ca "Ori Rusia a fost complice, ori pur si simplu incompetenta" legat de procesul eliminarii arsenalul chimic sirian, conform Fox News. Secretarul de Stat american anuntase ca acesta va fi unul dintre subiectele de discutie care va fi dezbatut la Moscova, in vizita de stat.
Rusia si Iranul au transmis un avertisment dur, duminica seara, SUA, spunand ca au depasit o "linie rosie" si promitand sa raspunda in forta daca va mai urma un act... mai mult
Luni, 10 Aprilie 2017, ora 15:46
Cu doar cateva saptamani inaintea unei vizite oficiale in Japonia, de la care intreaga lume astepta semnarea unui acord de pace intre cele doua tari, Vladimir Putin a decis sa instaleze baterii de rachete antinavale in arhipelagul Kurilelor, o zona disputata intre Moscova si Tokyo.
Japonezii au promis ca vor veni cu un raspuns pe masura, chiar daca rusii au mentionat ca stationarea rachetelor balistice intercontinentale in zona face parte dintr-un program de antrenament al fortelor armate, informeaza IB Times.
Disputa in legatura cu insulele Kurile dateaza de mai bine de 70 de ani, nici pana la aceasta ora neexistand un tratat de pace intre Tokyo si Moscova, dupa finalul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.
Pentru japonezi, instalarea bateriilor de rachete rusesti Bal si Bastion in insulele pe care Moscova le-a ocupat la sfarsitul razboiului reprezinta o provocare care nu poate ramane fara raspuns.
"Aceasta situatie are o semnificatie foarte serioasa. Vom lua masurile necesare, dupa ce vom analiza problema in detaliu", a explicat Fumio Kishida, ministrul de Externe al Japoniei.
Cu toate acestea, Kishida spera ca vizita oficiala programata de Vladimir Putin in Japonia, pentru luna viitoare, sa relanseze discutiile privind incheierea pacii intre cele doua tari.
Punctul de vedere este impartasit si de premierul Shinzo Abe, care a calificat lipsa unui tratat de pace intre Moscova si Tokyo drept o anomalie.
Amplasarea rachetelor pe insulele disputate de Rusia... mai mult
Vineri, 25 Noiembrie 2016, ora 17:45
1Comentariile de campanie ale presedintelui ales al SUA, Donald Trump, cu privire la dezinteresul tarilor aliate de a asigura finantarea necesara functionarii optime a Aliantei Nord-Atlantice, a pus pe jar mai multe state membre NATO.
Cresteti bugetele de Aparare! - au cerut la unison ministrii de Externe din Lituania si Letonia, aflati in vizita la Paris, informeaza Bloomberg.
"Sa ne implicam!"
Statele baltice se tem cel mai mult de o posibila agresiune a Rusiei in regiune, modelul crizei din Ucraina si a anexarii Crimeei peste noapte dandu-le fiori reci oficialilor din cele trei republici ex-sovietice.
"Poate ca modul in care Donald Trump a expus acest lucru a fost dur, dar criticile sale sunt intemeietate si trebuie sa facem ceva in aceasta privinta. Acum este momentul sa ne implicam si nu sa ne vaitam", a punctat ministrul lituanian de Externe, Linas Linkevicius.
Surprinzatoarea victorie a candidatului republican la Casa Alba a pus pe jar intreaga Europa, in timpul campaniei Trump declarand ca NATO a devenit un organism invechit, iar statele membre care nu isi respecta angajamentul de a contribui cu 2% din PIB la bugetul de Aparare nu ar trebui sa fie sprijinite de catre armata americana in caz de agresiune.
Mai mult, dupa castigarea alegerilor, Donald Trump s-a intretinut la telefon cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, ambii stabilind ca relatia SUA-Rusia trebuie sa cunoasca o detensionare.
Doar cinci state membre NATO au reusit sa atinga... mai mult
Joi, 17 Noiembrie 2016, ora 08:14
Statele Unite au transmis "semnale" in sensul intentiei de a incepe sa remedieze relatiile cu Rusia, afectate de criza din Ucraina, afirma ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de site-ul agentiei Reuters.
Statele Unite si Uniunea Europeana au impus o serie de sanctiuni Rusiei, pe fondul crizei din estul Ucrainei. Moscova a luat masuri simetrice. Cu toate acestea, Rusia si Statele Unite au continuat cooperarea in anumite domenii, inclusiv pentru semnarea acordului nuclear international cu Iranul.
Serghei Lavrov a subliniat ca Administratia de la ...citeste mai departe despre "Lavrov: SUA dau semne ca vor sa remedieze relatia cu Rusia" pe Ziare.com mai mult
Luni, 24 August 2015, ora 20:21
Relatiile dintre SUA si Rusia sunt grav deteriorate si viitorul lor este incert in contextul actualelor tensiuni, a declarat marti seara diplomatul american John Tefft, numit de presedintele Barack Obama in postul de ambasador al Washingtonului la Moscova.
"Relatiile noastre cu Rusia se confrunta in prezent cu probleme grave si viitorul lor este incert", a declarat Tefft in cadrul unor audieri in Senatul american in vederea confirmarii sale in functia de sef al misiunii diplomatice a SUA in Federatia Rusa, dupa cum relateaza RIA Novosti.
SUA nu vor recunoaste niciodata anexarea Crimeii si considera Rusia responsabila pentru destabilizarea situatiei din Ucraina, a mai afirmat viitorul ambasador american la Moscova.
In aceasta situatie, a subliniat John Tefft, SUA trebuie sa continue discutiile cu Rusia pentru a se asigura ca "oficialii si cetatenii rusi inteleg politica americana, interesele si valorile sale". In acelasi timp, a mai afirmat Tefft, "pentru a elabora o abordare eficienta si avizata in aceasta criza, guvernul SUA trebuie sa stie cat se poate de exact ce gandeste partea rusa, care sunt obiectivele ei si de ce rusii adopta anumite pozitii, chiar daca noi le consideram inacceptabile".
In pofida acestor tensiuni si a sanctiunilor adoptate de Washington impotriva Moscovei, Teftt a promis, conform aceleiasi surse, "promovarea intereselor economice" ale companiilor americane prezente in Rusia.
De amintit ca Moscova a acceptat la inceputul lunii iulie... mai mult
Miercuri, 30 Iulie 2014, ora 13:00
Presedintele SUA, Barack Obama, a sosit joi la Sankt Petersburg (nord-vestul Rusiei), unde va participa la lucrarile summitului G20, ale carui lucrari stau sub semnul crizei in Siria, relateaza AFP si RIA Novosti.
Boeingul 747 "Air Force One" a aterizat pe pista aeroportului din Sankt Petersburg in jurul orei locale 14:05 (10h05GMT), liderul american venind de la Stockholm.
Dupa o vizita de 24 de ore in Suedia, Obama va incerca la G20 sa se asigure de o sustinere tot mai larga pentru o interventie militara impotriva regimului sirian, noteaza AFP.
O intalnire bilaterala cu presedintele rus Vladimir Putin nu figureaza oficial pe agenda sefului administratiei de la Washington. Cu toate acestea, Iuri Usakov, consilierul pe probleme politice al liderului de la Kremlin, nu a exclus ca cei doi sefi de stat sa poarte un dialog cu ocazia acestui summit.
In ajun, Vladimir Putin chiar a afirmat ca, in cadrul unei posibile intrevederi cu omologul sau american, si-ar dori sa discute probleme de dezarmare, aspecte legate de economia mondiala, situatia din Siria, Coreea de Nord si Iran. mai mult
Joi, 05 Septembrie 2013, ora 14:50
Pretul platit de Romania pentru relatiile inghetate cu Rusia este enorm, iar formula Putin - Mihai Razvan Ungureanu ar putea readuce Romania pe lista de prieteni. Ce impact economic ar avea o relatie buna cu noul presedinte al Rusiei?
Vladimir Putin este vazut de multi ca fiind salvatorul Rusiei, cel care, dupa doua mandate de presedinte si unul de premier, a ridicat statul inghenunchiat pe vremea lui Boris Eltin.
Revenirea sa pe prima pozitie, dupa ce a impartit puterea cu mana sa dreapta, Dimitri Medvedev, nu este o surpriza pentru nimeni. De fapt, schimbarile vor fi minore sau inexistente pe plan intern, Putin fiind considerat adevaratul carmaci al statului si pana acum.
"La nivelul Federatiei Ruse nu vor fi schimbari. Putin conducea si pana acum, mai ales pe plan economic, de pe scaunul de prim-ministru", a declarat consultantul financiar, Ionel Blanculescu, pentru Business24. "La nivelul relatiilor cu Romania, insa, pot aparea schimbari majore pozitive pentru tara noastra".
Inainte de alegerile prezidentiale din Rusia, premierul Mihai-Razvan Ungureanu trimitea un comunicat in care declara ca vrea "un dialog care sa clarifice si sa rezolve tensiunile existente" intre cele doua tari. In plus, Federatia Rusa reprezinta pentru Romania "un partener economic important, de valoare", dupa cum adauga Ungureanu.
Pretul inghetului
Romania nu mai este demult in "zona de prietenie" a Rusiei, relatiile dintre cele doua state fiind caracterizate de cele mai... mai mult
Luni, 05 Martie 2012, ora 12:05