Al XIX-lea congres al Partidului Comunist din China ar putea aduce in fruntea institutiilor cheie din tara un esalon de cadre noi, cu o atitudine mult mai indrazneata in gestionarea problemelor economice si financiare ale tarii.
Viziunea acestora ar putea schimba dinamica cresterii inregistrate de a doua mare economie a lumii, crede Li Daokui, fost consilier in cadrul Bancii Nationale a Chinei, citat de CNBC.
Congresul ar urma sa fie organizat in luna octombrie a acestui an, iar Li, acum decan al facultatii Schwarzman din cadrul Universitatii Tsinghua, crede ca momentul va marca un schimb de generatii in conducerea statului.
"Noii oficiali care vor ocupa posturi de conducere au fost monitorizati pentru multa vreme. Nu le va fi teama sa ia decizii radicale, deoarece nu au de ce sa se teama de o eventuala ancheta a organismelor anticoruptie", exolica fostul consilier al bancii centrale.
Efectul se va face simtit in cursul anului viitor, cand Li Daokui crede ca economia tarii va creste cu 7%, fata de 6,7% cat indica prognoza pe anul in curs.
In prezent, rata de crestere economica a Chinei este cea mai scazuta din ultimii 26 de ani.
Noile decizii asteptate de la rezerva de cadre a partidului se refera la reformarea companiilor de stat neperformante din China, pana acum increngaturile coruptiei existente in sistemul dominat de Partidul Comunist reusind sa bolocheze orice tentativa de restructurare si eficientizare a acestora.
Din 2012 si pana in prezent,... mai mult
Miercuri, 28 Iunie 2017, ora 06:43
Revenirea economiei americane si mult asteptata crestere a ratei dobanzii la dolar nu este vazuta cu ochi buni de toata lumea. Hao Hong, seful analistilor de la Bocom International, vorbeste chiar de o criza, in conditiile in care tot el a pronosticat corect socul de pe piata de capital din China.
Aprecierea dolarului ar putea fi factorul declansator pentru o noua criza financiara, prevede analistul chinez. "Ori de cate ori contul curent al Statelor Unite s-a imbuntatit, concomitent cu dolarul, undeva in lume, o tara a intrat intr-un soi de criza", a explicat Hao Hong pentru Bloomberg.
Criza lichiditatilor
Pentru Hong, o criza a lichiditatilor in dolari este iminenta, cel putin din perspectiva oferita de piata chineza.
Vulnerabilitatile sunt reprezentate de piata imobiliara din Hong Kong, serviciile de creditare online din China si imprumuturile in dolari realizate de coporatiile din aceasta tara.
Evolutia yuanului din acest an, cu un curs depreciat cu 4,2% in fata dolarului american fata de 2014, demonstreaza ca marile companii din China, obisnuite sa se imprumute in valute straine, au inceput sa cumpere masiv dolari pentru a se proteja in fata unor posibile pierderi.
"Vedem companii care au inceput sa plateasca rapid imprumuturile in dolari si care reduc, astfel, o parte din riscuri, dar nu pe toate", constata Hong.
Imprumuturi masive
Riscuri majore se intrevad si in industria financiara online din China, unde nivelul datoriilor contractate a... mai mult
Miercuri, 23 Decembrie 2015, ora 14:08
1Expertii Fondului Monetar International sunt decisi sa recomande adoptarea yuanului chinezesc drept valuta de rezerva in operatiunile institutiei financiare internationale, au dezvaluit surse din cadrul FMI.
Urmatoare sedinta tehnica a FMI este programata pentru luna noiembrie, moment in care conducerea institutiei ar putea anunta recomandarea pentru includerea yuanului in cosul valutelor de rezerva alaturi de dolar, lira sterlina, euro si yen, anunta Reuters.
La mana oficialilor
Trei experti din cadrul insititutiei au declarat sub protectia anonimatului ca ciorna raportului care va fi prezentat in noiembrie nu evidentiaza niciun obstacol tehnic in calea transformarii yuanului in moneda folosita in cadrul operatiunilor financiare ale FMI.
"Din punct de vedere tehnic totul decurge asa cum trebuie si nu se intrevad nici obstacole politice.
Raportul inclina pentru includerea yuanului in cosul valutelor de rezerva, dar lasa aceasta decizie la latitudinea board-ului", a explicat unul dintre oficialii FMI.
Beijingul se afla la a doua incercare de a oferi yuanului statutul de valuta de rezerva a FMI, de aceasta data existand indicii ca institutia internationala va accepta folosirea monedei chinezesti in tranzactii incepand cu ultimul trimestru al anului viitor.
Pentru oficialii chinezi acest fapt ar putea reprezenta o diminuare a influentei dolarului in economia tarii, ca si in regiunea Asia-Pacific.
Conform unui purtator de cuvant al FMI, raportul va... mai mult
Luni, 26 Octombrie 2015, ora 13:25
Beijingul a dat publicitatii planul de reforma adresat mamutilor industriali neperformanti detinuti de statul chinez, printre masuri figurand privatizarea partiala a acestora, curatarea organigramei stufoase si integrarea lor in piata competitionala.
Liniile reformatoare din sectorul industrial au fost adoptate cu majoritate de voturi in cadrul plenarei sustinute de Comitetul Central al Partidului Comunist si de Consiliul de Stat (guvernul Chinei), anunta agentia Sputnik.
Planurile de reforma, care prevad si introducerea capitalului privat in sectorul industrial de stat din China, sunt asteptate sa dea rezultate in urmatorii 5 ani.
"Reforma va avea un efect pozitiv asupra impulsului de crestere economica si va asigura sustenabilitatea acesteia", a explicat Xu Hongcai, director economic al Centrului de Schimburi Economice Internationale din Beijing.
Din punctul sau de vedere, introducerea investitorilor privati in actionariatul marilor firme de stat din China va duce la un control mai bun al bilantului raportat de marii mamuti industriali si la o buna dozare a stimulentelor in cadrul marilor intreprinderi.
Firmele de stat vor fi incurajate sa atraga investitori privati pentru diversificarea actionariatului, iar unele vor fi supuse restructurarii pentru a li se pregati listarea la bursa.
Sectorul companiilor de stat va fi impartit in societati comerciale si regii nationale de interes public. In sectoarele telecomunicatii, petrol si gaze, energie electrica... mai mult
Luni, 14 Septembrie 2015, ora 17:55
Pentru analistii economici, ritmul de dezvoltare al Chinei nu este doar un mister oriental, ci o adevarata metoda de tortura asiatica, capetele luminate nefiind in stare sa cada de acord asupra evolutiei viitoare a economiei chineze. Raspunsurile elaborate pana acum de analistii a doua organizatii prestigioase si un renumit economist de la Harvard indica traiectorii contrare.
In timp ce analistii incearca sa incadreze intr-un tipar evolutia economica a statului asiatic, problema scaderii Produsului Intern Brut in China este una de natura sa transmita socuri la nivel global. China ramane in continuare un mister pentru economisti, dar si un punct nevralgic al economiei globale, pana cand o mai clara prognoza va stabili cursul evenimentelor viitore, relateaza publicatia BusinessWeek.
Directii diferite
Pentru analistii David Hoffman si Andrew Polk, ambii membri ai Conference Board, stagnarea cresterii economice in China este inevitabila, cei doi impartasind o viziune comuna conform careia ritmul descendent al cresterii economice va ajunge la 4% in 2020. O alta analiza a Asia Society Policy Institute prevede o crestere de 6% a PIB-ului din China in 2020. Ambele studii au fost publicate cu doua saptamani in urma, moment in care oficialii de la Beijing au dat publicitatii raportul privind evolutia economica din trimestrul al treilea, nivelul de 7,3% fiind cel mai redus din ultimii cinci ani.
Cu o luna in urma, fostul director al Trezoreriei americane Larry Summers si... mai mult
Marti, 04 Noiembrie 2014, ora 08:28
1Test suprem in viitorul apropiat pentru relatiile dintre Statele Unite si liderul economic mondial China, pe un fond al cautarii unor noi identitatii ale celor doua mari puteri.
Ultimul bastion comunist incearca sa pastreze o forma de guvernare a unei maini de fier in manusa de catifea, in timp ce Washingtonul cauta o redefinire a pozitiei sale la nivel global dupa criza mondiala declansata in 2008, scrie The Economist.
Decenii de impliniri marete
Ultimii douazeci de ani s-au dovedit unii de crestere economica constanta intr-o China care s-a adaptat rapid unei forme de socialism cu fata umana, depasind prin eforturi diplomatice sustinute socul evenimentelor din Piata Tienanmen. Statutul de putere economica mondiala a adus o alta influenta Chinei, chiar daca sute de milioane de chinezi traiesc inca sub pragul saraciei. Propaganda oficiala poate folosi acum aerul occidental al marilor orase, al aeroporturilor luxoase si al programelor spatiale ambitioase, fapt ce ridica noi pretentii in fata partenerilor internationali.
China pare sa stie ce isi doreste pe viitor, chiar daca nu si-a facut inca o strategie pentru obtinerea in mod facil si sigur a acestor lucruri. In linii mari, populatia doreste mentinerea trendului ascendent al economiei, scop primordial pentru liderii politici de la Beijing prin prisma influentei pe care o ofera bunastarea populatiei, asa cum arata o ampla analiza din The Economist.
Schimbari de forma
Modificarile introduse in politica... mai mult
Luni, 25 August 2014, ora 08:32
China a prezentat vineri reforme destinate limitarii influentei statului in economie, cum ar fi obligarea companiilor publice sa cedeze 30% din profit pentru finantarea asigurarilor sociale, masura care le va reduce excesul de lichiditati si care va favoriza concurenta companiilor private.
Documentul difuzat de agentia China Noua descrie masurile adoptate la plenara Partidului Comunist incheiata marti, relateaza AFP.
Astfel, guvernul va cere companiilor de stat ca 30% din profit sa fie cedat guvernului pentru finantarea sistemului asigurarilor sociale. Pana acum, companiile de stat plateau guvernului dividende de 5%-20% din profitul net.
Prin reducerea lichiditatilor uriase ale companiilor de stat, masura va contribui la diminuarea supracapacitatii de productie a acestora, endemica, si va crea conditiile unei concurente mai puternice din partea sectorului privat, considera Liu Ligang, analist la banca ANZ.
China va permite totodata investitorilor din sectorul privat sa detina participatii la proiecte finantate de stat.
China va permite infiintarea de banci private
O alta masura este permisiunea infiintarii unor banci (de dimensiuni modeste) si a unor companii financiare private. In prezent, numai un numar mic de banci private sunt autorizate sa opereze in China.
Autoritatile de la Beijing au confirmat si intentia de accelerare a liberalizarii dobanzilor. Banca centrala chineza a renuntat in luna iulie la controlul asupra dobanzilor pentru... mai mult
Vineri, 15 Noiembrie 2013, ora 19:00
Viitoarele schimbari politice din China constituie o oportunitate pentru aceasta tara de a actiona in directia accelerarii reformelor si a stimularii inovatiei, a transmis joi Camera de Comert a Uniunii Europene in China.
In urmatoarele saptamani, Partidul Comunist va efectua o reorganizare a pozitiilor de conducere, proces care are loc o data la zece ani, Hu Jintao urmand sa demisioneze din functia de secretar general inainte de a renunta, in martie, la pozitia de presedinte al tarii, relateaza EUbusiness.
Actualul vicepresedinte, Xi Jinping, il va inlocui cel mai probabil pe Hu Jintao in ambele posturi, in cadrul unui proces extrem de atent orchestrat, insa noua generatie de lideri ai Chinei se va confrunta cu provocarea de a impulsiona ritmul de crestere economica, care pierde din viteza.
"Inaintea tranzitiei intre generatii la conducere, China are o sansa istorica de a-si ridica economia la un nou nivel", a precizat, in raportul sau anual, Camera de Comert a UE in China.
Camera de Comert a UE mai noteaza ca insasi China, in ultimul sau plan economic pe cinci ani, a inteles nevoia de a-si schimba modelul de crestere, de la unul bazat pe investitii ale statului la unul in care domina principiile pietei.
Camera de Comert a UE si alte asociatii ale companiilor straine cer de mult timp Chinei sa permita implementarea investitiilor straine in aceasta tara.
Oficialii UE mentioneaza ca in China exista bariere legislative in calea accesului pe piata, dobanzi... mai mult
Joi, 06 Septembrie 2012, ora 09:30
Indoielile asupra Chinei vin in valuri la fiecare cativa ani. Cu toate acestea, an de an, China a sfidat indoielnicii si a ramas in cursa, perpetuand miracolul de dezvoltare chinez, care pare ca-si urmeaza cursul. Daca principalele preocupari in momentul de fata sunt legate de inflatie, de investitiile in exces, de cresterea salariilor si de creditele bancare neperformante, expertii avertizeaza ca China ar putea putea deveni victim propriilor masuri. Exista totusi un sambure de adevar la multe dintre preocuparile actuale, in special cu privire la inflatie. Iata zece motive pentru care nu trebuie sa diagnosticam China dupa modelul altor economii.Strategia
Incepand cu 1953, China si-a incadrat obiectivele macro intr-un plan de 5 ani, cu initiative politice menite sa atinga obiectivele propuse.
Cel de-al 12-lea plan cincinal recent adoptat ar putea fi un punct de cotitura strategic care sa inaugureze trecerea de la modelul unei productii de succes din ultimii 30 de ani catre o societate de consum infloritoare.
Angajament
Consolidata prin Revolutia culturala din 1970, conducerea Chinei pune stabilitatea pe primul loc.
Un astfel de angajament a servit destul de bine in China pentru a evita daunele colaterale de pe urma crizei din 2008-2009.
Aceasta va juca un rol la fel de important in conducerea luptei impotriva inflatiei si impotriva deteriorarii calitatii creditelor.
Reforme valide
Angajamentul Chinei pentru stabilitate este extrem de puternic.
Mai mult de 30 de ani de... mai mult
Vineri, 27 Mai 2011, ora 18:45