Grecia ar putea fi scutita de plata unei parti din datoria publica imensa pe care a acumulat-o, dupa ce guvernul de la Atena a reusit sa obtina un acord preliminar in acest sens, pe langa cei peste 10 miliarde de euro pe care tocmai i-a primit de la creditorii internationali, pentru a reusi sa-si plateasca alte datorii mai vechi.
Detaliile acordului privind restructurarea datoriei publice elene vor fi puse la punct abia in 2018, dupa alegerile generale din Germania, arata Bloomberg.
De unde atata bunavointa? Europa trebuie sa arate ca lucrurile merg snur si ca este mai bine in Uniune decat in afara ei, cred specialistii, ca un exemplu pentru Marea Britanie, care trebuie sa decida daca mai ramane sau nu in UE.
Altfel, Germania si Olanda evita sa sustina deschis ideea restructurarii datoriilor facute de eleni, temandu-se de reactia alegatorilor de acasa, deja enervati de lunga odisee a programelor bailout dedicate Greciei.
Cu toate acestea, odata trecuta perioada alegerilor generale din cele doua tari, grecii ar putea beneficia de usurarea poverii datoriei publice.
"Seamana mai mult cu un acord de convenienta. Grecia avea nevoie de bani acum, fiind deja in intarziere cu returnarea imprumuturilor. Europa avea nevoie sa manifeste o pozitie stabila inaintea referendumului din 23 iunie, din Marea Britanie", considera Peter Rosenstreich, seful departamentului de strategii de piata din cadrul Swissquote Bank.
Transa de 10,3 miliarde de euro din al treilea... mai mult
Miercuri, 25 Mai 2016, ora 13:42
1Grecia are in fata un weekend crucial, avand in vedere ca are nevoie de un nou program de salvare, iar liderii tuturor statelor membre UE se vor aduna, duminica, la Bruxelles, pentru a discuta despre criza elena.
Ironie greceasca - reformele lui Tsipras, mai dure decat ale creditorilor. Planul, trimis la Bruxelles
Soarta Greciei se hotaraste duminica, la un nou summit. Participa toti liderii UE
Referendumul din 5 iulie a aratat ca populatia nu vrea noi masuri de austeritate, asa ca Guvernul de la Atena, condus de Alexis Tsipras, e nevoie sa puna pe masa un pachet de reforme care sa multumeasca pe toata lumea.
Referendumul aduce nori negri pe cerul Greciei
In aceste conditii, care va fi soarta Greciei? In zona euro sau in afara ei?
"Momentan, e prea devreme sa ma pronunt. Insa analistii de la Economist Intelligence Unit sustin ca exista o probabilitate de 60% ca Grecia sa paraseasca uniunea monetara. Procentul mi se pare putin cam mare, dar ce pot sa spun cu ...citeste mai departe despre "Analist Financial Times: Singura solutie pentru Grecia, pe care o stie si Germania" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 10 Iulie 2015, ora 07:50
Prim-ministrul grec Alexis Tsipras a sarbatorit succesul de la referendum drept o "victorie a democratiei", insa in alte democratii europene care au strans cureaua va fi greu de explicat cetatenilor de ce merita Atena atata generozitate.
Perspectiva furnizarii in continuare de asistenta financiara Greciei si restructurarea datoriei sale uriase - 180 la suta din PIB - este un subiect cu precadere dureros in tarile zonei euro care au trecut ele insele prin recesiune profunda si s-au zbatut sa revina la situatia economica mai buna, deseori luand aceleasi "medicamente" de austeritate la care grecii se opun atat de vehement, scrie Jan Cienski, pentru Politico.eu.
Razboiul din Ucraina, mai important decat criza datoriei din Grecia
Tsipras, primele declaratii dupa votul clar al grecilor: Vom negocia restructurarea datoriei, nu austeritate
Pentru a ajunge la un acord, Atena trebuie sa-si sustina punctul de vedere nu doar la Berlin sau Paris, ci si la Riga, Tallinn, Dublin, ...citeste mai departe despre "Tarile europene care i-ar putea spune un mare "Nu" Greciei" pe Ziare.com mai mult
Marti, 07 Iulie 2015, ora 14:52
Rezultatul referendumului din Grecia reprezinta o infrangere majora pentru creditorii externi, in frunte cu Germania condusa de Angela Merkel, care a insistat ca nu exista alta cale pentru eleni decat sa achite datoria uriasa.
Votul este o lectie dura pentru cei cu viziuni conservatoare, dar si pentru cei care cred ca Guvernul de la Atena e format din niste amatori sau din idealisti de stanga ce au de gand sa fenteze regulile si sa traiasca un fel de vis in stilul lui Che Guevara, arata jurnalistul Jim Edwards de la Business Insider.
Referendumul aduce nori negri pe cerul Greciei
Grecia, dupa un "nu" care zguduie Europa: Reactie transanta a Angelei Merkel
"Aceste idei sunt total gresite. Votul exprimat de greci reprezinta esenta capitalismului", sustine sursa citata.
Jurnalistul Business Insider aminteste ca Germania si restul UE au pornit de la ideea ca Grecia s-a indatorat, asa ca trebuie sa isi achite toate restantele. Liderii europeni au avut in cap ca este un drum ...citeste mai departe despre "Grecia a dat o lectie despre ce inseamna capitalismul cu adevarat" pe Ziare.com mai mult
Marti, 07 Iulie 2015, ora 07:19
Referendumul prin care grecii s-au opus, duminica, masurilor de austeritate cerute de creditorii tarii, in schimbul unui nou ajutor financiar, a provocat panica in Europa, dar si multa bucurie la Atena, unde rezultatul a fost salutat de populatie si de unii analisti economici.
Refuzul de a continua pe panta austeritatii impuse de Europa este vazut de majoritatea cetatenilor ca o dovada a demnitatii poporului grec, in ciuda ingrijorarilor provocate la nivel european.
In sprijinul acestei idei, economistul grec Isidoros Karderinis a declarat, luni, pentru Business24 ca datoria Greciei nu va fi platita niciodata si ca Europa ar trebui sa mai taie din sumele datorate, in loc ca Guvernul de la Atena sa taie din pensii si salarii.
"Poporul grec a transmis un mesaj puternic impotriva austeritatii in intreaga Europa, prin referendumul de duminica. Cetatenii greci, in ciuda propagandei alarmiste oribile si fara precedent din presa si in ciuda santajului Bancii Centrale Europene, a strigat un demn si mandru 'NU'.
Creditorii trebuie sa inteleaga, macar in al doisprezecelea ceas, ca datoria Greciei nu este sustenabila, ca nu va fi platita niciodata.
Singura solutie ramane stergerea unei parti a datoriei, ceea ce reprezinta o practica internationala uzuala, din moment ce s-a aplicat multor alte state din intreaga lume", a declarat Karderinis pentru Business24.
Grecia, pe muchie de cutit. Cum s-a ajuns aici si ce-i de facut - analiza Isidoros Karderinis
"In acelasi... mai mult
Luni, 06 Iulie 2015, ora 17:30
7Mai multi lideri din America Latina au felicitat poporul grec pentru ca a respins cu o mare majoritate planul creditorilor internationali ai Atenei si noile masuri de austeritate propuse de acestia, informeaza AFP.
"Grecia: Victoria totala a democratiei si a demnitatii", a scris Cristina Kirchner, presedintele Argentinei, intr-un mesaj pe Facebook, exprimand "in numele poporului si al guvernului argentinian intreaga solidaritate cu valorile poporului grec si cu liderii sai".
Ministrul grec de Finante si-a dat demisia: Accept dezgustul creditorilor cu mandrie
"Poporul grec a spus NU conditiilor imposibile si umilitoare care i s-au impus pentru o restructurare a datoriei sale externe", a scris Kirchner.
"Noi, argentinienii, stim despre ce este vorba. Speram ca Europa si liderii sai vor intelege mesajul de la urne. Nu putem cere nimanui sa-si semneze propriul act de deces", a adaugat ea.
Grecia a spus NU Europei: Tsipras ar urma sa se consulte cu Putin, Varoufakis si-a dat ...citeste mai departe despre "Grecia a spus NU Europei: Lideri din America Latina saluta votul de la referendum" pe Ziare.com mai mult
Luni, 06 Iulie 2015, ora 14:52
Tarile din zonele euro au incercat sa opreasca publicarea ultimului raport al FMI privind datoria Greciei, au precizat vineri surse apropiate acestui caz.
Se pare ca tarile euro ar fi incercat in zadar sa impiedice publicarea de catre FMI a unei analize sumbre despre datoria Greciei, care a dat un motiv in plus guvernului de stanga de la Atena sa strige ca este indreptatit apelul catre alegatori de a vota "nu" la referendum, transmite agentia Reuters, care citeaza sursele.
Se pare ca cei care au insistat pentru publicarea raportului in aceasta saptamana au fost americanii.
Premierul grec Alexis Tsipras s-a adresat din nou natiunii, vineri, sustinand ca cel mai recent raport al FMI demonstreaza ca are dreptate cand spune ca datoria tarii trebuie restructurata.
El i-a indemnat pe greci sa vina cu calm la referendum si sa aleaga calea pe care vor merge cantarind argumentele, nu sloganurile, si in acest fel sa vada ca singurul vot corect este "nu".
Raportul FMI a expus pe ...citeste mai departe despre "Criza in Grecia: Zona euro a incercat sa opreasca un raport FMI, americanii au insistat sa fie publicat - surse" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 03 Iulie 2015, ora 22:12
Ministrul grec de Finante Yanis Varoufakis a facut miercuri o noua mutare socanta in jocul pe care Atena il disputa in aceste zile cu creditorii europeni.
Varoufakis a publicat o lista in sase puncte cu motivele pentru care grecii ar trebui sa voteze "un mare NU" duminica la referendum.
Grecia, intre euro si dra (h) ma - Europa fierbe dupa ultimul discurs al lui Tsipras: Vrem sa ajutam, dar nu cu forta - LIVE
Iata cele sase motive, prezentate de The Guardian:
"1. Negocierile au fost intarziate intentionat de creditorii Greciei, a) ca sa nu ne reduca datoria publica nesustenabil de mare si b) insistand ca ar trebui platita de cei mai afectati membri ai societatii noatre, copiii lor si nepotii lor.
2. FMI, guvernul SUA, multe alte guverne din lume si cele mai independente economii considera - ca si noi de altfel - ca datoria trebuie restructurata.
3. Eurogrupul a admis in noiembrie 2012 ca datoria ar trebui restructurata, insa refuza sa stabileasca un plan de ...citeste mai departe despre "Referendumul din Grecia: Ministrul de Finante da 6 motive pentru care sa se voteze un mare NU" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 01 Iulie 2015, ora 21:19
O noua runda de negocieri intre oficialii greci si creditorii internationali il face pe premierul Alexis Tsipras sa mai viseze inca o data la incheierea unui acord pentru deblocarea fondurilor de urgenta, in valoare de 7,2 miliarde de euro.
Euclid Tskalotos a preluat rolul de negociator-sef, dupa ce ministrul de Finante, Yanis Varoufakis, a fost exclus de la discutii, in urma remarcilor acide facute la adresa omologilor sai din zona euro.
In acelasi timp, jumatate dintre investitori cred ca Grecia va parasi zona euro in urmatoarele 12 luni, arata Reuters.
Grexit intr-un an
Varianta parasirii zonei euro de catre Grecia este una in care cred aproape 50% dintre investitori. Un sondaj de opinie efectuat in randul acestora de Sentix a dat un rezultat de 48,3% pentru optiunea Grexit in urmatoarele 12 luni.
Rezultatul arata ca 1 din 2 investitori nu pun mare pret pe angajamentele celor doua parti de a mentine Grecia in interiorul uniunii monetare europene, dupa cum constata si autorii sondajului.
"In 2012, presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, a calmat nelinistea investitorilor prin asumarea angajamentului sau de a pastra intacta zona euro. Se mai potriveste insa acest scenariu si in cazul Greciei de astazi?", se intreaba autorii studiului.
In aprilie, indicele care marcheaza optiunea de iesire a Greciei din zona euro a crescut la 48,3% fata de 36,8% cat inregistra in martie.
Nivelul neincrederii de acum este asemanator cu cel resimtit de... mai mult
Marti, 28 Aprilie 2015, ora 15:54
1