Piata pietrelor pretioase este afectata de recenta scadere dramatica a pretului diamantelor, iar viitorul pare nesigur pentru cei care au ales sa-si investeasca banii in acestea.
Saptamana aceasta, prognozele publicate de doua importante companii miniere din Londra arata un declin evident al pretului diamantelor brute de 9% si posibilitatea ca acesta sa scada in continuare, potrivit CNN Money.
Petra Diamonds, una din companiile britanice, arata ca declinul preturilor a inceput inca din vara anului trecut, dar continua sa evolueze constant.
Firma si-a ajustat prognoza de pret pentru anul in curs de la 152 dolari/carat la numai 130 de dolari.
Reprezentantii companiei considera ca o mare responsabilitate pentru deprecierea pretului pietrelor pretioase o poarta bijutierii specializati in prelucrarea diamantelor brute.
Nevoia stringenta de lichiditati a acestora pare sa fi influentat piata. Inchiderea Bancii de Diamante din Anvers, petrecuta in ultimul trimestru al anului trecut, a accentuat si mai mult trendul descendent al valorii pietrelor pretioase.
Belgia este unul dintre pionii principali pe harta globala a comertului cu pietre pretioase, iar banca din Anvers avea un rol important in sustinerea financiara a acestei industrii.
Pretul bijuteriilor ramane ridicat
Asta nu inseamna ca vei gasi chilipiruri prin colectiile de bijuterii expuse de marile case de moda. La fel ca si in cazul prabusirii pietei petrolului, consumatorii vor beneficia cu... mai mult
Joi, 29 Ianuarie 2015, ora 13:00