Niciun investitor nu a cumparat caietul de sarcini pentru privatizarea Postei Romane, a anuntat directorul general al companiei de stat, Ion Smeeianu, care a precizat ca privatizarea Postei se amana din nou.
Potentialii investitori interesati sa participe la privatizarea Postei Romane au solicitat prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante dupa ce ANAF a calculat, in urma unui control, noi datorii fiscale, de 107 milioane lei (25 milioane euro).
Initial, ofertele pentru preluarea pachetului majoritar la Posta Romana ar fi trebuit depuse pana la 11 aprilie. Guvernul a prelungit termenul cu o luna si jumatate, ca urmare a solicitarilor transmise de potentialii investitori, care cer acum o noua amanare.
Concedieri masive in perioada urmatoare
Directorul general al Postei Romane a mentionat ca in ultimul an au fost disponibilizati peste 2.000 de salariati si ca vor continua reducerile de personal si anul acesta, pentru a redresa compania.
De asemenea, peste 400 de persoane au semnat, recent, contracte aditionale la contractele de munca prin care sunt de acord sa fie redus timpul de munca.
"Normarea, facuta pe baza unor date statistice, a aratat ca 4.458 de salariati trebuie disponibilizati. Din acestia, daca cifra va ramane valabila dupa verificarea din teren, raman in jur de 4.000 de salariati, dupa scaderea celor peste 400 care au semnat reducerea. Azi (marti - n.red) e ultima zi pe teren si maine reincep discutiile cu sindicatele", a... mai mult
Marti, 28 Mai 2013, ora 12:13
Numarul de angajati ai Postei Romane si salariile din companie vor scadea in perioada urmatoare, ca urmare a diminuarii volumului de prestatii postale, la nivel national si international, potrivit operatorului de profil, detinut de Ministerul Comunicatiilor.
"Scaderea volumului de prestatii postale la nivel national si international determina reducerea necesarului de forta de munca. Cea mai recenta normare efectuata in cadrul Postei Romane, cu acordul scris al sindicatelor, a inclus verificarea si actualizarea datelor de trafic si a volumului de prestatii postale si a indicat o serie de diferente semnificative fata de volumul de munca estimat acum patru ani", se arata intr-un comunicat al Postei.
Conducerea Postei Romane, de comun acord cu salariatii, cauta solutii "pentru a pastra echilibrul intre drepturile salariale si volumul real de activitate", potrivit sursei citate.
"Conducerea Postei Romane a incheiat cu Sindicatul Lucratorilor Postali din Romania, in septembrie 2012, un acord care prevedea, printre altele, aplicarea rezultatelor normarii efectuate in anul 2011", se mentioneaza in comunicat.
Astfel, in octombrie 2012 conducerea Postei Romane si sindicatul au convenit culegerea datelor de trafic aferente lunilor septembrie si octombrie 2012, in vederea estimarii necesarului de personal de exploatare postala precum si pentru gradarea agentiilor postale.
"In cadrul normarii realizate, fata de ultimele date existente (din anul 2009), s-au constatat o... mai mult
Luni, 15 Aprilie 2013, ora 16:16
Posta Romana nu va efectua disponibilizari colective in acest an, a declarat directorul companiei, Ion Smeeianu.
"In acest moment, nu se intentioneaza a fi facute disponbilizari colective sau reduceri salariale pentru restul anului 2012 , in afara de cele naturale (demisii,
pensionari etc.)", a declarat in cadrul unui comunicat de presa oficialul Postei Romane.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, a facut marti o declaratie similara, spunand ca Executivul nu a luat nicio decizie referitoare la diminuarea salariilor angajatilor de la Compania Nationala Posta Romana sau la disponibilizari de personal.
Totusi, ministrul a spus ca privatizarea Postei Romane, asa cum a fost discutata cu FMI, se poate face doar in conditiile in care compania este eficienta.
Posta Romana este cel mai mare operator de profil si dispune de o retea teritoriala de aproximativ 7.100 de oficii postale.
Actionarii operatorului sunt Ministerul Comunicatiilor, cu o participatie de 75%, si Fondul Proprietatea, care detine 25% din capital.
In 2011, cifra de afaceri a CNPR a scazut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, in timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finantelor Publice.
La finele anului trecut, compania avea datorii totale de 556,9 milioane de lei, iar numarul mediu de salariati a scazut cu peste 2.500, la 32.124 de persoane. mai mult
Miercuri, 29 August 2012, ora 13:34
Posta Romana estimeaza ca va obtine in acest an un profit brut de 2 milioane lei, fata de o pierdere de 182,9 milioane lei in 2011, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli pentru 2012, aprobat de Guvern si publicat miercuri in Monitorul Oficial.
Veniturile totale ale Postei Romane sunt estimate la 1,314 miliarde lei in 2012, im scadere fata de 1,314 miliarde lei in 2011, din care 1,28 milioane lei venituri din exploatare, potrivit NewsIn.
Totodata, cheltuielile totale se cifreaza la 1,312 miliarde lei, fata de 1,498 miliarde lei anul trecut.
Cheltuielile cu personalul sunt estimate la 873,676 lei.
Potrivit bugetului de venituri si cheltuieli, numarul progrozat de personal la finele anului 2012 este de 31.506, in scadere cu 618 persoane fata de 2011, iar castigul mediu lunar pe salariat de ridica la 1.653 lei/persoana, in crestere cu 1,4 lei.
Guvernul a aprobat saptamana trecuta strategia de privatizare a Postei Romane, a anuntat ministrul de Finante Florin Georgescu, precizand ca "este prevazuta privatizarea in propor?ie de minim 20%".
In privinta sumelor pe care statul roman ar putea sa le incaseze in urma acestei privatizari, Georgescu a explicat ca "trebuie facute evaluarile de catre consultantul de specialitate ?i, in cateva saptamani, vor fi facute ?i asemenea evaluari".
Posta Romana a obtinut in primul trimestru un profit net de 15,3 milioane lei, fata de o pierdere de 14,8 milioane lei in perioada similara din 2011, pe fondul reducerii... mai mult
Miercuri, 01 August 2012, ora 18:57
Prezenta teritoriala extinsa a Postei Romane califica institutia sa poata deveni operator mobil virtual /MVNO/, a declarat, marti, Marius Fecioru, secretar de stat in Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale.
"Posta Romana, in acest moment, are o prezenta teritoriala extrem de masiva chiar si dupa reducerile de personal facute de comun acord cu Fondul Monetar International. Posta Romana are piata care ar putea justifica deschiderea unui asemenea MVNO, la fel si Serviciul National de Radiocomunicatii. Daca ne uitam la partea cealalta a businessului, si ma refer aici la marii operatori, dupa cum ati vazut si in dezbaterile de la ANCOM cu alte ocazii, exista o mare temere pe de o parte, dar acestia gasesc si un potential de business pe care il pot face cu furnizorii de servicii MVNO pentru ca businessul acesta, pe langa faptul ca se adreseaza furnizorului de platforma catre clienti, mai vorbim si despre un business colateral extrem de important intre furnizorul de platforma si operator", a afirmat Fecioru.
Potrivit oficialului, pe viitor ar putea exista obligatia pentru operatorii de telefonie mobila pentru a accepta si platforme MVNO.
Analistii straini estimeaza ca numarul conexiunilor globale MVNO va ajunge, pana in 2015, la 85,6 milioane.
Publicatia Comunicatii Mobile, alaturi de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) si Consiliul Concurentei, organizeaza, marti, prima dezbatere publica pe subiectul... mai mult
Marti, 24 Aprilie 2012, ora 13:50
Compania Nationala Posta Romana si-a redus la jumatate pierderile in primul semestru, la 35 milioane lei, fata de cele inregistrate in primele sase luni din 2010, de 70,33 milioane lei, pe fondul reducerii cheltuielilor, potrivit datelor transmise de companie."Reducerea cu aproximativ 50% a pierderii inregistrate de Posta Romana in semestrul I din 2011, comparativ cu perioada similara a anului 2010, s-a realizat in principal pe seama unui control mult mai riguros al cheltuielilor efectuate, concretizat prin renegocierea unor contracte aflate in derulare in vederea obtinerii unor tarife sau conditii mai avantajoase pentru Posta Romana (monitorizare interventii, mentenanta si intretinere cladiri, platforma aeriana, servicii telecomunicatii), dar si prin internalizarea unor servicii incepand cu semestrul II din 2010 (procesare numerar, transport numerar - septembrie 2010, servicii de mentenanta si intretinere cladiri, servicii curatenie - iunie 2011)", se arata in datele transmise de Posta Romana, la solicitarea agentiei NewsIn.
De asemenea, a fost redus comisionul de ridicare a numerarului din banci, in urma negocierilor cu bancile, a fost reziliat contractul privind inchirierea platformei aeriene in februarie 2011 si a fost amanata acordarea in anul 2011 a cadourilor in bani pentru salariati cu ocazia Sarbatorilor Pascale si Zilei de 1 Iunie.
In plus, incepand cu luna februarie 2011, a fost suspendata plata de catre CNPR a contributiilor la fondurile de pensii facultative... mai mult
Duminica, 31 Iulie 2011, ora 11:08