Ministrul de Finante, Viorel Stefan, a negat, miercuri, ca Guvernul vrea sa renunte la cota unica de impozitare. El a precizat, insa, ca se urmareste ca nivelul acesteia sa fie redus la 10% de la 1 ianuarie 2018, urmand ca aceasta cota de impozitare sa se aplice venitului global al unei gospodarii.
Potrivit ministrului, notiunea de gospodarie inseamna "un grup de persoane, indiferent daca sunt rude sau nu, care au un patrimoniu comun".
Totodata, Viorel Stefan a subliniat ca Executivul vrea sa introduca neimpozitarea veniturilor sub 2.000 de lei.
Ministrul a precizat insa ca impozitarea veniturilor va fi globalizata.
"Globalizarea impozitarii veniturilor inseamna ca, daca un salariat realizeaza venituri principale din relatii de munca, el va plati 10% impozit pe venit in fiecare luna, dar la sfarsitul anului, pana in luna mai a anului urmator, va depune o declaratie fiscala in legatura cu toate veniturile realizate si va avea loc o regularizare", a declarat Stefan, potrivit News.ro.
Prin regularizare, contribuabilul fie va trebui sa mai plateasca la Fisc, in caz ca a avut venituri suplimentare, fie i se vor deduce anumite sume.
Ministrul nu a spus insa care vor fi cheltuielile contribuabililor care vor putea fi deductibile de la impozitare. El a precizat ca, in functie de politica de stimulare a unor activitati adoptata de Guvern, acestea ar putea fi contributiile la pilonul II de pensii, asigurarile private de sanatate sau cheltuielile cu educatia... mai mult
Miercuri, 12 Aprilie 2017, ora 19:00
Cota unica de impozitare va fi redusa de la 16% la 14% din ianuarie 2019, conform proiectului noului Cod Fiscal elaborat de Guvern.
Masura este luata "pentru asigurarea competitivitatii pe piata unica europeana, in conditiile adoptarii monedei unice", arata un comunicat remis Ziare.com.
Proiect Cod Fiscal: Ce se va intampla cu CAS si CASS de anul viitor
Proiectul noului Cod Fiscal contine urmatoarele:
Reducerea cotei de impozit pe profit de la 16% in prezent la 14% incepand cu 1 ianuarie 2019Reducerea cotei de impozit pe venit de la 16% in prezent la 14% incepand cu 1 ianuarie 2019Reducerea cotei de impozit pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti de la 16% in prezent la 14% incepand cu 1 ianuarie 2019.
Guvernul considera ca reducerea cotei unice va conduce la modificarea comportamentului ...citeste mai departe despre "Cota unica se modifica - Ce planuri are Ponta pentru urmatorii ani" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 18 Februarie 2015, ora 14:15
Cota unica de impozitare va fi redusa de la 16% la 14% din ianuarie 2019, conform proiectului noului Cod Fiscal.
Reducerea va diminua incasarile la buget cu 4,8 miliarde lei in 2019, dar va genera si venituri suplimentare de 2,3 miliarde lei din TVA, contributii sociale, impozit pe salarii, si ca urmare a crearii de noi locuri de munca, impactul bugetar net fiind 2,5 miliarde lei, scrie Mediafax.
Guvernul anticipeaza, prin reducerea cotei unice, o crestere economica suplimentara de circa 0,5 puncte procentuale, cresterea numarului de locuri de munca cu circa 50 mii persoane si cresterea suplimentara a investitiilor cu 1,1 puncte procentuale. mai mult
Miercuri, 18 Februarie 2015, ora 13:19
Cota unica va fi mentinuta in 2015, intrucat trecerea la impozitarea progresiva a venitului presupune aspecte tehnice, de declarare si plata, care nu pot fi implementate pana atunci, a declarat ministrul Finantelor, Ioana Petrescu, evitand sa raspunda catre ce formula de taxare opteaza.
"Sigur mentinem cota unica de impozitare pentru companii. Sincer nu cred ca se poate realiza din 2015. Exista mai multe aspecte tehnice (...) In viitorul foarte apropiat nu vad sa se poata face. Presupune schimbari majore, cum se declara si se plateste", a aratat Petrescu.
Ministrul Finantelor a recunoscut ca trecerea la impozitarea progresiva este trecuta atat in programul de guvernare, cat si in strategia fiscal-bugetara, ca o forma de relaxarea a fiscalitatii pentru persoanele cu venituri reduse, dar a refuzat sa raspunda la intrebarea directa daca este de parere ca ar trebui sa se renunte la cota unica.
"Cred ca in momentul in care se va lua decizia, daca se va lua, trebuie sa se faca o analiza in ce mod aceasta impozitare este vazuta ca o relaxare fiscala pentru cei cu venituri mici. Primul pas este sa decizi daca doresti", a spus Petrescu.
Ea a precizat ca in niciun caz nu se va renunta la cota unica de impozitare a profitului, de 16%.
In Strategia fiscal-bugetara 2014-2016, postata pe site-ul Ministerului Finantelor in primavara anului trecut si aprobata tot in 2013 de Guvern si Parlament, se afirma, la capitolul privind "Tendinte ale principalelor taxe si impozite pe... mai mult
Joi, 29 Mai 2014, ora 16:03
Scenariul de baza al bugetului pe 2014 include continuarea indexarii pensiilor cu 4% si cresterea fondului de salarii in sectorul public cu 3%, a declarat joi ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, la postul de televiziune Antena 3.
"Avem o schita a bugetului pe 2014, un scenariu de baza, de lucru, care include continuarea indexarii pensiilor cu 4% si cresterea fondului de salarii total cu aproximativ rata inflatiei, cu circa 3%. In interiorul acestei cresteri insa, majoritatea se duce pe plata hotararilor judecatoresti definitive.
Cand s-au taiat salariile cu 25%, multi bugetari au dat statul in judecata, au si castigat si apoi s-a dat o ordonanta in 2011 care a esalonat plata acestor drepturi castigate in instanta, in 2012 - 5% din suma totala datorata, in 2013 - 10%, iar anul viitor - 25%, circa doua miliarde de lei", a spus Liviu Voinea.
Ministrul delegat pentru buget s-a referit si la conditiile care fac posibila reducerea la 12% a cotei unice de impozitare.
"Fie creste colectarea semnificativ, prin reorganizarea ANAF, fie gasim alte surse de venituri la buget, fie se taie din alta parte, ca sa se acopere pierderea de venituri din astfel de masuri de stimulare fiscala", a afirmat Liviu Voinea. mai mult
Vineri, 23 August 2013, ora 12:16
Noul ministru al Muncii, Mariana Campeanu, a reluat joi o tema despre care s-a tot discutat in interiorul USL, inca din luna mai, anul trecut: schimbarea cotei unice de impozitare, care se va aplica diferit pentru salariile mici.
Mai mult, premierul Vitor Ponta a declarat joi seara ca masura va fi aplicata incepand cu 2013, daca USL castiga alegerile in toamna.
Uniunea Social Liberala (USL) a prezentat anul trecut, in luna mai, viziunea sa asupra impozitului progresiv care se aplica salariilor. Respectiv, pentru salariile de 800 de lei, angajatorul ar urma sa plateasca un impozit de 8%, pentru salariile intre 800 de lei si 1.600 de lei, angajatorul ar urma sa plateasca o cota de 12%, iar pentru veniturile ce depasesc 1.600 de lei pe luna, cota unica de platit ar fi de 16%.
Insa ce schimbari, concrete, vor avea loc dupa aplicarea cotei progresive?
Senatorul PNL Varujan Vosganian a declarat pentru Business24 ca daca angajatorul a negociat cu angajatul salariul net, in momentul angajarii, in urma aplicarii noilor cote de impozitare va avea de castigat. Daca a negociat salariul brut, va iesi in castig salariatul.
"Depinde cum s-a negociat, dar in principiu, avantajul este al angajatorului. Angajatorii, in timp, mai maresc salariile, daca scade costul cu munca", afirma Vosganian.
"Nu stiu daca fara crestere economica isi vor permite sa mareasca salariile, dar este o resursa pentru dezvoltare, ar putea sa mai angajeze oameni, ar putea sa mai cumpere ceva... mai mult
Vineri, 11 Mai 2012, ora 08:08
Cota unica de impozitare de 16% va fi mentinuta, dar, din 2013, se vor aplica cote mai mici in cazul salariilor sub 1.600 de lei, a declarat, miercuri, ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Mariana Campeanu.
"Cota unica de 16% se mentine, dar pentru ca avem categorii defavorizate si pentru ca salariul minim, din punctul meu de vedere si din noile conceptii ale Uniunii Europene, nu creste suficient de mult nici in aceasta viziune (majorarea la 800 de lei, conform programului de guvernare al USL n.r), trebuie protejate aceste categorii care, mai ales prin contracte pe perioada determinata, nu vor depasi salariul minim pe economie.
De aceea, vom aplica niste cote mai mici de 16%, din 2013. Pana in 800 de lei, pentru ca sunt persoane care lucreaza patru ore si au sub 800 de lei, de exemplu, cota va fi de 8%, intre salariul minim si 1.600 de lei va fi de 12%, iar peste va fi de 16%", a explicat Mariana Campeanu.
Aceasta a precizat ca s-a convenit un nivel maxim al cotei de impozitare de 16% "si i se spune in continuare cota unica, desi vom avea si acele cote mai mici, pentru ca ea se aplica si la profit, tot 16% si la altele". mai mult
Joi, 10 Mai 2012, ora 09:04
Reducerea cotei unice de impozitare de la 16% la 10%, adoptata de Senat, reprezinta o masura care nu poate fi aplicata in prezent si nu va fi aprobata de catre Camera Deputatilor, care este camera decizionala in acest caz, a declarat, miercuri seara, premierul Emil Boc, informeaza Mediafax. "Aceasta masura nu poate fi aplicata in acest moment, in conditiile bugetului pentru 2011 si sunt convins ca nu va fi aprobata in Camera Deputatilor. Este benefic sau de dorit, dar acum nu se poate aplica, este nevoie de predictibilitate si stabilitate in sistemul de taxe", a spus Boc, la postul public de televiziune.
Senatul a adoptat, marti, o propunere legislativa pentru reducerea , de la 16% la 10%, a cotei de impozitare aferente veniturilor din activitati independente, salarii, cedarea folosintei bunurilor, investitii, pensii, activitati agricole, premii si alte surse.
Seful misiunii Fondului Monetar International pentru Romania, Jeffrey Franks, a transmis, miercuri, ca FMI anticipeaza ca autoritatile romane vor lua masuri astfel incat reducerea cotei unice la 10% sa nu fie promulgata, in contextul in care Guvernul si-a reiterat angajamentul puternic fata de acordul de finantare externa, iar o astfel de masura ar duce la ratarea tintei de deficit bugetar in 2011. mai mult
Miercuri, 24 Noiembrie 2010, ora 23:53
Partizanii impozitarii liniare (zisa si cota unica) si-au intensificat sustinerile dupa ce PSD a prezentat o grila de impozitare progresiva in cazul ca ar reveni la guvernare. Din pacate, dincolo de argumente teoretice si faptice, au adus pe tapet si virtuti ipotetice sau chiar nereale ale respectivului sistem de impozitare. Inainte de toate, acesta este prezentat ca fiind o abordare de dreapta. De dreapta, pe naiba!
Toate tarile considerate "liberale" practica, dimpotriva, impozitarea progresiva. Si aceasta este mentinuta si daca la guvernare se afla stanga sau dreapta in tara respectiva.
De fapt, impozitarea liniara este doar o abordare rudimentara, practicata de tarile primitive in conceptie si administrare economico-sociala.
Sustinatorii cotei unice exploateaza de fapt confuzia, care exista la nivelul oamenilor cu pregatire economica precara, intre impozitul unic si impozitul mic, fara a intelege ca liniaritatea impunerii ii afecteaza relativ tocmai pe ei, retinandu-li-se acelasi procent dintr-o suma absoluta mult mai mica, in timp ce acelora cu venituri ridicate le raman dupa retineri sume absolute mult mai mari.
Partizanii cotei unice gasesc tocmai in acest lucru o virtute, pe care nu se sfiesc s-o numeasca sprijinirea motivatiei muncii, in sensul ca ai fi indemnat sa muncesti mai mult intrucat nu ti se ia proportional mai mult, ca in cazul impozitarii progresive!
Nu este - ba chiar deloc - asa! In primul rand, pentru ca impozitarea liniara nu poate fi, in mod... mai mult
Marti, 26 Octombrie 2010, ora 00:21