Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
Datoria globală, în continuă creștere, a ajuns la un nivel record de 307.000 de miliarde de dolari. SUA, Italia și Marea Britanie ridică cele mai mari îngrijorări, au declarat mai mult de 20
Comisia Europeana a solicitat Frantei si Italiei sa-si mentina angajamentele de reducere a cheltuielilor publice in timp ce isi reformeaza economiile, transmite Reuters.
Neincrederea italienilor in economie a scazut la un nivel record in octombrie 2012, inregistrand cea mai mica valoare din 1996, cand au inceput sa se realizeze astfel de statistici. Europa se teme si
Spania, asa cum a facut si Grecia, a cerut ajutor extern pentru recapitalizarea bancilor. Spania la fel ca Grecia a depasit pragul psihologic de 7% la randamentul obligatiunilor pe zece ani. Pana
Reprezentantii bancilor centrale considera ca este mai usor sa sustina economiile tarilor decat sa stimuleze expansiunea, pe masura ce perspectiva pierderii inregistrate de Japonia se intrevede la
Datoria de stat din zona euro a crescut anul trecut la nivelul record de 87,2% din PIB, de la 85,3% din PIB in 2010, reflectand imprumuturile luate de guverne pentru a acoperi deficitele bugetare si
Claudiu Doltu, secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice, vorbeste intr-un interviu acordat Business24, despre modul costisitor in care Romania si-a atras investitorii straini dupa 1991 si
Meciul de maine seara dintre Bayern Munchen si Chelsea pare sa fie o reinterpretare, la firul ierbii, a situatiei economice din Europa: mangement practic, nemtesc, versus pierderi pe toate partile,
Comisarul european din partea Belgiei, Karel De Gucht, a atras atentia ca tara sa si-ar putea pierde increderea pe pietele financiare, la fel ca Grecia si Italia, daca nu formeaza repede un nou
Presedintele portughez, Anibal Cavaco Silva, sustine ca Banca Centrala Europeana (BCE) ar putea opri raspandirea crizei financiare de pe continentul european, daca ar incepe achizitia "previzibila si
Tarile bogate trebuie sa invete de la tarile sarace cum sa faca fata crizei. Daca inainte de recesiune statele mai putin dezvoltate erau "oaia neagra" a lumii dominate de plutocratie, caci si-au
Romania a pierdut in acest an zece pozitii in clasamentul mondial privind usurinta de face afaceri, pana pe locul 55 din 183, dupa ce a progresat la un singur criteriu si a inrautatit situatia la
Datoriile Rusiei, ale Ucrainei precum si ale altor state din Europa de Est au ajuns la un nivel critic.Daca intreaga politica globala de salvare a economiei va da gres, prabusirea va fi destul de