Proiectul de lege denumit şi „Legea Păcănelelor” a fost adoptat marți, 9 aprilie, în plenul Camerei Deputaţilor cu 243 de voturi „pentru", patru abţineri, iar doi deputaţi nu au votat.
Peste două milioane de ambalaje au fost returnate de consumatori, în luna ianuarie, prin intermediul Sistemului de Garanție Returnare (SGR), potrivit informațiilor prezentate recent de către
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) anunţă, vineri, că a observat, în ultimele zile, apariţia unor conturi şi videoclipuri sponsorizate care promovează tentative de
Telefonul mobil este o realitate prezenta in cele mai diverse medii sociale. Din capitala pana in ultimul catun in care exista semnal GSM poti ramane conectat cu servicii de date si voce. Ramane sa
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) anunță că, începând cu data de 1 septembrie 2021, va intensifica activitatea de control al biletelor
Fiecare firma, indiferent de gradul de dezvoltare sau de domeniul de activitate, elaboreaza strategii pentru a-si mari profitul si pentru a atrage cat mai multi clienti, cautand cele mai bune
La cat de accesibil si de popular e internetul astazi nu e de mirare ca ponderea bugetelor alocate campaniilor de outbound si inbound marketing tinde sa creasca in favoarea celor din urma.
Se spune ca publicitatea este mama succesului, iar daca vrei sa ai o afacere care sa-ti aduca profit, trebuie sa investesti si in promovare. Afla chiar acum care sunt cele mai bune metode prin care
A inceput activitatea profesionala in corporatie, apoi s-a implicat in cresterea unui magazin online. Experienta profesionala i-a aratat ca Romania are nevoie de sfatuitori buni pentru cei care vor
Guvernul german se afla in posesia unor probe care arata ca Huawei, primul producator mondial de echipamente de telecomunicatii, a colaborat cu serviciile chineze de informatii, dezvaluie in editia
Daca ar fi existat in 1930, Facebook i-ar fi oferit lui Hitler o platforma pentru disiminarea credintelor sale antisemite, a declarat actorul britanic de comedie Sacha Baron Cohen cu ocazia unui
In ziua de azi, motoarele de cautare au devenit o parte normala a vietii noastre, si sunt folosite zilnic de milioane de utilizatori. Google detine 90% din piata motoarelor de cautare si
Romanii sunt ingrijorati privind compromiterea datelor de acces si personale si malware-ul, insa, in acelasi timp, un sfert dintre ei nu isi verifica setarile de securitate, arata un studiu Google
Conform celor mai recente predictii facute de analistii de la Statista, in 2019 circa 85 de miliarde de dolari vor fi cheltuiti in publicitatea programatica la nivel global.
Cel mai mare portal independent de stiri din Ungaria si-a inchis pentru scurt timp luni prima pagina online pentru a trage un semnal de alarma in legatura cu ceea ce considera a fi declinul
Cosmin Bardan are doar 25 de ani si o afacere care ii aduce vanzari anuale de 1 milion de dolari. Nu a mostenit niciun business si nici nu a venit cu "bani de acasa". S-a luptat sa obtina o bursa in
Comisia Europeana vrea sa impoziteze marile companii din domeniul tehnologiei digitale, precum Amazon, Google si Facebook, in functie de locul in care sunt utilizatorii, nu de cel al sediului, cu o
Compania Facebook a anuntat, joi, o modificare majora a news feed-ului (fluxul de informatii, n. red.). De acum inainte vor avea prioritate continuturile distribuite de familii si de prieteni, in
Reteaua sociala Facebook a determinat victoria actualului presedinte al SUA, Donald Trump, la alegerile din 2016, in timp ce Twitter i-a servit pentru a vorbi cu oamenii, a apreciat duminica Brad
Guvernantii se plang de dublul standard practicat de unele firme mari la alimentele comercializate in UE si in Romania, dar nici nu incurajeaza micii producatori sa isi vanda produsele curate si de
Opt moduri distincte de operare ale infractorilor cibernetice se fac remarcate in noul val de infractiuni comise in mediul online, arata cel mai nou raport al Europol.
Nu stiu daca boicotul impotriva produselor care au reclama la Antena 3 va provoca o reala paguba financiara acestei televiziuni. Inteleg ca deocamdata o singura banca a anuntat ca nu mai are
Gruparea terorista Statul Islamic (ISIL/Daesh) pierde teren, la propriu, pe zi ce trece. Ofensiva militara din Siria si Irak intretinuta de coalitia internationala condusa de SUA si de Rusia incepe
Gruparea de hackeri Anonymous vrea sa ia peste picior Statul Islamic si sa foloseasca impotriva jihadistilor retelele sociale utilizate pentru propaganda si pentru recrutare de noi adepti.
Utilizatorii care prefera sa navigheze pe Internet folosind Mozilla Firefox vor avea o surpriza neplacuta cand isi vor actualiza laptopul sau calculatorul la sistemul de operare Windows 10.
Urmand modelul europenilor, organizatiile pentru protectia consumatorilor din SUA cer ca gigantul IT Google sa respecte dreptul la intimitate al utilizatorilor.
Secretarul de Stat al Apararii din SUA, Ashton Carter, a solicitat guvernului de la Beijing sa opreasca procesul de construire a insulelor artificiale din Marea Chinei de Sud.