Celebrul economist american Nouriel Roubini, care a prevăzut criza din 2008, este cunoscut pe Wall Street pentru prognozele sale, dar și pentru predicțiile sale globale. Acum expertul avertizează
Crizele şi războaiele din ultimii ani au crescut decalajul dintre bogaţi şi săraci, într-un context în care averea celor cinci cei mai bogaţi oameni din lume s-a dublat din 2020 încoace, a
Ministerul Energiei a anunțat miercuri, 31 ianuarie, că are în analiză câteva opțiuni de modificare a OUG 27/2022 privind schema de plafonare – compensare a tarifelor la energie, în
Peste jumătate (56%) dintre români spun că vor face cheltuieli mai mari în perioada sărbătorilor din decembrie 2023 - ianuarie 2024, comparativ cu anul trecut, potrivit unui studiu referitor la
Banca Naţională a României (BNR) a menţinut la 7,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat la 4,8% pe cea pentru sfârşitul lui 2024, potrivit datelor prezentate vineri,
Ultimele prognoze ale Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP) arată scenarii favorabile, susținute de guvern pentru finalul lui 2023 și parcursul anului viitor.
Indiferent daca esti in cautarea unei idei de business, a unei proprietati imobiliare, a unui concert sau a unui muzeu, Bucurestiul este un oras al oportunitatilor, iar vibe-ul de oras cosmopolit
Actuala nesiguranta globala si ingrijorarea pe fondul crizei economice provocate de pandemia de coronavirus risca sa duca la declansarea unui alt razboi mondial, a avertizat seful fortelor armate
Ambasada Romaniei in Republica Moldova a reactionat luni la acuzatiile Ambasadei Federatiei Ruse referitoare la eroii romani, afirmand ca transformarea memoriei militarilor cazuti la datorie in
Primarul orasului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat miercuri seara, 28 octombrie, cat este de importanta respectarea regulilor de protectie sanitara, explicand ca trebuie sa "facem tot ceea ce tine
Cu aceasta crestere a pensiilor votata azi in Parlament suntem pe cale sa avem cel mai mare deficit din istoria noastra post-decembrista, de -11% din PIB, estimeaza BNR.
"Literatura este una dintre cele mai interesante si semnificative expresii ale umanitatii", spunea omul de afaceri american Phineas Taylor Barnum. Este o idee impartasita si de multi lideri din
Horatiu Potra (foto stanga), un fost veteran al Legiunii Straine franceze, devenit contractor privat in diferite razboaie civile africane, a fost pus sub control judiciar de Parchetul de pe langa
Ce au in comun barbatii cu stil? Sa fie oare pasiunea pentru haine scumpe? Preferintele pentru anumite case de moda, ale caror creatii le pun in evidenta anumite trasaturi de caracter? Nicideum! In
Romania sufera de blestemul prociclicitatii si de aceea e bine sa nu mai repetam erorile mari, inclusiv in constructia bugetului, a declarat, joi, in cadrul unui seminar de specialitate, Daniel
Pe 27 noiembrie 2019, CEO Conference - Shaping the Future - va reuni la Cluj-Napoca liderii celor mai mari companii din Romania pentru a discuta despre "Slowbalization - Leading in Turbulent times,
Donald Trump a evocat Debarcarea din Normandia, la 6 iunie 1944, in al Doilea Razboi Mondial, pentru a-si justifica hotararea de a nu interveni in favoarea kurzilor, vizati intr-o ofensiva a Turciei
Statele Unite vor trimite 200 de militari si rachete Patriot in Arabia Saudita, "in urma recentelor atacuri" atribuite de Washington Teheranului, a anuntat joi Pentagonul.
Vazut mult timp ca o ocupatie pentru pensionari, supus stigmatului, gradinaritul comunitar a devenit atat de popular printre tinerii germani incat s-a ajuns la liste de asteptare de pana la cinci ani
Considerat prima si una dintre cele mai faimoase arme cibernetice cunoscute, cu state vechi pe harta mondiala de malware, "viermele" Stuxnet, nascut in 2005, este extrem de "ambitios.
Presedintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat ca ar putea castiga razboiul din Afganistan intr-o saptamana, dar nu vrea sa "stearga tara de pe fata Pamantului".
Paharele de unica folosinta din carton au aparut pentru prima data in 1910, cand oamenii de afaceri L. Luelen si H. Moore au produs pentru prima data acest tip de recipiente.
Cancelarul german Angela Merkel a afirmat luni ca este in interesul Germaniei sa-si asume o mai mare responsabilitate la nivel global intr-un moment in care multilateralismul este obiectul unor
Presedintele american Donald Trump a incurcat Tarile Baltice din Europa cu cele din Balcani. In plus, Trump le-a reprosat liderilor Tarilor Baltice ca ar fi inceput razboaie in anii '90 care au dus
Democratia cunoaste un declin la nivel global, avertizeaza expertii in politica externa. Richard Haass, presedintele organizatiei americane non-profit Consiliul pentru Relatii Externe si un veteran
Opera "Tarancuta cu basma alba" de Nicolae Grigorescu a fost adjudecata, miercuri seara, in Licitatia Artmark de Toamna pentru 350.000 de euro, devenind cea mai bine vanduta lucrare a acestui artist,
Comisarul european pentru Buget, Gunther Oettinger, afirma ca proiectul UE este in "pericol de moarte", adaugand ca "unii din interiorul Europei vor sa slabeasca sau sa distruga" proiectul, printre
Donald Tusk, presedintele Consiliului European, a declarat luni ca Europa, China, Rusia si SUA au "datoria comuna" sa nu declanseze razboaie comerciale care deseori in istorie s-au transformat in