Bursele arabe au urmat trendul burselor americane si au inregistrat o scadere puternica sambata si duminica, din cauza temerilor privind situatia economica globala, dupa ce agentia de rating Standard & Poor's (S&P) a redus pentru prima data ratingul Statelor Unite sub nivelul de top AAA, potrivit Mediafax. Indicele Tadawul al bursei din Arabia Saudita a coborat sambata cu 5,5%, cea mai accentuata scadere de la 1 martie, iar indicele DFM General al pietei din Dubai a pierdut duminica 5,2%, cea mai slaba sedinta din ianuarie.
Pietele din regiune sunt afectate de sentimentul negativ propagat pe plan mondial de evenimentele din Statele Unite, dar si de performantele slabe de sambata ale bursei saudite, potrivit unui analist din Dubai.
Bursa de la New York a avut cea mai slaba saptamana din ultimele 32 de luni, in timp ce pietele europene au inregistrat cele mai mari scaderi din noiembrie 2008. Indicele S&P 500 al bursei de la New York a pierdut 7,2%, iar Stoxx 600 Europe a cazut cu 9,9%.
Pretul petrolului s-a retras cu 9,2%, la 86,88 dolari pe baril pentru piata americana.
Traderii sauditi sustin ca bursa locala a reactionat mai mult la prabusirea burselor si pietelor de marfuri din intreaga lume in cursul saptamanii, decizia S&P privind ratingul SUA avand un impact mai redus, deoarece a fost anticipata de multi investitori. mai mult
Duminica, 07 August 2011, ora 22:18
Reducerea ratingului ar putea determina investitorii sa ceara dobanzi mai mari de la guvernul american si alte entitati din SUA care cauta imprumuturi, crescand costurile de credit pentru autoritati, companii si populatie, potrivit Mediafax.Multi analisti au aratat insa ca impactul deciziei ar putea fi unul modest, partial si pentru ca celelalte doua mari agentii de rating, Moody's si Fitch, au decis sa nu reduca, cel putin momentan, ratingul guvernului american.
Anuntul S&P a venit dupa inchiderea pietelor financiare inainte de weekend si nu pare ca au avut loc turbulente majore in urma evenimentului, noteaza NYT.
Un reprezentant al Rezervei Federale a declarat ca decizia nu va afecta capacitatea bancilor de a se imprumuta cu titluri de trezorerie drept colateral, comentariu care ar putea da tonul, luni, la reactia pietelor.
S&P a pregatit anterior investitorii pentru reducerea ratingului SUA, prin mai multe avertismente transmise in acest an privind divergentele de pe scena politica pe problema plafonului datoriei de stat si adoptarii unui plan pe termen lung de reducere a deficitului bugetar cu cel putin 4.000 miliarde de dolari in urmatorii 10 ani.
Agentia a notificat vineri Trezoreria ca intentioneaza sa reduca ratingul SUA dupa inchiderea pietelor, transmitand ministerului anuntul in avans, conform procedurilor normale intr-o astfel de situatie. Un oficial al Trezoreriei a observat eroarea de 2.000 de miliarde de dolari in mai putin de o ora, potrivit... mai mult
Sambata, 06 August 2011, ora 18:14
"Ne luam foarte in serios responsabilitatile si daca la sfarsitul analizei noastre comitetul trage concluzia ca un rating nu este acolo unde consideram ca ar trebui sa fie este de datoria noastra sa luam aceasta decizie", a afirmat Seful diviziei de ratinguri de tara a Standard&Poor's (S&P), David Beers, intr-un interviu pentru Reuters.Beers a admis ca decizia S&P a fost influentata in mare masura de schimbarea "dinamicii politice" de la Washington, care a "impiedicat membrii Congresului sa ajunga la un plan mai comprehensiv de reducere a deficitului bugetar".Intr-un comunicat transmis dupa anuntarea deciziei de reducere a ratingului, S&P a confirmat ca si-a schimbat estimarile economice in urma unor discutii cu Trezoreria, insa sustine ca aceasta situatie nu a influentat decizia de reducere a ratingului.Folosind estimarile preferate de Trezorerie privind ritmul de crestere a cheltuielilor discretionare, S&P a revizuit estimarea initiala privind datoria guvernamentala generala pentru urmatorii zece ani, la 20.100 miliarde de dolari, de la 22.100 miliarde de dolari.S&P noteaza ca ambele estimari se bazeaza pe scenarii fiscale furnizate de Congressional Budget Office, o institutie neinfluentata politic.
"Principalul punct al evaluarii ratingului a ramas nivelul actual al datoriei, traiectoria datoriei ca pondere in economie, si reticenta aparenta a oficialilor alesi, in ansamblu, de a aborda perspectiva fiscala pe termen mediu a SUA", se spune in... mai mult
Sambata, 06 August 2011, ora 15:09
Agentiile de evaluare Fitch si Moody's au anuntat ca nu intentioneaza sa modifice ratingul Statelor Unite ale Americii, dupa ce S&P a redus ratingul de tara al SUA de la AAA la AA, anunta Mediafax.Celelalte doua mari agentii de rating, Moody's si Fitch, au confirmat, in aceasta saptamana, calificativul "AAA" al Statelor Unite.
Cu toate acestea, Fitch analizeaza inca ratingul si va face un anunt in acest sens pana la sfarsitul lunii august.
Congresul si presedintia SUA au aprobat, la inceputul saptamanii, un plan de crestere a plafonului de indatorare, care prevede si economii ale cheltuielilor, pentru reducerea deficitului bugetar, de 2.100 de miliarde de dolari.
Suma a fost considerata insuficienta de S&P, care considera ca sunt necesare diminuari de cheltuieli de 4.000 de miliarde de dolari.
Congresul SUA a infiintat, insa, o comisie speciala, care trebuie sa identifice, pana la sfarsitul anului, reduceri suplimentare de cheltuieli.
In timp ce S&P a decis retrogradarea SUA, Fitch si Moody's asteapta rezultatele acestei comisii. mai mult
Sambata, 06 August 2011, ora 14:56
Analistul Laurean Lungu sustine ca situatia de luni pe burse dupa retrogradarea ratingului SUA de catre Standard&Poor's va depinde foarte mult de reactia liderilor europeni, transmite Mediafax. "Depinde foarte mult ce va face UE. Daca va fi anuntata luni o emisiune de obligatiuni comune ale zonei euro, pietele se vor linisti", spune analistul, informeaza Ziarul Financiar.
Oficialii europeni discuta posibilitatea emiterii unor obligatiuni comune ale zonei euro iar banii atrasi la randamente mai mici sa fie folositi pentru "stingerea focarelor" in tarile cu probleme.
In schimb insa, pentru a emite aceste obligatiuni comune, statele ar trebui sa cedeze o parte din suveranitatea fiscala.
Spre comparatie, in aceasta situatie statele din zona euro s-ar raporta la o autoritate centrala europeana la fel cum se raporteaza judetele din Romania la Ministerul Finantelor. Spre exemplu, daca judetul Vaslui ar incerca sa se imprumute de pe pietele financiare, costurile creditului ar fi foarte mari. Ministerul Finantelor se poate imprumuta insa la dobanzi mai mici si sa foloseasca banii pentru finantarea cheltuielilor in judetul respectiv. mai mult
Sambata, 06 August 2011, ora 14:51
Reducerea ratingului Statelor Unite de catre Standard & Poor's (S&P) la AA+ "nu este un mare soc", si desi pietele de capital vor pune presiune pe dolar si pe piata titlurilor de Trezorerie acestea nu vor fi accentuate, potrivit mai multor analisti contactati de Reuters."Nu este total neasteptat. Cred ca decizia a influentat deja dolarul, intr-o oarecare masura (deoarece a fost anticipata de unii investitori - n.r.). Ne asteptam la noi presiuni pe dolarul SUA, dar o vanzare masiva este putin probabila", comenteaza analistul Vassili Serebriakov, expert in strategie valutara la grupul bancar american Wells Fargo.
El noteaza ca piata titlurilor de Trezorerie SUA nu are multi rivali pe glob in privinta "profunzimii si lichiditatii", astfel ca investitorii straini nu vor incepe sa vanda agresiv aceste active.
"Va pune probabil noi presiuni de cumparare pe alte monede cu titlu de safe-heaven (percepute drept investitii sigure pe timp de criza - n.r.), precum yenul japonez si francul elvetian. Va complica probabil viata autoritatilor japoneze si elvetiene, care incearca sa tempereze aprecierea monedelor nationale", a continuat Serebriakov.
Autoritatile japoneze si Banca Nationala a Elvetiei au luat in aceasta saptamana masuri agresive pentru temperarea aprecierii monedelor nationale in raport cu valutele de pe principalele piete de export ale celor doua tari.
Yenul a atins in ultimii doi ani mai multe maxime istorice in raport cu dolarul, iar francul elvetian a... mai mult
Sambata, 06 August 2011, ora 14:40
Agentia de rating Standard & Poor's scade ratingul de tara al SUA pentru prima data din 1917, lovitura fara precedent la adresa celei mai mari economii a lumii dupa o lupta politica ce lasa Statele Unite la un pas de default (incapacitate de plata).Decizia agentiei de rating ar putea creste costurile creditarii pentru administratia americana, companii si populatie.
Perspectiva ratingului este negativa, ceea ce indica o alta posibila retrogradare in urmatoarele 12-18 luni. Celelalte doua mari agentii, Moody's si Fitch, au mentinut in aceasta saptamana ratingul de credit la SUA al "AAA".
Potrivit Gandul , agentia de rating Standard & Poor's a coborat ratingul de tara al SUA pentru prima data de cand a fost acordat, in 1917.
Anuntul oficial vine dupa ce Congresul SUA a adoptat planul de reducere a cheltuielilor, in urma unor negocieri politice care au destabilizat pietele financiare.
Standard & Poor's este singura agentie care taie oficial ratingul SUA, Moody's anuntand dimpotriva ca va pastra indicele AAA pentru economia americana.
Decizia S&P pare mai degraba o sanctiune data poiticienilor americani: "Majoritatea republicana din Congres continua sa se opuna oricarei masuri care ar duce la cresterea veniturilor".
Presedintele SUA, Barack Obama, a dat asigurari vineri ca economia americana isi va reveni din criza, pe fondul temerilor privind o noua intrare in recesiune.
"Doresc ca americanii si partenerii nostri din intreaga lume sa stie acest lucru:... mai mult
Sambata, 06 August 2011, ora 09:04
Standard & Poor's (S&P) a avertizat in particular politicienii americani si marile companii ca ar putea reduce ratingul de credit al Statelor Unite chiar daca guvernul reuseste sa-si plateasca datoriile, in cazul in care ar ramane in urma, spre exemplu, cu platile sociale, potrivit WSJ.Surse apropiate discutiilor au declarat pentru Wall Street Journal ca S&P ar putea reduce ratingul de top "AAA" al SUA in cazul in care guvernul nu va reusi sa se achite de orice fel de obligatie financiara, nu numai de plata obligatiunilor si a altor datorii ajunse la scadenta, transmite Reuters.
Agentia de rating include astfel ajutoarele sociale si alte beneficii platite de stat, precum pensiile, in categoria obligatiilor financiare pe care guvernul trebuie sa le respecte pentru a-si pastra ratingul "AAA".
Trezoreria SUA a anuntat ca va incepe sa faca plati in functie de prioritati din 2 august, daca Congresul nu va vota cresterea plafonului datoriei de stat peste pragul actual de 14.300 miliarde de dolari, care reprezinta circa 100% din PIB.
Partidul Republican refuza sa voteze ridicarea plafonului datoriei de stat daca guvernul si Democratii nu accepta masuri dure de scadere a cheltuielilor pentru reducerea deficitului bugetar, care a ajuns in ultimul an fiscal la 1.290 miliarde de dolari.
S&P a atribuit in aprilie perspectiva negativa ratingului SUA.
Moody's a plasat miercuri ratingul Statelor Unite sub evaluare pentru o posibila retrogradare, din cauza impasului... mai mult
Joi, 14 Iulie 2011, ora 15:51
Administratia Obama a cerut in secret agentiei de evaluare financiara Standard&Poor's (S&P) sa nu revizuiasca perspectiva ratingului SUA de la stabila la negativa, sugestie ignorata luni de S&P, au declarat doua surse apropiate situatiei, citate de cotidianul Washington Post, informeaza Mediafax. Oficiali ai Departamentului Trezoreriei au discutat cu S&P daca agentia ar trebui sa revizuiasca perspectiva de rating la negativa, ceea ce ar indica posibilitatea pierderii calificativului "AAA", maxim posibil, de catre SUA in urmatorii ani.
Reprezentantii Trezoreriei au transmis S&P ca subestimeaza capacitatea politicienilor americani de a ajunge la un compromis asupra reducerii deficitului bugetar, a spus o sursa.
O schimbare in privinta ratingului nu ar fi fost necesara, au argumentat oficialii, intrucat datoria Statelor Unite poate fi administrata, iar executivul american pregateste un plan in acest sens.
Analistii S&P au raspuns, vineri, Trezoreriei ca nu-si schimba decizia si au publicat, luni, un raport sceptic asupra posibilitatii ca politicienii sa ajunga la un acord pentru a dimunua cheltuielile.
Nu este neobisnuit pentru companii si guverne sa reactioneze cand nu sunt de acord cu o decizie a agentiilor de rating.
In anumite situatii, companiile, care platesc pentru a primi rating, cauta sa-si asigure serviciile unei agentii care le asigura cea mai buna evaluare.
Statele Unite sunt un caz special, noteaza Washington Post. SUA nu... mai mult
Miercuri, 20 Aprilie 2011, ora 23:10