Pe parcursul acestui an, principalele organisme financiare internationale, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare, precum si Comisia
Cresterea economica inregistrata de Romania in primele noua luni ale anului in curs a fost de 4,2%, atat pe seria bruta, cat si pe seria ajustata sezonier, comparativ cu perioada similara din 2017,
Regia Autonoma Compania Romana de Aviatie Romavia a intrat in faliment prin procedura simplificata, in urma unei decizii dispuse la inceputul lunii august de Tribunalul Ilfov.
Rezerva in valuta la dispozitia statului este in prezent de 6,8 miliarde euro, asigurand acoperirea a 5,8 luni din necesarul brut de finantare aferent anului 2014, precizeaza Ministerul Finantelor
Pierderea de 1,25 miliarde lei inregistrata anul trecut de Banca Nationala a Romaniei a fost generata, in parte, de evolutia nefavorabila a cursului valutar pe final de an pentru doua dintre monedele
Obiectivul Romaniei de a adera la zona euro in 2019 este "foarte ambitios", o data mai realista fiind dincolo de 2021, astfel incat Romania sa evite trecerea prematura la moneda europeana, in timp ce
Rezistenta puternica la masurile de combatere a coruptiei, frauda fiscala, scaderea veniturilor gospodariilor, cresterea inegalitatilor in materie de venituri si capacitatea redusa a administratiei
Grupul de analisti economici consultati de Societatea Academica din Romania/ SAR/ considera ca anul 2014 va fi unul de crestere economica modesta - media este de 2,09%, inferioara anului 2013,
Salariul minim pe economie va creste semnificativ in 2014, in Romania, dar va ramane scazut in comparatie cu nivelul salariului minim din alte tari din regiune, se arata intr-un raport al Fondului
Bancile straine au continuat sa-si reduca finantarea catre tarile din Centrul, Estul si Sud-Estul Europei (CESEE) in trimestrul al treilea al anului trecut, intr-un ritm similar cu cel inregistrat in
Romania va inregistra in acest an o crestere economica de 2,4%, anticipeaza expertii BERD, in pricipal datorita exporturilor si cererii interne, principalele riscuri fiind in zona creditarii, din
Necesarul de finantare moderat din acest an al Romaniei, Poloniei, Ungariei si Cehiei, precum si perceptia pozitiva din partea investitorilor, va ajuta, probabil, cele patru tari sa reziste
Economia a crescut cu 1,6% in trimestrul al treilea fata de precedentele trei luni, peste asteptarile analistilor, si cu 4,1% comparativ cu iulie-septembrie 2012, astfel ca la noua luni avansul
Banca Nationala a Romaniei trebuie sa elaboreze, pana la finele acestui an, un studiu cu privire la cauzele care au dus la acumularea creditelor neperformante in sistemul bancar si sa propuna un plan
Lipsa aptitudinilor tehnice sau a capacitatii decizionale reprezinta principalele obstacole intampinate in pregatirea marilor proiecte eligibile pentru cofinantare din fonduri europene in Romania si
Economiile emergente din Europa se redreseaza, dar este putin probabil sa revina curand la ratele ridicate de crestere din trecut, deoarece bancile din Europa Occidentala, care altadata inunda
Economia romaneasca va inregistra in 2013 o crestere de 2,5%, care reflecta recesiunea persistenta din zona euro, urmand ca ritmul de crestere sa se accelereze in perioada 2014-2017, la o rata medie
Un nou acord preventiv cu FMI ar fi o strategie buna pentru Romania, avand in vedere sumele mari care trebuie restituite Fondului si privatizarea incipienta a unor companii, urmand sa permita BNR sa
Evolutia cursului valutar in primele sase luni ale anului, coroborata cu perspectivele economice, le-a permis analistilor financiari sa anticipeze un final de an stabil pentru euro si in crestere
Boardul Fondului Monetar International (FMI) analizeaza, miercuri, ultimele doua evaluari (a saptea si a opta) ale acordului cu Romania, potrivit programului postat pe pagina de Internet a
Reprezentantii misiunii FMI analizeaza performantele Romaniei in ceea ce priveste evaluarile a sasea si a opta din cadrul Acordului de imprumut. Premierul Victor Ponta se arata increzator si a
A ajuns aproape obsesiva referirea pe care oficalitatile o fac la experienta poloneza. De la regionalizare, constitutie, politica agrara si pana la accesarea fondurilor europene, experienta poloneza
Economia Romaniei va creste anul viitor cu 2,2% din PIB, dupa un avans de 1,4% in acest an, estimeaza Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), in contextul efectelor negative ale
Leul romanesc a fost printre putinele monede care au crescut fata de euro in luna ianuarie, iar la nivel european a marcat cea mai mare crestere in raport cu aceasta moneda.
Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca nu se pune problema privatizarii majoritare a Complexului Energetic Oltenia, pentru ca este pe profit, are management privat si a semnat o investitie de
FMI a negociat cu autoriatile romane angajamente indraznete pentru a continua programul stand-by, avand in vedere complexitatea, resursele si timpul disponibil.
Executivul a decis amanarea aplicarii noului Cod de procedura civila pana la 15 februarie 2013. Noul Cod ar fi trebuit sa intre in vigoare de la 1 februarie 2013. In cursul zilei, Guvernul anuntase
2012 a fost al doilea an consecutiv in care a avut loc aproape o dublare, fata de anul precedent, a capacitatilor instalate in asa-numita energie verde (practic, in covarsitoare majoritate deocamdata