Agentul guvernamental al Romaniei la Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) admite ca tara noastra nu a implementat in legislatia nationala Directiva Europeana 2015/849 privind combaterea spalarii banilor si a finantarii terorismului.
Astfel, Romania risca sa fie condamnata de magistratii europeni si sa plateasca sanctiuni de milioane de euro chiar in perioada in care detine Presedintia Consiliului UE, adica in prima jumatate a anului 2019.
Potrivit "Memoriului in aparare" depus de Radu Cantar la CJUE, "Guvernul Romaniei considera ca si-a indeplinit partial obligatiile". Agentul guvernamental solicita instantei europene o sanctiune mai mica.
El arata ca Romania a implementat partial, in alte legi sau hotarari de guvern, prevederi din aceasta directiva europeana. Proiectul legislativ de implementare a acestei directive a trecut luna trecuta de Parlament si este in prezent la Curtea Constitutionala.
Memoriul semnat de Radu Cantar are 43 de pagini, din care pledoaria de 27 de pagini si anexe.
Unul dintre motivele invocate de Cantar: "Romania nu a fost niciodata condamnata de catre Curte pentru neindeplinirea obligatiei de transpunere in termen a unei directive UE in niciun domeniu, deci nici in domeniul combaterii spalarii banilor, care face obiectul Directivei 2015/849".
Sursa: "Memoriul in aparare" depus la CJUE
"Problema" actiunilor la purtator
Radu Cantar incearca sa diminueze si impactul activitatii firmelor cu actiuni la purtator din... mai mult
Marti, 20 Noiembrie 2018, ora 10:23
Agentul guvernamental al Romaniei, Radu Cantar, a solicitat luna aceasta Curtii de Justitie a UE sa prelungeasca cu o luna termenul de depunere a memoriului in cazul procesului deschis de Comisia Europeana, pentru neimplementarea la timp a Directivei Europene 2015/849 privind combaterea spalarii banilor si a finantarii terorismului.
Pana pe 29 octombrie 2018, Guvernul Romaniei trebuie sa-si depuna memoriul de aparare in acest caz. La acest termen se mai adauga 10 zile, termen pentru considerente de distanta. Practic, este aproape imposibil ca pana atunci proiectul de lege, aflat in Parlament, sa fie votat, sa treaca de filtrul Curtii Constitutionale si sa fie promulgat de Klaus Iohannis.
Este vorba de o incercare de a trage de timp, dupa ce guvernele PSD au ignorat repetat avertismentele, au transmis tarziu proiectul de lege in Parlament, iar acum Romania este buna de plata.
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu (PSD), a transnmis fix acest lucru sefului sau de partid, Liviu Dragnea. Romania risca o sentinta prin care poate fi amendata si obligata la plata a zeci de milioane de euro, in timp ce va detine Presedintia Consiliului UE, daca nu transpune de urgenta in legislatia nationala Directiva Europeana 2015/849. Rugamintea ministrului era ca Parlamentul sa voteze mai repede proiectul legislativ. S-a votat, dar fara articolele cheie.
Omisiunile
Radu Cantar practic se roaga de CJUE sa-i mai dea ragaz o luna pentru a pregati apararea, in... mai mult
Duminica, 21 Octombrie 2018, ora 20:48