Cel mai mare centru independent de sondare a opiniei publice din Rusia nu va mai putea sa publice informatii legate de campania prezidentiala dinaintea alegerilor din martie.
Centrul Levada a fost obligat de Kremlin sa se inregistreze ca agent strain la sfarsitul anului 2016. Acesta eticheta indica faptul ca institutia primeste fonduri din strainate si serveste intereselor unor puteri straine. In consecinta, potrivit statutului pe care il are in Rusia, institutia nu va putea transmite date legate de alegeri decat dupa ce acestea se vor fi incheiat, a precizat un oficial rus.
Purtatorul de cuvant al presedintelui rus Dmitri Peskov a confirmat interdicatia impusa Centrului Levada, potrivit agentiei de presa TASS.
"Este doar o chestiune juridica. Sunt alte centre mari de sondare a opiniei publice. Fara indoiala, Centrul Levada este o organizatie mare si respectata, insa din nefericire legea spune ca nu poti fi agent strain si sa desfasori astfel de activitati", a spus Peskov.
Vladimir Putin va fi probabil ales presedinte pe 18 martie pentru a patra oara. Cel mai vocal oponent al sau Aleksei Navalnii nu se poate inscrie in cursa din cauza unor acuzatii privind infractiuni financiare care i se aduc si pe care el si sustinatorii sai le considera nefondate.
Citeste si:
Ample exercitii militare cu rachete intercontinentale inainte de alegerile prezidentiale din RusiaViktor Orban critica politica Uniunii Europene fata de Rusia: Putin si-a facut din nou tara... mai mult
Marti, 16 Ianuarie 2018, ora 15:35
Popularitatea presedintelui Rusiei este in scadere, arata cel mai nou sondaj de opinie efectuat de centrul independent de sondare a opiniei publice Levada Center din Rusia.
Levada Center efectueaza anual, inca din 2000, cate un sondaj in care ia pulsul cetatenilor fata de seful statului, iar in acest an Vladimir Putin pare a-si fi pierdut o parte din aura magica ce-i adusese un nivel de simpatie de 80% in randul rusilor, anunta revista Newsweek.
Imagine sifonata
1.600 de persoane din mai multe regiuni ale Rusiei au raspuns la intrebarile sondajului Levada Center, rezultatul aratand ca Vladimir Putin se afla pe un trend descrescator, cu doi ani inainte de derularea alegerilor prezidentiale.
Intrebati daca au incredere in Putin, 73% dintre respondenti au marturisit ca au incredere totala in seful de stat, dar, chiar si asa, cifra este in scadere cu 10 procente fata de rezultatul obtinut in martie 2015.
Doar 30% dintre persoanele care au raspuns la sondaj il considera pe liderul de la Kremlin drept un om simpatic, cu 7% mai putini decat anul trecut, in vreme ce 8 procente dintre rusi il considera o persoana admirabila, cu 2% mai putin decat rezultatul ultimului sondaj.
Nici macar ambitiile lui Vladimir Putin nu mai sunt vazute cu ochi atat de buni de catre conationalii sai, cea mai mare scadere inregistrandu-se in randul celor care il vad pe presedinte drept "un om cu vointa de fier, decis si plin de energie" - 31 de procente fata de 41 in sondajul anterior.... mai mult
Luni, 21 Martie 2016, ora 16:27
3Daca maine ar avea loc alegeri prezidentiale in Rusia, circa 74% dintre rusi l-ar vota pe actualul sef al statului Vladimir Putin pentru un nou mandat prezidential, releva un sondaj realizat de Centrul de cercetare a opiniei publice din Rusia (VTIOM), ale carui rezultate au fost date publicitatii miercuri la Moscova.
Astfel, Putin a atins nivelul maxim in intentiile de vot din ultimii patru ani, avand in vedere ca inainte de alegerile prezidentiale din martie 2012 actualul lider rus era creditat cu 40% din optiuni, potrivit TASS si Gazeta.ru.
Paradox marca Putin: De ce saracia nu-i infurie destul pe rusi ca sa se revolte
Totodata, conform Centrului de sondare a opiniei publice Levada din Moscova, in aprilie 2015 peste 80% dintre rusi declarasera ca l-ar ...citeste mai departe despre "Rusii il vor tot pe Putin presedinte" pe Ziare.com mai mult
Joi, 03 Martie 2016, ora 14:18
Dupa anexarea Crimeii, anul trecut, Vladimir Putin era cotat in sondajele de opinie cu o popularitate record, de 85%. De atunci, lucrurile nu s-au schimbat prea tare. Este insa poporul rus unul atat de omogen si sondajele reflecta realitatea din Rusia?
La aceasta intrebare incearca sa raspunda jurnalista Natalie Nougayred, intr-un amplu materialul publicat pe The Guardian, sub titlul "Paradoxul Putin: Nefrecventabil, temut si totusi respectat".
Editorialista povesteste ca, luna trecuta, la o conferinta in Estonia, mai multi opozanti rusi - scriitori, sociologi si politicieni - au dezbatut subiectul "ce cred cu adevarat rusii".
Vladimir Putin vs. Kim Jong Un - batalia cultului personalitatii
Unii au sustinut ca sondajele nu ar trebui sa fie luate ca atare in Rusia, pentru ca este o tara in care libertatile fundamentale sunt departe de a fi garantate, iar aparatul de stat exercita o presiune puternica asupra cetatenilor sai.
In opinia lui Natalie Nougayred, este un punct ...citeste mai departe despre "Paradoxul Putin: Temut, totusi respectat. Ce cred insa rusii cu adevarat?" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 22 Mai 2015, ora 20:19
Cu un deceniu in urma, Europa Centrala si de Sud-Est popula imaginatia americanilor cu o serie de natiuni mici, dar eroice, care impartaseau idealurile democratice ale Statelor Unite.
Washingtonul le-a invitat in NATO, pentru a opri extinderea instabilitatii politice din Orientul Mijlociu si expansiunea Rusiei.
Acum insa, multi dintre cei care au impartasit viziunea lui Donald Rumsfeld asupra "noii Europe" se tem ca aceste state cu rol strategic vital au devenit caii troieni ai Moscovei in cadrul aliantelor Occidentale, sustine politologul bulgar Ivan Krastev, intr-un editorial din New York Times.
Fisuri periculoase
Unul dintre semnalele privind aparitia unor brese in politica comuna a statelor din UE l-a transmis presedintele ceh Milos Zeman, in momentul in care a anuntat participarea sa la ceremonia de aniversare a 70 de ani de la victoria trupelor sovietice in fata nazistilor germani.
Parada de la Moscova pentru celebrarea victoriei aliatilor impotriva nazismului este un eveniment boicotat de toti liderii europeni, ca urmare a tensiunilor existente intre Rusia si UE pe tema conflictului din Ucraina.
Cu chiu cu vai, in urma presiunilor interne, Zeman a retras confirmarea prezentei sale la eveniment, fara a anula, insa, calatoria catre capitala Rusiei din acea perioada.
Ceva mai la sud-est de Praga, un alt admirator al lui Vladimir Putin, premierul ungar Viktor Orban, se afla pe punctul de a bloca propunerea Bruxelles-ului de creare a unei piete... mai mult
Miercuri, 29 Aprilie 2015, ora 15:39
In pofida relatiilor tot mai proaste cu Occidentul si economiei in picaj, presedintele rus Vladimir Putin se bucura de o popularitate record printre concetateni.
Un recent sondaj de opinie releva ca 86% dintre rusi aproba actiunile presedintelui lor, scrie Time.
Institutul de sondare a opiniei publice Levada Center, cu baza la Moscova, a facut public sondajul joi. Acesta releva ca popularitatea lui Putin a crescut cu un punct procentual fata de luna anterioara. De la inceputul lui 2014, ...citeste mai departe despre "Putin e pe cai mari: I-a crescut popularitatea la cote colosale" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 27 Februarie 2015, ora 08:48
Fundatia pe care Vladimir Putin si-a cladit suprematia politica in Rusia ultimului deceniu si jumatate cedeaza treaptat sub picioarele presedintelui rus. Devalorizarea accentuata a rublei rupe brutal valul propagandei de care Putin s-a folosit in ultimul an pentru a-i tine pe rusi aproape.
Daca anexarea Crimeii si intretinerea relatiilor tensionate cu Ucraina l-au facut liderul incontestabil al simpatiei populare, realitatea economica il poate spulbera usor pe Putin de pe piedestalul sau fragil, considera analistii politici de la Moscova, citati de Bloomberg.
"Tatucul" doborat de economie
Din 1999, politica nationalista cu largi accente populiste impusa de Vladimir Putin a facut din acesta un favorit al maselor in competitiile electorale din Rusia, amintind de ciudata popularitate a dictatorului Stalin.
Insa, conjunctura politico-economica in care s-a trezit Rusia prinsa pe picior gresit in relatiile cu UE si SUA, ca si scaderea dramatica a pretului celui mai exportat produs rusesc, petrolul, pot contribui din plin la mazilirea publica a lui Vladimir Putin.
"Oamenii au crezut intr-un lider puternic, care sa faca ordine in tara si sa creasca nivelul de trai. Acum insa, avem un Putin care are in mana toate fraiele puterii, iar totul in jurul sau se prabuseste", considera Dimitri Oreskin, un analist politic independent de la Moscova.
Interventia Bancii Centrale a Rusiei si cresterea dobanziii cheie la 17% nu au putut opri dezastrul inregistrat de rubla... mai mult
Joi, 18 Decembrie 2014, ora 07:30