Comisia Europeana a salutat luni incheierea, cu succes, a programului de sprijin cu Grecia si totodata si-a exprimat speranta ca acesta este inceputul unei noi ere pentru tara cu cea mai mare povara a datoriilor din zona euro si Uniunea Europeana, informeaza un comunicat de presa al executivului comunitar.
Grecia a beneficiat de asistenta financiara din partea partenerilor sai europeni incepand din 2010. Autoritatile din Grecia au solicitat un nou program de stabilitate din cadrul Mecanismului european de stabilitate (MES), la 8 iulie 2015. La 20 august 2015, Comisia Europeana a semnat, in numele MES, un Memorandum de intelegere pentru un program de sprijin pe trei ani.
"Incheierea programului de sprijin pentru stabilitate este o veste buna, atat pentru Grecia, cat si pentru zona euro. Pentru Grecia si poporul sau, ea marcheaza inceputul unui nou capitol dupa opt ani deosebit de dificili. Pentru zona euro, ea trage o linie simbolica la finalul unei crize existentiale. Reformele cuprinzatoare pe care le-a implementat Grecia au pus baza unei redresari sustenabile. Europa va continua sa fie alaturi de Grecia", a declarat comisarul pentru afaceri economice si financiare, Pierre Moscovici.
In cadrul acestui program de sprijin pentru stabilitate au fost acordate Greciei imprumuturi totale de 61,9 miliarde euro, pe baza implementarii unui pachet de reforme cuprinzator si fara precedent. Grecia a luat masuri pentru a asigura sustenabilitatea fiscala, aducand soldul... mai mult
Luni, 20 August 2018, ora 14:19
Comisia Europeana a anuntat in acest weekend ca Grecia a ajuns la un acord cu creditorii sai internationali privind pachetul de reforme.
Atena urmeaza sa prezinte reformele la intalnirea Eurogrupului din 24 mai si sa le implementeze inaintea reuniunii din 21 iunie a ministrilor de Finante din zona euro, transmit AFP, Reuters si site-ul greekreporter.com.
Dupa opt ani in care a beneficiat de sprijin financiar international in valoare de 260 de miliarde de euro, Grecia spera sa puna capat celui de-al treilea program de de asistenta financiara in data de 20 august 2018.
Desi economia elena este intr-o situatie mult mai buna decat la debutul crizei datoriilor, nivelul datoriei ramane nesustenabil, la aproximativ 180% din PIB, cel mai ridicat nivel din zona euro.
"Dupa atat de multi ani in care s-a confruntat cu dificultati, Grecia este in sfarsit in linie dreapta", a afirmat comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici.
In ultimele zile, expertii Uniunii Europene (UE), Bancii Centrale Europene (BCE) si Fondului Monetar International (FMI) s-a intalnit cu reprezentantii Guvernului de la Atena au discutat ultima revizuire a acordului de asistenta, programul de privatizare, revizuirea administratiei de stat si dereglementarea pietei energiei dominata de stat. mai mult
Luni, 21 Mai 2018, ora 10:58
Oricat de greu de crezut ar fi, in ciuda contrastelor flagrante, Grecia din zilele noastre si Romania anilor '80 impartasesc si unele asemanari izbitoare. Cea mai evidenta este cea a erodarii economiei prin programe de austeritate, crede profesorul de economie politica Zoltan Pogatsa.
Pogatsa argumenteaza ca punerea datoriilor publice in mod repetat in sarcina contribuabililor nu face decat sa creeze un cerc vicios, care va eroda puterea de cumparare, va mentine un nivel scazut de lichiditati si va transforma sistemul de finante publice intr-o himera.
Dupa modelul Ceausescu
In 1980, dictatorul Nicolae Ceausescu a decis brusc ca Romania trebuie sa-si achite toate obligatiile catre creditorii internationali, explica economistul maghiar Zoltan Pogatsa, pentru Sigmalive.
Planul sau a fost urmat de aproape un deceniu de stoarcere a resurselor financiare ale tarii, culminand cu cea mai violenta revolutie anticomunista din Europa.
Un plan similar este pus in practica de cativa ani in Grecia. Desi era clar ca e sortita esecului, politica de austeritate a fost impusa elenilor inca de acum 5 ani.
Rezultatul a ajuns deja sa fie arhicunoscut: o prabusire economica de 25%, o crestere a gradului de indatorare de la un nivel greu de administrat de 110% din PIB la unul insuportabil de 180 de procente si un somaj in floare atingand 30% din totalul populatiei si 60 de procente din tineri.
In cei cinci ani de austeritate, povara datoriei statului elen a crescut cu 9... mai mult
Joi, 23 Iulie 2015, ora 09:55
Dupa o runda de negocieri maraton de 17 ore, creditorii Greciei din zona euro si delegatia elena prezenta la Bruxelles au cazut de acord in ceea ce priveste acordarea unui imprumut de urgenta pentru tara europeana aflata in prag de colaps financiar.
Acordul lasa o poarta deschisa si pentru derularea negocierilor in privinta lasarii celui de-al treilea program de asistenta financiara prin Mecanismul European de Stabilitate, dar pana atunci, greci vor fi nevoiti sa initieze o serie de reforme dure.
Intelegerea incheiata astazi la Bruxelles va trebui ratificata si de parlamentele tarilor din zona euro, cel mai mare pericol venind chiar de la Atena, arata The Guardian.
Merkel: Pericolul Grexit a disparut
In conferinta de presa sustinuta dupa semnarea intelegerii, cancelarul german Angela Merkel a marturisit ca nici Europa, nici Grecia nu mai au nevoie de un plan B in acest moment, pericolul Grexit fiind depasit.
Cu toate acestea, cele doua parti nu au ajuns inca la un acord privind derularea celui de-al treilea program de asistenta financiara.
Deocamdata, Grecia urmeaza sa beneficieze deocamdata doar de un imprumut de urgenta menit sa asigure plata datoriilor inregistrate catre FMI si BCE.
Chiar si asa, banii vor fi pusi la dispozitia Atenei abia dupa ratificarea acordului in parlamentul elen si apoi in cele ale statelor membre din zona euro, a mentionat Merkel, lucru confirmat si de presedintele CE Jean Claude Junker.
Vot crucial
Cu alte cuvinte,... mai mult
Luni, 13 Iulie 2015, ora 11:52
Ministrul german de Finante, Wolfgang Schaeuble, a afirmat intr-un interviu aparut in editia de sambata a unui cotidian german ca esecul negocierilor cu Guvernul grec era "previzibil", pentru ca Atena "nu vrea niciun program de reforme".
"Cunosteam datele economice si, daca luam in serios declaratiile facute de Alexis Tsipras inainte si dupa (alegerea sa in ianuarie), atunci puteam sti ca Guvernul grec nu vrea niciun program de reforme", a declarat in interviul acordat ziarului de mare tiraj Bild.
Ministrul grec de Finante: Suntem pregatiti pentru un asediu economic, avem provizii!
"Este motivul pentru care am fost de la inceput foarte sceptic in ce priveste rezultatul discutiilor cu Guvernul de la Atena. Ca scepticismul mi-a fost in cele din urma confirmat, intr-adevar nu ma ...citeste mai departe despre "Criza in Grecia: Atena nu vrea "niciun program de reforme", acuza Germania" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 04 Iulie 2015, ora 08:19
Liderii Uniunii Europene continua sa joace soarta Greciei periculos de aproape de marginea prapastiei. Guvernul elen a acceptat mai mult de jumatate din propunerile creditorilor sai, dar acest lucru pare sa nu conteze prea mult in ochii Germaniei si ai altor tari europene.
In schimb, reprezentantii acestora se cramponeaza cu insistenta de implementarea unui program economic dezastruos pe care putini economisti l-au crezut vreodata aplicabil, arata laureatul Nobel Joseph Stiglitz, intr-un editorial din Project Syndicate.
Prognoze gresite
Trecerea fiscalitatii din Grecia de la un imens deficit primar la surplus a fost aproape fara precedent, insa cerinta de a atinge un surplus de 4,5% ramane aproape de neconceput.
Din nefericire, in momentul in care troika creditorilor - FMI, Banca Centrala Europeana si Comisia Europeana - a introdus aceasta masura in pachetul programului de asistenta financiara, guvernul elen nu avea alte optiuni.
"Nebunia de a insista pe aceleasi recomandari acum, cand PIB-ul Greciei s-a redus cu 25% in urma crizei, este si mai acuta. Creditorii au calculat gresit efectele macroeconomice ale programului pe care l-au impus", spune economistul.
Conform prognozelor date publicitatii, acestia au crezut ca reducerea salariilor si acceptarea altor masuri de austeritate vor impulsiona exporturile, iar economia elena va inregistra o crestere rapida.
La fel au crezut ca prima restructurare a datoriei va duce la sustenabilitatea datoriilor... mai mult
Luni, 08 Iunie 2015, ora 16:33
Ministrul de Finante elen, Yanis Varoufakis, crede ca singurul obstacol in calea solutionarii procesului de negociere cu creditorii internationali il reprezinta austeritatea.
Contrar a ceea ce titreaza marile ziare pe prima pagina, Grecia este hotarata sa implementeze reformele cerute de partenerii din zona euro, dar refuza sa recurga la masuri draconice pentru acest lucru, arata oficialul elen intr-un comentariu postat pe portalul Project Sindycate.
Reforme - da, austeritate - nu
Realitatea, cel putin din punctul de vedere al lui Varoufakis, difera mult fata de ceea ce este relatat in paginile publicatiilor economice din lumea intreaga.
"Guvernul nostru este dornic sa implementeze un program care include toate reformele economice cerute de grupurile de analiza europene. Mai mult, suntem in stare sa asiguram suportul public pentru dezvoltarea unui program economic sanatos", arata Varoufakis.
Din acest punct de vedere, atat creditorii din zona euro, cat si grecii par sa convina care ar trebui sa fie punctele forte ale reformei:
- o agentie fiscala independenta;
- un surplus fiscal in termeni rezonabili pe perioada nedeterminata;
- un program de privatizare, dublat de o agentie care sa gestioneze activele publice pentru a genera rezerve financiare pentru dezvoltarea investitiilor;
- o reforma reala in sistemul de pensii, menita a asigura sustenabilitatea sistemului de asigurari sociale;
- liberalizarea pietei de bunuri si servicii etc.... mai mult
Luni, 25 Mai 2015, ora 17:18
Presedintele Eurogrupului, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, a declarat ca nu exista schimbari majore in programul de reforme cerut Greciei, sugerand in cel mai bun caz un decalaj de timp, intr-un interviu acordat marti postului public de radio austriac.
"I-am explicat (lui Antonis Samaras desemnat sa formeze noul guvern de la Atena) ca, in ceea ce priveste programul de reforme pentru Grecia, nu va exista nicio modificare substantiala", a declarat Jean-Claude Juncker, care a discutat luni dimineata cu liderul Noii Democratii, formatiunea de dreapta castigatoare a alegerilor de duminica.
"In urma cu trei-patru saptamani, am spus ca am putea discuta despre un eventual decalaj de timp. Recesiunea a afectat in mai mare masura Grecia decat alte tari si am putea discuta despre o prelungire a programului", a spus presedintele Eurogrupului, din care fac parte ministrii de finante din zona euro.
El a precizat ca nu doreste sa intre in amanunt in legatura cu o eventuala prelungire si in special a duratei exacte a acesteia.
Liderul dreptei conservatoare elene, Antonis Samaras, spera sa poata prezenta marti un guvern de coalitie, in timp ce Eurogrupul urmeaza sa se intalneasca joi pentru a discuta despre modalitatile mentinerii unei asistente financiare a tarii. mai mult
Marti, 19 Iunie 2012, ora 18:46
Sefa Fondului Monetar International (FMI), Christine Lagarde, a declarat luni ca programul de "ajustare" derulat in Grecia este intr-o "faza dificila", reformele progresand incet in timp ce economia continua sa se contracte.
Avertismentul lui Lagarde a fost lansat la scurt timp dupa aprobarea, de catre FMI, a celei de-a sasea transe, de 2,2 miliarde euro, din programul de finantare externa convenit de Grecia cu FMI in mai 2010, transmite Reuters.
Lagarde a cerut noului guvern de la Atena, de uniune nationala, sa implementeze masurile convenite. Ea a declarat ca procesul de ajustare fiscala trebuie sa fie principala prioritate a cabinetului condus de Lucas Papademos.
"Noul guvern ar trebui sa-si foloseasca mandatul pentru a implementa ferm programul, cea mai buna modalitate de a ajuta Grecia sa faca fata riscurilor cu care se confrunta", a afirmat ea.
Grecia a incheiat in luna mai a anului trecut un acord de finantare externa de 110 miliarde euro, pe trei ani, cu Comisia Europeana si FMI.
Contributia creditorului de la Washington la programul de imprumuturi este de 30 miliarde euro, din care au fost platite pana acum 20,3 miliarde euro, inclusiv transa de 2,2 miliarde euro aprobata luni.
Inainte de aprobarea transei in Consiliul Executiv al FMI, Papademos si liderii partidelor din noua coalitie de la Atena au dat asigurari sa vor respecta termenii acordului de imprumut.
O misiune a FMI va merge saptamana viitoare la Atena pentru discutii preliminare... mai mult
Marti, 06 Decembrie 2011, ora 12:15