Comisia Europeana a salutat luni incheierea, cu succes, a programului de sprijin cu Grecia si totodata si-a exprimat speranta ca acesta este inceputul unei noi ere pentru tara cu cea mai mare povara a datoriilor din zona euro si Uniunea Europeana, informeaza un comunicat de presa al executivului comunitar.
Grecia a beneficiat de asistenta financiara din partea partenerilor sai europeni incepand din 2010. Autoritatile din Grecia au solicitat un nou program de stabilitate din cadrul Mecanismului european de stabilitate (MES), la 8 iulie 2015. La 20 august 2015, Comisia Europeana a semnat, in numele MES, un Memorandum de intelegere pentru un program de sprijin pe trei ani.
"Incheierea programului de sprijin pentru stabilitate este o veste buna, atat pentru Grecia, cat si pentru zona euro. Pentru Grecia si poporul sau, ea marcheaza inceputul unui nou capitol dupa opt ani deosebit de dificili. Pentru zona euro, ea trage o linie simbolica la finalul unei crize existentiale. Reformele cuprinzatoare pe care le-a implementat Grecia au pus baza unei redresari sustenabile. Europa va continua sa fie alaturi de Grecia", a declarat comisarul pentru afaceri economice si financiare, Pierre Moscovici.
In cadrul acestui program de sprijin pentru stabilitate au fost acordate Greciei imprumuturi totale de 61,9 miliarde euro, pe baza implementarii unui pachet de reforme cuprinzator si fara precedent. Grecia a luat masuri pentru a asigura sustenabilitatea fiscala, aducand soldul... mai mult
Luni, 20 August 2018, ora 14:19
Planul Guvernului grec de a relansa cresterea economica, dupa ce in luna august va pune capat unei perioade de opt ani de asistenta financiara insotita de conditii drastice, se bazeaza pe un element crucial care ar putea stimula economia: bancile grecesti.
Premierul Alexis Tsipras urmeaza sa prezinte luni Cabinetului sau un plan de 110 pagini in care prioritatile principale sunt reducerea creditelor neperformante, eliminarea restrictiilor de capital si imbunatatirea guvernantei bancare. Aceste masuri vor creste "capacitatea sectorului bancar de a deservi nevoile economiei reale", se arata intr-o copie a documentului consultata de Bloomberg News.
In cadrul procesului de "transformare a sectorului financiar din Grecia", Guvernul de la Atena promite sa infiinteze banci cooperatiste care sa opereze la nivel regional pentru a finanta firme mici si mijlocii si afaceri locale. Mentinerea unui nivel adecvat de capitalizare in primele patru banci "este un element foarte important al strategiei". Sectorul bancar din Grecia est cel mai concentrat din zona euro, in conditiile in care bancile de importanta sistemica detin 96% din active.
Bancile grecesti, care luna trecuta au trecut testele de stres ale Bancii Centrale Europene, sunt afectate de un nivel ridicat al creditelor neperformante, aproape 50% din totalul creditelor. Avand in vedere nivelul ridicat al creditelor neperformante, managementul acestora este considerat crucial pentru ca bancile sa se poata concentra pe... mai mult
Luni, 21 Mai 2018, ora 13:39
Economia Greciei a revenit pe crestere in 2017, pentru a doua oara in ultimul deceniu, chiar daca ritmul de crestere a fost mai mic decat se preconiza, arata cifrele oficiale publicate luni.
Agentia nationala de statistica Elstat a anuntat ca in 2017 Produsul Intern Brut al Greciei a inregistrat un avans de 1,4% comparativ cu 2016, mai putin decat crestere de 1,6% preconizata de Ministerul de Finante, informeaza DPA.
In ultimul deceniu, economia Greciei a mai reusit o crestere anuala doar in 2014, cu un avans de 0,7%, insa aceasta relansare a fost subminata de o criza politica astfel ca autoritatile de la Atena au fost nevoite sa incheie un al treilea acord de asistenta cu creditorii internationali.
Datele oficiale publicate luni de Elstat mai arata ca economia greceasca a incetinit semnificativ in ultimul trimestru al anului trecut, cand PIB a inregistrat o crestere de 0,1% comparativ cu trimestrul al treilea, dupa un avans de 0,4% in trimestrul precedent.
Grecia a intrat intr-o criza financiara severa in 2010 si intre timp a fost nevoita sa solicite trei programe de asistenta internationala. Ultimul astfel de program ar urma sa se incheie in luna august, dupa care autoritatile de la Atena se asteapta ca Grecia sa fie in masura sa se finanteze singura de pe pietele financiare. Cele trei programe de asistenta au fost insotite de masuri dure de austeritate, in timp ce venitul mediu al grecilor a scazut cu aproape un sfert.
In ultimul deceniu Produsul Intern... mai mult
Luni, 05 Martie 2018, ora 16:37
Oricat de greu de crezut ar fi, in ciuda contrastelor flagrante, Grecia din zilele noastre si Romania anilor '80 impartasesc si unele asemanari izbitoare. Cea mai evidenta este cea a erodarii economiei prin programe de austeritate, crede profesorul de economie politica Zoltan Pogatsa.
Pogatsa argumenteaza ca punerea datoriilor publice in mod repetat in sarcina contribuabililor nu face decat sa creeze un cerc vicios, care va eroda puterea de cumparare, va mentine un nivel scazut de lichiditati si va transforma sistemul de finante publice intr-o himera.
Dupa modelul Ceausescu
In 1980, dictatorul Nicolae Ceausescu a decis brusc ca Romania trebuie sa-si achite toate obligatiile catre creditorii internationali, explica economistul maghiar Zoltan Pogatsa, pentru Sigmalive.
Planul sau a fost urmat de aproape un deceniu de stoarcere a resurselor financiare ale tarii, culminand cu cea mai violenta revolutie anticomunista din Europa.
Un plan similar este pus in practica de cativa ani in Grecia. Desi era clar ca e sortita esecului, politica de austeritate a fost impusa elenilor inca de acum 5 ani.
Rezultatul a ajuns deja sa fie arhicunoscut: o prabusire economica de 25%, o crestere a gradului de indatorare de la un nivel greu de administrat de 110% din PIB la unul insuportabil de 180 de procente si un somaj in floare atingand 30% din totalul populatiei si 60 de procente din tineri.
In cei cinci ani de austeritate, povara datoriei statului elen a crescut cu 9... mai mult
Joi, 23 Iulie 2015, ora 09:55
Liderii Uniunii Europene continua sa joace soarta Greciei periculos de aproape de marginea prapastiei. Guvernul elen a acceptat mai mult de jumatate din propunerile creditorilor sai, dar acest lucru pare sa nu conteze prea mult in ochii Germaniei si ai altor tari europene.
In schimb, reprezentantii acestora se cramponeaza cu insistenta de implementarea unui program economic dezastruos pe care putini economisti l-au crezut vreodata aplicabil, arata laureatul Nobel Joseph Stiglitz, intr-un editorial din Project Syndicate.
Prognoze gresite
Trecerea fiscalitatii din Grecia de la un imens deficit primar la surplus a fost aproape fara precedent, insa cerinta de a atinge un surplus de 4,5% ramane aproape de neconceput.
Din nefericire, in momentul in care troika creditorilor - FMI, Banca Centrala Europeana si Comisia Europeana - a introdus aceasta masura in pachetul programului de asistenta financiara, guvernul elen nu avea alte optiuni.
"Nebunia de a insista pe aceleasi recomandari acum, cand PIB-ul Greciei s-a redus cu 25% in urma crizei, este si mai acuta. Creditorii au calculat gresit efectele macroeconomice ale programului pe care l-au impus", spune economistul.
Conform prognozelor date publicitatii, acestia au crezut ca reducerea salariilor si acceptarea altor masuri de austeritate vor impulsiona exporturile, iar economia elena va inregistra o crestere rapida.
La fel au crezut ca prima restructurare a datoriei va duce la sustenabilitatea datoriilor... mai mult
Luni, 08 Iunie 2015, ora 16:33
Grecia face progrese cu adoptarea reformelor cerute pentru a obtine urmatoarea transa de 2,8 miliarde de euro din pachetul de asistenta financiara, dar inca mai trebuie depuse eforturi, au anuntat joi reprezentantii troicii creditorilor internationali (UE, BCE si FMI), dupa vizita efectuata la Atena.
La inceputul lunii aprilie, inspectorii creditorilor internationali vor reveni la Atena pentru a continua verificarea implementarii reformelor, , transmite Reuters.
"Au fost facute progrese semnificative, dar raman cateva probleme de rezolvat. Deoarece sunt necesare analize tehnice suplimentare, misiunea va lua o scurta pauza pentru finalizarea acestor actiuni", au anuntat reprezentantii UE, BCE si FMI.
La sfarsitul vizitei de zece zile a creditorilor internationali, ministrul elen de finante, Yannis Stournaras, s-a declarat increzator ca Atena va obtine luna acesta urmatoarea transa de 2,8 miliarde de euro din pachetul de asistenta financiara, in ciuda intreruperii discutiilor.
Inspectorii UE, BCE si FMI cer de asemenea masuri concrete pentru a fi indeplinit obiectivul de suprimare a unui total de 150.000 de posturi de functionari pana la sfarsitul lui 2015, accelerarea privatizarilor, precum si recapitalizarea a patru dintre principalele banci.
Analistii apreciaza ca negocierile dintre Grecia si creditorilor internationali pentru acordarea urmatoarei transe din imprumutul financiara acordat Atenei sunt blocate, din cauza divergentelor privind concedierile in... mai mult
Joi, 14 Martie 2013, ora 15:35
Grecia pregateste un nou plan de economii, de 11,5 miliarde de euro pe doi ani, pe care il va prezenta creditorilor sai internationali in aceasta luna, pentru a ramane sub protectia lor financiara, a indicat vineri, o sursa din Ministerul de Finante de la Atena.
Directorii financiari ai ministerelor s-au reunit vineri pentru a pune la punct detaliile acestui program de masuri bugetare, cerut de troica UE-BCE-FMI, a precizat sursa citata.
Programul de economii urmeaza sa fie prezentat delegatiei troicii, care va sosi intr-o noua misiune la Atena la data de 24 iulie.
Grecia s-a angajat in iarna sa pregateasca pana in iunie un nou plan de austeritate in schimbul deblocarii de catre UE si FMI a noului pachet de salvare, de 240 miliarde de euro pana in 2014.
Elaborarea lui a fost suspendata insa de criza politica incheiata prin instalarea guvernului Samaras, dupa doua randuri de alegeri legislative anticipate.
Planul de economii va fi supus miercuri spre aprobare liderilor celor trei partide din alianta guvernamentala, premierul conservator Antonis Samaras, socialistul Evangelos Venizelos si liderul stangii moderate, Fotis Kouvelis, a indicat aceeasi sursa ministeriala.
Programul este elaborat pe doi ani, pentru a respecta angajamentele initiale ale Atenei, dar guvernul vrea ca, in paralel, sa renegocieze cu partenerii si creditorii un termen suplimentar de doi ani, care ar amana pentru finele lui 2016 atingerea tintei de echilibru bugetar, a reiterat sursa... mai mult
Vineri, 13 Iulie 2012, ora 14:37
FMI si UE vor acorda Greciei urmatoarea transa din imprumut, dupa ce au existat propuneri de schimbare a programului economic, potrivit Mediafax.Guvernul elen urmeaza sa infiinteze o agentie independenta pentru privatizare, se arata intr-un comunicat comun al UE, FMI si al Bancii Centrale Europene (BCE).
Declaratia a fost facuta dupa ce reprezentanti ai celor trei institutii au evaluat stadiul si rezultatul masurilor de reforma aplicate de autoritatile de la Atena.
Grecia a realizat progrese semnificative, dar reformele fiscale si structurale trebuie intensificate, se arata in comunicat, care adauga ca guvernul elen s-a angajat la un plan bugetar ambitios pe termen mediu.
Lichiditatile Greciei raman reduse, dar exista o strategie prin care sa se asigure un nivel adcvat pentru banci.
Ajutorul pentru Grecia trebuie aprobat de ministrii de Finante din zona euro si de conducerea FMI, inainte de a fi acordat Greciei. mai mult
Sambata, 04 Iunie 2011, ora 01:28
Declinul economiei Greciei va dura mai mult decat a prevazut FMI, alimentat si de cotatia ridicata a euro, potrivit unui raport publicat miercuri de institutie, care anticipeaza ca nivelul minim va fi atins in al doilea semestru al acestui an, informeaza Mediafax.
"Economia va atinge nivelul minim in al doilea semestru", se arata in raportul de analiza a programului de finantare a Greciei.
In raportul precedent, publicat in decembrie, Fondul anticipa ca acest moment va avea loc in primul semestru.
FMI a mentinut previziunea unui declin al PIB de 3% pe ansamblul acestui an, obiectiv care poate fi respectat de guvernul de la Atena, potrivit institutiei financiare.
In 2010, PIB-ul elen a inregistrat o scadere de 4,5%.
mai mult
Miercuri, 16 Martie 2011, ora 21:42