Compania Nationala Posta Romana si Grupul Intesa Sanpaolo demareaza negocierile in vederea incheierii unui acord bilateral privind vanzarea de servicii bancare si financiare in cadrul oficiilor postale Posta Romana si sub brandul "Posta Romana", potrivit unui comunicat al bancii.
Lansarea proiectului reprezinta rezultatul procesului de selectie organizat de Compania Nationala Posta Romana, in conformitate cu noua strategie comerciala aprobata de conducerea societatii, al carei obiectiv principal il reprezinta diversificarea gamei de servicii oferite.
Cu o retea de peste 5.600 de sucursale, Posta Romana detine cea mai mare acoperire la nivel national de pe piata serviciilor postale, comparabila cu nivelul de acoperire al celor mai mari operatori de pe piata bancara.
Potrivit comunicatului, prin diversificarea propriilor activitati, Posta Romana are ca obiectiv, pe de o parte, extinderea propriei baze de clienti, iar pe de alta parte promovarea incluziunii financiare, ajungand in zonele geografice cele mai indepartate alaturi de un partener care are o lunga istorie pe piata financiara si bancara europeana. Istoria Postei Romane si recunoasterea marcii sale sunt doua elemente esentiale in favoarea unui proiect eficient pentru sectorul serviciilor financiare, care sa fie pus la dispozitia milioanelor de clienti ai Postei Romane, in colaborare cu un partener de mare calibru in sectorul bancar.
"Suntem pregatiti sa facem fata acestei noi provocari bazandu-ne pe o... mai mult
Miercuri, 18 Decembrie 2013, ora 17:07
Posta Romana a acumulat in perioada 2009-2012 pierderi de 532,9 milioane de lei, desi in fiecare an bugetul, aprobat printr-un act normativ, a fost construit pe profit, potrivit datelor operatorului national postal.
Ultimul an in care compania a obtinut profit a fost 2008, cand rezultatul brut a fost pozitiv, dar de zece ori mai redus decat estimarea din buget.
In anul 2008, Posta Romana si-a propus un venituri totale de 1,467 miliarde de lei si a realizat 1,459 miliarde de lei. La capitolul cheltuieli totale, cifra finala a fost cu 2,24% mai mare decat nivelul estimat de 1,423 miliarde de lei. Bugetul a fost aprobat prin ordin al ministrului Comunicatiilor de atunci, Karoly Borbely.
In privinta rezultatului brut, compania a incheiat anul 2008 cu un castig de 4,56 milioane de lei, comparativ cu estimarea de 44,2 milioane de lei.
Un an mai tarziu, bugetul aprobat de Guvernul Boc a fost construit pe un profit brut de 4,88 milioane de lei, la venituri totale de 1,544 miliarde de lei, dar cifrele finale disponibile pe Ministerul Finantelor Publice arata ca operatorul postal a raportat pierderi brute de 181,5 milioane de lei, la venituri totale de 1,5 miliarde de lei.
Pe de alta parte, cheltuielile totale au depasit cu 9,3% propunerea din buget si au atins 1,682 miliarde de lei.
Declinul Postei continua si in anul 2010, cand rezultatul brut trebuia sa fie zero, dar compania a consemnat pierderi brute de 120,99 milioane de lei, la venituri totale care s-au situat... mai mult
Vineri, 31 Mai 2013, ora 08:45
Potentialii investitori interesati sa participe la privatizarea Postei Romane au solicitat prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante dupa ce ANAF a calculat, in urma unui control, noi datorii fiscale, de 107 milioane lei (25 milioane euro).
In total, compania are acum obligatii fiscale ce depasesc 240 milioane de lei.
"ANAF a identificat noi datorii fiscale, de 107 miliioane de lei, aferente perioadei 2003-2012. Controlul a fost efectuat la cererea Ministerului pentru Societatea Informationala (MSI), care vrea sa privatizeze operatorul postal", au declarat surse din companie.
In acest context, spun sursele, potentialii investitori interesati sa preia Posta Romana au solicitat autoritatilor prelungirea perioadei de depunere a ofertelor neangajante.
Termenul pentru depunerea ofertelor expira marti, 28 mai, dupa ce initial a fost stabilit pentru 11 aprilie.
"In urma acestor cereri si a situatiei create de rezultatele controlului ANAF, statul ia in calcul actualizarea parametrilor procesului de privatizare. Una dintre variantele analizate este conversia datoriilor istorice ale operatorului postal de stat in actiuni", au mai spus sursele.
Conform caietului de sarcini, nvestitorii interesati sa cumpere 51% din actiunile Postei Romane trebuie sa dovedesca ca detin resurse financiare pentru un aport de capital in numerar de minim 150 milioane de euro.
La privatizare pot participa doar companii, individual sau in consortiu, care indeplinesc mai... mai mult
Vineri, 24 Mai 2013, ora 08:32
Guvernul va modifica strategia de privatizare a Postei Romane si va scoate la vanzare un pachet majoritar de actiuni, de pana la 51% din capitalul social, potrivit unui proiect de hotarare de guvern aflat pe circuitul de avizare al institutiilor de resort, au declarat joi surse oficiale.
Initial, strategia de privatizare a Postei Romane prevedea oferirea catre investitori a unui pachet de actiuni reprezentand 20% din capitalul social.
Selectia investitorului se va realiza prin metoda licitatiei cu oferta in plic combinata cu metoda licitatiei cu strigare, precedata de negocieri desfasurate pe baza de oferte preliminare si neangajante depuse de potentialii investitori.
"Privatizarea Companiei Nationale Posta Romana se realizeaza prin metoda majorarii de capital social prin aport de capital privat, prin dobandirea de catre un nou investitor a unui pachet de actiuni reprezentand 51% din capitalul social al companiei in cadrul unei operatiuni de majorare de capital prin emisiune de noi actiuni.
Noile actiuni emise se ofera spre subscriere investitorului selectat, in vederea dobandirii cotei de 51% din capitalul social, precum si actionarului existent Fondul Proprietatea in vederea mentinerii cotei sale de participatie la capitalul social al companiei prin exercitarea dreptului de preferinta in conditiile legii", se arata in proiectul de hotarare a Guvernului privind modificarea si completarea unor acte normative in domeniul privatizarii, publicat de MCSI.
In... mai mult
Vineri, 14 Decembrie 2012, ora 11:45
Consortiul KPMG Romania si casa de avocatura Tuca Zbarcea&Asociatii va furniza servicii de consultanta pentru privatizarea Companiei Nationale Posta Romana (CNPR), dupa ce Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale a desemnat castigatoare aceasta oferta.
"KPMG Romania si casa de avocatura Tuca Zbarcea&Asociatii au avut o oferta mai buna decat cea depusa de PricewaterhouseCoopers (PwC), al doilea ofertant. Ministerul Comunicatiilor a transmis, vineri, celor doi ofertanti, un anunt privind punctajul obtinut", au declarat, vineri, surse din Ministerul Comunicatiilor.
Procesul de privatizare a Postei vizeaza cedarea unui pachet de cel putin 20% din actiunile companiei, printr-o majorare de capital, operatiune asumata in relatia cu Fondul Monetar International (FMI).
Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca in perioada urmatoare conducerea companiei Posta Romana si cea a operatorului national postal din Belgia se vor intalni pentru a discuta despre proiectul Guvernului roman de atragere a unui investitor strain.
Premierul s-a aflat, luni, intr-o vizita oficiala la Bruxelles, unde s-a intalnit si cu omologul sau belgian, Elio Di Rupo, pentru discutii privind proiectul de colaborare intre Posta Romana si operatorul national de posta din Belgia.
In 2011, cifra de afaceri a CNPR a scazut cu 8,7%, la 1,26 miliarde de lei, in timp ce pierderile au urcat cu 50%, la 182,9 milioane de lei, conform datelor Ministerului Finantelor Publice.
La finele... mai mult
Vineri, 21 Septembrie 2012, ora 15:18
Ministerul Comunicatiilor va organiza pe 10 septembrie o licitatie pentru selectarea consultantului la privatizarea Postei Romane, proces care va viza cel putin 20% din actiunile operatorului, printr-o majorare de capital, operatiune asumata in relatia cu Fondul Monetar International (FMI).
"Ministerul Comunicatiilor (...) intentioneaza selectarea unui consultant de reputatie internationala - banca de investitii sau firma de consultanta cu experienta in privatizare - in vederea acordarii de consultanta pentru pregatirea si derularea procesului de privatizare a Companiei Nationale Posta Romana (CNPR), tinandu-se seama de criterii de calitate si cost ale serviciilor", se arata intr-un anunt al institutiei.
Ofertantii vor depune o garantie de participare de 50.000 de euro si vor plati 8.000 de euro pentru caietul de sarcini.
"Cererea de oferta poate fi ridicata, incepand cu 10 august, de la sediul Ministerului Comunicatiilor", se mai spune in anunt.
Consultantul va asigura serviciile necesare punerii in aplicare a prevederilor strategiei de privatizare si finalizarea tranzactionarii actiunilor nou-emise catre un investitor strategic.
Posta Romana este cel mai mare operator de profil si dispune de o retea teritoriala de aproximativ 7.100 de oficii postale.
Actionarii operatorului sunt Ministerul Comunicatiilor, cu o participatie de 75%, si Fondul Proprietatea, care detine 25% din capital.
In 2011, cifra de afaceri a CNPR a scazut cu 8,7%, la 1,26 miliarde... mai mult
Marti, 07 August 2012, ora 12:45
Posta Romana, care anul trecut a inregistrat pierderi de 182,9 milioane lei, are o datorie totala de 125,6 milioane de lei la bugetul de stat, incluzand TVA, alte impozite si taxe, dobanzi si penalitati.
Reprezentantii Postei Romane au declarat ca firma a reusit sa reduca cu 2 milioane de lei datoria, in perioada 31 martie - 30 iunie 2012.
"Actuala echipa de management a Companiei Nationale Posta Romana are ca obiective principale cresterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor mostenite ale companiei si pregatirea acesteia pentru liberalizarea pietei serviciilor postale", au declarat oficialii companiei.
Posta Romana estimeaza profit brut de 2 milioane lei in 2012
Posta Romana a obtinut in primul trimestru un profit net de 15,3 milioane lei, fata de o pierdere de 14,8 milioane lei in perioada similara din 2011, pe fondul reducerii cheltuielilor, in principal a celor cu prestatii externe.
Cifra de afaceri a companiei Posta Romana a scazut cu 5% in primele trei luni, la 312,86 milioane lei, mai ales din cauza scaderii numarului de prestatii, in principal ca efect al scaderii puterii de cumparare a populatiei. mai mult
Vineri, 03 August 2012, ora 11:01
Posta Romana estimeaza ca va obtine in acest an un profit brut de 2 milioane lei, fata de o pierdere de 182,9 milioane lei in 2011, potrivit bugetului de venituri si cheltuieli pentru 2012, aprobat de Guvern si publicat miercuri in Monitorul Oficial.
Veniturile totale ale Postei Romane sunt estimate la 1,314 miliarde lei in 2012, im scadere fata de 1,314 miliarde lei in 2011, din care 1,28 milioane lei venituri din exploatare, potrivit NewsIn.
Totodata, cheltuielile totale se cifreaza la 1,312 miliarde lei, fata de 1,498 miliarde lei anul trecut.
Cheltuielile cu personalul sunt estimate la 873,676 lei.
Potrivit bugetului de venituri si cheltuieli, numarul progrozat de personal la finele anului 2012 este de 31.506, in scadere cu 618 persoane fata de 2011, iar castigul mediu lunar pe salariat de ridica la 1.653 lei/persoana, in crestere cu 1,4 lei.
Guvernul a aprobat saptamana trecuta strategia de privatizare a Postei Romane, a anuntat ministrul de Finante Florin Georgescu, precizand ca "este prevazuta privatizarea in propor?ie de minim 20%".
In privinta sumelor pe care statul roman ar putea sa le incaseze in urma acestei privatizari, Georgescu a explicat ca "trebuie facute evaluarile de catre consultantul de specialitate ?i, in cateva saptamani, vor fi facute ?i asemenea evaluari".
Posta Romana a obtinut in primul trimestru un profit net de 15,3 milioane lei, fata de o pierdere de 14,8 milioane lei in perioada similara din 2011, pe fondul reducerii... mai mult
Miercuri, 01 August 2012, ora 18:57
Compania Nationala Posta Romana a inregistrat in ianuarie un profit brut de aproximativ 1,4 milioane euro, in crestere fata de luna decembrie a anului trecut.
Posa Rmana a inregistrat lunar profit, incepand din luna august 2011 si a incheiat semestrul doi al anului 2011 cu un profit de 3,7 milioane euro, pentru prima data in ultimii trei ani, a anuntat luni compania.
"Performantele se datoreaza masurilor sistematice implementate de managementul companiei in directia reducerii costurilor, cresterii veniturilor si diversificarii portofoliului de produse si prestatii, precum si desfasurarii consecvente a procesului de reorganizare a retelei teritoriale", se arata in comunicat.
Pentru 2012, Posta Romana va continua alocarea de resurse si dezvoltarea de noi proiecte pe segmentele cu ritm accelerat de crestere: servicii financiare,e-commerce, curierat rapid si publicitate prin posta, in paralel cu imbunatatirea serviciilor prestate publicului larg si asigurarea furnizarii serviciului postal universal pentru toti cetatenii.
"Prin rezultatele inregistrate mai ales in semestrul al doilea al anului 2011, am reusit sa diminuam major pierderea economica, iar functionarea profitabila care a debutat in luna august 2011 ne plaseaza pe drumul cel bun si ne ofera garantia implementarii masurilor manageriale corecte pentru Posta Romana", a declarat directorul general al companiei, Dumitru Daniel Neagoe.
Posta Romana SA este o societate comerciala cu capital majoritar de stat,... mai mult
Luni, 05 Martie 2012, ora 15:10