Pentru prima dată în istorie, cele mai mari bănci din Europa au avut anul trecut profituri cumulate de peste 100 de miliarde de euro (108 miliarde de dolari), în contextul în care impulsul dat
În mijlocul unui dialog public marcat de incertitudine în ceea ce privește cauzele deficitului ridicat de colectare a TVA și a economiei subterane foarte mari, Guvernul pare să fi scos ca
Odată cu promulgarea Legii 296/2023, fluctuațiile fiscale și economice cu care urmează să se confrunte întreprinderile românești anul viitor au acaparat dialogul public.
Băncile din Europa înregistrează probabil anul acesta cel mai ridicat profit de la criza financiară, pe fondul majorării dobânzilor, transmite Bloomberg.
Liderii Grupului celor Sapte s-au angajat duminica sa stranga 600 de miliarde de dolari, sub forma de fonduri private si publice, in decurs de cinci ani, pentru a finanta infrastructura necesara in
Societe Generale este unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Bazat pe un model bancar universal diversificat, Societe Generale combină soliditatea financiară cu o
XTB Romania a lansat la inceput de aprilie a doua editie anuala a XTB Trading Masterclass - "O noua ordine economica in 2020", un proiect educational online dedicat traderilor, la care au participat
Romania importa inca prea multe produse agricole raportat la ceea ce natural se poate produce in tara, fapt care arata ca potentialul nu este inca valorificat pe deplin, a afirmat Mugur Isarescu,
Cele patru banci de importanta sistemica din Grecia si-au redus pana la sfarsitul lunii septembrie stocul de credite neperformante (NPL) cu peste 15 miliarde de euro, comparativ cu perioada similara
Energia electrica si gazele pentru populatie nu au niciun motiv sa fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 si nici in iulie anul viitor, cand pretul gazelor la producator va fi liberalizat, a
Dupa un an si jumatate in care s-a laudat ca va dezvolta intreaga Romanie cu ajutorul parteneriatelor publice-private (PPP), Cabinetul Dancila a inceput sa dea inapoi. Deja a anuntat ca renunta la
Andreas Treichl, directorul general al grupului bancar austriac Erste Group Bank AG, proprietarul BCR, a fost desemnat "Bancherul anului 2019", de catre revista financiara Euromoney, informeaza un
Ministerul Finantelor Publice prevede, in proiectul de rectificare bugetara, o majorare, pe sold, a veniturilor bugetului de stat pe anul 2019 cu 2,251 miliarde lei si a cheltuielilor cu 285,7
Companiile romanesti care doresc sa isi extinda afacerile, dar nu pot acoperi aceste investitii din profitul propriu, pot accesa anul acesta granturi intre 1 si 5 milioane de euro, prin Programul
Profitabilitatea sistemului bancar din Romania este - inainte de impunerea taxei pe active - mai buna decat media europeana, dar nu exceptionala, insa impunerea acestei taxe ar putea sa o transforme
Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, a declarat in marti ca Banca Centrala insista ca, in cazul OUG 114, sa aiba loc o "dezlegare" a ROBOR de taxa pe active, pentru ca reprezinta
Guvernul bulgar de centru dreapta a aprobat duminica proiectul de buget pe 2019, ce prevede un deficit fiscal de 0,5% din PIB si mai multe fonduri publice pentru angajatii de la stat, educatie si
2018 se anunta a fi efervescent pentru bancile comerciale si extrem de provocator pentru Banca Nationala a Romaniei sau..."Vaticanul" cum i se mai spune in piata.
Cu greu va mai putea Romania sa atraga investitori straini, in anii care vin, daca Revolutia Fiscala va continua in forma stabilita prin OUG 79/2017, sustin specialisti in fiscalitate. In conditiile
Banca de investitii Goldman Sachs Group Inc a estimat vineri ca rezultatele sale pe trimestrul al patrulea vor fi mai mici cu aproximativ cinci miliarde de dolari din cauza reformei fiscale
Par fragile in fata unei noi crize financiare, dar realitatea tinde sa fie cu totul alta. In 2015, cele mai mari banci din Europa au reusit sa depoziteze profituri de 25 de miliarde de euro in
Oficialii Bancii Centrale Europene se asteapta la turbulente financiare marcante in perioada imediat urmatoare, pe masura ce stabilitatea politica la nivel global este supusa unor presiuni exercitate
Mediul bancar european nu da semne sa isi fi revenit dupa criza financiara care a zguduit lumea in urma cu opt ani. Numarul institutiilor de credit care se zbat sub povara greselilor trecute este
Institutiile de credit din Europa au reusit sa genereze venituri mai consistente in economia din zona, cresterea profitului raportat in Europa fiind mai mare decat cea din Statele Unite pentru prima
Importanti lideri de business din intreaga lume vin pentru prima data in Romania la Growth Summit 2015 gata sa impartaseasca tehnicile si principiile de afaceri care i-au facut celebri.
Comisia Europeana investigheaza o sesizare privind o posibila evaziune de 1 miliard de euro in cazul McDonalds, prin intermediul sucursalei din Luxemburg a companiei multinationale.