Rusia si Arabia Saudita au ajuns luna trecuta la un acord privat pentru cresterea productiei de petrol si, astfel, franarea majorarii pretului, cei doi mari producatori mondiali de titei informand SUA despre acest acord inaintea unei intalniri cu alti producatori de petrol care a avut loc la Alger, au declarat, pentru Reuters, mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Presedintele SUA, Donald Trump, a dat vina pe Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC) pentru pretul ridicat al petrolului si a cerut acesteia sa isi majoreze productia pentru a face posibila o scadere a pretului combustibililor la pompa inaintea alegerilor pentru Congresul SUA, care vor avea loc in data de 6 noiembrie.
Sursele citate de Reuters sustin ca luna trecuta ministrul saudit al Energiei, Khalid al-Falih, si omologul sau rus, Alexander Novak, au avut o serie de intalniri la care au convenit sa isi majoreze productia de petrol incepand din luna septembrie si pana in luna decembrie a acestui an, in conditiile in care atunci cotatia titeiului se indrepta spre nivelul de 80 de dolari per baril. In prezent, un baril de petrol este cotat la peste 85 de dolari.
"Rusii si sauditii au convenit sa pompeze mai mult petrol pe piata, insa au decis sa faca acest lucru pe tacute, pentru a nu parea ca actioneaza la comanda lui Trump", a declarat una dintre surse.
"Ministrul saudit al Energiei l-a informat pe secretarul american al Energiei, Rick Perry, ca Arabia Saudita isi va majora... mai mult
Miercuri, 03 Octombrie 2018, ora 14:25
Declaratiile facute de diversi ministri ai petrolului din tarile membre ale cartelului OPEC au declansat o noua perioada de volatilitate in piata, dar analistul Cristoph Eibl crede ca adevarul este ascuns de ochii publicului, totul fiind doar o furtuna intr-un pahar cu apa.
"Adevaratul joc se desfasoara in spatele cortinei si are de-a face atat cu interesele Arabiei Saudite, cat si cu cele ale Moscovei", sustine Cristoph Eibl, director executiv al Tiberius Asset Management, pentru postul american CNBC.
Sauditii si rusii au anuntat in mai multe randuri demararea negocierilor pentru inghetarea sau reducerea productiei de petrol, dar niciodata nu s-a intamplat nimic concret.
Afirmatiile de genul acesta au doar efecte pe termen scurt, nu influenteaza cu adevarat piata si nu rezolva problema, iar sedintele OPEC influenteaza cu atat mai putin mersul lucrurilor.
Pretul este dictat in continuare de jocuri de culise, crede Eibl, iar pretul petrolului nu isi va reveni prea curand, in aceste conditii. mai mult
Marti, 20 Septembrie 2016, ora 18:15
Productia de gaze condensate si titei a Rusiei a atins in decembrie nivelul record de 10,82 milioane barili pe zi (bpd), depasind cu 0,4% precedentul record, stabilit in noiembrie.
Conform datelor preliminare ale Ministerului Energiei de la Moscova, productia pe ansamblul anului trecut a crescut cu 1,4%, depasind 534 de milioane de tone metrice, sau aproape 10,72 milioane barili pe zi, transmite Bloomberg.
Producatorii de titei din Rusia stabilesc noi recorduri dupa destramarea fostei URSS, pe fondul declinului preturilor si al sanctiunilor occidentale care au redus accesul Moscovei la tehnologie si finantare externa. Companiile au facut eforturi sa extraga mai mult titei din zacamintele vechi din vestul Siberiei si au reusit sa deschida cateva noi proiecte.
Efectele petrolului ieftin: Se va adeveri cel mai negru cosmar al Rusiei?
In 2015, exporturile de titei ale Rusiei au urcat la 5,25 milioane barili pe zi, in timp ce livrarile catre statele din afara fostei Uniuni ...citeste mai departe despre "Productie record de petrol si gaze in Rusia: Cel mai mare nivel de la destramarea URSS" pe Ziare.com mai mult
Luni, 04 Ianuarie 2016, ora 13:53
Din protejatii lui Putin, sefii companiilor petroliere din Rusia par sa fi devenit vaca de muls a statului. Noile impozite pe care ministrul de Finante ameninta sa le impuna companiilor din domeniul petrol/gaze ar putea reduce productia de petrol de anul viitor.
Este pentru prima data din 2008 si pana in prezent cand Rusia se confrunta cu amenintarea scaderii productiei de petrol.
In ultimii 7 ani, Rusia a detinut titlul de cel mai mare exportator de energie din lume, remarca Bloomberg.
Fara bani
Executivii din sectorul petrolier au inceput lupta impotriva noului sistem de impozitare a afacerilor cu o prima vizita la cabinetului prim ministrului Dmitry Medvedev pentru a-i prezenta concluziile lor la adresa noii initiative.
Momentul nu este unul usor de depasit de niciuna dintre tabere. Pe de o parte, bugetul de anul viitor pare insuficient, iar ministrul de Finante si-a facut planul ca 600 de miliarde de ruble (aproximativ 9,1 miliarde dolari) ar putea fi lesne de obtinut din impozitarea afacerilor cu petrol si gaze.
Ca urmare a supralimentarii pietei, pretul petrolului este cu 57% mai redus decat in urma cu 15 luni, dar acest lucru nu i-a facut pe petrolistii rusi sa rateze sansa de a dobori un record de productie.
Cu o rubla depreciata care a redus costurile de exploatare si a ajustat nivelul impozitelor, companiile din sector au respirat chiar ceva mai usurate, in iunie productia de petrol doborand orice record din era post-sovietica: 10,72 miliarde... mai mult
Luni, 28 Septembrie 2015, ora 15:58
Igor Sechin, seful celei mai mari companii petroliere din Rusia, Rosneft, aprecia la inceputul acestei saptamani ca Rusia ar putea creste cota de extractie anuala de petrol de la 500 de milioane la 700 de milioane de tone.
In acest context, Rusia ar fi o alta tara producatoare care recurge la pomparea unei cantitati suplimentare de petrol pe piata, intr-un moment in care pretul barilului este in scadere, iar unii experti cred ca masura este luata din disperare, arata agentia Sputnik.
Batalie pentru piata
Scaderea dramatica a pretului petrolului din ultimul an a fost interpretata drept o inclestare intre producatorii traditionali de petrol reprezentanti de statele OPEC, in special Arabia Saudita, si industria de profil din SUA, specializata in exploatarea zacamintelor de sist.
Batalia se da pentru cota de piata detinuta de fiecare dintre marii producatori din lume, motiv pentru care, in ciuda pretului de aproximativ 50 de dolari/baril, atat sauditii, cat si petrolistii americani au continuat sa ridice constant nivelul productiei.
Acum pare randul Rusiei sa intre in acest joc al disperarii, Moscova fiind constransa sa isi apere cota de piata la nivel global in exportul de petrol si gaze, dar sa obtina si sumele necesare in valuta care sa atenueze efectele sanctiunilor economice dictate in urma crizei din Ucraina.
Opinia este impartasita de catre expertul Chris Weafer, partener fondator al companiei Micro-Advisory, in revista Christian Science Monitor.... mai mult
Joi, 10 Septembrie 2015, ora 14:56
Directorul executiv al companiei petroliere Rosneft, Igor Sechin, a anuntat ca Rusia ar putea sa creasca productia de petrol in viitorul apropiat.
Un mic pas in acest pare sa fi fost facut chiar anul acesta, Ministerul de Dezvoltare Economica anuntand o productie pe anul in curs de 530,5 milioane tone de petrol, in crestere cu aproape 4 milioane de tone fata de 2014, noteaza agentia TASS.
Europa, client de baza
Sechin sustine ca, in ciuda crizei de pe piata petrolului si a sanctiunilor dictate impotriva Moscovei, "industria petroliera a continuat sa extraga intr-un ritm normal, pastrand productia la un nivel stabil".
"Europa este cel mai mare client al nostru", a apreciat seful Rosneft, mentionand ca o eventuala crestere a productiei pana la 700 milioane de tone/anual va dicta si comercializarea petrolului pe pietele care ofera cele mai bune preturi.
"Europa ramane un consumator cheie, dar cresterea pietei din regiunea Asia-Pacific se dovedeste extrem de atractiva.
Acum, chiar daca expediem volume mari de combustibil in regiunea Asia-Pacific, acestea nu depasesc 13-15 procente in structura globala a exporturilor noastre", a specificat Sechin.
Prin comparatie exportul de petrol rusesc pe piata europeana reprezinta 39% din total.
Piata sigura
Directorul Rosneft crede ca cererea de energie va continua sa creasca in urmatorii ani, chiar daca, in anumite regiuni ale globului, criza economica inca nu a luat sfarsit.
"Pana la sfarsitul deceniului ne... mai mult
Luni, 07 Septembrie 2015, ora 11:57
1Ministrul Energiei din Rusia, Alexander Novak, sustine ca o reducere a cotelor de productie a petrolului pe piata globala nu isi are rostul.
Aceasta, in ciuda faptului ca supraproductia a dus la prabusirea pietei energiei in urma cu un an, destabilizand puternic economia rusa.
"Nu vad rostul scaderii productiei de petrol. Daca aceasta va fi pastrata la acest nivel si la acelasi pret va reprezenta un bun instrument de echilibrare a pietei", a spus Novak, citat de reporterii agentiei Tass.
Fara presiune
"Nu ar avea nicio logica, mai ales ca statele care nu sunt membre OPEC nu detin instrumente cu care sa opereze in piata", a explicat Novak la sfarsitul saptamanii trecute.
Ministrul rus al Energiei urmeaza sa se intalneasca pe 3 si 4 iunie cu delegatia statelor membre OPEC la Viena pentru a analiza situatia pietei petrolului la nivel mondial.
O prima discutie privind criza petrolului a fost purtata intre reprezentantii Rusiei, Arabiei Saudite, Venezuelei si Mexicului inca din toamna anului trecut, urmand ca partile sa monitorizeze si discute evolutia pietei petrolului in mod regulat.
In acest moment insa, stabilizarea pretului petrolului la un nivel cuprins intre 57-62 de dolari nu este considerata ca reprezentand un pericol de catre tarile implicate in discutii. mai mult
Luni, 25 Mai 2015, ora 14:46
Pretul scazut al titeiului si sanctiunile impuse de Occident au trimis industria petroliera din Rusia in haos.
Prognozele anterioare ale Agentiei Internationale a Energiei (AIE) din SUA aratau ca productia de petrol din Rusia va depasi pragul de 11 milioane de barili pe zi in 2019.
Insa un nou raport al institutiei arata o scadere pana la 10,5 milioane de barili pe zi.
Scaderea preturilor "aurului negru" si sanctiunile impuse de Occident au avut un efect devastator asupra Rusiei, noteaza AIE, potrivit Business Insider.
Rusia, prinsa intre ciocan si nicovala
Firmele din tara lui Vladimir Putin nu mai au acces la finantare internationala, ...citeste mai departe despre "Industria petroliera a Rusiei, trimisa in haos: Ce se va intampla cu productia" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 11 Februarie 2015, ora 15:46
Productia petrolului rusesc a ajuns aproape de cel mai inalt nivel inregistrat in era post-sovietica, semn ca cea mai mare sursa de venit a tarii conduse de Vladimir Putin nu a fost inca erodata de sanctiunile Occidentului.
Luna trecuta, cresterea a fost de 0,7%, pana la 10,61 milioane de barili pe zi, potrivit autoritatilor de la Moscova, informeaza Bloomberg.
Volumul este cu 0,3% sub recordul inregistrat in ianuarie.
Uniunea Europeana si Statele Unite au tintit industria petroliera ruseasca prin interzicerea exporturilor de echipamente si tehnologie, dand vina pe guvern ca a sprijinit militantii prorusi din Ucraina.
Rusia a negat aceste acuzatii, iar industria petroliera nu a fost lovita cu sanctiuni mai dure, astfel ca productia nu a fost afectata pe moment.
Insa analistul Ildar Davletshin sustine ca acest sector va resimti efectul sanctiunilor abia anul viitor.
Rusia: Forajul in Marea Kara va continua
Forajul in Marea Kara va continua anul viitor, chiar daca ...citeste mai departe despre "Sanctiuni fara ecou in Rusia? Productia de petrol, aproape de maximul erei post-sovietice" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 04 Octombrie 2014, ora 09:59