Duminică, 14 aprilie, între orele 12.00 și 15.00, consumul de energie electrică al României a atins un minim istoric: 3.900 MW. Această valoare a fost înregistrată aproape de ora 15.00 și
Trei experți internaționali în energie prezenți la conferința „Romanian Energy Market Conference. Securitatea aprovizionării cu gaze în etapa post-plafonare a prețului”, organizată de
Odată cu explozia în popularitate a industriei mașinilor electrice, atât reprezentanți ai prelucrătorilor de țiței, cât și specialiști în protejarea mediului s-au întrebat dacă nu cumva
Veniturile totale medii lunare au reprezentat în trimestrul IV 2023, în termeni nominali, 7.504 lei pe o gospodărie, reprezentând 2.999 lei pe o persoană, în creştere cu 2,8% atât pe o
Potrivit unui draft de Ordonanță de Urgență care nu a fost încă făcut public de Executiv, a fost propusă recent modificarea legislației de plafonare a prețurilor la energie electrică și
Comisia Europeană a decis ca, începând din 2027, după ce va începe producția de pe urma zăcământului offshore extras și prelucrat prin Neptun Deep și România va deveni cel mai mare
Avansul puternic al energiei curate la nivel global în 2023 a făcut ca volumul emisiilor de dioxid de carbon la nivel internațional să crească într-un ritm mai lent decât în 2022.
România a depășit în 2023 pragul de 1 GW de capacitate solară instalată, printr-o combinație între proiectele prosumatorilor și instalații solare de mari dimensiuni.
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
Preţurile de referinţă la energie electrică pe piaţa din Europa s-au prăbuşit luni, iar cotaţiile futures la gaze naturale au atins cel mai scăzut nivel din ultimele şase luni, după ce
Pe fondul Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 (cu completările și modificările ulterioare) plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost prelungită în România până la
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a sancționat recent 4 traderi (3 dintre ei și furnizori) de energie electrică pentru încălcarea interdicției Uniunii
Producția de electricitate nucleară în Uniunea Europeană a scăzut cu 16,7% în 2022 față de 2021, fiind cel mai scăzut nivel înregistrat până acum încă din 1990, primul an pentru care
Constructorul auto german BMW AG va investi 650 de milioane de euro în modernizarea uzinei sale istorice de lângă Munchen. Aceasta va deveni prima facilitate exclusiv pentru producția de mașini
Industria siderurgică din România operează în prezent la aproximativ un sfert din capacitatea pe care o avea în 1989, trecând printr-un amplu proces de restructurare care a implicat reducerea
Într-o lume în care ne confruntăm cu provocările iminente ale schimbărilor climatice și cu nevoia acută de a renunța la dependența noastră de sursele de energie fosile, găsirea surselor de
Deși în anul 2023, pe piața românească, au fost instalate panouri solare cu o putere de peste 1.000 MW, ce au totalizat investiţii de aproximativ un miliard de euro, iar un aport semnificativ
Alexandru Aurelian Chiriță, directorul general al Electrica, a vorbit în cadrul celei de-a doua ediții a Quarterly Report - evenimentul #1 pentru companii la BVB, despre rezultatele companiei,
Grupul OMV Petrom a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 2,548 miliarde de lei, în scădere cu 72% faţă de perioada similară din 2022, când a raportat 9,156 miliarde
Asociația Energia Inteligentă a făcut o analiză referitoare la implementarea în România a tehnologiei Small Modular Reactor (SMR), adică a centralelor nucleare de capacitate redusă.
Miniştrii Energiei ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord asupra reformei pieţei electricităţii, la Luxemburg, după mai multe luni de negocieri şi unor
Un coridor energetic verde între Grecia și Polonia ar permite transmiterea surplusului de energie fotovoltaică din Balcani către nord-vestul Europei și a energiei eoliene în direcția opusă.
În anii trecuți foarte mulți fermieri, agricultori, societăți din mediul rural au beneficiat de fonduri nerambursabile de stat și prin Uniunea Europeană în diferite programe de finanțare din
Compania Publica de Electricitate a Greciei (PPC) pregateste o miscare importanta de expansiune pe piata energetica, vizand sa achizitioneze 70% din filiala grupului italian Enel in Romania, intr-o
Presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anuntat miercuri, 7 septembrie, un plan european de economisire a energiei si de reducere a dependentei de energia ruseasca, printr-un set de
A devenit tot mai frecventa necesitatea oamenilor de a fi pe cont propriu atunci cand vine vorba de energia electrica si de a folosi surse de energie regenerabila, sanatoase pentru mediul
OMV Petrom a investit 1,5 milioane de euro la rafinaria Petrobrazi pentru a eficientiza sistemul de iluminat al celor zece rampe industriale unde se efectueaza descarcarea titeiului si materiilor
Pretul energiei pe piata din Romania este, joi, cel mai mare din regiune, iar tara noastra va importa electricitate pe tot parcursul zilei, potrivit datelor bursei de energie OPCOM si Transelectrica.
Industria auto a fost dintotdeauna una dintre cele mai receptive la tehnologiile emergente. De-a lungul timpului, acestea au redefinit modul in care masinile folosesc combustibilul si astfel au