Intrebarea din titlu mi-a fost inspirata de un joc de copii in care castiga cel care este atent si tine minte numerele care au fost eliminate pe parcurs. Sunt reguli clare a caror respectare, asociata cu putina atentie, te poate ajuta sa castigi.
In mod normal, asa ar trebui sa se intample si in cazul proiectelor finantate cu fonduri europene: ti se aduc la cunostinta regulile, le intelegi, le accepti si le respecti, iar in final "castigul" consta in initierea sau dezvoltarea unei afaceri, cu sprijin nerambursabil.
Problema apare atunci cand regulile fie nu sunt cunoscute intru totul nici macar de autoritatile implicate in accesarea fondurilor europene, fie sunt cunoscute dar nu sunt intelese corect pe deplin, fie nu sunt comunicate in mod clar si complet beneficiarilor, acestia din urma ramanand insa raspunzatori de cunoasterea intregii legislatii, nationale si comunitare, care guverneaza programul de finantare la care au aplicat.
In mod ironic, beneficiarii sunt mai raspunzatori pentru cunoasterea legislatiei chiar si decat functionarii din cadrul autoritatilor cu competente in gestionarea fondurilor europene, din moment ce acestia poarta intreaga raspundere pentru eventualele greseli legate de documentatia aferenta cererii de finantare, a dosarelor de achizitii, a dosarelor de plata si, in general, a tuturor actelor si operatiunilor aferente implementarii si derularii proiectelor.
Desigur ca exista si beneficiari care cunosc si inteleg perfect regulile... mai mult
Joi, 31 Mai 2018, ora 18:12
La fondurile europene nu se face politica sau, mai bine zis, nu ar trebui sa se faca politica. A nu se face confuzie intre politicile UE care sunt menite sa guverneze fondurile europene si politica partinica ce foloseste fondurile europene in scopuri politicianiste.
In ultimul timp, asistam la o promovare fortata a "marilor succese" inregistrate in absorbtia fondurilor europene, la batalia cifrelor si a raportarilor induse si conduse: ministrul de resort, Rovana Plumb, iese cu raportari care acopera (ne) reusitele tuturor guvernelor care au gestionat mecanismul de atragere a fondurilor aferente perioadei 2014 - 2020.
Ca cercetator in domeniu si specialist cu multa experienta, va spun ca genul asta de raportari nu au niciun fel de relevanta, deoarece mecanismul este atat de complex si informatiile atat de interpretabile, incat fiecare ministru numit politic creeaza o imagine de poveste, iar realitatea este cu totul alta si rezultatele sunt elocvente.
Daca la ministere precum cele de la munca, educatie, economie si altele, ruperea camasii in piata publica permite o doza mai mica sau mai mare de propaganda politica, iata ca la ministerele tehnice de genul fondurilor europene, finantelor, dezvoltarii regionale, nu e loc de prea multa aplicare a doctrinei de partid.
Cifrele te lovesc dur in fata: inflatie 5%, absorbtie undeva intre 0% si 9% la principalele programe, iar la nivel de trai suntem depasiti de tari precum Panama, Trinidad Tobago, Mauritius.
Doamna... mai mult
Luni, 16 Aprilie 2018, ora 09:15
Poate parea un drum dificil cel al accesarii fondurilor europene. In ciuda acuzatiilor de coruptie care exista in aceasta zona si in ciuda esecurilor unor oameni, acest munte al finantarii europene nu este atat de greu de escaladat.
Pentru a putea obtine fonduri nerambursabile, trebuie in primul rand sa identificati nevoia investitiei si sa intelegeti si sustineti foarte bine ideea de proiect.
Se porneste de la ce vreti sa faceti, pentru ce va trebuie banii, care este cererea pentru serviciile si produsele pe care urmeaza sa le obtineti.
De asemenea, trebuie sa va faceti un calcul clar si realist tinand cont de faptul ca toti beneficiarii au nevoie de o suma disponibila pentru inceperea si derularea proiectului, pana cand isi primesc banii inapoi, dar si de faptul ca uneori pot aparea intarzieri la plati.
Totodata, beneficiarul trebuie sa ia in considerare si eventuale costuri neprevazute.
In general, TVA-ul este cheltuiala neeligibila, prin urmare asigurati-va ca veti dispune si de suma necesara pentru plata acestuia.
Verificati intodeauna tipul intreprinderii eligibile (microintreprindere, intreprindere mica, mijlocie sau mare) si eligibilitatea tipului de activitate pentru care se solicita finantare (conform cod CAEN).
Apoi, verificati eligibilitatea din toate cele trei perspective: beneficiar, proiect, cheltuieli.
Desi nu este intotdeauna o cheltuiala eligibila, luati in calcul si serviciile auditorului financiar, care va auditeaza proiectul.... mai mult
Joi, 27 August 2015, ora 10:16
Romania a inregistrat progrese uimitoare in ceea ce priveste gradul de absorbtie a fondurilor europene, a declarat presedintele Congresului Puterilor Locale si Regionale al Consiliului Europei (CPLRE), Herwig Van Staa, intr-un interviu acordat Agerpres.
"Insa, daca tot vorbim despre gradul de absorbtie, trebuie sa spunem ca o piedica in calea unei mai bune absorbtii o reprezinta si inaltul grad de birocratizare din Uniunea Europeana si in acest sens cred ca ar trebui sa mai reducem birocratia", a precizat Van Staa.
El vorbeste in interviu si despre Alianta Europeana a Oraselor si Regiunilor pentru incluziunea romilor. "Am constatat ca in Romania, dar si in alte state situatia s-a imbunatatit considerabil in ceea ce priveste atitudinea autoritatilor locale vis-a-vis de problemele populatiei de etnie roma. S-au intreprins numeroase eforturi, ceea ce bineinteles este un lucru pozitiv", a afirmat acesta.
Domnule presedinte, in 2013 Congresul Puterilor Locale pe care il conduceti a lansat Alianta Europeana a Oraselor si Regiunilor pentru incluziunea romilor. Unul dintre momentele prezentei dumneavoastra in Romania il constituie vizita la o scoala unde se implementeaza un proiect pentru incluziunea sociala a romilor. Care au fost pasii concreti dupa lansarea acestei Aliante si cum apreciati evolutia acestei initiative?
Congresul, cu sprijinul meu, a reusit sa creeze aceasta Alianta la nivel local si regional pentru a se reusi implementarea unor masuri concrete in... mai mult
Duminica, 15 Iunie 2014, ora 13:30
Ministerul Fondurilor Europene Eugen Teodorovici explica, intr-un interviu acordat Business24, masurile pe care le are in vedere pentru fluidizarea sistemului de accesare a finantarii nerambursabile. Se iau in considerare inclusiv responsabilizarea bancilor in procesul de evaluare si angajarea unor experti din privat.
"Acum, din pacate, avem unul dintre cele mai stufoase sisteme pe fonduri europene din Europa. Vreau sa eliminam toate etapele inutile din intregul proces de absorbtie a fondurilor europene, adica din momentul in care este depus un proiect si pana cand ajung banii la beneficiar", a declarat Teodorovici.
Blocarea POSDRU si intarzierile de plata au "ucis" o parte din proiectele care depindeau de aceasta finantare, au inchis organizatii, iar angajatii si-au pierdut locurile de munca. A realizat Ministerul Fondurilor Europene un bilant al pierderilor din economie?
Ministerul Fondurilor Europene nu a realizat un astfel de studiu, dar este clar ca, din pacate, pentru multi beneficiari efectele au fost negative. Acest lucru s-a intamplat din cauza problemelor aparute in gestionarea fondurilor europene in perioada 2009-2011. In prezent, eforturile mele si ale Ministerului Fondurilor Europene, dar si toate resursele disponibile, se concentreaza in directia implementarii acelor masuri care vor duce la cresterea ratei de absorbtie.
Vom avea insa anumite estimari care vor cuantifica, intr-o oarecare masura, pagubele pe care le-a generat blocarea POS DRU... mai mult
Joi, 23 Mai 2013, ora 12:30
Evitarea unei noi crize politice in Romania este cel mai important lucru pentru Comisia Europeana cu privire la tara noastra, iar problema cea mai mare a Romaniei in absorbtia fondurilor este capacitatea administrativa, a declarat Leonard Orban, Ministrul Afacerilor Europene, aflat la final de mandat.
Fost comisar european pentru multilingvism, Orban a vorbit despre procesul de absorbtie a fondurilor europene si dificultatile din acest domeniu, despre sugestiile pe care i le-a facut premierului desemnat, Victor Ponta, pentru viitoarea structura de atragere a banilor comunitari, dar si despre modul in care CE vede Romania, intr-un interviu acordat Agerpres.
Ministrul Afacerilor Europene a atras atentia ca deciziile pe care noul Parlament le va lua privind incuviintarea urmaririi penale a unor parlamentari - fosti ministri sau in cazul numirii Avocatului Poporului vor cantari greu asupra raportului suplimentar al Comisiei Europene din Mecanismul de Cooperare si Verificare pe Justitie, asteptat in ianuarie 2013, si implicit asupra deciziei Consiliului JAI privind eventuala aderare a Romaniei la spatiul Schengen.
La inceputul mandatului, in septembrie 2011, v-ati fixat ca obiectiv cresterea ratei reale de absorbtie a fondurilor structurale de la 3,7%, cat era atunci, la 20% pana la finalul mandatului. La finele lunii noiembrie 2012, rambursarile de la Comisia Europeana se ridica undeva la 9,72%. Au mai crescut intre timp?
Rambursarile nu au crescut, dar cererile... mai mult
Miercuri, 19 Decembrie 2012, ora 09:49
Beneficiarii fondurilor europene care solicita in instanta anularea platii corectiilor financiare aplicate de Comisia Europeana trebuie sa se inarmeze cu rabdare: procesul poate dura pana la patru ani.
Cu toate ca pana in prezent, nu exista un precedent si nici jurisprudenta in acest domeniu, beneficiarii au sanse, teoretic macar, sa castige aceste procese, este de parere avocatul Cristian Dutescu.
Si ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, ia in calcul un astfel de deznodamant: nu este exclus ca beneficiarii fondurilor europene descoperiti cu nereguli si care trebuie sa plateasca corectiile financiare sa castige in instanta anularea corectiei, a declarat pentru Business24.
Avocatul Cristian Dutescu sustine ca durata unui astfel de proces este cuprinsa intre unu si patru ani. Intrucat beneficiarii incheie contractul cu statul, se va aplica, cel mai probabil, legislatia romaneasca a achizitiilor publice.
"Sunt sanse, in mod teoretic. Depinde de justificarea pentru care se aplica corectia financiara. Daca se aplica o corectie financiara erga-omnes, pe toate proiectele care sunt pe un anumit sector, pe o anumita axa sau program operational, in mod logic, cei care sunt prejudiciati ar trebui sa poata sa obtina o compensatie in instanta.
Daca si-au indeplinit toate raporturile juridice incheiate cu institutiile statului si cei care au beneficiat de proiectele respective, deci neavand nicio culpa, nu ar fi nici legal, nici corect, nici moral, sa suporte... mai mult
Vineri, 02 Noiembrie 2012, ora 14:37
Simplificarea procedurilor de procesare a cererilor de rambursare pe zona fondurilor europene va fi analizata in sedinta de Guvern de miercuri, a declarat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, in cadrul unei conferinte.
Potrivit sursei citate, simplicarea procedurilor trebuie discutata atat din punctul de vedere al structurilor implicate, cat si al sprijinirii beneficiarilor, acestia urmand sa depuna mai putine documente pentru a primi rambursarile cuvenite.
"Pana in urma cu putin timp, exista un stoc de mii de cereri de rambursare, insa dupa eforturi sustinute numarul lor a scazut la numai cateva sute in prezent. Tocmai de aceea, in sedinta de guvern de astazi, vom discuta despre simplificarea procedurilor de procesare a cererilor de rambursare. Dupa ce aceasta masura va fi aprobata de Executiv, voi putea da mai multe detalii pe acest subiect. Va trebui insa sa demonstram Uniunii Europene ca sistemul de management si de control intern functioneaza bine ai ca bugetul UE nu este in pericol de a fi prejudiciat. In acest moment respectam calendarul UE, insa va trebui sa gasim o solutie referitoare la Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), pentru a atenua si chiar elimina problemele aparute", a afirmat Orban.
Ministrul Afacerilor Europene a precizat, totodata, ca Romania a primit, din anul 2007 si pana in prezent, o suma de 13 miliarde de euro de la UE, contribuind la randul sau la bugetul UE cu o suma de 7 miliarde de euro.... mai mult
Miercuri, 30 Mai 2012, ora 15:43
Sub amenintarea unei decizii care ar conduce la intreruperea platilor pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) de 3,7 miliarde de euro, expertii Golden Mind & Spirit propun solutii pentru accelelarea absorbtiei fondurilor europene.
Centralizarea tuturor institutiilor care se ocupa de absorbtia fondurilor europene la Ministerul Afacerilor Europene pentru a obtine corelarea, simplificarea si unificarea metodologiilor de implementare se afla pe lista solutiilor gandite de expertii de la Golden Mind & Spirit.
De asemenea, expertii recomanda termene fixe si rapide in lansarea apelurilor, dar si in evaluarea proiectelor depuse si, ulterior, in raspunsurile oferite solicitantilor pe perioada implementari. Astfel, ar trebui respectat cu strictete termenul de 30 de zile pentru evaluare, rambursare si raspuns la notificarile beneficiarilor, termen care in prezent nu este respectat.
Transparenta proceselor, pe lista recomandarilor
Alte recomandari in privinta absorbtiei de fonduri europene sunt legate de anuntarea sumelor de bani ramase disponibile prin rezilierea de contracte de finantare si a economiilor in urma licitatiilor publice, publicarea periodica a stadiului proiectelor majore aflate in implementare (cu accent pe proiectele mari de infrastructura POS TRANSPORT, POS MEDIU) si evidentierea problemelor si intarzierilor in gestionarea proiectelor, precum si a solutiilor adoptate.
In ceea ce priveste POSDRU, expertii Golden Mind... mai mult
Duminica, 19 Februarie 2012, ora 18:00