Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) a castigat la Curtea de Apel un proces cu Bancpost, dupa ce a sanctionat si a eliminat o clauza abuziva dintr-un contract de credit, a declarat, joi, Marius Pirvu, presedintele ANPC, intr-un interviu acordat AGERPRES.
Este vorba despre o clauza dintr-un contract de credit de nevoi personale in franci elvetieni, care ii permitea bancii sa modifice unilateral dobanda.
"Pentru consumatori este o veste buna. Astazi Curtea de Apel a admis apelul ANPC cu privire la un proces verbal de contraventie intocmit de Autoritatea Nationala care se refera la o clauza abuziva din cadrul unui contract de credit pentru nevoi personale. Practic, instanta a hotarat ca aceia care detin contracte de credit pentru nevoi personale sunt indreptatiti sa solicite prin actiuni separate restituirea sumelor calculate in plus ca urmare a constatarii nulitatii clauzei specificate in sentinta", a afirmat Pirvu.
Cu alte cuvinte, instanta a certificat faptul ca acea clauza era abuziva si trebuia eliminata, creand astfel un precedent, iar consumatorii care au astfel de clauze in contractele bancare se pot indrepta in nume propriu pentru recuperarea sumelor calculate in mod abuziv.
Presedintele autoritatii a sfatuit toti consumatorii cu contracte de credite in care exista prevederi care permit bancilor sa mareasca dobanzile unilateral sa faca plangere la ANPC, urmand ca inspectorii ANPC sa decida eliminarea acelor prevederi din contracte.... mai mult
Joi, 04 Octombrie 2018, ora 16:41
Curtea de Apel a dat o decizie finala, miercuri, in cadrul litigiului dintre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) si OTP Bank, astfel ca banca maghiara este obligata sa elimine din contractele de credit clauzele de dobanda stabilite in mod unilateral, acestea fiind considerate a fi abuzive.
In replica, joi, oficialii OTP Bank spun ca respectivele clauze au fost eliminate inca din 2010 pentru majoritatea clientilor, ca urmare a implementarii ordonantei de urgenta 50/2010, astfel ca se mai regasesc in doar 400 de contracte, in timp ce 7.600 de contracte au fost modificate de actele aditionale emise la acel moment.
In plus, banca sustine ca, in prezent, toate contractele sunt conforme.
Decizie definitiva: Protectia Consumatorilor a castigat procesul cu OTP Bank legat de clauzele abuzive
"Pentru o informare corecta si completa, precizam faptul ca procesul a fost demarat initial pentru cei aproximativ 400 de clienti care au refuzat semnarea actelor ...citeste mai departe despre "Reactia OTP Bank dupa ce a pierdut definitiv procesul cu ANPC legat de clauzele abuzive" pe Ziare.com mai mult
Joi, 11 Februarie 2016, ora 17:22
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor a castigat la Tribunalul Bucuresti un proces cu OTP Bank privind clauze abuzive din contracte de credit, presedintele ANPC spunand ca atunci, cand decizia va deveni definitiva, banca va trebui sa modifice toate contractele care contin acele clauze.
"Este un prim pas, inceputul care ne da incredere ca se va face dreptate, ca vom intra in normalitate, iar cetatenii vor avea contracte curate, fara clauze abuzive care sa le afecteze grav interesele economice. In cazul in care vom obtine o decizie definitiva, OTP Bank va trebui sa modifice toate contractele care contin acele clauze, pentru eliminarea acelor clauze prin care banca ...citeste mai departe despre "Victorie pentru cei cu credite la OTP Bank: Protectia Consumatorului a castigat procesul privind clauzele abuzive" pe Ziare.com mai mult
Joi, 30 Iulie 2015, ora 18:50
BCR a primit o sentinta favorabila, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, intr-un proces colectiv pentru clauze contractuale abuzive, intentat de un grup de clienti ai bancii, iar managementul institutiei financiare precizeaza ca 'va contracara cu fermitate toate pretentiile pe care le considera lipsite de valabilitate'.
'In cadrul procesului colectiv initiat de un grup de clienti, reprezentati de avocatul Gheorghe Piperea, impotriva BCR, Curtea de Apel Bucuresti s-a pronuntat pe data de 18 decembrie 2014, stabilind prin hotarare lipsa de clauze abuzive in contractele de credit cu dobanda variabila contractate de clienti la BCR', arata reprezentantii bancii, intr-un comunicat remis, vineri, AGERPRES. Totodata, sentinta Curtii de Apel obliga grupul de clienti la plata a 219.369 lei reprezentand cheltuieli de judecata in fond si apel. Aceasta obligatie va reveni unui numar de 124 de persoane ramase in litigiul cu banca, dintr-un numar initial de 206 reclamanti. Restul clientilor au renuntat la proces, in urma solutionarii diferendului cu banca pe cale amiabila, informeaza Agentie.
Intr-un prim ciclu procesual, BCR a castigat procesul insa, in recurs, Inalta Curte de Casatie si Justitie a trimis cauza spre rejudecare Curtii de Apel Bucuresti, considerand ca motivarea primei decizii este sumara fata de numarul de contracte de credit analizate. In rejudecarea apelului, Curtea de Apel Bucuresti a decis in unanimitate corectitudinea clauzelor contractuale privind dobanda... mai mult
Vineri, 19 Decembrie 2014, ora 15:47
Un grup de clienti ai Volksbank a castigat irevocabil in instanta un proces pe clauze abuzive privind comisionul de risc si alte comisioane din contractele de credit, precum si modificarea unilaterala a dobanzii, decizia publicata miercuri de Tribunalul Bucuresti vizand 315 contracte de credit.
"Respinge recursul ca nefondat. Obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecata catre intimata. Irevocabila. Pronuntata in sedinta publica azi", se arata in decizia Tribunalului Bucuresti.
Judecatoria Sector 2, prima instanta de judecata, a constatat caracterul abuziv al clauzelor care instituie dreptul bancii sa revizuiasca rata dobanzii in cazul unor schimbari semnificative pe piata monetara, precum si clauzele care instituie comisionul de risc, redenumit, dupa caz, comision de administrare.
"Credem ca nimeni nu este in masura sa faca aprecieri asupra unor decizii ale instantelor, fie ele negative sau pozitive. Exista atat sentinte favorabile bancii, cat si sentinte precum cea in discutie, ceea ce ne face sa credem ca suntem inca departe de a avea o concluzie pe acest subiect. Ca si pana acum, Volksbank respecta si pune in aplicare toate deciziile instantelor si isi asuma atat esecurile, cat si victoriile", au declarat reprezentati ai bancii.
Prima instanta, a carei hotarare a fost mentinuta si de Tribunalul Bucuresti, a calificat ca abuzive si clauzele care instituie urmatoarele comisioane, daca sunt incluse in contract: comisionul de administrare garantii,... mai mult
Joi, 30 Ianuarie 2014, ora 15:47
Zece banci vor fi date in judecata, printr-un proces colectiv, pentru clauzele abuzive introduse in contractele de credit incheiate in perioada 2006-2008. Procesul are ca obiect creditele luate in franci elvetieni.
Peste 1.000 de persoane care au luat credite in franci elvetieni vor demara acest proces colectiv. Avocatul Gheorghe Piperea spune ca procesele propriu-zise vor incepe in luna februarie 2014, potrivit Digi24.
Clientii bancilor se plang de faptul ca platesc rate si de doua ori mai mari decat atunci cand au semnat contractul de credit in franci elvetieni. Oamenii vor ca bancile sa modifice contractele pentru a putea sa isi plateasca ratele.
Citeste mai multe despre cele Zece banci date in judecata pentru clauze abuzive la credite in franci elvetieni pe Ziare.com. mai mult
Duminica, 17 Noiembrie 2013, ora 17:20
Asociatia Utilizatorilor Romani de Servicii Financiare (AURSF) apreciaza ca Banca Nationala a Romaniei a protejat sistemul bancar si contractele de credit care cuprind clauze abuzive, motivand stabilitatea financiara, atitudine care nu avantajeaza insa nici consumatorii nici institutiile de credit.
"Cel putin la nivelul BNR a existat o atitudine de protejare a sistemului bancar si a contractelor existente, cu clauze abuzive, motivandu-se stabilitatea financiara. Dar stabilitatea sistemului bancar nu poate fi obtinuta cu pretul dreptului la o viata decenta a consumatorului", a declarat miercuri presedintele AURSF, Alin Iacob.
El a aratat ca in anii 2005 - 2008 clientii aveau un grad inalt de incredere in sistemul financiar si nu s-au asteptat ca bancherii sa introduca in contractele de credit predefinite clauze abuzive, mergand pe buna-credinta a acestora.
Pe de alta parte, sistemul bancar a beneficiat de reputatia Bancii Nationale a Romaniei, care era privita ca un garant al integritatii bancilor.
Iacob crede ca sistemul bancar ar trebui sa vina in intampinarea clientilor, macar in al doisprezecelea ceas, si sa ofere solutii pentru a nu ajunge ca instantele sa fie pline de procese impotriva bancilor.
"Daca se va intelege acest lucru, stabilitatea financiara obtinuta va fi una temeinica si va permite evitarea la apelul instantei", a continuat Iacob.
Presedintele AURSF a mai aratat ca nu intelege cum i-au convins autoritatile pe expertii de la FMI sa... mai mult
Miercuri, 13 Noiembrie 2013, ora 16:10
Banca olandeza Credit Europe Bank N.V a pierdut primul proces intentat de un client pentru clauzele abuzive din contractele de credit. Credit Europe se alatura astfel "listei negre" a bancilor cu procese din cauza clauzelor abuzive cum ar fi BCR, Piraeus sau Volksbank.
Magistratii de la Judecatoria Sector 6 au dat castig de cauza clientilor bancii in dosarul nr. 22437/303/2012 si au obligat Credit Europe Bank sa returneze comisioanele percepute in mod abuziv.
"Clauzele abusive care au facut obiectul acestui dosar se refereau la revizuirea nivelului dobanzii creditului si a comisioanelor care erau la latitudinea bancii, declararea scadentei anticipate a creditului fara a se specifica motivul si fara ca acesta sa fie mentionat in contract.
Au fost declarate abuzive comisionului de acordare si comisionul de administrare lunar, banca fiind obligata sa returneze toate sumele incasate in contul acestor comisioane din momentul incheierii contractului si pana la zi, la care se adauga dobanda legala", a declarat pentru Business24 Codrut Avram, avocatul care a reprezentat clientii bancii.
Decizia favorabile creeaza un precedent
Desi nu este o decizie irevocabila, procesul poate crea un precedent si poate incuraja clientii nemultumiti sa actioneze banca in instanta, a adaugat Avram. Potrivit avocatului, la nivelul pana in prezent exista foarte putine dosare deschise impotriva Credit Europe Bank. In Bucuresti, sunt pe rolul instantelor aproximativ cinci procese... mai mult
Luni, 25 Martie 2013, ora 00:03
Volksbank a castigat un recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie, prin care doi clienti au solicitat in justitie constatarea caracterului abuziv al clauzelor privind perceperea comisionului de risc dintr-un contract de credit. Instanta suprema a dat, insa, castig de cauza clientilor in cel putin alte patru dosare.
Astfel, victoria in dosarul 5093/99/2011*, obtinuta in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie de avocatii Volksbank, determina modificarea in totalitate a hotararilor pronuntate anterior de instantele inferioare in cazul a doi clienti ai Volksbank Romania, se precizeaza intr-un comunicat remis de firma de avocatura Tuca Zbarcea & Asociatii, care a reprezentat banca in acest proces.
Clientii au cerut instantei constatarea caracterului abuziv al unor clauze cuprinse in conventiile de credit. Clauzele in discutie se refera, in principal, la comisioane practicate de banca, in speta comisionul de risc, dar cererea lor a fost respinsa.
"Inalta Curte de Casatie si Justitie a dat insa castig de cauza clientilor in cel putin alte patru dosare", arata Avocatul Codrut Avram, care a reprezentant in justitie mai multi clienti ai bancii. In plus, acestia ar fi castigat intr-o majoritate covarsitoare procesele din cadrul instantelor de Fond si de la Curtile de Apel.
Ca urmare a hotararilor judecatoresti, pana acum, Volksbank a executat de bunavoie sentinta de restituire a comisioanelor pentru cel putin 30 de clienti.
Mai mult, instanta a obligat... mai mult
Miercuri, 05 Decembrie 2012, ora 14:05