Clienţii Raiffeisen Bank n-au primit salariile pe cardurile bancare în cursul zilei de joi, 15 decembrie.
Conturile clienților n-au fost alimentate, chiar dacă angajatorii acestora au făcut plăţile către bancă, scrie observatornews.ro.
Nimeni nu şi-a pus semne de întrebare până la final de zi, când băncile s-au închis. Atunci, oamenii şi-au dat seama că este o problemă şi au început să sune la relaţii cu clienţii sau la angajatori pentru a cere explicaţii. Reprezentanţii băncii au oferit un răspuns presei şi au motivat incidentul ca fiind o problemă la reţeaua SWIFT şi, totodată, promit că vor rezolva problema curând.
Potrivit Raiffeisen, toate celelalte servicii ale băncii, precum tranzacţiile online cu cardul de credit şi debit sau plăţile cu cardul, în magazine ori aparate, funcţionează în parametri normali.
Vineri, 16 decembrie, oficialii băncii au anunțat că totul a revenit la normal, scrie Libertatea.
„În legatură cu problema conectivității SWIFT, vă informăm că problemele au fost rezolvate încă de azi noapte și că totul funcționează normal. Majoritatea tranzacțiilor de ieri, 15 decembrie 2022, au fost procesate. Vă asiguram ca mica parte a tranzacțiilor de ieri încă neprocesate, vor fi finalizate cu prioritate astăzi.
Aceasta înseamnă că toate ordinele de plată/mesajele Swift generate și de activitățile cu valori mobiliare, FX, derivate și piețe monetare începând de... mai mult
Vineri, 16 Decembrie 2022, ora 12:19