Bancile mai au plafon pentru programul Prima Casa, iar daca el se epuizeaza putem suplimenta pana la rectificare cu 500 - 600 milioane lei, a declarat marti Viorel Stefan, ministrul Finantelor Publice, dupa o intalnire cu premierul Sorin Grindeanu.
"Ma surprinde faptul ca presa spune ca nu mai exista plafon. Eu stiu de la banci ca au plafon disponibil pentru Prima Casa. Daca se consuma plafonul noi avem o rezerva si o sa putem suplimenta. Cred ca mai putem suplimenta pana la rectificare cu 500 - 600 milioane lei", a afirmat ministrul Finantelor.
Pe de alta parte, acesta a aratat ca are emotii in ceea ce priveste cheltuielile bugetare pe primele cinci luni, veniturile fiind in plan.
"Am emotii pentru ca nu am toate informatiile privind cheltuielile. Vom ramane pe primele cinci luni pe un echilibru bugetar", a spus ministrul.
Programul "Prima Casa" a atins un maxim istoric al solicitarilor de garantare, fiind inregistrate zilnic peste 600 de noi solicitari, a informat, in 25 mai, Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM).
Citeste si:
Prima Casa 2017: La cat a fost stabilit plafonul si ce locuinte poti cumpara prin programSurprize la Prima Casa: Avansul majorat e cea mai mare dintre ele - Ce efecte vor avea modificarileGuvernul mareste garantiile pentru Prima Casa, dar banii raman tot mai putini ca-n 2016 ...citeste mai departe despre "Guvernul anunta ca mai are bani pentru Prima Casa" pe Ziare.com mai mult
Marti, 06 Iunie 2017, ora 17:10
Programul "Prima Casa" a atins un nou maxim istoric al solicitarilor de garantare: sunt inregistrate zilnic peste 600 de noi cereri.
Astfel, reprezentantii Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) au decis sa adopte unele masuri suplimentare pentru accelerarea procesului de analiza, precum extinderea programului normal de lucru al echipelor operationale, mentinerea programului normal de lucru in perioada minivacantei din perioada 1-5 iunie 2017 si suplimentarea numarului de angajati in functie de nevoile etapelor procesului de analiza, informeaza Profit.ro.
Programul Prima Casa a primit in acest an peste 2,5 miliarde de lei in garantii. In premiera, locuintele mai noi de cinci ani sunt favorizate printr-o suma mai mare a creditului ce poate fi accesat de beneficiari si printr-o garantie mai mare pentru banci in comparatie cu locuintele vechi.
Programul Prima Casa, prin care statul garanteaza credite destinate achizitiei sau constructiei de locuinte, a fost introdus in 2009, intr-un context in care piata imobiliara era blocata din cauza crizei financiare.
Din 2009, cand a fost lansat programul Prima Casa, si pana la finalul lunii septembrie 2016, au fost acordate 198.365 de garantii, in valoare totala de 16,96 miliarde de lei, pentru finantari in valoare de aproximativ 34 miliarde de lei.
Citeste si:
De cate salarii are nevoie un bucurestean pentru cumpararea unui apartament de 50 metri patratiPrima Casa 2017: La cat a fost stabilit... mai mult
Sambata, 27 Mai 2017, ora 09:27
Programul "Prima Casa" a atins un maxim istoric al solicitarilor de garantare, fiind inregistrate zilnic peste 500 de noi solicitari, se arata intr-un comunicat de presa al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM).
"Programul Prima Casa este cel mai accesat program guvernamental gestionat de FNGCIMM, statisticile si analizele realizate aratand o evolutie ascendenta de la an la an, iar numarul solicitarilor de garantare primite de FNGCIMM in aceasta perioada au atins un maxim istoric.
FNGCIMM implementeaza cu succes Programul Prima Casa din anul 2009, pana in prezent peste 200.000 de romani reusind sa achizitioneze casa mult visata. Ramanem partenerul de incredere atat pentru beneficiari, cat si pentru bancile inscrise in program si reiteram angajamentul de a asigura si imbunatati permanent derularea mecanismului de garantare", se arata in document.
FNGCIMM ii asigura pe potentialii beneficiari ca, in aceasta perioada, exista suficiente fonduri pentru emiterea garantiilor aferente dosarelor aprobate de catre finantatori.
"Anul 2017 se distinge prin concentrarea solicitarilor de garantare pe o perioada mai scurta de timp fata de anii anteriori, ceea ce a influentat fluxul operational zilnic, intr-o masura semnificativa: inregistram un numar de peste 7.000 de dosare aflate in diferite stadii de analiza, iar numarul de noi solicitari pe care le inregistram zilnic, depaseste 500. Acest lucru reprezinta o provocare... mai mult
Joi, 11 Mai 2017, ora 14:29
Guvernul mareste cu 175,5 milioane de lei plafonul garantiilor acordate pentru programul Prima Casa. Practic, se adauga suma ramasa neutilizata in 2016.
Chiar si cu aceasta majorare, suma totala destinata ca garantie a acestui program in 2017 este mai mica decat cea alocata anul trecut.
La finalul lunii ianuarie, Guvernul a propus pentru acest an un plafon cu 15% mai mic, fata de 2016, al garantiilor acordate pentru programul Prima Casa, scaderea fiind de la 2,94 miliarde de lei in 2016 la 2,5 miliarde de lei in 2017, potrivit unui proiect de hotarare de guvern aflat in dezbatere publica.
Cu aceasta suplimentare anuntata azi, plafonul va ajunge la aproape 2,7 miliarde de lei, tot inferior celui din 2016.
Un plafon de garantii de stat de 2,5 miliarde de lei permite acordarea unor credite de circa 5 miliarde lei, in conditiile in care statul garanteaza 50% din valoarea unui credit pentru o locuinta noua sau consolidata, cu o valoare de maximum 70.000 de euro, si 40% pentru un imprumut acordat pentru o locuinta veche.
Citeste si Guvernul a modificat Prima Casa pentru a incuraja cumpararea de locuinte noi
In plus, Guvernul a anuntat scaderea comisioanelor aplicate la soldul garantiei acordate de catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM).
"Pentru garantiile care se acorda in semestrul I al anului 2017, nivelul comisionului este de 0,45% pe an, in scadere de la 0,49%, cat a fost anul trecut, aplicat la... mai mult
Luni, 06 Februarie 2017, ora 18:48
Ministerul Finantelor Publice propune suplimentarea plafonului alocat pe anul 2016 pentru "Prima Casa" cu 250 de milioane de lei, ca urmare a interesului extrem de ridicat pentru acest program.
Acesti bani vor putea fi folositi doar in luna decembrie.
"Decizia suplimentarii a fost luata ca urmare a ritmului intens si sustinut de acordare a garantiilor, care demonstreaza interesul si angajamentul in crestere atat la nivelul finantatorilor, cat si al beneficiarilor", arata Ministerul Finantelor, intr-un comunicat publicat pe site-ul institutiei.
Pentru ca cele 250 de milioane de lei sa ajunga la bancile implicate in program, ...citeste mai departe despre "Pentru ca e cerere foarte mare, "Prima Casa" primeste bani in plus. Pot fi folositi doar in luna decembrie" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 26 Noiembrie 2016, ora 16:36
Cei care vor sa-si cumpere o locuinta prin programul "Prima Casa" mai au de asteptat pana in octombrie, deoarece abia atunci vor fi suplimentate fondurile.
"Suntem in analiza, vom determina in scurt timp suma si spre sfarsitul lunii septembrie vom avea aceasta hotarare de guvern care sa suplimenteze pe termen scurt fondurile alocate pentru 2016", a spus ministrul Finantelor, Anca Dragu, pentru Digi 24.
Totusi, programul va suferi modificari incepand de anul viitor.
"Pentru 2017 si mai departe, am spus ...citeste mai departe despre "Prima Casa primeste mai multi bani: Cand vor fi suplimentate fondurile" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 03 Septembrie 2016, ora 16:46
Plafonul pentru programul "Prima Casa" va fi suplimentat in luna septembrie, a declarat marti seara ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu.
Totodata, ea a spus ca in octombrie va fi finalizata o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel incat toate partile implicate sa isi poata face planuri pe un astfel de termen.
"Programul va fi suplimentat in septembrie pentru 2016 si in octombrie vom avea o strategie pentru acest program pe termen mediu, de cinci ani, astfel incat sa evitam eventualele sincope in derularea programului", a precizat ministrul Finantelor, la Realitatea Tv.
Vezi in cati ani isi poate cumpara un apartament un roman ce castiga salariul mediu
Potrivit acesteia, cererea de ...citeste mai departe despre "Vesti bune pentru cei care vor sa isi ia o locuinta prin "Prima Casa": Plafonul va fi suplimentat" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 31 August 2016, ora 07:39
Plafonul pentru creditele din programul "Prima Casa" destinate persoanelor fizize a fost majorat cu inca 400 milioane lei, suma nefolosita pana in prezent pentru beneficiarii proiectelor in domenii prioritare pentru economia romaneasca, finantate din fonduri UE.
Suplimentarea de fonduri a fost decisa in sedinta de marti a Guvernului, scrie Mediafax.
Purtatorul de cuvant al Executivului Corneliu Calota, a aratat ca alocarea in acest scop a 400,5 milioane lei din plafonul destinat programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor in domenii prioritare pentru economia romaneasca, finantate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate Romaniei, a fost decisa intrucat din acest plafon, in suma de 100 milioane euro pentru 2014, nu a fost acordata nicio garantie.
Calota a precizat totodata ca transa anterioara, de aproape 500 milioane lei, alocata din plafonul pentru achizitia de locuinte ANL prin programul Prima Casa a fost deja epuizata. mai mult
Marti, 21 Octombrie 2014, ora 17:11
Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) a aprobat initiativa Credit Agricole Bank Romania pentru a suplimenta plafonul de credite pentru Programul "Prima Casa" cu patru milioane de euro.
Pentru acest program au fost acordate 500 de credite, in valoare de aproximativ 22 milioane de euro, incepand cu 2009, anul in care s-a lansat "Prima Casa", scrie Agerpres.
"Programul 'Prima Casa' este foarte important, atat din punct de vedere social, cat si economic. Acesta este motivul pentru care am decis sa suplimentam plafonul acordarii creditelor si, in acelasi timp, sa venim in intampinarea nevoilor clientilor nostri", arata Pierre Martin, director general al Credit Agricole Bank Romania.
Creditul "Prima Casa" poate fi contractat in lei sau in euro, pe o perioada de pana la 30 de ani. Suma maxima acordata este de 57.000 euro (sau echivalent in lei) in cazul proprietatilor vechi si de 66.500 euro (sau echivalent in lei) in cazul proprietatilor noi.
Proprietatile noi trebuie sa fie construite pe baza autorizatiilor eliberate dupa data de 22 februarie 2010, cand a intrat in vigoare HG 119/2010, iar proprietatea poate fi achizitionata dupa finalizarea constructiei.
Avansul minim necesar este de 5% din valoarea proprietatii, iar banca va finanta restul de pana la 95%. Dobanda la creditele in euro este de 3,99% plus Euribor la 3 luni, iar pentru creditele in lei, dobanda este de 2,5% plus Robor la 3 luni. mai mult
Miercuri, 17 Octombrie 2012, ora 12:50