"Prima casa" devine oficial "O casa, o familie", iar noul program aduce cateva schimbari importante, pe care cei care vor sa-si cumpere o locuinta printr-un credit garantat de stat trebuie sa le aiba in vedere.
Legea a fost promulgata de presedintele Klaus Iohannis pe 2 aprilie, intrand in vigoare in urmatoarea zi, odata cu publicarea in Monitorul Oficial.
Ce se schimba
Plafon maxim pentru venituri
Cea mai importanta schimbare o reprezinta introducerea unui plafon maxim pentru venituri: 4.500 de lei pentru cei fara copii si 7.000 de lei pentru cei care au copii sau minori in intretinere.
Astfel, potrivit legii, la data solicitarii creditului garantat, veniturile nete lunare ale beneficiarului individual sau ale beneficiarului impreuna cu sotul sau sotia, dupa caz, nu pot depasi valoarea de 4.500 de lei.
Important de mentionat este faptul ca la calculul acestei limite nu sunt luate in considerare beneficiile de asistenta sociala primite de persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil, daca acestea duc la depasirea pragului de 4.500 de lei.
Pentru familiile cu unul sau mai multi copii, plafonul este mai mare. Astfel, la data solicitarii creditului garantat veniturile nete lunare ale familiei nu pot depasi valoarea de 7.000 lei. In aceasta categorie intra si persoanele care au in intretinere unul sau mai multi minori.
Facilitarea achizitiei unei locuinte pentru persoanele care fac parte dintr-un grup vulnerabil
In cazul romanilor care fac... mai mult
Miercuri, 08 Aprilie 2020, ora 00:00
Guvernul vrea sa inchida programul "Prima Casa", lansat in urma cu 10 ani, si sa aduca in locul sau "O familie, o casa", program pe care il considera "mai bine orientat spre caracterul social".
Mai exact, vor putea achizitiona o locuinta doar persoanele ale caror venituri lunare nete nu depasesc, individual, 4.500 de lei. Pentru familiile cu unul sau mai multi copii, limita veniturilor este de 7.000 de lei.
Locuintele ce vor putea fi cumparate vor trebui sa aiba un pret de maximum 70.000 de euro, iar valoarea finantarii garantate este de cel mult 66.500 de euro. Totodata, avansul minim va trebui sa fie de cel putin 5% din pretul de achizitie sau cel de construire a locuintei.
Analistii financiar bancari considera ca in cazul in care va fi adoptat in forma in care a fost lansat in dezbatere, noul program va ajuta persoanele cu venituri mici care doresc sa achizitioneze o locuinta, pentru ca nu va mai exista riscul ca fondurile sa se termine inainte ca ele sa aplice. Se va elimina astfel concurenta celor cu venituri mai mari.
In rest, in cazul acestora, noul program nu va aduce mari schimbari fata de Prima Casa.
Avantaje vor avea, in schimb, familiile cu copii, care vor beneficia de o reducere a ratei dobanzii creditului garantat pe toata durata programului.
Noul program ii ajuta pe cei care chiar au nevoie
Analistul bancar Dragos Nichifor considera ca noul program propus de guvern ii va ajuta pe cei cu venituri mici, care de multe ori nu reuseau sa... mai mult
Luni, 02 Septembrie 2019, ora 00:00
Guvernul vrea sa modifice programul "Prima Casa" si sa il transforme in "O familie, o casa". Proiectul prevede cresterea garantiei guvernamentale, suportarea de catre stat a comisionului de gestiune si reducerea dobanzii pentru unele categorii de persoane.
"Discutam astazi, in prima lectura, proiectul 'O familie, o casa', o varianta mai aproape de nevoile cetatenilor a programului 'Prima Casa'. Venim cu noi masuri de reducere a costurilor de finantare pentru romanii care doresc sa cumpere o locuinta.
Concret, ne propunem cresterea nivelului garantiei guvernamentale de la 50%, cat este in prezent, la 80% din valoarea creditului, suportarea de catre stat a comisionului de gestiune si reducerea substantiala a dobanzii pentru familiile cu copii si pentru persoanele cu dizabilitati", a spus Viorica Dancila, la inceputul sedintei de guvern de joi.
Si liderul PSD, Liviu Dragnea, anuntase miercuri proiectul "O familie - o casa", afirmand ca, desi au fost bune la inceput, conditiile de acum ale programului "Prima Casa" au devenit mult prea restrictive, iar oamenii sunt nemultumiti.
"Extindem 'Prima Casa si numim programul 'O familie - o casa'. Conditiile la 'Prima Casa' au fost bune initial, dar au devenit mult prea restrictive si toti sunt nemultumiti. In primul rand, dam o valoare mai mare, 570.000 de lei, adica sa poata sa isi cumpere o casa, nu o bojdeuca, marim plafoanele, pentru ca daca aveai peste 3.000 de lei venituri nu te mai calificai, intrai intr-un cerc... mai mult
Joi, 23 Mai 2019, ora 14:22
Programul Prima Casa 2019 a fost lansat oficial, vineri. Cu toate ca ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a anuntat in februarie ca vrea sa il modifice pentru a-l face mai social, pana la urma, a ramas la fel ca in anii trecuti.
"Programul Prima Casa 2019 beneficiaza de aceleasi conditii de acordare a garantiei statului roman pentru finantarile aprobate de bancile participante", se arata intr-un comunicat transmis de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).
Programul va fi derulat prin intermediul a 15 banci finantatoare: BRD-GSG, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Credit Agricole, Leumi Bank si Intesa Sanpaolo Bank.
In acest an, vor fi alocate 2 miliarde de lei pentru romanii care doresc sa isi achizitioneze o locuinta prin Prima Casa.
Anul trecut au fost acordate:
20.423 garantii, in valoare totala de 1,9 miliarde de lei, cu o valoare medie a garantiei acordate de 94.000 lei, precum si7.160 promisiuni de garantare, in valoare totala de 800 de milioane de lei.
De la lansarea programului in anul 2009 si pana la finalul lunii decembrie 2018, au fost acordate 267.752 de garantii si promisiuni de garantare, in valoare totala de 23,7 miliarde de lei, se mai arata in comunicat.
Teodorovici voia sa modifice programul Prima Casa, pentru a fi mai social
Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat luna trecuta ca... mai mult
Vineri, 01 Martie 2019, ora 11:52
Executivul a aprobat in sedinta de marti plafonul total de garantare pentru anul 2019, aferent programului "Prima casa".
Astfel, vor fi alocate 2 miliarde de lei in acest an pentru romanii care doresc sa isi achizitioneze o locuinta.
Finantatori participanti in program sunt: BRD, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit, Garanti, Piraeus Bank, Marfin, Credit Agricole si Leumi Bank.
Ministerul de Finante precizeaza, intr-un comunicat, ca anul trecut au fost acordate:
20.423 garantii, in valoare totala de 1,9 miliarde de lei, cu o valoare medie a garantiei acordate de 94.000 lei, precum si7.160 promisiuni de garantare, in valoare totala de 800 de milioane de lei.
De la lansarea programului in anul 2009 si pana la finalul lunii decembrie 2018 au fost acordate 267.752 garantii si promisiuni de garantare, in valoare totala de 23,7 miliarde de lei, se mai arata in comunicat.
Teodorovici vrea sa modifice programul Prima Casa, pentru a fi mai social
Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat duminica seara ca pana la sfarsitul lunii februarie programul Prima Casa va fi modificat pentru a fi "mai social".
"Am prins ca plafon cam doua miliarde de lei in acest an pentru programul 'Prima Casa', deci el va continua, numai ca am spus ca discutiile acestea pe care le-am avut cu cei de la Banca Centrala au fost pentru a-l face mai social, mai indreptat catre zona sociala.
Probabil ca pana la final de... mai mult
Marti, 19 Februarie 2019, ora 18:31
Programul "Prima Casa" are prevazut un plafon de doua miliarde de lei pentru acest an si el va continua, insa pana la finele lunii februarie vom avea o forma modificata pentru a-l face mai social, a declarat ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici.
"Am prins ca plafon cam doua miliarde de lei in acest an pentru programul 'Prima Casa', deci el va continua, numai ca am spus ca discutiile acestea pe care le-am avut cu cei de la Banca Centrala au fost pentru a-l face mai social, mai indreptat catre zona sociala.
Probabil ca pana la final de februarie vom avea forma propusa a fi modificata, dar nu se schimba aspecte esentiale. Nu. Finantarea exista, a fost bugetat, programul continua. Pana nu il modificam, va continua in aceeasi parametri. Pana la final de februarie o sa iesim, cred, cu o Hotarare de Guvern", a spus, duminica seara, la Antena 3, Eugen Teodorovici.
Intrebat care vor fi modificarile aduse acestui program, seful de la Finante a subliniat ca acestea vor viza aspecte legate de suprafata casei sau de veniturile celor care vor sa il acceseze.
"Ma refer la suprafata casei, la persoanele cu venituri mai mici. Este un program social la urma urmei. Nu iti iei casa de 500 de metri patrati, prima casa, iti iei o casa pentru familie atat cat poti...", a adaugat Teodorovici.
Potrivi datelor MFP, de la lansarea programului 'Prima Casa' in anul 2009 pana la finele lunii octombrie 2018, au fost acordate 264.578 garantii si promisiuni de garantare, in valoare... mai mult
Luni, 18 Februarie 2019, ora 08:58
ROBOR-ul a crescut in ultimele luni ca Fat Frumos si, odata cu el, au crescut si ratele romanilor. Insa, cu toate astea, programul Prima Casa nu pare ca va avea de suferit in acest an.
Mai mult, va avea acelasi succes ca si anul trecut, a declarat pentru Ziare.com Dragos Nichifor, Managing Partner la Bayer Credit.
Potrivit acestuia, ratele celor care au facut anul trecut credit pentru programul Prima Casa sunt acum cu 10% mai mari.
"Presiunea lunara a unui client care ar face comparatie intre o suma luata anul trecut si aceeasi suma luata anul acesta este de 10% in plus la rata. Daca rata era 1.000 de lei anul trecut, acum este 1.100. Daca era 500 de lei, acum ar fi 550", a declarat analistul.
El ne-a spus, insa, ca fondurile programului se vor termina in acest an la fel de repede ca si anul trecut.
"Pe partea de cereri pe care o simtim noi, in Bucuresti avem acelasi nivel sau chiar mai mare decat anul trecut. In schimb, am observat din banci ca exista totusi un recul, adica cererile globale sunt la un nivel usor mai redus fata de anul trecut, ceea ce inseamna ca fondurile se consuma mai incet. Dar, in acelasi timp, faptul ca sunt fonduri mai mici decat anul trecut ca volum imi sugereaza ca se vor termina cam in acelasi timp ca si anul trecut, adica iulie sau cel tarziu august", a precizat Dragos Nichifor.
Potrivit acestuia, romanii nu s-au speriat de cresterea ratelor din ultimele luni. Asta pentru ca daca anul trecut, cand ROBOR-ul era la un minim... mai mult
Miercuri, 14 Martie 2018, ora 08:28
Beneficiarul programului "Prima Casa" care schimba o locuinta cu una mai mare trebuie sa utilizeze sumele obtinute din vanzarea casei achizitionate sau construite initial in cadrul programului pentru lichidarea creditului acordat initial, locuinta putand fi inchiriata sau folosita ca sediu social.
Guvernul a modificat si completat, miercuri, normele de implementare a Programului "Prima casa", referitor la posibilitatea pe care o au beneficiarii programului de a trece de la o locuinta mai mica la una mai mare, fie ca valoare, fie ca suprafata, posibilitate introdusa la inceputul acestui an, si reglementarea unor aspecte tehnice rezultate din practica derularii programului.
Se schimba "Prima Casa": Ce tipuri de locuinte vor putea fi cumparate prin program
Astfel, in cazul trecerii de la o locuinta mai mica la una mai mare, garantiile pentru achizitionarea/construirea unei noi locuinte in cadrul programului sunt garantate cu ipoteca legala de rang I asupra noii locuinte, in ...citeste mai departe despre "De acum poti sa inchiriezi sau sa transformi in sediu social locuinta cumparata prin "Prima Casa"" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 27 Mai 2015, ora 18:17
Trecerea pe lei a programului 'Prima Casa' se va lovi de un obstacol ce tine mai degraba de mentalitate, iar negocierea in tranzactiile pe acest program se va face tot in euro, a declarat presedintele Kiwi Finance, Anca Bidian.
'Ar trebui luat in calcul faptul ca, in ultimii 23 de ani, piata imobiliara din Romania nu a fost niciun moment in moneda nationala. Noi dupa 1989 am avut piata in dolari si dupa aceea in euro. Mentalul colectiv nu percepe un pret al locuintei in lei, ci il converteste automat in euro. Trecerea la lei nu se face usor. Negocierea se va face intre cumparator si vanzator in continuare in euro. Vor fi diferente de curs de la intentia de cumparare si pana finalizarea tranzactiei, in care ori vanzatorul va lasa la pret ori cumparatorul va mai adauga bani', a spus Anca Bidian.
Oficialul Kiwi Finance sustine ca este greu de estimat ce impact va avea trecerea programului 'Prima Casa' exclusiv pe lei pentru ca nu pot fi comparate cu programele anterioare, care cu toate ca au avut oferte pentru ambele valute au fost accesate preponderent in euro, iar acesta ar putea fi considerat ca unul pilot.
'Daca luam in considerare plafonul aprobat de un miliard de lei, din care 300 de milioane sunt rezervati ANL, mai ramanem cu 700 milioane lei, iar acesta inseamna aproximativ 160 de milioane de euro. Iar daca ne uitam in urma la viteza de derulare a programului 'Prima Casa', acesti bani ar trebui sa ajunga doar pentru cateva luni, nu mai vorbim de un program... mai mult
Duminica, 11 August 2013, ora 12:59