O eventuala plafonare a preturilor pe durata starii de urgenta ar putea avea efecte negative atat asupra consumatorilor, cat si asupra producatorilor, spune ministrul Agriculturii, Adrian Oros. El adauga ca a fost inregistrata o crestere a preturilor atunci cand si cererea a fost mare, cand cumparatorii intrati in panica isi faceau stocuri de alimente, dar ca pentru produsele autohtone, cel putin, preturile si-au revenit la normal.
"Plafonarea preturilor la raft - daca noi, statul, impunem doar o plafonare, cream doua efecte negative: incurajam piata neagra si dispar de pe piata cei mai slabi producatori. Noi, ca si stat, nu avem dreptul sa-i vulnerabilizam pe acestia", a declarat Oros la Digi24.
El a precizat ca, inca dinaintea starii de urgenta, a fost discutata cu alte tari care au impus restrictii de circulatie formarea unor culoare verzi pentru transportul marfurilor, in primul rand pentru alimente, furaje, medicamente si dispozitive medicale.
Adrian Oros a adaugat ca a cerut primarilor sa nu inchida pietele agro-alimentare pentru ca acestea sunt mai sigure decat magazinele mici. In plus, acestea sunt locurile in care isi vand produsele si producatorii locali.
Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, a declarat la Digi24 ca nu sunt cresteri mari si uniforme in ceea ce priveste alimentele si ca cele mai mari scumpiri s-au inregistrat pe zona de produse medicale si sanitare - echipamente de protectie, masti, dezinfectanti.
El adaugat ca au... mai mult
Duminica, 29 Martie 2020, ora 09:58
Preturile mondiale la alimente au crescut in decembrie, pentru a treia luna consecutiv, atingand cea mai ridicata valoare din ultimii cinci ani, ca urmare a najorarii puternice a preturilor la uleiurilor vegetale, zahar si lactate, precum si a relansarii preturilor la cereale, a informat joi, Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO), transmite Reuters.
FAO publica lunar propriul sau Food Price Index, care masoara modificarile de preturi inregistrate la un cos de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne si zahar. In luna decembrie 2019, acest indice a urcat cu 2,5% comparativ cu luna noiembrie, pana la 181,7 puncte, cea mai ridicata valoare de dupa luna decembrie 2014.
Pe ansamblul anului trecut, indicele pretului produselor alimentar calculat de FAO a inregistrat o valoare medie de 171,5 puncte, cu 1,8% mai mare decat in 2018 dar, cu toate acestea, cu 25% sub maximul istoric de 230 de puncte inregistrat pe ansamblul anului 2011.
Organizatia a subliniat ca in luna decembrie 2019 indicele care masoara pretul uleiurilor vegetale a crescut cu 9,4% fata de luna noiembrie, ceea ce inseamna ca a crescut pentru a sasea luna consecutiv. Si in decembrie 2019 cresterea pretului uleiurilor vegetale a fost influentata de aprecierea preturilor la ulei de palmier, ca urmare a cererii solide si a ingrijorarilor cu privire la livrarile limitate.
De asemenea, indicele care masoara pretul la zahar a inregistrat un salt de 4,8% in... mai mult
Joi, 09 Ianuarie 2020, ora 15:16
Consiliul Concurentei lanseaza, marti, Monitorul Preturilor Produselor Alimentare, la eveniment urmand sa fie prezenti reprezentanti ai autoritatilor si ai companiilor implicate in acest proiect.
Presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, a aratat, la inceputul acestei luni, ca, prin intermediul Monitorului preturilor la alimente, consumatorii vor putea compara preturile pentru 30.000 de sortimente in lanturile de magazine existente in Romania.
"Comparatorul preturilor pentru alimente va fi lansat pe 15 octombrie. El este similar cu comparatorul pe carburanti, pe care l-am lansat in iunie si care a mers bine. Similar in ce sens? Solutie tehnica identica, deci poate fi accesat atat de pe un desktop, un laptop, cat si de pe un telefon mobil prin intermediul unei aplicatii care poate fi descarcata.
Consumatorii vor putea sa compare pretul unui cos de produse, deci produsele care ii intereseaza pe ei le baga intr-un cos si pot sa compare pretul la orice magazin din oras - orice magazin din tara, dar o sa ii intereseze banuiesc orasul in care locuiesc", a spus Chiritoiu in 5 octombrie.
La sfarsitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurentei a semnat un contract cu firma Maguay pentru "Monitorul preturilor pentru alimente", contractul avand o valoare de 1,42 milioane de lei. ...citeste mai departe despre "Azi se lanseaza monitorul preturilor la alimente" pe Ziare.com mai mult
Marti, 15 Octombrie 2019, ora 07:38
De la mijlocul lunii octombrie vom avea un comparator de preturi pentru alimente, unde vor fi peste 30.000 de produse, a afirmat, sambata, Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei.
"Acest proiect pe alimente este putin mai complicat, decat cel pentru benzina, pentru ca vorbim de peste 30.000 de produse. Vom avea de la mijlocul acestei luni, similar cu comparatorul de preturi pentru carburanti, unul pentru alimente, iar cei interesati vor putea sa vada preturile la toate produsele si din toate magazinele marilor lanturi alimentare. Daca vor si magazine mai mici sa intre in acest monitor, va fi posibil, dar in aceasta faza cuprindem marile lanturi de magazine din toata tara. Oamenii pot sa compare pretul cosului cu produsele cele mai ieftine sau pretul unui cos cu produsele cele mai vandute", a spus Chiritoiu la Antena 3.
Acesta a subliniat ca Monitorul preturilor pentru alimente va avea si o aplicatie pentru telefonul mobil, la fel cum are si cel pentru carburanti.
"Vom avea si o aplicatie cu pretul alimentelor, care va putea fi descarcata pe telefonul mobil si va fi disponibila pentru ambele sisteme importante de operare", a adaugat seful autoritatii pentru concurenta.
La sfarsitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurentei a semnat un contract cu firma Maguay pentru "Monitorul preturilor pentru alimente", contractul avand o valoare de 1,42 milioane de lei.
Atat platforma web cat si aplicatiile mobile vor oferi multiple facilitati de cautare,... mai mult
Sambata, 28 Septembrie 2019, ora 19:30
Indicele global al preturilor produselor alimentare a inceput anul 2019 in crestere, stimulat de o relansare a pretului lactatelor precum si de majorarea preturilor la uleiuri vegetale si zahar, a anuntat, joi, Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO), informeaza Reuters.
FAO publica lunar propriul sau Food Price Index, care masoara modificarile de preturi inregistrate la un cos de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne si zahar. In luna ianuarie 2019, acest indice a avut o valoare de 164,8 puncte, comparativ cu un nivel de 161,8 puncte in luna decembrie 2018. In pofida cresterii inregistrata in prima luna a acestui an, indicele ramane cu 2,2% sub nivelul inregistrat in luna ianuarie 2018.
FAO a subliniat ca pretul lactatelor a crescut cu 7,2% in luna ianuarie comparativ cu luna decembrie, punand capat unei perioade de sapte luni consecutive de scadere. Potrivit organizatiei internationale, exporturile limitate din Europa, ca urmare a cererii interne puternice, au fost principalul factor care a stat la baza acestei cresteri. De asemenea, pretul uleiurilor vegetale a crescut cu 4,3% in luna ianuarie, comparativ cu luna decembrie, in timp ce pretul zaharului a crescut cu 1,3%. In schimb, pretul la carne a ramas neschimbat.
In paralel, FAO si-a imbunatatit joi estimarile privind productia mondiala de cereale in 2018 pana la 2,611 miliarde tone, ca urmare a revizuirii in sus a estimarilor privind productiile de... mai mult
Joi, 07 Februarie 2019, ora 13:18
Cresterea accizei la combustibili nu ar fi trebuit sa influenteze preturile alimentelor, in conditiile in care toate utilitatile inseamna circa 6% din costurile unui produs alimentar, sustine presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara (FNSIA), Dragos Frumosu.
"Cresterea accizei la combustibil nu ar fi trebuit sa influenteze cresterea pretului la alimente, pentru ca energia electrica, gazele, energia termica, combustibilul, inseamna cam 6% din costurile unui produs alimentar, deci o crestere la combustibil de 4-5% ar fi insemnat 1 - 1,5% din costurile produsului alimentar", a declarat, joi, presedintele Federatiei Nationale a Sindicatelor din Industria Alimentara (FNSIA), intr-o conferinta de presa.
Acesta a mentionat ca in aceasta perioada s-a majorat pretul energiei electrice si cel al gazelor naturale, iar costurile materiilor prime au fost influentate si de deprecierea cursului valutar.
"Nu uitati ca industria de morarit si panificatie lucreaza, in proportie de peste 90%, cu utilaje cu energie electrica. In procesarea carnii si a laptelui, o parte din ele functioneaza pe energie electrica. A crescut pretul gazelor, lucru pe care institutiile statului il promisesera dupa 31 martie, dar l-au facut acum, in miezul iernii. S-a depreciat cursul leu/euro si importam 70% din carnea de porc (...), importam 20% din lapte si desigur importam si oua din Polonia. De asemenea, importam produse de panificatie congelate, un procent nu neaparat... mai mult
Joi, 25 Ianuarie 2018, ora 16:09
Indicele global al preturilor la produsele alimentare a coborat in decembrie 2017, comparativ cu luna precedenta, gratie scaderilor semnificative inregistrate la uleiuri vegetale si produse lactate, a anuntat, joi, Organizatia Natiunilor Unite pentru Alimentatie si Agricultura (FAO), informeaza Reuters.
FAO publica lunar propriul sau Food Price Index, care masoara modificarile de preturi inregistrate la un cos de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne si zahar. In luna decembrie 2017, acest indice a scazut cu 3,3%, comparativ cu luna noiembrie, pana la un nivel de 169,8 puncte.
In pofida scaderilor inregistrate in ultimele luni ale lui 2017, media anuala a indicelui global al preturilor produselor alimentare a fost de 174,6 puncte, in crestere cu 8,2% fata de 2016, atingand, totodata, cea mai ridicata medie anuala de dupa 2014, chiar daca pe pietele internationale mancarea este cu 24% mai ieftina decat in 2011.
Potrivit FAO, factorul principal care a stat la baza scaderii pretului global al alimentelor in luna decembrie a fost declinul de 9,7% al pretului la produsele lactate, pe fondul ofertei ridicate si al cererii scazute. Cu toate acestea, pe ansamblul anului 2017, acest subindex este cu 31,5% mai mare decat in 2016.
De asemenea, pretul la uleiurile vegetale a scazut cu 5,6% in luna decembrie, comparativ cu noiembrie, ca urmare a cresterii stocurilor de ulei de palmier, in timp ce pretul zaharului a coborat cu 4,1% de la o luna la... mai mult
Joi, 11 Ianuarie 2018, ora 16:15
Cresterea preturilor la alimente a atins un nivel alarmant si poate duce la instabilitati politice, iar siguranta alimentara ar trebui sa fie prioritara in acest an pentru marile economii ale lumii, a avertizat presedintele Bancii Mondiale (BM), Robert Zoellick, potrivit Mediafax.
"S-a atins cota de alerta. Le-am cerut sa considere alimentatia prioritatea numarul unu in 2011", a spus Zoellick, dupa un discurs tinut in fata ministrilor de Finante din G20, reuniti la Paris.
Inflatia preturilor produselor alimentare va incuraja cresterea ofertei din agricultura, insa in urmatorii doi ani ar putea genera probleme precum tensiuni sociale si caderea anumitor guverne, a adaugat el.
Cresterea continua a preturilor alimentelor, aplificata de scumpirea materiilor prime, reprezinta una dintre cauzele problemelor sociale din Orientul Mijlociu si Africa de Nord.
Comunitatea internationala ar trebui sa fie pregatita sa intervina rapid pentru a ajuta state precum Tunisia, unde presedintele a fost inlaturat printr-o revolta a populatiei, a mentionat seful BM. Aceste tensiuni s-au propagat in alte state din Afria de Nord si Orientul Mijlociu.
Intre lunile iunie si decembrie ale anului trecut, nivelul de trai al 44 de milioane de persoane din intreaga lume a cazut sub pragul saraciei severe, potrivit BM. In prezent, 1,2 miliarde de persoane se confrunta cu saracia extrema.
Zoellick a mentionat ca membrii G20 sunt pregatiti sa actioneze pentru combaterea saraciei.
Franta,... mai mult
Duminica, 20 Februarie 2011, ora 19:31
Preturile alimentelor pe piata mondiala au atins un nivel record in decembrie, ca urmare a cotatiilor mai mari ale zaharului, cerealelor si oleaginoaselor, a anuntat, miercuri, Organizatia Natiunilor Unite (ONU), depasind maximele din 2008, care au cauzat revolte soldate cu morti in Haiti si Egipt, anunta Mediafax.Un index format din 55 de materii prime, analizate de Organizatia pentru Alimente si Agricultura (OAA), a crescut pentru a sasea luna consecutiva, la 214,7 puncte, peste recordul anterior de 213,5 puncte atins in iunie 2008, potrivit unui raport lunar al ONU, citat de Bloomberg.
In noiembrie, indicele se situa la 206 puncte. Indicatorii pentru zahar si carne au atins cotatii record.
Preturile la alimente ar putea creste si mai mult, daca recolta de cereale la nivel mondial nu se majoreaza "semnificativ" anul acesta, a avertizat in noiembrie OAA.
Anul trecut, in Mozambic au murit 13 persoane in proteste impotriva planurilor de majorare a pretului painii.
"Exista, din pacate, potential pentru o crestere a preturilor cerealelor in contextul incertitudinilor mari. Daca se intampla ceva neasteptat cu recolta din America de Sud, exista suficient potential pentru avansul preturilor", a spus, intr-un interviu tlefonic, Abdolreza Abbassian, economist-sef la OAA.
Raportat la decembrie 2009, costul alimentelor a crescut cu 25%, din cauza cerererii tot mai mari din China si a celei mai grave secete din ultima jumatate de secol in Rusia.
Cresterea anuala din decembrie este... mai mult
Miercuri, 05 Ianuarie 2011, ora 16:55