Titeiul si produsele petroliere provenite din Serbia ar putea intra pe piata romaneasca in luna aprilie sau mai 2013 cu preturi mult mai mici, ca efect al costurilor reduse practicate in tara vecina, aceasta posibilitate fiind semnalata de Grupul Rompetrol Ministerului Economiei.
Autoritatile romane urmeaza sa discute cu companiile romanesti si cu autoritatile din Slovenia si din Bulgaria despre impactul Acordului de comert incheiat intre Uniunea Europeana si Serbia asupra companiilor din Balcani, potrivit unui comunicat transmis marti de ME.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a intalnit marti o delegatie a Rompetrol Group, parte a Kaz Munai Gaz din Kazahstan, delegatie condusa de Tusupbekov Zhanat, CEO Rompetrol.
Reprezentantii Rompetrol au ridicat problema lipsei de restrictii pentru importul pe piata romaneasca de produse petroliere din Republica Serbia, urmare a aplicarii prevederilor Acordului de comert incheiat intre UE si aceasta tara, care ar putea afecta afacerile altor companii de profil din zona Balcanilor.
Din informatiile oferite de reprezentantii Rompetrol, titeiul si produsele petroliere provenite din Serbia ar putea intra pe piata romaneasca in luna aprilie sau mai a.c. cu preturi mult mai mici, din cauza preturilor si costurilor reduse practicate in tara vecina. Potrivit Rompetrol, cele mai afectate tari ar fi, pe langa Romania, Slovenia si Bulgaria.
Comisia Europeana discuta deja problema pretului la produsele din afara UE... mai mult
Marti, 19 Martie 2013, ora 15:59