Grupul energetic austriac OMV, actionarul majoritar al OMV Petrom, este increzator ca pretul petrolului isi va reveni in a doua jumatate a anului, gratie cresterii cererii pentru combustibili si a diminuarii livrarilor din partea unor producatori precum Arabia Saudita, a declarat, miercuri, directorul general al OMV, Rainer Seele, intr-un interviu acordat Reuters.
Pandemia de coronavirus a dus la prabusirea cererii mondiale de petrol, ceea ce a avut un impact semnificativ asupra cotatiei titeiului si profiturilor companiilor petroliere.
Insa, disponibilitatea unor producatori precum Arabia Saudita si Norvegia de a reduce drastic productia arata ca exista sanse ca pretul petrolului sa revina la un nivel rezonabil, sustine Rainer Seele.
"De aceea, ne asteptam ca pretul petrolului sa revina treptat in al doilea semestru pana la o medie de 40 de dolari pentru acest an", a spus Rainer Seele.
Potrivit acestuia, consumul de benzina si motorina in Austria s-a redus la jumatate in aprilie, dar a revenit la 60%, dupa ce magazinele s-au redeschis la inceputul lunii mai, iar in ultimele zile a ajuns la 65%.
OMV a decis sa isi reduca productia de petrol in Emiratele Arabe Unite si Norvegia pentru a-si indeplini cotele convenite, dar nu se asteapta la o oprire completa a productiei, a spus Seele.
"De asemenea, nu ma astept la intreruperi majore ale productiei in operatiunile noastre de rafinare", a adaugat Seele.
Grupul austriac OMV a profitat de faptul ca si-a... mai mult
Miercuri, 13 Mai 2020, ora 15:39
Faptul ca pretul petrolului scade nu e neaparat un lucru bun, iar faptul ca scade pretul la pompa te ajuta pe moment dar nu este un semnal vis-a-vis de revenirea economiei globale si nationale, afirma Virgil Popescu, ministrul Economiei, care precizeaza ca in Romania se lucreaza la capacitatea normala a sondelor.
Popescu mai declara ca va scadea pretul titeiului de import, avand in vedere situatia petrolului american.
"Am vazut si eu ce s-a intamplat astazi in a doua jumatate a zilei, practic, pe piata americana indicele WTI a ajuns chiar la un -35 de dolari, ceea ce e fabulos. Parerea mea este ca petrolistii americani decat sa inchida sonde prefera sa piarda foarte mult la vanzarea petrolului pentru ca o inchidere de sonde si o redeschidere probabil ar avea costuri mult mai mari. Pe piata europeana, pretul este relativ stabil la 25 de dolari", a declarat ministrul luni la Digi24.
El a mai spus ca, in momentul de fata, in Romania se consuma din productia interna foarte mult petrol.
"Putem sa spunem ca avem, ca sa zicem asa, un oarecare noroc in momentul de fata ca rafinaria de la Petromidia este intr-o revizie tehnica de o luna si jumatate si se consuma din productia interna foarte mult petrol. Deci nu am oprit sondele ca sa avem aceasta problema cum au americanii.
De asemenea, acum se poate vedea si de ce acea ordonanta pe care am adoptat-o acum o saptamana cu privire la posibilitatea vanzarii pe piata a carburantilor fara adaosul acela de biocarburant ne... mai mult
Marti, 21 Aprilie 2020, ora 08:27
Preturile petrolului au scazut miercuri, in prima zi de tranzactionare a lunii aprilie, iar Agentia Internationala pentru Energie (AIE) a avertizat ca socul provocat de pandemia de coronavirus se va resimti, prin intermediul lanturilor de aprovizionare cu petrol, in alte zone ale sectorului energiei.
In primul trimestru din 2020, preturile petrolului au inregistrat cea mai mare pierdere din istorie, iar in martie au scazut cu circa 55%.
Preturile petrolului au scazut din cauza pandemiei care a redus consumul de carburanti la nivel mondial, iar presiuni suplimentare au fost generate de incapacitatea OPEC si a Rusiei de a extinde acordul de limitare a productiei de titei, aminteste Reuters.
Miercuri, cotatiile petrolului au scazut pe fondul cele mai mari cresteri saptamanale a stocurilor din Statele Unite din 2016, in timp ce cererea de benzina a consemnat cel mai mare declin saptamanal dun istorie, din cauza pandemiei.
Pretul petrolului West Texas Intermediate (WTI) a scazut cu 17 centi, la 20,31 dolari pe baril, dupa un minim de 19,9 dolari pe baril.
Cotatia petrolului Brent a scazut cu 1,61%, la 24,74 dolari pe baril. Indicele a scazut luni la 21,65 dolari pe baril, cel mai redus nivel atins din anul 2002.
Potrivit AIE, aproximativ 5 milioane de barili de petrol extrase zilnic la nivel global nu atrag un pret suficient de mare pentru a compensa costul de extragere.
Producatorii au reactionat la scaderea preturilor, prin reducerea semnificativa a... mai mult
Joi, 02 Aprilie 2020, ora 07:48
Cererea pentru petrol este in scadere, in timp ce productia creste galopant. Prin urmare, pretul a scazut semnificativ si a ajuns, luni, la cel mai mic nivel din ultimii 18 ani.
The Guardian explica pe scurt cum s-a ajuns la aceasta situatie.
Pretul petrolului Brent, relevant pentru piata europeana, a coborat sub 23 de dolari pe baril, in tranzactiile de luni dimineata, acesta fiind cel mai mic nivel din noiembrie 2002 - cand SUA si Marea Britanie se pregateau sa invadeze Irakul.
Scaderea cererii are explicatii destul de simple. Ca o consecinta a pandemiei COVID-19, avioanele au fost tinute la sol in numar mare, multi oameni lucreaza de acasa (si, prin urmare, nu mai folosesc masinile personale pentru transport), iar marile economii consumatoare de petrol si produse derivate ar putea fi lovite de recesiune, asadar, combustibilii fosili vor fi folositi mult mai putin.
Cat despre ce se intampla pe partea de productie, aici lucrurile se complica. In mod normal, daca cererea scade, atunci raspunsul normal al producatorilor ar fi sa-si limiteze capacitatea, in speranta ca pretul se va stabiliza.
Dar, de data aceasta, situatia e alta. Arabia Saudita a dat robinetele la maxim, chiar daca veniturile la bugetul de stat vor fi mai mici. Motivul? Aceasta tara face un joc de putere cu alte doua natiuni importante pe piata petrolului: SUA si Rusia.
Pe de o parte, sauditii spera ca scaderea pretului sa puna presiune pe producatorii americani ce extrag petrol din... mai mult
Marti, 31 Martie 2020, ora 00:00
Carburantii se scumpesc iar in perioada urmatoare, din cauza cresterii pretului petrolului care a ajuns azi la cel mai ridicat nivel din noiembrie 2014.
Barilul de petrol a ajuns joi la 80 de dolari, informeaza Bloomberg.
Mai mult, expertul in energie Dan Yergin avertizeaza ca pretul barilului de petrol va ajunge in iulie la 85 de dolari, scrie CNBC.
Potrivit acestuia, cauzele sunt scaderea productiei din Venezuela si retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul.
Departamentul de Administrare a Informatiilor din Energie din SUA (EIA) a anuntat ca productia in Venezuela a scazut de la 2,3 milioane de barili pe zi in ianuarie 2016, la 1,6 milioane de barili pe zi in ianuarie 2018.
Si Goldman Sachs a preconizat saptamana trecuta ca pretul titeiului ar putea depasi in vara prognoza de 82,50 dolari, in timp ce Bank of America Merrill Lynch a avertizat ca petrolul ar putea ajunge la 100 de dolari pe baril pana anul viitor.
Asadar, este de asteptat ca romanii sa scoata mai multi bani din buzunar pentru carburanti, in perioada urmatoare. Mai mult, odata cu cresterea pretului la carburanti, este posibil sa urmeze scumpiri in lant si la alte produse.
Ne aflam pe locul 13 in topul suferintei la pompa
Recent, Bloomberg scria ca Romania inca se afla destul de sus in topul suferintei la pompa, clasamentul care raporteaza venitul mediu zilnic la pretul benzinei.
Astfel, in primul trimestru al anului 2018, ne aflam pe locul 13 in topul suferintei la... mai mult
Joi, 17 Mai 2018, ora 16:36
Cotatia petrolului West Texas Intermediate (WTI), de referinta in SUA, a depasit luni pragul de 70 de dolari/baril, cel mai ridicat nivel din noiembrie 2014.
Aceasta evolutie este determinata de criza economica din Venezuela si temerile privind posibila retragere a SUA din acordul atomic cu Iranul.
Pretul contractelor futures cu titei West Texas Intermediate (WTI) a urcat cu 46 de centi fata de ultima sedinta, ajungand luni, la Ora Meridianului Greenwich 02.42 (ora Romaniei, 05.42), la nivelul de 70,18 dolari pe baril, informeaza agentia de stiri Reuters.
Cotatia contractelor futures cu titei Brent, un alt indicator de referinta pentru industria petroliera, era de 75,22 de dolari pe baril, cu 35 de centi peste nivelul din sedinta anterioara.
Analistii avertizeaza ca adancirea crizei economice din Venezuela ar putea diminua si mai mult productia si exporturile de petrol ale acestei tari.
Totodata, posibila retragere a Statelor Unite din acordul atomic cu Teheranul ar duce la o scadere a exporturilor de petrol realizate de Iran.
Citeste si Benzina e din ce in ce mai scumpa, din cauza tensiunilor din Siria. Si viitorul nu suna bine... citeste mai departe despre "Pretul petrolului, la cel mai mare nivel din ultimii ani" pe Ziare.com mai mult
Luni, 07 Mai 2018, ora 08:14
In ultima perioada s-au inmultit stirile privind reducerea pretului la petrol la un nivel minim pentru ultimii ani.
De exemplu, in anii de glorie al bulei speculative, petrolul se vindea la 145 dolari/baril, iar saptamana aceasta acesta a coborat la un nivel mai mic de 30 dolari/baril.
Pretul petrolului s-a prabusit iar: Cel mai scazut nivel din 2003 - Ce rol joaca Iranul
Fata de anii anteriori, si benzina s-a ieftinit usor la pompa, dar nu semnificativ, si in nici un caz in acelasi raport cu ieftinirea petrolului.
O gluma spune ca daca petrolul ar fi gratis, benzina s-ar ieftini doar cu un leu. Insa poate exista o farama de adevar in acest banc?
Petrolul: Razboaiele, panicile si preturile lui
Taxele si pretul combustibilului
In primul rand, ar trebui sa vedem ce componente regasim in pretul de vanzare al combustibilului la pompa de alimentare, caz pentru care analizam influenta taxelor intr-un pret de benzina fara plumb ce se comercializeaza cu 4,8 lei/litru,... citeste mai departe despre "Pretul petrolului e la pamant, dar benzina nu-l urmeaza: De ce statul nu umbla la taxe?" pe Ziare.com mai mult
Luni, 25 Ianuarie 2016, ora 07:41
Pretul petrolului este afectat, in perioada actuala, de criza datoriilor suverane din Europa, ritmul de crestere economica din SUA si situatia din Iran.
"Panta de scadere a pretului petrolului din aprilie si pana catre finele lunii iunie a fost foarte abrupta; situatia din Iran nu a cunoscut schimbari majore in aceasta perioada, iar economia americana a evoluat, in general, in jurul unor parametrii estimati, asa incat reiese ca, dintre toti cei trei factori, criza din Europa (in frunte cu Grecia, dar si Spania, Italia, Portugalia) a fost cel mai important si influent, "doborand" pretul petrolului cu aproape 30% in intervalul mentionat, de la 125,26 dolari/baril la inceputul lui aprilie, pana la 88,46 dolari/baril in 22 iunie, nivel neatins de la sfarsitul anului 2010", a declarat Victor Safta, director general Noble Securities, sucursala Romania, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
Pe parcursul anului 2012, pretul petrolului a fost foarte volatil, castigand 12,8 procente in primul trimestru, apoi scazand cu 20,76% in al doilea trimestru. In luna iulie, cotatia petrolului a recuperat aproape jumatate din pierderea mentionata, pretul petrolului Brent de marti, 31 iulie, fiind de 105,99 dolari/baril, cu 8,29% mai mare decat la finalul lunii precedent.
In Romania, pretul carburantului a crescut in iulie cu aproximativ 4-4,5%. In aceeasi perioada, insa, leul s-a devalorizat puternic, pierzand 6,11% fata de... mai mult
Marti, 31 Iulie 2012, ora 16:00
Ieftinirea cu 12% a bariliului de petrol de pe piata americana si cu 10% de pe cea europeana de la inceputul lunii iunie pana acum ar trebui sa se reflecte si in pretul de la pompa din Romania peste aproximativ o luna.Pretul actual al petrolului pe piata americana este de 89 dolari/baril, in Europa fiind de 104 dolari/baril, iar mentinerea nivelului sau chiar declinul acestuia ar putea avea efecte asupra pretului benzinei de peste 30-45 de zile, potrivit Adevarul.
Potrivit companiilor petroliere din Romania, in pretul de la pompa nu sunt preluate si varfurile cotatiilor petroliere, nici cele superioare, nici cele inferioare, ci doar tendinta pentru mai mult de doua saptamani.
La sfarsitul saptamanii trecute s-a produs o scadere sensibila a pretului, cu patru-cinci bani pe litru. mai mult
Marti, 28 Iunie 2011, ora 10:49