Potrivit unui draft de Ordonanță de Urgență care nu a fost încă făcut public de Executiv, a fost propusă recent modificarea legislației de plafonare a prețurilor la energie electrică și
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
Ministerul Energiei a anunțat miercuri, 31 ianuarie, că are în analiză câteva opțiuni de modificare a OUG 27/2022 privind schema de plafonare – compensare a tarifelor la energie, în
Pe fondul Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 (cu completările și modificările ulterioare) plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost prelungită în România până la
Din 1 ianuarie 2021 consumatorii casnici și cei comerciali au șansa de a-și alege un furnizor energie electrică și gaze naturale pe care îl preferă, în funcție de consumul mediu și de
Aproximativ 3,4 milioane de consumatori casnici de gaze naturale au dreptul de a-si renegocia pana la 1 iulie 2020 preturile pe care le vor plati dupa liberalizare, dar, pana la ora actuala, doar 17%
Energia electrica si gazele pentru populatie nu au niciun motiv sa fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 si nici in iulie anul viitor, cand pretul gazelor la producator va fi liberalizat, a
Asociatia Marilor Consumatori de Energie din Romania (ABIEC) atrage atentia ca pretul mare al energiei afecteaza competitivitatea industriei romanesti, iar unele companii ar putea fi nevoite sa-si
Comisia Europeana (CE) a acordat inca 3 luni Romaniei pentru a-si curata legislatia de unele prevederi toxice ale OUG 114, care au creat haos in sectorul energetic national. Intrebarea este: cat timp
Pretul gazelor ar putea creste cu pana la 10% de la 1 aprilie, dupa ce va fi liberalizat pretul gazelor de productie interna, a declarat, miercuri, Niculae Havrilet, presedintele Autoritatii
Pretul la care Romania a importat gaze anul trecut a oscilat in jurul valorii de 400 de dolari pe mia de metri cubi in fiecare luna, potrivit raportului pentru 2013 al pietei de gaze naturale,
Companiile romanesti de stat trebuie sa negocieze cu rusii pentru a obtine termeni contractuali mai buni pentru gazele de import, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu,
Romanii platesc in momentul de fata cel mai mic pret din Uniunea Europeana la gazele naturale destinate consumului casnic, dar acest lucru se va schimba cat de curand, deoarece ANRE a anuntat pentru
Pretul gazelor de import este unul dintre putinii factori care impiedica reducerea pretului final platit de consumatorul casnic, asta daca este sa-i credem pe cuvant pe reprezentantii companiilor de
Concurenta redusa, taxele vamale, taxele de franciza, adaosurile comerciale - cateva explicatii pentru preturile mari de la noi comparativ cu tarile europene.Desi se situeaza printre tarile cu cel
Aderarea la Uniunea Europeana va conduce la crestere economica pe baza investitiilor si a cererii interne. Din pacate insa, si la cresteri de preturi.Din punct de vedere macroeconomic, aderarea la
Consumul de electricitate la nivelul clientilor casnici s-a majorat anul trecut cu 6,2%, potrivit datelor provizorii ale Institutului National de Statistica. Rata de crestere este superioara celei
Premierul Shaukat Aziz a spus la Conferinta anuala pentru Petrol si Gaze ca Pakistanul va continua planurile de constructie a unui gazoduct din Iran, chiar daca India se retrage din proiect din cauza