Presedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a declarat, vineri, in cadrul unei conferinte de presa comune cu presedintele Klaus Iohannis, ca o eventuala ordonanta pe amnistie si gratiere ar fi un pas inapoi pentru Romania.
"Am vrut sa reamintesc regulile europene. Este vorba despre respectarea absolut necesara a statului de drept. Am spus ca Europa e facuta si pe compromisuri, dar nu pe chestiuni esentiale. O amnistie ar fi un pas inapoi!", a afirmat Jean Claude Juncker.
Presedintele CE a mai spus ca ar fi bine ca in Romania sa existe consens, deoarece "nu putem sa exportam in Europa conflicte interne".
"Cred ca presedintia romana va putea sa aiba o contributie foarte semnificativa pentru a demonstra ca cei care pretind ca exista doua blocuri, cel din Vest si cel din Est, nu au dreptate. Europa respira cu amandoi acesti plamani.
Ar fi foarte bine ca in interiorul tarii sa fie o atmosfera de consens care sa permita ca Europa sa prospere si sa avanseze. Nu putem sa exportam in Europa conflicte interne.
Romania vrea sa fie de folos Europei si atunci trebuie sa stabileasca la nivel intern conditiile care sa-i permita o presedintie de succes", a adaugat Juncker.
La randul sau, seful statului a precizat ca, pentru el, "statul de drept nu este negociabil".
"Pentru mine statul de drept nu e negociabil. Discutia pe Legile Justitiei si pe Coduri e una complicata ce se poarta deja de 2 ani, sper sa existe intelepciunea de a duce discutia la un final... mai mult
Vineri, 11 Ianuarie 2019, ora 11:56
Dupa ce presedintele Klaus Iohannis a declarat ca Romania nu e pregatita sa preia presedintia UE de la 1 ianuarie, Finlanda, tara care ne urmeaza in aceasta postura importanta, a precizat ca e gata sa ne ia locul, daca e necesar.
Premierul finlandez, Juha Sipila, a anuntat ca guvernul sau si-a aratat disponibilitatea in acest sens, in cazul in care Romania va solicita un schimb de mandat la presedintia rotativa a UE anul viitor. Finlanda e programata sa preia presedintia UE de la noi la 1 iulie 2019.
Totusi, Juha Sipila adauga ca tensiunile politice interne romanesti nu vor afecta calendarul pentru mandatul Finlandei din 2019.
Sipila a declarat, marti, agentiei finlandeze de stiri STT, ca Romania nu are intentia de a amana mandatul sau de sase luni la conducerea UE, care este programat sa inceapa la 1 ianuarie.
Dupa declaratiile presedintelui Iohannis de luni, guvernul finlandez si-a accelerat ritmul de pregatire si e gata in caz ca vine o solicitare de la Bucuresti pentru a-si devansa mandatul. Totusi, deocamdata, o astfel de cerere nu a sosit. Dimpotriva, guvernul roman a confirmat ca tara noastra isi va desfasura mandatul asa cum era planificat.
Dancila ii raspunde lui Iohannis: Sa se abtina. Suntem pregatiti pentru preluarea presedintiei Consiliului UE
Aceasta va fi prima presedintie a Romaniei de la aderarea la UE in 2007. Finlanda a detinut functia de doua ori inainte, in 1999 si 2006. Austria detine presedintia pana la sfarsitul acestui an.... mai mult
Marti, 13 Noiembrie 2018, ora 20:23
Igor Dodon, candidatul Partidului Socialist si candidat feroce pro-Rusia, a castigat alegerile din Republica Moldova.
Deja am vazut analize de genul "Rusia ne-a inconjurat", mai ales, dupa ce un candidat destul de favorabil Kremlinului a castigat alegerile prezidentiale din Bulgaria, in aceeasi zi.
Sigur ca nu este deloc imbucurator sa vedem un candidat care, intr-o precedenta runda de alegeri, aparea cu Vladimir Putin pe afisele de campanie, aratand de unde "ia lumina".
Doar ca inca Republica Moldova nu a "virat" spre Rusia, desi a mai facut un pas in directia sa.
Cateva argumente pentru asta:
Presedintele Republicii Moldova nu este atat de puternic din punct de vedere constitutional pe cat este in alte state, atat timp cat nu are guvernul si majoritatea parlamentara. Nu este nici macar atat de puternic pe cat este presedintele din Romania. Si probabil l-ati vazut pe Traian Basescu, altfel un presedinte "jucator", cat de izolat a fost in ultimii ani ai mandatelor sale, ...citeste mai departe despre "Sa nu ne speriem (prea mult) de victoria lui Dodon si "incercuirea Romaniei"" pe Ziare.com mai mult
Luni, 14 Noiembrie 2016, ora 18:02
Acum un an Donald Trump era o gluma. Acum jumatate de an era un candidat-dezastru care astepta doar momentul in care sa fie batut de contracandidata sa pentru presedintia SUA, Hillary Clinton.
Acum mai are putin si o depaseste in preferintele alegatorilor.
Miliardarul republican Donald Trump s-a apropiat la vreo 2 procente de Hillary Clinton dupa ce ajunsese, la un moment dat, chiar la 10 procente in urma. Conteaza mai mult ca a recuperat in statele-cheie, asa numitele "battleground states" din America, cele care decid invingatorul.
Sa fiu clar inteles - Hillary Clinton are inca prima sansa de a deveni presedinte, insa e intr-o pierdere accelerata de viteza. Scandalul mailurilor inca nu s-a stins, cum nu s-a stins nici cel al donatiilor pentru Fundatia Clinton in schimbul accesului la Departamentul de Stat pe vremea cand il conducea. Nici starea sa de sanatate nu o ajuta, in mod evident.
Apoi, urmeaza dezbaterile, incepand cu 26 septembrie, acolo unde nu este exclus ca ...citeste mai departe despre "E momentul sa vorbim serios despre o presedintie Trump" pe Ziare.com mai mult
Joi, 22 Septembrie 2016, ora 07:49
Romania va detine presedintia Uniunii Europene in perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019, dupa ce Marea Britanie a renuntat oficial sa mai asigure presedintia semestriala a Consiliului UE din perioada iulie-decembrie 2017, in urma referendumului de parasire a Uniunii.
Astfel, decizia privind devansarea cu sase luni a tuturor presedintiilor a fost adoptata marti de Consiliu si stabileste ordinea preluarii presedintiei pana in 2030, potrivit unui comunicat al Celor 28.
Procesul de devansare a presedintiilor va incepe la 1 iulie 2017, a mentionat sursa citata. Astfel, in locul Marii Britanii, care urma sa asigure presedintia UE in a doua jumatate a anului 2017, presedintia UE va fi asigurata de Estonia.
In primul semestru al anului 2017, presedintia UE va fi asigurata de Malta. In 2018, Bulgaria va asigura presedintia UE in prima jumatate a anului, iar Austria in cea de-a doua. Practic, Romania va prelua presedintia UE de la Austria, la 1 ianuarie 2019, si o ...citeste mai departe despre "Efectele votului pentru Brexit: Cand va prelua Romania presedintia UE" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 27 Iulie 2016, ora 16:29
Presedintele Traian Basescu se va intalni la Bruxelles cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, urmand ca cei doi sa sustina in cursul zilei de vineri o declaratie de presa, informeaza Administratia Prezidentiala.
Seful statului va participa, vineri, incepand cu ora 13,40 (ora Romaniei) la sediul Comisiei Europene, la un dejun de lucru cu presedintele CE, Jose Manuel Barroso, iar de la ora 14,30 (ora Romaniei) cei doi oficiali vor sustine o declaratie de presa.
Purtatorul de cuvant al CE, Mark Gray, a declarat joi, pentru AGERPRES, ca presedintele Traian Basescu va avea vineri o intrevedere cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, conform calendarului de evenimente al CE.
"Discutiile vor acoperi o serie de chestiuni curente europene. Dupa un pranz de lucru, va avea loc o scurta conferinta de presa", a spus Mark Gray.
Pe 9 februarie, presedintele Traian Basescu declara ca la intalnirea pe care o va avea cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, ii va prezenta acestuia proiectul Cluj Innovation City in vederea obtinerii unei finantari din fonduri europene. mai mult
Vineri, 14 Februarie 2014, ora 08:51
Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, s-a implicat vineri in disputa politica din Romania referitoare la cine ar trebui sa fie desemnat premier, declarand ca poporul roman a facut "o alegere clara" la scrutinul legislativ din 9 decembrie, prin sustinerea coalitiei actualului prim-ministru Victor Ponta.
Publicatia americana aminteste ca Ponta este implicat intr-o disputa politica apriga cu presedintele Traian Basescu, inca de la preluarea mandatului de premier, in mai, si ca, in vara, coalitia lui Ponta a incercat, dar nu a reusit sa-l demita pe seful statului.
In ciuda unei victorii importante pentru coalitia premierului Ponta, presedintele are dreptul sa desemneze un candidat la postul de prim-ministru, desi acesta trebuie aprobat de catre Parlament. Potrivit sursei citate, Basescu a refuzat in repetate randuri sa spuna daca il va desemna pe Ponta sa conduca noul guvern.
Intr-o declaratie data publicitatii vineri, dupa publicarea rezultatelor oficiale ale alegerilor din 9 decembrie, presedintele Comisiei Europene a transmis un semnal clar ca Bruxelles-ul considera ca Victor Ponta ar trebui sa ramana seful guvernului, apreciaza Wall Street Journal.
"Presedintele Barroso il felicita pe Victor Ponta pentru victoria sa electorala si a coalitiei USL. Poporul roman a facut o alegere clara, intr-un mod democratic. Presedintele Barroso asteapta cu nerabdare sa lucreze cu premierul Victor Ponta si presedintele Traian Basescu in timpul viitorilor ani... mai mult
Sambata, 15 Decembrie 2012, ora 15:57
Presedintele Consiliului European s-a adresat miercuri Parlamentului Romaniei, in cadrul unui discurs aniversar, la sapte ani de la semnarea tratatului de aderare la Uniunea Europeana.
Business24 va prezinta principalele idei din discursul lui Herman Van Rompuy:
"Ne intalnim astazi la sapte ani dupa ce Romania si cele 25 de tari membre au semnat intrarea Romaniei in Uniunea Europeana".
"In cei cinci ani in calitate de membrii, dar si anii de pregatire au schimbat tara dumneavoastra. Nu ne putem imagina o Uniune Europeana fara Romania. V-am vizitat tara pentru prima oara in 1974, cu o delegatie de politicieni tineri, din partidul meu. Aveam 26 de ani atunci. Desi mi-am promis ca nu voi vizita nicio tara comunista, aceasta a fost singura exceptie. A fost o calatorie intriganta atunci. Am avut discutii oficiale cu tineri romani si am inteles si ce nu se spunea, din cele spuse. Eram mult prea sincer pentru gazda mea, iar vizita oficiala s-a incheiat dupa doua zile, cand am fost exilat la Marea Neagra, intr-o statiune".
"Trebuie sa incheiem aceasta situatie in care exista linii de divizare ale trecutului, intr-un mod amiabil. Acordul pe care l-am convenit acum doua luni cu Serbia, este parte a acestui proces".
"Intrarea Balcanilor de vest in UE va pune definitiv capat istoriei indelungate de conflicte. Uniunea noastra este o uniune de drepturi si valori si numai prin toleranta si respect putem pastra aceasta uniune".
"Reprezinta datoria fiecarui guvern ca... mai mult
Miercuri, 25 Aprilie 2012, ora 10:43
Herman Van Rompuy, presedintele Consiliului European, s-a intalnit miercuri cu presedintele Traian Basescu, cu ocazia implinirii a sapte ani de cand tara noastra a semnat tratatul de aderare la Uniunea Europeana.
Business24 va prezinta principalele puncte din discursurile celor doi oficiali:
Traian Basescu
"Am facut o scurta prezentare a masurilor pe care intentionam sa le luam in continuare, legat de obiectivul de a avea un an cu crestere economica. L-am informat pe domnul presedinte Herman Van Rompuy ca intentionam sa revenim la salariile de dinainte de reducerea cu 25%, pentru a stimula consumul".
"Legat de aderarea la spatiul Schengen, tin sa multumesc domnului presedinte Herman Van Rompuy pentru sprijinul pe care ni l-a dat in fixarea unui termen - septembrie 2012, pentru luarea unei decizii in privinta aderarii".
"Pactul fiscal va trece in doua saptamani de Camera Deputatilor, iar Romania isi mentine obiectivul de aderare la Uniunea Europeana in 2015".
"In discutii am abordat si subiectul urmatorului cadru al UE - bugetul 2014-2020, insitand asupra faptului ca Romania are nevoie de mentinerea, chiar cresterea fondurilor de coeziune".
"Un alt subiect a fost legat de punctul de vedere al Romaniei, si anume acela ca trebuie mentinuta coeziunea din interiorul Uniunii. Uniunea Europeana are 27 de membri, chiar daca unii nu sunt si membri ai zonei euro".
"Nu lipsit de interes a fost subiectul legat de evolutiile la nivel politic, catre formatiuni... mai mult
Miercuri, 25 Aprilie 2012, ora 10:38