Mai multe torte, steaguri, echipamente si obiecte folosite de sportivi in cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra din acest an au fost vandute la licitatii.
O torta olimpica cu autograful ciclistului britanic Bradley Wiggins, campion olimpic la contratimp si castigator al turului Frantei in acest an, a fost vanduta la o licitatie in schimbul sumei de 13.000 de lire sterline (16.120 de euro).
Comitetul de organizare al Jocurilor Olimpice (LOCOG) a anuntat ca sumele stranse in urma licitatiei vor fi folosite pentru acoperirea costurilor de organizare a competitiei, informeaza novinite.com.
Tot pentru acoperirea costurilor de organizare, LOCOG le-a dat posibilitatea purtatorilor de torte olimpice sa le achizitioneze in schimbul a 200 de lire sterline (250 de euro), chiar daca pretul de productie a fost de 500 de lire (600 de euro).
Torta olimpica a fost purtata in cele 70 de zile, cat a durat traseul olimpic, de 8.000 de persoane.
Steagul Bulgariei, care a fost purtat de gimnastul Iordan Iovcev la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, a fost vandut de organizatorii competitiei londoneze contra sumei de 605 lire sterline (750 de euro).
Steagul Statelor Unite ale Americii, purtat la ceremonia de deschidere de catre scrimera Mariel Zagunis, a fost vandut pentru 8.005 lire sterline (aproximativ 10.000 de euro).
In cadrul licitatiei de pe site-ul memorabilia.london2012.com se vand echipamente sportive, precum si produse ce au fost folosite in cadrul... mai mult
Joi, 16 August 2012, ora 09:45
2Sportivii romani care au obtinut medalii la Jocurile Olimpice de la Londra vor primi ca recompensa din partea statului cate 70.000 de euro pentru o medalie de aur, 56.000 de euro pentru medalie de argint si 42.000 pentru medalie de bronz, a anuntat, marti, premierul Victor Ponta.
"Vestea buna este ca a venit hotararea de Guvern pentru premierea sportivilor olimpici. Suma totala este de peste 19 milioane de lei. Toate premiile prevazute de lege au fost dublate, asa cum ne-am angajat.
70.000 de euro pentru medalie de aur, 56.000 de euro pentru medalie de argint si 42.000 pentru medalie de bronz cred ca este o recompensa mai mult decat meritata de sportivi si ma bucur ca ne tinem de cuvant", a afirmat Ponta, la inceputul sedintei de Guvern, citat de Agerpres.
Potrivit legislatiei in vigoare, un titlu olimpic este rasplatit cu 35.000 de euro, medalia de argint cu 28.000 de euro, iar cea de bronz cu 21.000 de euro. Tot in lege se mentioneaza ca aceste sume pot fi dublate, la propunerea presedintelui Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, lucru care s-a intamplat de fiecare data.
Pe langa medaliati, legea prevede sa fie premiati si ocupantii locurilor 4-6, dupa cum urmeaza: locul 4 - 14.000 euro, locul 5 - 10.500 euro, locul 6 - 7.000 euro. Dupa JO de la Beijing, Guvernul a dublat si premiile pentru locurile 4-6.
Totodata, antrenorii si specialistii, precum si personalul din cadrul federatiilor sportive nationale care au contribuit la clasarea sportivilor pe... mai mult
Marti, 14 August 2012, ora 10:20
Londra si-a luat ramas bun de la Jocurile Olimpice, dupa mai bine de doua saptamani de intreceri sportive, castigate detasat de echipa Statelor Unite ale Americii, cu 46 de medalii de aur.
Duminica a avut loc festivitatea de inchidere a Jocurilor Olimpice de la Londra, eveniment la care au participat peste 80.000 de persoane si care a fost urmarit din fata micilor ecrane de alti 300 de milioane de oameni, potrivit CNBC.
Festivitatea de inchidere a inceput cu o numaratoare inversa, care a precedat gongul Big Ben-ului de la ora 21 (20 GMT).
De la ceremonia de inchidere a lipsit regina Marii Britanii, in locul acesteia fiind prezent printul Harry. Festivitatile au fost deschise de trupele Madness, Pet Shop Boys, One Direction si Kaizer Chiefs.
Nu au lipsit George Michael, Fatboy Slim, Annie Lennox, Muse, Liam Gallagher sau Spice Girls in efectiv complet, inclusiv cu Victoria Beckham, sotia fotbalistului britanic David Beckham, insa nici alte nume mari ale muzicii britanice, precum regretatii Freddie Mercury si John Lennon.
La ceremonie au participat peste 4.100 de performeri, printre care 3.500 de voluntari si 380 de elevi, potrivit Agerpres.
Drapelul Marii Britanii a fost purtat de Ben Ainslie, unul dintre cei mai medaliati sportivi la yachting, in timp ce steagul Romaniei a fost purtat de gimnasta Sandra Izbasa.
Presa britanica, entuziasmata de organizarea Jocurilor Olimpice
Succesul Jocurilor Olimpice 2012 de la Londra a dovedit lumii si in... mai mult
Luni, 13 August 2012, ora 14:05
In cea de-a 14-a zi a Jocurilor Olimpice de la Londra, singura proba la care va evolua o echipa a Romaniei, este cea de Kaiac.
Ionut Alexandru Mitrea si Bogdan Mada vor participa in proba de kaiac dublu sprint pe 200 de metri, calificarile si semifinalele urmand sa aiba loc dupa ora pranzului.
Premierul Ponta va fi din nou prezent la Olimpiada, incepand cu ziua de vineri, el urmand sa asiste la mai multe competitii si la ceremonia de inchere a Jocurilor Olimpice. Ponta se va intalni, de asemenea, cu sportivii din delegatia Romaniei, urmand sa revina in tara la inceputul saptamanii viitoare, scrie Mediafax.
Ponta a cerut ministerului de Finante sa dubleze premiile pentru sportivi, care urmeaza sa fie recompensati, marti, de Guvern, pentru medaliile castigate in numele Romaniei.
Tara noastra se afla pe locul 23 in topul tarilor cu cele mai multe medalii castigate, dupa 13 zile de competitie. Sportivii romani au castigat noua medalii, din care doua de aur, cinci de argint si doua de bronz.
Topul este condus de SUA, care a castigat pana acum 90 de medalii, din care 39 de aur, 25 de argint si 26 de bronz. mai mult
Vineri, 10 August 2012, ora 11:30
Premierul Victor Ponta a cerut Ministerului Finantelor sa gaseasca resurse pentru a dubla sumele ce urmeaza sa fie acordate sportivilor romani premiati la Jocurile Olimpice de la Londra.
Victor Ponta va merge vineri la Londra pentru a asista la mai multe competitii sportive si la festivitatea de inchidere a Olimpiadei. Premierul se va intalni acolo cu sportivii din delegatia Romaniei si va reveni in tara, cel mai probabil, luni, in acelasi avion cu acestia.
Sportivii romani medaliati la Jocurile Olimpice de la Londra vor fi premiati, marti, de Guvern.
Londra: Jocurile Olimpice reduc somajul
Cat costa audientele de la Jocurile Olimpice: 1,2 miliarde de dolari
Jocurile Olimpice: Statistici impresionante pentru site-ul BBC mai mult
Joi, 09 August 2012, ora 14:29
Romania a obtinut, pana in prezent, cinci medalii la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, pozitionand tara noastra pe locul al 13-lea in topul tarilor cu cele mai multe medalii.
Datorita rezultatelor obtinute de Alina Dumitru (judo - medalie de argint), Corina Caprioriu (judo- medalie de argint), Alin Moldoveanu (tir - medalie de aur), Razvan Constantin Martin (haltere - medalie de bronz) si de echipa feminina de gimnastica (medalie de bronz), Romania ocupa locul 13.
Pe primul loc in clasamentul tarilor cu cele mai multe medalii se gaseste China, cu 23 de medalii (13 de aur, 6 argint si 4 de bronz), urmata de SUA, cu 23 de medalii (9 aur, 8 argint, 6 bronz) si Franta, cu 11 medalii (4 aur, 3 argint, 4 bronz).
Premierul Victor Ponta i-a cerut, in cadrul sedintei de guvern de marti, ministrului de Finante, Florin Georgescu, sa pregateasca recompensele pentru sportivii romani.
"Vreau sa spun ca, in ciuda problemelor politice, administrative, ma bucur foarte tare cand aud vesti bune de la Londra. In acelasi timp, in numele ministrului de Finante, ii asigur ca toate primele vor fi la dispozitie, pentru ca incurajari au primit foarte multe sportivii nostri, recompense foarte putine sau chiar deloc.
De data asta vreau chiar sa ne tinem de cuvant si vedeti la rectificare banii pentru sportivii care iau medalii vor fi acolo in mod sigur si tin foarte mult sa ne tinem de cuvant si sa aratam ca apreciem efortul celor care ne reprezinta", a precizat Ponta.... mai mult
Miercuri, 01 August 2012, ora 18:01
Distribuitorul oficial G Data Software in Romania avertizeaza asupra posibilitatii cresterii numarului de spamuri, atacuri de phishing si de malware, proiectate pentru a sustrage informatiile personale ale vizitatorilor Londrei pe perioada Jocurilor Olimpice si Paralimpice, inclusiv datele cardurilor de credit ale acestora.
De pilda, infractorii cibernetici ar putea sa lanseze prin e-mail oferte de tichete contrafacute, sa practice phishing prin intermediul unor magazine false pentru a captura detalii de plata si informatii personale atunci cand comanda este plasata, potrivit unui comunicat al AV Security Software Distribution.
Un alt pericol il prezinta website-urile infectate cu malware care utilizeaza mesaje cu link-uri abreviate in retele sociale sau in e-mail-uri.
Intre recomandarile companiei germane G Data se numara, in primul rand, stergerea spamurilor fara a le citi. Sub niciun pretext, nu ar trebui deschise atasamentele sau sa fie accesate link-urile cu URL-uri incorporate. Exista pericolul ca utilizatorul sa fie directionat catre website-uri infectate cu malware.
De asemenea, utilizatorii de Internet nu ar trebui sa accepte oferte care par prea bune ca sa fie adevarate si niciodata sa nu divulge, prin e-email sau pe web site-uri, informatii ale cartilor de credit, parole sau alte date personale.
Fanii JO aflati la Londra ar trebui sa evite retelele publice Wi-Fi pentru ca acestea sunt insuficient protejate, permitand infractorilor sa citeasca... mai mult
Miercuri, 25 Iulie 2012, ora 14:47