În conformitate cu unele prevederi legale, venitul înregistrat al unei persoane de 1.000 de euro sau mai mic, este considerat în general pragul sărăciei în Italia.
Prin urmare, cei care primesc un salariu mai mic de 1.000 de euro, au dreptul la o serie de prestații și contribuții de stat. Aceștia beneficiază de asistență juridică gratuită, de indemnizația de invaliditate, dacă este cazul, scutirea de la taxele universitare de școlarizare pentru copii, al paisprezecelea salariu și la scutirea de la plata abonamentul TV.
Cu toate acestea, nu există o regulă care să stabilească un singur prag pentru toate facilitățile prevăzute de lege: fiecare contribuție are pragul său. Dar toate se încadrează, mai mult sau mai puțin, sub pragul de venit de 1.000 de euro la lună, scrie rotalianul.ro
Cu un salariu mai mic de o mie de euro pe lună, nu plătiți avocatul și costurile justiției, în caz de nevoie.
Pornind de la tema justiției, pe baza celei mai recente actualizări, datând din 2015, asistența juridică este acordată celor care au un venit anual nu mai mare de 11.528,41 euro, cu puțin sub o mie de euro pe lună.
În practică, cei care au nevoie de un avocat și se încadrează sub pragul de venit arătat mai sus, pot alege avocatul pe care îl doresc fără să-i plătească onorariul (care va fi plătit de stat). În plus, nu trebuie să plătiți unele taxe judiciare, cum ar fi contribuția unificată, mărcile,... mai mult
Marti, 04 Octombrie 2022, ora 12:41
Romania se afla in topul tarilor Uniunii Europene din punct de vedere al numarului de angajati care se afla sub pragul de saracie, respectiv 20% din resursa umana angajata, a declarat, marti, presedintele CNS "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
"La ora actuala, ne place sau nu ne place, suntem in topul tarilor UE din punct de vedere al fortei de munca pauperizate, deci al resursei umane angajate care in acelasi timp este sub pragul de saracie. Este o chestiune anormala sa avem 20% din resursa umana angajata care este sub standardul nivelului de pauperizare. Exista deci si aceasta problema a retribuirii", a afirmat liderul CNS "Cartel Alfa".
Bogdan Hossu a facut aceste declaratii la evenimentul dedicat publicarii studiului "Analiza cantitativa si calitativa a pietei muncii in Romania", comandat de Confederatia Patronala Concordia si realizat de KPMG si de INCE.
"Nu am vazut in acest studiu una din componentele determinante legate de problema fortei de munca - problema salarizarii corecte a resursei umane. De fapt, cosul minim de trai decent depaseste cu mult nivelul de salariu mediu net existent astazi in Romania. Si discutam de standardul de familie de 6.700 de lei net pentru o familie standard de 4 persoane, ceea ce implica o diferenta substantiala, si, evident, o demotivare", a afirmat presedintele "Cartel Alfa".
Acesta a criticat existenta unei diferente intre salariul mediu net bugetar si cel privat, de aproximativ 1.000 de lei.
"Faptul ca se discuta dublarea -... mai mult
Marti, 12 Martie 2019, ora 19:18
Persoanele din gospodariile considerate bogate au obtinut venituri de 7,2 ori mai mari decat cele din gospodariile sarace, se arata intr-o informare a Institutului National de Statistica (INS) transmisa la solicitarea AGERPRES.
"In anul 2016, persoanele din gospodariile considerate bogate au obtinut un volum total de venituri de 7,2 ori mai mare decat persoanele din gospodariile considerate sarace.
Indicele inegalitatii veniturilor a avut o crestere accelerata pana in anul 2015, cand a atins si maximul perioadei (8,3%), insa in 2016 a scazut la valoarea atinsa si in 2014.
Cum era de asteptat, inegalitate mai mare a veniturilor banesti disponibile se inregistreaza la persoanele cu varsta sub 65 de ani, fata de cele cu varsta peste 65 de ani care sunt dependente numai de venituri din transferuri sociale", se arata in document.
Conform sursei citate, in anul 2016, deficitul median relativ a fost de 36,2%, adica se poate spune ca persoanele sarace au avut in medie un venit banesc disponibil care a reprezentat 63,8% din valoarea pragului de saracie stabilit pentru acest an.
"Pe ansamblu, deficitul median relativ este mai crescut la barbati decat la femei, ceea ce inseamna ca persoanele sarace de sex feminin se situeaza la o distanta relativ mai mica fata de pragul de saracie. In anul 2016, aceasta diferenta s-a accentuat cu 2,6 puncte procentuale (37,6% la masculin fata de 34,8% la feminin). Deficitul median relativ de venituri cu care se confrunta populatia... mai mult
Vineri, 08 Decembrie 2017, ora 16:25
1Laureatul Premiului Nobel pentru Economie in 2015, Angus Deaton, este un aprig contestatar al relatiilor de ajutor financiar intretinute de tarile dezvoltate cu statele sarace conduse de guverne ineficiente si corupte.
Intr-un articol mai vechi, republicat de portalul Project Syndicate, Deaton critica intreg sistemul care, sub masca ajutoarelor financiare acordate statelor subdezvoltate conduse ineficient, nu face decat sa submineze orice sansa de redresare a tarilor sarace pe termen scurt.
O lume a normalitatii
Intre tarile europene democratice si Statele Unite exista diferente destul de mari.
Europenii sunt mult mai dispusi sa aiba o atitudine pozitiva fata de guvernele lor, fata de americani, care taxeaza direct orice esec al guvernelor federale, statale sau al politicienilor locali.
Dar guvernele din SUA sunt recunoscute pentru eficienta lor in colectarea axelor si returnarea acestora sub forma de servicii.
Ca multi alti locuitori ai statelor dezvoltate, americanii iau de-a gata intreg sistemul legal care le guverneaza viata: de la invatamantul public, sistemul de sanatate, ingrijirea batranilor, investitii in infrastructura, aparare, diplomatie si pana la cheltuielile masive in cercetare, in special in domeniul medical.
Cu siguranta, nu toate aceste servicii se deruleaza perfect, nici nu asigura o egalitate de drepturi intre beneficiari, dar majoritatea populatiei plateste taxele, iar daca modul in care acestea sunt cheltuite nu convine cuiva este... mai mult
Miercuri, 14 Octombrie 2015, ora 13:19
Intr-o reuniune tinuta la Kremlin, vicepremierul Olga Golodet a declarat ca, la ora actuala, 16 milioane de rusi traiesc sub pragul saraciei, ceea ce reprezinta unul din noua locuitori ai tarii.
Explicatia a dat-o ca sa-i contrazica pe unii sociologi, care sustinusera ca fiecare al treilea locuitor al tarii se afla la nivelul minim al saraciei, scrie Pravda.
In acest context, expertul Maxim Osadski a explicat pentru ziar ca, in stadiul actual, este greu sa faci o evaluare corecta, singurul lucru sigur fiind acela ca numarul persoanelor sarace este in continua crestere, iar faptul este cauzat in principal de criza in care este antrenata rubla.
Osadski nu poate accepta ca fiecare al treilea locuitor este sarac, dar poate constata ca un mare numar de locuitori ai Capitalei castiga sub 15.000 ruble pe luna (echivalent 257 euro - n.red.), iar cu asemenea venit efectiv mori de foame in Moscova, unde inflatia a urcat vertiginos preturile.
In teritoriu, situatia este insa mai ...citeste mai departe despre "Rusii recunosc ca sanctiunile i-au facut sa stranga cureaua" pe Ziare.com mai mult
Joi, 27 Noiembrie 2014, ora 14:30
Conform Institutului de Statistica al Greciei, in ultimii 4 ani salariile nominale la toate categoriile de angajati au scazut cu 23,8%, fara sa poata prevedea cineva cand si daca sunt sanse de revenire.
Scaderea salariilor cu aproape un sfert a fost aplicata esalonat, cu o medie de circa 5% pe an, ca sa socheze mai putin populatia speriata de spectrul austeritatii, scrie La Tribune.
Practic, Grecia a trebuit sa suporte un asemenea tribut, intrucat n-a avut curajul sa faca aceasta reducere dureroasa integral in 2010, pentru ca, dupa ce efectele ei se vor produce asupra economiei, angajatorii sa poata reveni treptat la salariile initiale.
Astfel, Grecia isi plateste in continuare tributul ei la criza economica. Din 2009 si pana in prezent, Grecia a pierdut 20% din PIB, iar rata somajului a ajuns in medie la 27%, tineretul depasind 40%. Este cea mai mare rata a somajului din OECD.
Un studiu elaboat de comisia pentru buget a Parlamentului si publicat saptamana trecuta evalueaza ...citeste mai departe despre "Grecia, coplesita de saracie - inca un sfert de secol de austeritate" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 01 Octombrie 2014, ora 09:15
In pofida celor cinci ani de redresare economica, saracia se situeaza inca la cote ridicate in Statele Unite.
Mai mult de 45 de milioane de persoane, reprezentand 14,5 la suta din americani, au trait sub pragul saraciei anul trecut, conform datelor furnizate de Census Bureau (Biroul de Recensamant).
Procentul americanilor situati sub limita saraciei a scazut de la 15 la suta in 2012. Cu toate acestea, nivelul de saracie se mentine inca ridicat fata de 12,3%, inregistrat inainte ...citeste mai departe despre "Chiar s-a terminat criza? 45 de milioane de americani, sub pragul saraciei" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 17 Septembrie 2014, ora 14:49
Franta are tot mai multi oameni saraci, iar tara se afla intr-o crestere accentuata a inegalitatii, potrivit ultimelor rapoarte prezentate de guvernul francez.Statisticile se refera la anul 2009, cand s-au facut ultimele evaluari, si cand criza economica abia incepea sa fie simtita, informeaza EuroNews.In acel an 8.2 milioane de oameni, dintr-o populatie de 60 de milioane, traia sub pragul oficial al saraciei, de 954 de euro pe luna.Nivelul de trai al celor mai bogati, care reprezinta 10% din populatie, a crescut cu 0.7% comparativ cu anul anterior. Pentru cei mai saraci 10% din locuitori, nivelul de trai a scazut cu 1.1%.In ciuda inrautatirii situatiei din Franta cu 13.5% dintre gospodarii sub pragul saraciei, nivelul ramane pozitiv, in comparatie cu cel al restului Europei, unde rata medie a saraciei era de 16.3% in 2009. mai mult
Miercuri, 31 August 2011, ora 13:54
Rata riscului de saracie pentru persoanele care aveau un loc de munca din Uniunea Europeana a fost in 2008 cea mai ridicata in Romania, de 17%, in timp ce in UE media era de numai 8%, potrivit statisticii publicate luni de Eurostat si citate de NewsIn.Cea mai mica rata de intrare in saracie a persoanelor angajate era in Cehia, de 4%.
Totodata, Romania avea in 2008 cel mai mare risc de expunere a copiilor sub 17 ani la saracie din Uniunea Europeana, de 33%, fata de o medie de 20% pe ansamblul UE, precum si al doilea risc de intrare in saracie a populatiei in ansamblu.
Astfel, potrivit datelor biroului european de statistica, 23% dintre romani erau afectati de lipsuri materiale, fata de o medie de 17% pe ansamblul Uniunii Europene.
Cea mai mare rata de risc de saracie - care ia in calcul numarul persoanelor care traiesc in apropierea pragului de saracie raportat la intreaga populatie - a fost inregistrata in Letonia, de 26%. Pe locul al treilea a fost Bulgaria, cu 21%, urmata de Grecia, Spania si Lituania, cu cate 20% fiecare.
In schimb, cele mai mici riscuri de saracire erau raportate in Cehia (9%), Olanda si Slovacia (11% fiecare), Danemarca, Ungaria, Austria, Slovenia si Suedia (cate 12%).
In UE, rata riscului de saracie s-a mentinut stabila dupa 2005, cu variatii intre 16% si 17%.
Eurostat precizeaza ca riscul de saracie este un indicator relativ, iar criteriile de stabilire a pragului saraciei variaza semnificativ de la o tara la alta.
In 20 din cele 27 de state membre,... mai mult
Luni, 18 Ianuarie 2010, ora 14:56