Samsung a revenit în fruntea clasamentului mondial în ceea ce privește numărul de smartphone-uri vândute, după ce, în ultimul trimestru al anului precedent, fusese detronată de Apple.
În cadrul unei ședințe din Consiliul European de la Bruxelles, s-au discutat recent o serie de schimbări majore în administrarea economiilor din blocul comunitar. Printre acestea se numără
Luna martie a acestui an a adus scăderi masive ale înmatriculărilor de autoturisme noi, în România, trend în care s-a situat și segmentul mașinilor electrice, cu un recul de 35,9%, față de
Luna martie a acestui an a adus scăderi importante ale înmatriculărilor de autoturisme noi, în România, trend în care s-a situat şi segmentul maşinilor electrice, cu un recul de 35,9%, faţă
Romania a intrat in Schenghen aerian si maritim din noaptea de sambata spre duminica. La Bucuresti, iar oamenii politici au sarbatorit evenimentul, desi nu inseamna foarte mult, important fiind
Angajatorii europeni reclamă o nouă criză pe piața forței de muncă. Rezultatele a două sondaje arată că peste jumătate din firmele mici și mijlocii din România susțin că nu pot găsi
Bijuteriile handmade reprezintă un domeniu de activitate care combină creativitatea cu îndemânarea și pasiunea pentru frumos. Acestea sunt create manual, cu ajutorul diferitelor tehnici și
Furnizorul şi distribuitorul de energie Electrica SA anunţă că Dumitru Chiriţă, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), a fost numit
Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Confruntându-se cu un peisaj economic și geopolitic plin de provocări, industria imobiliară globală se pregătește pentru un 2024 tumultuos, potrivit raportului „Deloitte’s 2024 Real Estate
Ministerul Muncii prezintă duminică imagini din timpul tipăririi noilor cupoane de pensii, în care valoarea punctului de pensie este majorată, generând o creștere de 13,8% a pensiilor.
NCH Capital a fost premiat la Gala Forbes Personality of the Year 2023, unde grupul a primit distincția ”Tranzacția anului”, fiind vorba despre vânzarea Vel Pitar către Grupo Bimbo.
Social-democratul Alexandru Petrescu şi Gabriel Avrămescu (PNL) sunt cotaţi cu cele mai mari şanse pentru funcţiile de preşedinte şi prim-vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere
O scrisoare de intenție este menită să ofere un rezumat general al experienței tale, al talentelor specifice unei industrii și al motivelor pentru care dorești să lucrezi pentru o anumită
Sectorul privat din Germania a reușit să înregistreze creșteri ale veniturilor în acest an, în pofida conjuncturii economice vulnerabile ale țării. Cu toate acestea potrivit unui studiu
Consiliul Uniunii Europene împreună cu Parlamentul European au ajuns la un consens în ceea ce privește noua reglementare Euro 7, care se referă la regulile de omologare a autovehiculelor și a
În era globalizării, sustenabilitatea a devenit un factor esențial în evaluarea performanței unei companii. În acest articol vei descoperi metode eficiente pentru a determina cât de
Anul 2023 a fost unul în care companiile au continuat să îşi extindă echipele, însă ritmul majorărilor salariale de anul trecut, de 10-15% în aproape toate domeniile de activitate, nu a mai
Cazinourile online au devenit populare în întreaga lume, oferind jucătorilor o varietate impresionantă de jocuri de cazino, iar sloturile reprezintă una dintre categoriile cele mai iubite și
Miniştrii Energiei ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) au ajuns la un acord asupra reformei pieţei electricităţii, la Luxemburg, după mai multe luni de negocieri şi unor
Cu siguranță, Betano Casino se remarcă ca unul dintre cei mai atractivi operatori de jocuri de noroc online disponibili în prezent. Acesta oferă o experiență completă și captivantă