Premierul Victor Ponta considera oportuna pentru Romania organizarea unui referendum in ceea ce priveste aderarea la zona euro, apreciind ca o astfel de masura ar fi "o idee foarte buna".
"Dupa ce presedintele Iohannis va organiza noi consultari cu Parlamentul, cu BNR, cu patronatele, cu sindicatele, trebuie sa facem un mic grup tehnic si sa facem un to do list, cu ce pasi avem de facut pentru a indeplini toate conditiile pentru a fi membri ai zonei euro", a precizat Victor Ponta, joi dimineata, aflat la Conferinta Regionala Euromoney pentru Finante si Investitii pentru Europa de Sud-Est.
Romania si intrarea in zona euro: Il vom prinde pe Dumnezeu de picior?
Potrivit acestuia, "ar fi foarte bine ca inainte de a intra efectiv, in 2019, sa avem un referendum, eu cred ca romanii sunt pro-europeni si vor fi si pro euro, cu conditia sa ii informam bine".
Referendum privind aderarea Romaniei la zona euro?
Premierul a precizat, totusi, ca in discutiile avute saptamana trecuta ...citeste mai departe despre "Cand vrea Ponta referendum pentru aderarea la zona euro" pe Ziare.com mai mult
Joi, 04 Iunie 2015, ora 10:28
Presedintele Klaus Iohannis considera ca adoptarea monedei euro reprezinta cel mai important proiect de tara dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si intentioneaza sa cheme partidele parlamentare la consultari pe aceasta tema.
O prima discutie a avut loc la Palatul Cotroceni, cu premierul Victor Ponta si guvernatorul BNR Mugur Isarescu.
Dupa intalnire, premierul Victor Ponta a precizat ca termenul obiectivului este 1 iulie 2019, cand Romania va prelua presedintia Uniunii Europene si a vorbit despre posibilitatea organizarii unui referendum pe aceasta tema.
Este acesta insa un termen realist pentru un asemenea pas? Poate Romania sa indeplineasca in mod real conditiile intrarii in clubul euro si mai ales conditiile pentru a face fata competitiei din eurozona? Ar trebui sa ne dorim aderarea sau, dimpotiva, ar trebui sa fim sceptici in fata posibilelor dezavantaje?
Analistul economic Constantin Rudnitchi ne-a explicat ce conditii avem de indeplinit pentru aderarea la ...citeste mai departe despre "Vrem cu adevarat in zona euro? Stim pretul? "Euroaria nu e spital!"" pe Ziare.com mai mult
Joi, 04 Iunie 2015, ora 07:55
Guvernul va organiza un referendum cu privire la aderarea Romaniei la Zona Euro daca se va impune din punct de vedere politic, a declarat premierul Victor Ponta, precizand ca termenul obiectivului ramane 1 iulie 2019, cand Romania va prelua presedintia Uniunii Europene.
Afirmatia prim-ministrului a venit ca raspuns la o intrebare a presei, dupa ce a prezentat in Camera Deputatilor situatia economica a tarii, reprezentantii presei dorind sa afle daca Guvernul ia in calcul organizarea unui referendum in ceea ce priveste aderarea Romaniei la Zona Euro.
Romania si intrarea in zona euro: Il vom prinde pe Dumnezeu de picior?
Premierul a aratat ca in ...citeste mai departe despre "Referendum privind aderarea Romniei la Zona Euro?" pe Ziare.com mai mult
Marti, 02 Iunie 2015, ora 21:29
Actorii politici au discutat, la cel mai inalt nivel, despre urmatorul mare proiect de tara: aderarea Romaniei la zona euro. Procesul este, insa, unul dificil, iar fiecare pas trebuie sa fie calculat atent, pentru ca daca vom calca stramb, atunci am putea adopta moneda unica fara sa fim pregatiti cu adevarat. Si nu vrem sa facem aceeasi eroare pe care a facut-o Grecia.
Saptamana trecuta, presedintele Klaus Iohannis a discutat cu premierul Victor Ponta si cu guvernatorul Bancii Nationale, Mugur Isarescu. Concluzia a fost ca e nevoie de un consens politic si de adoptarea unui calendar riguros pentru a pregati tara de intrarea in uniunea monetara.
Klaus Iohannis cheama din nou partidele la consultari - care este tema
Guvernul a stabilit anul 2019 ca obiectiv pentru adoptarea monedei euro, insa pare a fi o vorba aruncata in vant, avand in vedere ca mai avem multe etape de parcurs.
"Este o tinta prea optimista, avand in vedere ca Romania trebuie sa intre mai intai in Mecanismul ...citeste mai departe despre "Romania si intrarea in zona euro: Il vom prinde pe Dumnezeu de picior?" pe Ziare.com mai mult
Marti, 02 Iunie 2015, ora 07:36
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, dupa intalnirea cu vicepresedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, comisar european pentru moneda euro si dialog social, ca ultimii trei ani dau "curaj si optimism" Romaniei ca isi poate atinge obiectivul de aderare la zona euro.
"Un obiectiv ambitios, care presupune eforturi sustinute si care va implica institutiile publice, guvernatorul Bancii Nationale, presedintele Romaniei, Guvernul, Parlamentul, dar si un efort al intregii societati romanesti, un efort pe zona economica si sociala, pentru ca Romania sa fie capabila cu adevarat sa fie un membru puternic al zonei euro si sa aiba o economie capabila sa reziste la competitia din zona euro. Ultimii trei ani ne dau curaj si optimism ca putem sa indeplinim acest obiectiv", a declarat premierul Ponta, la Palatul Victoria.
El a asigurat Comisia Europeana si toti partenerii internationali ca guvernul pe care-l conduce se angajeaza sa respecte toate obligatiile privind aderarea la ...citeste mai departe despre "Ponta, sperante pentru aderarea Romaniei la zona euro" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 08 Aprilie 2015, ora 14:56
Premierul Victor Ponta a declarat ca perioada 2018-2020 este o tinta realista pentru intrarea in zona euro, iar Romania urmareste cu prudenta Polonia, tara mult mai avansata in ceea ce priveste reformele structurale.
"Vrem sa fim pregatiti si competitivi atunci cand ne alaturam zonei euro. Cred ca 2018-2020 este o tinta realista. Urmarim, in mod prudent, Polonia, care este mult mai avansata decat Romania in ceea ce priveste reformele structurale", a afirmat Ponta intr-un interviu acordat CNBC, intrebat daca va mai astepta pentru a vedea "cum va arata zona euro in cativa ani", inainte de a adopta moneda unica europeana.
Seful Guvernului a adaugat ca asteapta ca planul anticriza adoptat de liderii din zona euro sa isi faca efectul pana la sfarsitul acestui deceniu.
Ponta a subliniat ca Romania trebuie sa fie pregatita pentru intrarea in zona euro in ceea ce priveste indicatorii economici, inflatia si forta de munca, potrivit CNBC.
"Cred ca zona euro nu are nevoie de inca un jucator slab, de aceea trebuie, mai intai, sa ne pregatim. Dar angajamentul politic este sa ne alaturam zonei euro si cred ca aceasta ar fi in beneficiul Romaniei, dar si al tuturor celorlalte tari din UE", a afirmat premierul.
Ponta a declarat, intr-un interviu publicat in luna iunie de Deutsche Welle, ca Romania poate fi pregatita din punct de vedere structural pentru adoptarea monedei euro in 2017-2018 si ar putea deveni membra a zonei euro in acest orizont de timp.
Premierul a facut... mai mult
Marti, 19 Noiembrie 2013, ora 11:50
George Friedman, presedintele companiei americane de consultanta strategica Stratfor, a afirmat, joi, la Bucuresti, ca Romania nu ar trebui sa intre in zona Euro, care este un proiect esuat din cauza diferentelor structurale prea mari dintre economiile statelor membre.
"Slava Domnului ca nu sunteti in Zona Euro! Nu intrati!", a afirmat Friedman intr-o conferinta sustinuta joi la BNR, intrebat cand ar trebui Romania sa adopte moneda comuna europeana.
El s-a referit si la exemplul Turciei, tara care are in prezent cea mai ridicata rata de crestere economica din regiune, dupa ce i-a fost refuzata ani la rand aderarea la UE, iar acum nu mai are in centrul politicilor sale integrarea europeana.
Friedman, care s-a declarat un eurosceptic convins, a afirmat ca proiectului Zonei Euro ii lipsesc transparenta si predictibilitatea pentru a mai putea fi convingator. "Cred ca proiectul Zonei Euro a esuat, ceea ce nu inseamna ca si alianta europeana e in acelasi stadiu. Trebuie sa fie o mai buna intelegere a notiunii europene de suveranitate, a statului national aflat in competitie cu celelalte tari vecine.
Cateva secole de istorie europeana si-au pus amprenta", a afirmat Friedman.
La eveniment au participat si guvernatorul BNR Mugur Isarescu si premierul Victor Ponta.
"Cred ca Romania trebuie sa adopte Euro atunci cand va fi pregatita si cand va fi pregatita si zona Euro, cand vor sti ce vor", a afirmat premierul Ponta.
Premierul Victor Ponta a declarat, pe 25... mai mult
Vineri, 17 Mai 2013, ora 08:51
Banca Centrala Europeana (BCE) doreste ca tarile din afara zonei euro care vor participa la uniunea bancara planificata de statele zonei euro sa aiba aceleasi drepturi cu acestea din urma, a declarat presedintele BCE, Mario Draghi, citat de EUobserver.
"Consideram ca statele UE din afara zonei euro ar trebui sa aiba aceleasi drepturi (in viitoarea uniune bancara) precum tarile membre euro. Trebuie sa vedem cum putem realiza din punct de vedere legal acest lucru, dar in aceasta directie lucram", a declarat Draghi, la Comisia pentru economie si afaceri monetare a Parlamentului European (PE).
Autoritatea de supraveghere bancara va avea o perioada de un an in care activitatea sa fie reglata adecvat cu cea a BCE, a spus Draghi.
Seful BCE a subliniat ca este important sa fie convenit cadrul legal pana la 1 ianuarie 2013.
Mai multe state UE din afara zonei euro, intre care Polonia si Ungaria, au ridicat obiectii in privinta planului de supraveghere bancara, afirmand ca actualele propuneri presupun cedarea de atributii ale autoritatilor nationale fara a se obtine in schimb putere de decizie.
Polonia si Suedia nu vor uniune bancara. Se tem de concurenta incorecta
Conform propunerilor actuale, statele din afara zonei euro se pot alatura voluntar BCE, care ar urma sa fie responsabila de supravegherea bancara, se pot angaja sa respecte regulile bancii si sa faca schimb de date, fara a obtine in schimb drept de vot in comisiile de supraveghere.
Comisia Europeana a... mai mult
Miercuri, 10 Octombrie 2012, ora 09:18
Ministrul de Finante, Florin Georgescu, a declarat ca Romania are un plan de rezerva in caz de soc economic in zona euro, insa a omis sa le si mentioneze.
Analistii economici sustin ce cele mai la indemana instrumente raman banii din imprumuturile de la institutiile financiare internationale.
Rezultatele alegerilor parlamentare din Grecia sunt de natura sa ajute la stabilizarea si consolidarea zonei euro, situatie de care va beneficia si Romania, care nu va mai avea parte de socurile externe care au pus presiune pe curs in ultimile saptamani, a declarat Florin Georgescu, ministru de finante si vicepremier.
Banii de imprumut, tampon la criza
Vicepremierul a adaugat ca Romania este pregatita si dispune de un plan de rezerva in situatia in care economia zona euro se va indrepta catre o noua perioada de criza.
Economistul Mircea Cosea a declarat pentru Business24 ca singura plasa de siguranta pentru Romania ramane rezerva pe care o avem la FMI si miliardul de euro din imprumutul preventiv cu Banca Mondiala.
El sustine ca singurele modalitati sunt reprezentate de creditarea dintr-o sursa externa, pentru ca pe piata interna nu exista bani, nici chiar fondul de urgenta al primului ministru nu poate fi inclus in calcule, pentru ca si el este la limita.
Cosea este ferm convins ca Romania nu va apela la rezerva strategica de aur de la Banca Nationala pentru atragerea de lichitidati, pentru ca aceasta are alta destinatie: stabilizarea cursului valutar. Rezerva... mai mult
Vineri, 22 Iunie 2012, ora 08:01