România se confruntă cu o criză majoră în piața asigurărilor RCA. După un City Insurance pândit de faliment, acum șoferii trebuie să înfrunte explozia de prețuri la polițe.
În acest context dramatic pentru toate părțile implicate, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) vine ca un colac de salvare și a anunțat, în urma cu câteva zile, că devine acționar Euroins, companie despre care Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) susține că în cel mai scurt timp va avea soarta firmei City Insurance (pe care o așteaptă falimentul) cele două companii, împreună, având 75% din această piață.
”Astfel, Fondul de Garantare al Asiguraţilor (FGA), care acum ar putea acoperi cheltuielile, nu va mai putea face față blocajului generat de cele două posibile falimente. COTAR a anunțat, de peste doi ani, iminența falimentului a cel puțin unuia dintre cei doi mari jucători de pe această piață, iar în continuare există pericolul să se adeverească și a doua parte a previziunii. Transportatorii compară jocul financiar al asigurătorilor cu un nou Caritas, care acum ne trimite nota de plată”, a precizat COTAR pentru jurnalul.ro.
„Situația actuală este mai gravă decât în cazul Astra sau a celorlalte două firme care au dat faliment, pentru că vorbim despre 75% din piață. Numai City Insurance are 3 milioane de polițe de asigurare RCA și alte 2 milioane sunt... mai mult
Vineri, 17 Septembrie 2021, ora 04:15
Asiguratorii care emit polite de raspundere civila auto (RCA) vor trebui sa aiba un anumit grad de solvabilitate pentru activtatea de asigurari generale si vor fi obligati sa mentioneze pe politele RCA comisionul de intermediere, care nu va depasi 10% din primele incasate pe acest segment.
Aceste prevederi se regasesc intr-un proiect al Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) care vizeaza modificarea si completarea Normelor privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse in aplicare prin Ordinul CSA 14/2011, potrivit Mediafax.
Astfel, asiguratorii care emit polite RCA vor detine pentru activitatea de asigurari generale un grad de solvalibilitate, determinat ca raport dintre marja de solvabilitate disponibila si marja de solvabilitate minima, de cel putin 1,3.
De asemenea, ASF va obliga asiguratorii sa mentioneze comisionul de intermediere pe polita de asigurare RCA atat in valoare absoluta, cat si ca procent aplicat primei de asigurare mentionate pe polita, fiind inclus ca valoare in prima de asigurare totala.
"Nivelul maxim al comisionului acordat de asiguratori pentru contractarea asigurarii RCA nu va depasi 10% din valoarea primelor de asigurare incasate. Asiguratorii RCA au obligatia sa prevada in orice contract de intermediere obligatia intermediarului de a incasa prima de asigurare aferenta politelor RCA integral in contul asiguratorului, sau in cazul platilor in numerar, de a vira prima... mai mult
Miercuri, 30 Iulie 2014, ora 16:13
Decizia Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 742/2013 privind reluarea activitatii de practicare a asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule RCA de catre Societatea "Euroins Romania Asigurare Reasigurare" - S.A. a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 604 din 27 septembrie 2013.
Prin Decizia Autoritatii de Supraveghere Financiara nr. 659/2013 s-a dispus sanctionarea Societatii "Euroins Romania Asigurare Reasigurare" - S.A. cu interzicerea temporara a practicarii asigurarii obligatorii de raspundere civila pentru prejud icii produse prin accidente de vehicule RCA, pana la indeplinirea masurilor prevazute in decizie.
Cititi continuarea articolului pe Avocatnet. mai mult
Marti, 01 Octombrie 2013, ora 11:34
Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara a decis, in sedinta de miercuri, incetarea interzicerii temporare a practicarii asigurarii RCA de catre Euroins Romania Asigurare-Reasigurare SA.
Societatea poate relua practicarea RCA incepand cu momentul primirii comunicarii din partea ASF, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei.
Decizia a fost luata dupa ce societatea Euroins a prezentat, la solicitarea ASF, modul in care a corectat pana acum aspectele care au stat la baza deciziei ASF din 28 august 2013 de interzicere temporara a practicarii asigurarii RCA si un plan de masuri care vizeaza corectarea sustenabila a aspectelor sesizate in actiunile de control.
Implementarea planului de masuri va fi atent monitorizata, la sediul societatii Euroins, de catre un reprezentant ASF, pentru o perioada de pana la 60 de zile.
Planul de masuri include, printre altele, urmatoarele obligatii pentru societatea Euroins: sa revizuiasca dosarele de dauna RCA aflate in rezerva de dauna la data de 31 august 2013, in termen de doua luni de la data primirii deciziei; sa revizuiasca procedura de solutionare a petitiilor astfel incat sa corecteze inconsecventele/neclaritatile/neconformitatile fata de prevederile normelor ASF, in termen de o luna de la data primirii deciziei; sa faca obiectul unei monitorizari a modului de inregistrare si gestiune in sistemul informatic a informatiilor privind dosarele de dauna RCA.
De asemenea, Euroins va transmite lunar catre ASF... mai mult
Joi, 19 Septembrie 2013, ora 12:39
Consiliul Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) a decis sa interzica temporar societatii EUROINS Romania Asigurare Reasigurare SA dreptul de a incheia asigurari RCA.
"Aceasta e sanctiunea cea mai mare. Categoric, au existat si petitii, iar o parte dintre ele au fost justificate, in urma constatarii controlului", a declarat purtatorul de cuvant al ASF, Radu Soviani, la Digi 24.
In plus, in sedinta sa de miercuri, Consiliul ASF a aprobat sanctionarea lui Mihnea Tobescu, director general al societatii EUROINS Romania Asigurare-Reasigurare SA, cu amenda in cuantum de 50.000 de lei si sanctionarea lui Stamov Bozhidar Stoyanov, conducatorul departamentului de dauna din cadrul societatii, cu retragerea aprobarii acestuia, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei.
Potrivit comunicatului, interzicerea practicarii de catre societate a asigurarii RCA este in vigoare pana la implementarea de catre compania EUROINS a unui set de masuri stabilit de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara, care se refera, printre altele la revizuirea de catre EUROINS a instructiunilor, procedurilor sau normelor de constatare si lichidare a daunelor, stabilirea corespunzatoare a cuantumului despagubirilor in conformitate cu reglementarile in vigoare, respectarea termenelor de plata a dosarelor de dauna, informarea sau notificarea asiguratilor cu privire la respingerea pretentiilor de despagubire.
In plus, Autoritatea de Supraveghere Financiara obliga EUROINS ca, in... mai mult
Joi, 29 August 2013, ora 15:26
Cel putin 5% dintre clienti care au incheiat polite de asigurare de raspundere civila auto (RCA) au primit "malus", pe fondul daunelor multiple inregistrate, sustin reprezentantii companiilor de asigurari, potrivit NewsIn."La nivelul pietei romanesti de asigurari, 5-6% dintre clienti au fost 'malusati', avand in vedere daunele multiple inregistrate", a declarat miercuri directorul de comunicare al Allianz-Tiriac Asigurari, Marius Onofrei, la un semminar organizat de Asociatia pentru Promovarea Asigurarilor (APPA) si revista PRIMM - Asigurari & Pensii.
Directorul general al EuroIns Romania, Alin Bucsa, a precizat ca, in cazul companiei pe care o conduce, numarul clientilor cu "malus" se ridica la circa 6%.
"Efectul pozitiv al sistemului bonus-malus se va vedea in timp, probabil incepand cu 2011", a afirmat Bucsa.
In cazul companiei Asirom, ponderea clientilor care au primit malus se ridica la 5-6%, sub asteptarile initiale, a mentionat Catalin Stroe, directorul de vanzari al companiei.
Asiguratorii au aplicat sistemul bonus/malus pentru asigurarile obligatorii de raspundere civila auto (RCA) emise de la 1 ianuarie 2010, astfel ca un sofer fara daune in 2009 beneficiaza de o reducere de 10% la o polita incheiata pe o perioada de un an.
In schimb, soferii cu mai multe accidente la activ vor plati o prima mai mare cu pana la 200%.
Sistemul bonus/malus este format din categoria de baza B0, 14 clase de bonus si 8 clase de malus.
Clasa B0 este atribuita unui asigurat... mai mult
Miercuri, 20 Ianuarie 2010, ora 14:11