Beneficiarii POSDRU vor putea urmari online stadiul procesarii cererilor de rambursare depuse, precum si valoarea sumelor care se achita de Autoritatea de Management, informeaza Ministerul Fondurilor Europene (MFE).
"Beneficiarii de finantari acordate prin intermediul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) pot vedea in ce etapa de procesare se afla cererile de rambursare depuse la Organismele Intermediare si pot afla valoarea sumelor care au fost achitate de Autoritatea de Management POSDRU. Incepand cu aceasta saptamana, informatiile mentionate trebuie publicate pe paginile web ale institutiilor mentionate", se precizeaza intr-un comunicat de presa al MFE.
Publicarea informatiilor despre stadiul verificarii a fost solicitata de Ministerul Fondurilor Europene si este reglementata de Instructiunea 67 emisa de Autoritatea de Management POSDRU. Si Organismele Intermediare POSDRU sunt obligate sa publice pe paginile web proprii informatii despre cererile de rambursare primite de la beneficiari.
Ambele tipuri de informatii vor fi actualizate de doua ori pe saptamana.
Ordinea depunerii cererilor de rambursare va fi singurul criteriu pentru procesarea acestora
"Transparenta este necesara pentru a rezolva problemele din sistem si pentru ca beneficiarii sa fie tratati corect. Militez pentru un grad cat mai mare de transparenta pentru a obliga sistemul sa nu mai impiedice buna derulare a proiectelor finantate din bani europeni.... mai mult
Vineri, 05 Aprilie 2013, ora 13:29
Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici anunta ca, in luna martie, Autoritatile de Management vor achita 1,2 miliarde de lei pentru plata facturilor beneficiarilor fondurilor europene pe sase programe operationale, suma fiind asigurata printr-un imprumut din Trezorerie.
"Schimbam radical abordarea in relatia cu beneficiarii: vrem ca plata la timp a facturilor sa devina regula in sistem, fondurile UE sa ajunga cat mai repede la beneficiari si astfel sa sustinem revigorarea economiei. In aceasta luna, Autoritatile de Management pentru sase programe operationale vor achita 1,2 miliarde de lei beneficiarilor de fonduri europene", a declarat Teodorovici.
Ministerul precizeaza ca beneficiarii de fonduri europene isi vor incasa la timp banii pentru facturile eligibile datorita schimbarilor implementate in sistem, dupa ce in cazul Programului Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) perioada medie de plata a facturilor a fost de aproximativ 70 de zile.
sursa
Autoritatile romane au discutii avansate cu Comisia Europeana pentru fonduri de un miliard de euro in vederea refacerii infrastructurii de irigatii, a declarat duminica ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, la postul de televiziune Realitatea TV.
Fermierii romani au primit din fonduri europene peste 4,24 miliarde de euro, in ultimii 6 ani
Sprijinul financiar acordat fermierilor romani din Fondul European pentru Garantare in Agricultura (FEGA) a depasit 4,24 miliarde de euro,... mai mult
Duminica, 10 Martie 2013, ora 13:11
Platile pentru intreprinzatorii care au realizat proiecte prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice vor fi reluate la finalul lunii ianuarie 2013, a declarat ministrul pentru IMM, Turism si Mediul de Afaceri, Maria Grapini, vineri, la o conferinta de presa.
"Prima grija este deblocarea POS CCE pentru IMM si mediul de afaceri. Noi am preluat proiectul blocat, sunt peste 500 milioane lei cu intarzieri de peste un an la unii intreprinzatori ce trebuie platite.
In urma unei discutii cu Ministerele Bugetului, Finantelor, Fondurilor Europene, am gasit o solutie ca la sfarsitul lui ianuarie sa incepem platile", a afirmat Maria Grapini.
Comisia Europeana (CE) a transmis in 25 octombrie 2012 autoritatilor romane o scrisoare de 'presuspendare' pentru trei programe cofinantate prin fondurile structurale ale UE printre care si "Cresterea competitivitatii economice". mai mult
Vineri, 11 Ianuarie 2013, ora 17:02
Guvernul a acceptat corectiile financiare solicitate de Comisia Europeana pe POSDRU si POS Mediu, taierile financiare ridicandu-se la 208 milioane de euro. De cine depinde reluarea platilor?
Mai exact, taierile de finantare sunt de 198 milioane de euro pe POSDRU si de 10,98 milioane euro pe POS Mediu.
Daca pentru POS Mediu, autoritatile au anuntat deja deblocarea platilor, situatia la POSDRU ramane incerta.
POS Mediu: Comisia Europeana anunta deblocarea fondurilor
Cosmin Dragoi, specialist in fonduri europene a explicat ca decizia de a relua finantarile apartine autoritatii de management, in conditiile in care Romania a acceptat plata penalitatilor stabilite de Comisia Europeana.
"Platile pot fi reluate imediat ce decide autoritatea de management. In momentul de fata, autoritatea de management isi reevalueaza disponibilitatile de la buget, reevalueaza cererile de plata depuse si, in functie de cele doua aspecte, vor incepe sa faca platile. Nu stim cand se va intampla acest lucru", a precizat Cosmin Dragoi, specialist in fonduri europene, pentru Business24.
Orban, optimist: Programul POSDRU ar putea fi repornit
Procedura de presuspendare a fost declansata de CE si in cazul POSDRU, la inceputul lunii august. Misiunea de audit s-a desfasoarat in perioada 19-23 noiembrie.
Solutia lui Orban pentru fondurile europene: Un fond de tip buffer
Consultantul nu crede ca Romania mai are sanse sa atinga tinta de absorbtie de 20% stabilita pentru acest an,... mai mult
Miercuri, 28 Noiembrie 2012, ora 17:22
Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, luni, dupa intalnirea cu membrii delegatiilor Fondului Monetar International si ai Comisiei Europene, ca sunt sanse de reluare a platilor pentru programele operationale pe transporturi si resurse umane, precum si cel regional, pana la sfarsitul acestui an.
"Programul operational regional are cele mai bune sanse. Daca, la auditul pentru POSDRU, rezultatele vor fi bune, se vor putea relua platile in decembrie. Avem sanse si pentru Transporturi, iar, la Mediu, probabil se vor debloca in cursul acestei luni", a declarat Orban.
Potrivit spuselor sale, probleme legate de fondurile europene sunt si mai dificile din cauza restrictiilor bugetare, ce creeaza dificultati in platile catre beneficiari.
Citeste mai multe despre Leonard Orban: Este posibila reluarea platilor pentru trei programe operationala in 2012 pe Ziare.com. mai mult
Luni, 12 Noiembrie 2012, ora 12:30
Sumele pe care le vom plati din fondurile europene pe dezvoltare rurala, pana la finele anului 2012, sunt estimate la 1,079 miliarde euro, a declarat, sambata, directorul general adjunct in Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), Nicolae Popa, la un seminar privind situatia actuala a implementarii fondurilor europene in Romania.
"Pana la finele anului estimam ca vom plati beneficiarilor de fonduri europene circa 1,079 miliarde euro, iar pentru perioada ianuarie - octombrie 2013, vom mai plati inca 495,9 milioane euro", a spus Nicolae Popa, in cadrul conferintei "Succesul investitiei finantate cu fonduri europene", organizata in cadrul targului de agricultura Indagra.
Acesta a precizat ca din alocarea totala pe PNDR 2007-2013 de 7,343 miliarde de euro, au fost efectuate plati de 2,39 miliarde de euro pana la 31 octombrie 2012, reprezentand 32,61% din alocare, dar tinand cont si de valorile aferente masurilor delegate catre APIA, pentru care s-au platit 1,733 miliarde euro, procentul platilor efectuate a atins aproape 42%.
"Cererile de finantare conforme depuse de la inceputul programului se ridica la 139.515, cu o valoare de 17,54 miliarde de euro, reprezentand 238,84% din alocare, iar cele selectate pentru finantare au fost in numar de 68.039, cu o valoare de 5,689 miliarde euro, adica 77,48% din alocare. Au fost incheiate 64.622 de contracte in valoare de 5,168 miliarde de euro, ceea ce reprezinta 70,37% din alocarea prin PNDR", a adaugat... mai mult
Duminica, 04 Noiembrie 2012, ora 13:24
Mariana Campeanu, ministrul Muncii, a declarat ca toate cererile de rambursare facute de beneficiari in cazul POSDRU, vor fi platite pana la sfarsitul anului.
"Pana in prezent au fost in jur de 1.400 de cereri. Pana la sfarsitul anului ne propunem sa platim toate cererile de rambursare verificate", a spus Campeanu.
Ministerul Muncii, in calitate de autoritate de management a POSDRU, va asigura finantarea beneficiarilor pana cand autoritatile europene vor debloca fondurile pentru Romania.
Oficialul a explicat ca Romania risca suspendarea fondurilor europene pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) din cauza neregulilor gasite in proiectele depuse in perioada 2007 - august 2012.
Comisia Europeana a propus o corectie financiara definitiva de 25% pentru POSDRU.
"La o prima evaluare, corectiile sunt de 75 milioane de euro, dar mai exista un numar de cereri de rambursare care nu au fost procesate si numai dupa procesarea acestora vom sti exact care este suma finala pentru ca este vorba de aplicarea unui procent de 25%", a spus Orban, citat de Agerpres.
Nu este prima data cand Comsia Europeana intrerupe platile pentru programul POSDRU. CE a intrerupt, in luna februarie, platile pe POSDRU dupa ce Autoritatea romana de audit a identificat, in Raportul anual de control 2011, unele deficiente majore ale sistemului de management si control al programului, deficiente care nu au fost corectate.
In cadru programului POSDRU, au... mai mult
Miercuri, 26 Septembrie 2012, ora 17:23
Pentru ca Romania nu a fost in stare sa acceseze decat 10% din cele 19 miliarde de euro puse pana acum la dispozitie de catre UE, consilierii pe fonduri europene preconizeaza ca in perioada 2014-2020 fondurile destinate tarii noastre vor fi reduse la jumatate.
Sistarea platilor la una dintre axele din Programul pentru Competitivitate Economica inseamna ca IMM-urile, principalii beneficiari ai acestui program, vor intra in blocaj.
Activitatea IMM-urilor, in pericol de a fi blocata
"Practic, micile intreprinderi depind de finantarea activitatii prin aceste fonduri, iar daca nu primesc banii la timp, nu au cum sa-si mai desfasoare activitatea. Este greu pentru astfel de companii sa faca rost de cofinantare ca sa mearga inainte", a declarat pentru Business24 Remus Fetche, director executiv la Best Learn Consulting.
Nicio institutie financiar-bancara nu ofera finantare pentru IMM-uri, tocmai pentru ca planeaza aceasta incertitudine legata de continuarea finantarii proiectelor europene. Un alt efect al sistarii platilor il reprezinta dezangajarea pe contractul de finantare, pentru ca ai obligatia sa implementezi proiectul intr-o anumita perioada de timp si sa respecti un anumit calendar.
Gradul mic de absorbtie al fondurilor europene de pana acum va influenta in mod negativ cuantumul fondurilor alocate Romaniei in perioada 2014-2020, desi aceasta valoare inca se negociaza. "Pana acum, la toate intalnirile pe care le-am avut cu oficialii romani ni s-a spus ca,... mai mult
Miercuri, 18 Iulie 2012, ora 15:37
Comisia Europeana leaga plata fondurilor UE catre Romania de reforma justitiei si lupta anticoruptie din Romania, se arata intr-un document de informare al CE transmis Parlamentului European.
"Comisia monitorizeaza atent situatia din Bulgaria si Romania. Plata fondurilor depinde, desigur, de evolutia mediului legislativ si judiciar si de progresele inregistrate in implementarea diferitelor planuri de actiune", se arata in concluziile documentului datat 8 aprilie 2009, fiind pentru prima oara cand CE leaga direct plata fondurilor europene de reforma justitiei si lupta anticoruptie.
Documentul remis europarlamentarilor arata ca, in prezent, 316 milioane de euro din fondurile de preaderare pentru agricultura (SAPARD) raman suspendate, din care 142 milioane au fost raportate la Comisie.
In ce priveste fondurile structurale, au fost aprobate trei evaluari de conformitate, dar pentru o evaluare "mai sunt in continuare unele chestiuni legate de conflicte de interes ce trebuie sa fie rezolvate". Platile interimare efectuate pana acum au avut loc doar in cadrul programelor operationale aprobate.
Documentul vine ca raspuns la o rezolutie din ianuarie in care Parlamentul European isi exprima ingrijorarea cu privire la inghetarea fondurilor din Bulgaria si cerea executivului european sa raporteze trimestrial asupra problemelor cu privire la neregulile in implementarea fondurilor UE.
Urmatoarea informare a Parlamentului va fi facuta de catre Comisie in luna septembrie, deoarece intre... mai mult
Vineri, 24 Aprilie 2009, ora 09:42