Românii cu venituri mici au beneficiat pe parcursul ultimilor doi ani de un ajutor de stat sub forma unor vouchere de energie în cuantumul a două tranșe anuale de câte 700 de lei, menite să-i
Comisia Europeană a criticat deschis în cadrul unei vizite oficiale la București în perioada 18-21 martie întârzierile înregistrate de România în implementarea reformelor asumate prin Planul
Guvernul a recunoscut, într-un document oficial citat în presă că există întârzieri foarte mari în efectuarea plăților compensatorii destinate furnizorilor de electricitate și gaze
Combinatul siderurgic Liberty Galați, fosta Sidex, nu și-a plătit, de două ori la rând, contribuția pentru cogenerare către Transelectrica, o obligație pe care o au furnizorii de
O hartă informativă cu punctele de încărcare a maşinilor electrice este disponibilă începând de luni pe site-ul Ministerului Energiei, a anunţat, într-o conferinţă de presă, ministrul de
Potrivit INS, in luna decembrie 2023, castigul salarial mediu brut a fost 8.301 lei, cu 535 lei mai mare decat in luna noiembrie 2023. Castigul salarial mediu net a fost 5.079 lei, in crestere cu 314
Asociaţia Energia Inteligentă (AEI) solicită Guvernului, printr-o scrisoare deschisă, luarea în regim de urgenţă a unor măsuri pentru evitarea dublării preţului la gaze în 2025, venind cu
Din punct de vedere statistic, salariile din sectorul bugetar au avut o evoluție ciclică începând din 2017, începând cu o creștere puternică înainte de pandemie și continuând cu
Pe fondul atenuării crizei energetice, autoritățile guvernamentale ar trebui să continue retragerea măsurilor de sprijin aferente, susține BCE, în cel mai recent Buletin economic.
Câştigul salarial mediu net în decembrie 2023 a fost 5.079 lei, în creştere cu 314 lei (+6,6%) faţă de luna noiembrie 2023, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS)
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunţat că Centrul de Arbitraj de la Viena a admis pretenţiile lui Comănescu Jean-Valentin, fost membru al Consiliului de
Pe fondul Ordonanței de Urgență nr. 27/2022 (cu completările și modificările ulterioare) plafonarea prețurilor la gaze naturale și energie electrică a fost prelungită în România până la
Protejarea consumatorilor de gaze naturale în anul 2022 a determinat aprobarea în România a unei legi care suspenda prețul din contracte și aplicarea unui preț plafonat cu plata de la bugetul
Execuţia bugetului general consolidat pe primele unsprezece luni ale anului 2023 s-a încheiat cu un deficit de 73,55 miliarde lei, respectiv 4,64% din PIB, faţă de deficitul de 58,70 miliarde lei
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a întâlnit săptămâna trecută cu furnizorii de energie, cu reprezentanții instituțiilor bancare implicate în schema de furnizare și cu reprezentanți
Fitch Ratings a confirmat marţi la ''BBB minus'' ratingul pentru datoriile pe termen lung (IDR) atribuit producătorului de energie nucleară Nuclearelectrica, cu perspectivă stabilă, informează
România a depus propunerea sa oficială de modificare a PNRR și cea pentru noua componentă REPowerEU la începutul lunii septembrie, cu mult peste termenul recomandat de Comisia Europeană pentru
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a iniţiat luni dimineaţă o întâlnire cu reprezentanţii companiilor de furnizare a energiei electrice şi gazelor şi ai instituţiilor bancare implicate
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, afirmă că ministerul intenţionează să menţină şi în iarna de anul viitor actuala schemă de compensare-plafonare pentru energie. El susţine că sumele
Hidroelectrica a început emiterea facturile românilor pe luna septembrie 2023 și ajunge la zi cu situaţia de plată, după ajustările complexe de soft adaptate la modificările legislative care
Conceptul de sărăcie energetică se referă la un fenomen social caracterizat de lipsa totală a accesului la energie sau la surse eficiente și moderne de energie.
Menţinerea schemei de plafonare a preţurilor la energie este o decizie înţeleaptă în contextul actual de pe pieţele internaţionale, inclusiv după declanşarea conflictului din Orientul
Ferrari a început să accepte plata în criptomonede a maşinilor sale sport de lux în SUA şi o va face şi în Europa, în urma solicitărilor clienţilor săi bogaţi, a declarat directorul său
Ionuț Gabără este antreprenor cu o experiență de peste 13 ani în mediul de business românesc și administrator al companiei GBR Point. Învățând meserie de la tatăl său, Ionuț a luat
În cursul săptămânii trecute, voucherele pentru energie aflate în circulaţie au fost alimentate cu o nouă tranşă în valoare de 700 lei pentru fiecare beneficiar.