Beneficiarii programului "O familie, o casa" nu vor putea avea un venit net lunar individual sau impreuna cu sotul/sotia mai mare de 4.500 de lei, iar pretul de achizitie a locuintei este de maximum 70.000 de euro, potrivit unui proiect de ordonanta care modifica programul "Prima casa".
Pentru familiile cu unul sau mai multi copii, la data solicitarii creditului garantat, veniturile nete lunare ale familiei nu pot depasi valoarea de 7.000 lei, precizeaza Ministerul Finantelor, initiatorul proiectului de act normativ.
Avansul minim a fost mentinut la 5% din pretul de achizitie al locuintei iar valoarea finantarii garantate este de maximum 66.500 euro echivalent lei.
Familiile cu un singur copil vor beneficia de reducerea cu 0,5 puncte procentuale a ratei dobanzii creditului garantat pe toata durata Programului, in timp ce pentru familiile cu doi sau mai multi copii rata dobanzii va fi mai mica cu 1 punct procentual.
Totodata, beneficiarii vor avea posibilitatea refinantarii creditelor obtinute in cadrul Programului, prin alte instrumente de finantare, cu exceptia altor credite acordate in cadrul Programului.
Ministerul Finantelor Publice precizeaza ca a propus modificarea Programului "Prima casa" si redenumirea acestuia in Programul "O familie, o casa", astfel incat acest program guvernamental sa fie mai bine orientat spre caracterul social.
Potrivit MFP, se vor revizui conditiile de accesare prin introducerea unui prag de venit pentru beneficiari si a... mai mult
Joi, 22 August 2019, ora 20:46
Executivul a aprobat in sedinta de marti plafonul total de garantare pentru anul 2019, aferent programului "Prima casa".
Astfel, vor fi alocate 2 miliarde de lei in acest an pentru romanii care doresc sa isi achizitioneze o locuinta.
Finantatori participanti in program sunt: BRD, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Romaneasca, Unicredit, Garanti, Piraeus Bank, Marfin, Credit Agricole si Leumi Bank.
Ministerul de Finante precizeaza, intr-un comunicat, ca anul trecut au fost acordate:
20.423 garantii, in valoare totala de 1,9 miliarde de lei, cu o valoare medie a garantiei acordate de 94.000 lei, precum si7.160 promisiuni de garantare, in valoare totala de 800 de milioane de lei.
De la lansarea programului in anul 2009 si pana la finalul lunii decembrie 2018 au fost acordate 267.752 garantii si promisiuni de garantare, in valoare totala de 23,7 miliarde de lei, se mai arata in comunicat.
Teodorovici vrea sa modifice programul Prima Casa, pentru a fi mai social
Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat duminica seara ca pana la sfarsitul lunii februarie programul Prima Casa va fi modificat pentru a fi "mai social".
"Am prins ca plafon cam doua miliarde de lei in acest an pentru programul 'Prima Casa', deci el va continua, numai ca am spus ca discutiile acestea pe care le-am avut cu cei de la Banca Centrala au fost pentru a-l face mai social, mai indreptat catre zona sociala.
Probabil ca pana la final de... mai mult
Marti, 19 Februarie 2019, ora 18:31
Programul "Prima Casa" are prevazut un plafon de doua miliarde de lei pentru acest an si el va continua, insa pana la finele lunii februarie vom avea o forma modificata pentru a-l face mai social, a declarat ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici.
"Am prins ca plafon cam doua miliarde de lei in acest an pentru programul 'Prima Casa', deci el va continua, numai ca am spus ca discutiile acestea pe care le-am avut cu cei de la Banca Centrala au fost pentru a-l face mai social, mai indreptat catre zona sociala.
Probabil ca pana la final de februarie vom avea forma propusa a fi modificata, dar nu se schimba aspecte esentiale. Nu. Finantarea exista, a fost bugetat, programul continua. Pana nu il modificam, va continua in aceeasi parametri. Pana la final de februarie o sa iesim, cred, cu o Hotarare de Guvern", a spus, duminica seara, la Antena 3, Eugen Teodorovici.
Intrebat care vor fi modificarile aduse acestui program, seful de la Finante a subliniat ca acestea vor viza aspecte legate de suprafata casei sau de veniturile celor care vor sa il acceseze.
"Ma refer la suprafata casei, la persoanele cu venituri mai mici. Este un program social la urma urmei. Nu iti iei casa de 500 de metri patrati, prima casa, iti iei o casa pentru familie atat cat poti...", a adaugat Teodorovici.
Potrivi datelor MFP, de la lansarea programului 'Prima Casa' in anul 2009 pana la finele lunii octombrie 2018, au fost acordate 264.578 garantii si promisiuni de garantare, in valoare... mai mult
Luni, 18 Februarie 2019, ora 08:58
Romanii care doresc sa-si cumpere o locuinta ar putea primi o veste buna: plafonul pentru programul "Prima Casa" ar urma sa fie suplimentat cu 500 de milioane de lei, pentru a doua oara in acest an.
Aceasta este propunerea ministrului Finantelor, Anca Dragu, care a explicat si care este motivul pentru care ia in calcul acest lucru.
"Masura vine atat in sprijinul potentialilor beneficiari ai programului, cat si al celor care au incheiat antecontracte de vanzare-cumparare prin 'Prima Casa' si care, in lipsa alocarii resurselor necesare, sunt in pericol de a pierde avansurile platite, fiind in imposibilitate sa isi mai finanteze tranzactiile prin program", se arata intr-un comunicat de presa.
Ministrul Finantelor a dat asigurari ca suma suplimentara nu afecteaza tinta de deficit bugetar si a fost stabilita in functie de volumul solicitarilor aflate in diverse stadii de aprobare si de pre-aprobare.
Alte schimbari
In plus, pe langa suplimentarea plafonului total de garantare ...citeste mai departe despre "Mai multi bani pentru programul Prima Casa: Ministerul Finantelor pregateste schimbari" pe Ziare.com mai mult
Marti, 13 Septembrie 2016, ora 20:22
Cei care vor sa-si cumpere o locuinta prin programul "Prima Casa" mai au de asteptat pana in octombrie, deoarece abia atunci vor fi suplimentate fondurile.
"Suntem in analiza, vom determina in scurt timp suma si spre sfarsitul lunii septembrie vom avea aceasta hotarare de guvern care sa suplimenteze pe termen scurt fondurile alocate pentru 2016", a spus ministrul Finantelor, Anca Dragu, pentru Digi 24.
Totusi, programul va suferi modificari incepand de anul viitor.
"Pentru 2017 si mai departe, am spus ...citeste mai departe despre "Prima Casa primeste mai multi bani: Cand vor fi suplimentate fondurile" pe Ziare.com mai mult
Sambata, 03 Septembrie 2016, ora 16:46
Ministerul Finantelor Publice (MFP) a anuntat, miercuri, ca a fost alocat tot plafonul de garantare de 1,69 miliarde de euro pentru Prima Casa, astfel ca bancile comerciale inscrise in program au pusa la dispozitie intreaga suma.
Intr-un comunicat postat pe site-ul MFP se arata ca suma de 1.690.330.155 de lei e compusa din:
200 de milioane de lei, bani proveniti din rambursari de rate de capital efectuate pana la data de 31.12.2015,diferentele ramase neutilizate din sumele alocate anul trecut, in valoare totala de 172.580.733 de leiplafonul reutilizat in conditiile legii, disponibil pana la data de 31.12.2016, de 17.749.422 de leiplafonul suplimentar de 1,3 miliarde de lei acordat prin HG nr.1016/30.12.2015.
"Odata cu alocarea acestui plafon, practic, au fost puse la dispozitia bancilor toate plafoanele disponibile pentru acest an, conform prevederilor legale in vigoare", se arata in informarea MFP.
In consecinta, ...citeste mai departe despre "Anunt de la Ministerul Finantelor despre programul Prima Casa" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 24 Februarie 2016, ora 15:33
Guvernul aloca, in 2016, un plafon suplimentar de garantii in cadrul programului Prima Casa de 1,3 miliarde de lei, la care se adauga 200 de milioane de lei din sumele eliberate ca urmare a rambursarilor creditelor in derulare, astfel incat plafonul total ajunge la 1,5 miliarde de lei anul viitor, potrivit proiectului de Hotarare de Guvern publicat de Ministerul Finantelor Publice (MFP).
'In stabilirea plafonului de garantii care pot fi emise in cadrul Programului Prima casa s-a avut in vedere cresterea venitului disponibil al populatiei, in conditiile masurilor de relaxare fiscala si de cresteri salariale adoptate, precum si a perspectivelor de crestere economica, toti acesti factori favorizand relansarea creditarii in economia romaneasca', se mentioneaza in proiect.
Totusi, plafonul va fi redus aproape la jumatate fata de anul 2015, cand plafonul initial, de 2,6 miliarde de lei, a fost suplimentat pe final de an cu 200 de milioane de lei, astfel incat suma garantiilor acordate ...citeste mai departe despre "Prima casa 2016: plafon redus, dar si dobanzi mai mici" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 27 Decembrie 2015, ora 13:54
Guvernul a aprobat, miercuri, suplimentarea cu 200 milioane lei a plafonului pentru Prima Casa, existand foarte multe cereri pentru garantii, iar modificarea programului pentru 2016 va fi discutata in sedinta de saptamana viitoare, a declarat purtatorul de cuvant al Executivului Dan Suciu.
Astfel, a fost aprobat proiectul de hotarare prin care se majoreaza plafonul de garantare pentru programul Prima Casa cu 200 milioane lei (44 milioane de euro) in acest an, fata de cele 2,6 miliarde lei existente.
Dan Suciu a precizat ca modificarile programului pentru anul viitor vor fi discutate in sedinta Guvernului de saptamana viitoare.
Ce modificari apar la programul Prima casa, anul viitor
Ministrul Finantelor, Anca Dragu, a afirmat vineri seara ca anul viitor va fi redus plafonul de garantii ...citeste mai departe despre "Prima Casa: Guvernul a aprobat suplimentarea plafonului - Cati bani sunt in plus" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 09 Decembrie 2015, ora 17:48
Programul Prima Casa, prin care statul acorda garantii guvernamentale pentru achizitionarea unei locuinte, va continua si in 2015, potrivit unei Hotarari de Guvern adoptata in sedinta de miercuri.
Pentru anul in curs a fost alocat un plafon suplimentar de garantare in valoare de 2.500 milioane lei, se arata intr-un comunicat al Executivului remis Ziare.com.
De asemenea, actul normativ aprobat de Guvern prevede posibilitatea utilizarii in anul 2015 a diferentei nealocate din plafonul prevazut pentru anul 2014, precum si sumele neutilizate pana la data de 31.12.2014 din fondurile alocate bancilor din plafonul disponibil pentru 2014.
Prima Casa 2015: Cati bani vor fi alocati in acest an
Suma reprezentand diferenta ramasa neutilizata si/sau nealocata din anul 2014 nu a fost comunicata inca, dar Guvernul a ...citeste mai departe despre "Prima Casa continua si in 2015: Cati bani da Guvernul pentru program" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 14 Ianuarie 2015, ora 15:22