Omul de afaceri Stefan Vuza a primit unda verde de la Comisia Europeana sa cumpere Oltchim, cel mai mare combinat chimic din Romania.
Compania Oltchim a fost infiintata in anul 1966 si s-a numit, initial, Combinatul Chimic. Dupa 1990, a fost transformata in societate pe actiuni, iar in 1997 a fost chiar listata la bursa. Avand statul actionar majoritar, afacerile Oltchim au mers, insa, din rau in mai rau. In 2012, compania era deja sufocata de datorii, avand de platit peste 2,5 miliarde de lei catre mai multe societati, dintre care unele de stat, cum ar fi Salrom si CFR Marfa.
S-a incercat, atunci, privatizarea Oltchim, dar cel care ar fi trebui sa o cumpere - fostul patron de presa Dan Diaconescu - n-a mai facut pana la urma dovada ca are banii necesari. Ulterior, cel care s-ar fi dorit salvator al companiei de stat a ajuns la inchisoare.
In cele din urma, in 2013, pe cand ministru al Economiei era Varujan Vosganian, Oltchim a intrat in insolventa si a trecut in administrarea speciala a Rominsolv (unde lucreaza si avocatul Gheorghe Piperea) si a BDO Business Restructuring.
Ulterior, s-a trecut la vanzarea pe pachete a Oltchim. In luna octombrie a anului trecut, potrivit unui document postat pe site-ul Bursei de Valori Bucuresti, Oltchim informa ca:
"In contractul de vanzare de active, incheiat intre Oltchim si Chimcomplex Borzesti (firma omului de afaceri Stefan Vuza - n.red.), cu privire la pachetele 1-5 si partial, pachetul 7, pretul tranzactiei... mai mult
Joi, 26 Iulie 2018, ora 20:48
Trei investitori sunt interesati sa achizitioneze cele noua pachete de active de la combinatul Oltchim, scoase la vanzare de autoritati, a declarat, miercuri, avocatul Gheorghe Piperea, unul din administratorii judiciari ai companiei.
Negocierile cu potentialii investitori au fost, insa, suspendate si vor fi reluate abia dupa verdictul Comisiei Europene in ceea ce priveste investigatia demarata in cazul Oltchim, raspuns care ar putea veni in intervalul 20-25 septembrie.
"Nu putem dezvalui la acest moment care este numele acestor investitori. Le vom face publice la momentul potrivit. Eu sper ca pana la sfarsitul anului sa avem contractele deja semnate", a spus Piperea.
"E momentul sa fie vandut, pentru ca am pus pe picioare combinatul, functioneaza, are profit, are EBITDA (profitul inainte de dobanzi, impozite, depreciere si amortizare - n.red.) de aproape 5 milioane de euro, deci e pregatit de vanzare", a mentionat Piperea.
Combinatul Oltchim, aflat in insolventa din ...citeste mai departe despre "Oltchim se vinde pe bucati: Trei mari investitori sunt interesati de combinat" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 24 August 2016, ora 14:13
Combinatul petrochimic Oltchim Ramnicu Valcea a primit trei scrisori de intentie pentru privatizare din partea unei companii din China si a doua din Romania, au declarat, miercuri, reprezentantii companiei, in cadrul unei conferinte de presa.
"Compania chineza Junlun nu si-a pierdut interesul pentru a achizitiona Oltchim. Ei cunosc foarte bine starea combinatului si ce se intampla aici. Insa au nevoie de un investitor care, credem noi, inca nu a luat o decizie finala.
Pe de alta parte, partea chineza prefera sa nu se faca publice prea multe aspecte inainte de a se intampla ceva concret pe aceasta tema. Insa interesul inca exista si vor veni in luna martie intr-o vizita la Valcea", a declarat Niculae Balan, reprezentantul BDO Business Restructuring, firma care, impreuna cu Rominsolv, asigura administrarea judiciara a combinatului.
In plus, mai exista alte doua firme romanesti interesate de preluarea combinatului, a adaugat Gheorghe Piperea, reprezentantul Rominsolv. El a ...citeste mai departe despre "Privatizarea Oltchim: O companie chineza si doua romanesti sunt interesate de combinat" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 27 Ianuarie 2016, ora 20:48
Reprezentantii unei companii chineze de petrochimie se vor intalni saptamana viitoare cu administratorii judiciari ai Oltchim, fiind interesati sa cumpere societatea de stat, dar si sa exploateze in Romania titei, din care rezulta materiile prime necesare functionarii combinatului.
Oltchim, aflat de doi ani in insolventa, va incheia anul 2015 pe profit, iar compania de stat ar putea fi vanduta cel mai probabil la inceputul anului viitor, a declarat administratorul judiciar al combinatului, avocatul Gheorghe Piperea.
Principalele materii prime de baza pentru Oltchim sunt derivate din petrol, respectiv etilena si propilena, care constituie materia prima principala pentru fabricatia de PVC. Cu aceste materii prime Oltchim poate functiona la 65% din capacitate, fata de 30% in prezent.
"Compania din China are interesul sa exploateze niste rezerve de petrol inedite ca problema. Dupa ce se exploateaza o resursa conventionala, o sonda de petrol, 65% din rezerva totala de petrol ramane ...citeste mai departe despre "In sfarsit se vinde Oltchimul? Salvarea ar veni de la Est" pe Ziare.com mai mult
Vineri, 10 Iulie 2015, ora 12:31
Doua companii de stat din Asia, KazMunaiGas din Kazahstan si SOCAR, din Azerbaijan, cu afaceri de miliarde de euro si printre principalii jucatori mondiali din industria petroliera, vor sa preia preia combinatul Oltchim. Interesul lor a fost confirmat de Gheorghe Piperea, partener coordonator la Rominsolv, administratorul judiciar al companiei din Ramnicu Valcea.
Intentia celor doua companii din zona Marii Caspice ar putea ridica stacheta starnind interesul si altor investitori pentru preluarea Oltchim, considera avocatul Gheorghe Piperea. Termenul de inchidere a preselectiei este 15 iulie, asadar doritorii mai au la dispozitie aproximativ doua saptamani sa se hotarasca daca vor combinatul din Ramnicu Valcea.
Reprezentul administratorului judiciar Rominsolv sustine ca ceilalti competitori care s-au inscris in aceasta cursa se vor grabi sa termine procedurile de due diligence (analiza financiara si comerciala a unei companii premergatoare achizitiei acestei companii - n.red.) ori vor trebui sa ridice pretul, crede avocatul Gheorghe Piperea.
Oltchim are cateva avantaje competitionale semnificative, fiind singurul combinat de acest gen, de mari dimensiuni, din Europa de Sud-Est. De asemenea, se numara printre cei mai mari jucatori din industria chimica si ocupa prima pozitiei pe piata produselor clorosodice, a poliolilor polieteri si a propenoxidului.
"Oltchim are o piata de desfacere enorma, sunt piete traditionale ale Oltchim si piete care pot sa fie... mai mult
Vineri, 28 Iunie 2013, ora 16:10
Pregatirile pentru preluarea Oltchim de catre compania petroliera Socar vor fi gata in maxim o luna, daca societatea din Azerbaijan este interesata, a declarat joi avocatul Gheorghe Piperea, partener coordonator la Rominsolv, administratorul judiciar al companiei Oltchim.
"Daca SOCAR chiar este interesat avem lucrurile pregatite pentru ca preluarea sa se faca in maxim o luna si nu abia in octombrie cand se va confirma planul de reorganizare", a spus avocatul Gheorghe Piperea. El a precizat ca administratorul judiciar va fi gata pana la sfarsitul lunii iulie sa pre-vanda Oltchim catre SOCAR.
Piperea a mai spus ca aceasta companie din Azeibaijan este un jucator important, cu resursele necesare si credibil.
"In ultima perioada suntem asaltati de ofertele unor 'ciudati' si ne-am saturat de aceste oferte asa ca vom inchide procedura de preselectie", a mai spus administratorul judiciar de la Oltchim.
El a mai mentionat ca a fost pusa la punct o procedura de pregatire a Oltchim in vederea vanzarii, care are o componenta financiara si una de managment.
Compania petroliera Socar ia in calcul posibilitatea de a investi in Oltchim, dar are nevoie de mai multe informatii despre starea combinatului, a declarat joi vicepresedintele Socar, Elshad Nassirov, exprimand totodata interesul pentru realizarea unei interconexiuni de gaze intre Romania si Bulgaria.
"Luam in calcul aceste proiecte de investitii - Oltchim, Arpechim - dar avem nevoie de mai multe informatii", a... mai mult
Joi, 27 Iunie 2013, ora 14:56
Combinatul Oltchim, care a ajuns la datorii de peste 800 de milioane de euro, va intra saptamana viitoare in procedura de insolventa.
Avocatul Gheorghe Piperea, administratorul judiciar provizoriu, a raspuns intrebarilor Business24, analizand ce se va intampla cu salariatii, cat va dura procedura, cand va reveni compania pe profit si cum se vor rezolva problemele combinatului cu creditorii.
Care sunt pasii imediati care vor urma dupa intrarea combinatului Oltchim in procedura de insolventa?
Pana nu se deschide procedura catre judecator nu este niciun pas de facut.
Deocamdata este facuta doar o cerere din partea consiliului de administratie al Oltchim. Probabil ca luni, marti, miercuri, saptamana viitoare, va fi un termen si doar daca judecatorul admite aceasta cerere se deschide procedura insolventei.
Dupa aceea, sunt lucruri imediate care se intampla automat, cum ar fi suspendarea executarilor silite. Inteleg ca undeva la Pitesti se incearca trei, patru executari silite. Acestea vor fi primele care vor fi vizate.
Dobanzile si penalitatile se opresc, nu mai curg. Creanta se ingheata la momentul deschiderii procedurii. Toate conturile bancare se inchid si se deschide unul singur si intr-un termen de 10-15 zile se convoaca si se tine o adunare a actionarilor care va trebui sa desemneze prin vot un administrator special.
Administratorul special va fi cel care, sub supravegherea administratorului judiciar, va fi cel care va gestiona afacerile societatii.... mai mult
Vineri, 25 Ianuarie 2013, ora 11:05
Administratorul judiciar provizoriu nominalizat pentru Oltchim este consortiul format din Rominsolv SPRL, companie reprezentata de Gheorghe Piperea, si BDO Business Restructuring RPRL, reprezentata prin partener coordonator Niculaie Balan.
Presedintele Consiliului de Administratie al societatii Oltchim a fost numit consilierul in cadrul Ministerului Economiei, Nicolae Turdean, in urma unei hotarari a Consiliului de Administratie al societatii valcene de joi, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucuresti.
Administratorii provizorii ai societatii Oltchim sunt expertul in cadrul Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie Mihai Obacescu si consilierul Nicolae Turdean.
Societatea Oltchim a demarat procedurile pentru intrarea in insolventa, in urma deciziei luate in acest sens in sedinta Executivului de miercuri. mai mult
Joi, 24 Ianuarie 2013, ora 17:45
Compania Oltchim, al carei pachet majoritar a fost castigat vineri, la licitatie, de Dan Diaconescu, ar putea intra in insolventa "foarte rapid", a declarat Gheorghe Piperea, prim vice-presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania (UNPIR).
Privatizare Oltchim: Dan Diaconescu, noul actionar majoritar
Potrivit lui Gheorghe Piperea, citat de Ziarul Financiar, combinatul chimic ar putea intra in insolventa din cauza ca datoriile pe care Oltchim le are la furnizorul de energie Electrica nu au fost cumparate de nimeni.
"Circul de la Oltchim ne spune foarte clar, cel putin in opinia mea, ca acolo urmeaza foarte rapid o insolventa, intrucat s-a cumparat pachetul majoritar de actiuni de catre un investitor care n-a adus decat o scrisoare de confort, nu una de garantie", a declarat Gheorghe Piperea in cadrul congresului UNPIR.
Remus Vulpescu: Creanta Electrica catre Oltchim nu se vinde
Valoarea creantei Electrica este de aproximativ 150 milioane de euro.
Vineri, la licitatia organizata pentru preluarea pachetului majortar al combinatului Oltchim, oferta lui Dan Diaconescu, in valoare de 203.149.054, 08 lei, a inregistrat punctajul maxim, de 100 de puncte.
PCC a oferit apoximativ 40 milioane de lei pentru Oltchim, creanta AVAS si creanta Electrica. Chimcomplex a oferit 18 milioane de lei pentru actiuni si 221 milioane de lei pentru cumpararea creantelor Electrica. AISA Invest a oferit 30 milioane de lei pentru achizitie individuala a... mai mult
Duminica, 23 Septembrie 2012, ora 12:35