Comisia Europeana a decis ca ajutorul de stat acordat companiei CFR Marfa in 2013 a fost ilegal, iar statul roman va trebui sa recupereze circa 400 de milioane de euro, a declarat, luni, Bogdan
Compania Oltchim a inregistrat pierderi de 114,51 milioane lei in primul semestru din 2014, in scadere cu 22% fata de aceeasi perioada a anului trecut, cand pierderile se cifrau la 147,49 milioane
Nu se astepta nimeni, in 2007, ca Dinu Patriciu sa vanda Rompetrol catre o companie din Kazahstan, iar decizia a luat-o fara sa se sfatuiasca nici macar cu cei mai apropiati colaboratori ai sai,
Administratorul special al Oltchim, Bogdan Stanescu, a declarat marti, intr-o sedinta la Prefectura Valcea, ca amanarea privatizarii combinatului a fost cauzata de lipsa de pregatire a investitorilor
Compania petroliera azera de stat SOCAR este inca interesata de preluarea combinatului petrochimic Oltchim Ramnicu Valcea si analizeaza aceasta oportunitate, a declarat, luni, Hamza Karimov, seful
Niciun investitor nu s-a inscris in cursa pentru preluarea Oltchim pana vineri, 6 iunie, cand a expirat termenul pentru depunerea ofertelor, insa autoritatile continua discutiile cu compania chineza
Niciun investitor dintre cei patru care au achizitionat caietul de prezentare pentru privatizarea Oltchim nu a depus oferta angajanta in termenul limita, o parte dintre acestia solicitand un nou
Combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea a raportat pentru 2013 pierderi de 285,08 milioane de lei, in scadere cu 50% fata de 2012, cand societatea a incheiat anul cu un rezultat negativ de 569,4
Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a declarat, duminica, la Pitesti, ca este optimist in ceea ce priveste interesul pe care-l suscita Oltchim, adaugand ca angajatii ambasadelor Romaniei in
Oltchim a avut in luna septembrie cele mai bune rezultate din acest an, intrucat cifra de afaceri s-a dublat la 11,43 milioane de euro, fata de perioada similara a anului trecut, potrivit
Esecul privatizarilor totale in Romania transmite investitorilor semnale negative. "Asul din maneca" ce ne mai ramane in directia unei privatizarii cu succes il constituie listarea unei parti din
Turcii de la Yildirim Holding Inc, al doilea mare producator de crom din lume dupa Eurasian Natural Resources Corporation, iau in calcul extinderea in Romania. Ei s-au aratat interesati de combinatul
Oltchim (OLT) a avut in primul semestru pierderi de 147,4 milioane lei, mai mici fata de cele de 182,2 milioane lei din aceeasi perioada a anului trecut, in conditiile in care gradul de utilizare a
Companiile de stat care s-au prabusit sub greutatea "contractelor capusa" sunt scutite, din nou, de rigorile legii achizitiilor publice. Business24 prezinta "performantele" catorva dintre companiile
Combinatul Oltchim Ramnicu Valcea (OLT) estimeaza pentru trimestrul al doilea din acest an o cifra de afaceri de 134,4 milioane lei, in scadere cu 53%, si pierderi din activitatea de exploatare mai
Combinatul Oltchim (OLT), companie aflata in insolventa, a incheiat primul trimestru cu pierderi de 85,92 milioane lei (19,6 milioane euro), in crestere cu 3,7%, iar vanzarile au coborat de trei ori,
Diplomatul Vasile Soare, director al Directiei Europa de Est si Asia Centrala din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, va fi noul ambasador al Romaniei in Rusia si isi propune, printre altele,
PCC ia in calcul varianta participarii la privatizarea societatii Oltchim Ramnicu Valcea alaturi de omul de afaceri Stefan Vuza, actionarul majoritar al Chimcomplex, a declarat reprezentantul PCC SE
Un numar de 200 de salariati de la Oltchim au inceput luni a treia saptamana de proteste nemultumiti de faptul ca nu s-a rezolvat nicio revendicare in ceea ce priveste reluarea activitatii
Administratorul judicar al combinatului Oltchim, Gheorghe Piperea a anuntat, vineri, concedierea a 1.000-1.300 de angajati ai combinatului. Angajatii vor primi deciziile de concediere de luni si vor
Combinatul chimic Oltchim Ramnicu Valcea a raportat pierderi nete de 403,3 milioane lei in 2012, de peste doua ori mai mari decat in 2011, cand s-au cifrat la 198,3 milioane lei, potrivit datelor
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anuntat ca la Oltchim va fi numit joi Bogdan Nicolae Stanescu, care in prezent lucreaza la BNR, administrator special.
Bursa de la Bucuresti a inregistrat, de la inceputul acestui an, o crestere intre 5 si 10% pentru principalii indicatori, explicata prin interesul crescut al investitorilor pentru dividentele marilor
Intr-o piata in care dobanzile depozitelor bancare ating valori real negative, investitorii sunt nevoiti sa se orienteze catre zone mai riscante, precum bursa sau fondurile mutuale. Cele mai
Presedintele Traian Basescu a declarat, miercuri, ca a respins privatizarea CFR Marfa pentru ca se propunea varianta derularii procesului prin licitatie cu strigare, care permite oricui un show
Ambitiosul program de privatizari convenit cu FMI a esuat. Anul 2012 ramane memorabil, dar nu datorita privatizarii industriei romanesti, ci din cauza scandalurilor si insucceselor care au urmarit
FMI a negociat cu autoriatile romane angajamente indraznete pentru a continua programul stand-by, avand in vedere complexitatea, resursele si timpul disponibil.
Pierderile suferite de Oltchim Ramnicu-Valcea au crescut cu 72% in primele noua luni ale anului curent, pana la nivelul de 308,5 milioane lei, iar veniturile companiei au scazut cu 47%, pana la 721,9
Ministrul Economiei, Daniel Chitoiu, afirma ca in prezent functioneaza 25-30 la suta din combinatul Oltchim, adica lucreaza aproximativ 800 de muncitori dintr-un total de circa 2.600, urmand ca in