Fiat Chrysler Automobiles (FCA) a redus volumul de productie la fabricile care produc modelele marcilor Alfa Romeo si Maserati din cauza scaderii semnificative a vanzarilor pe piata chineza.
Numarul masinilor de pe stoc nu mai este impus de producator
Vanzarile Alfa Romeo si Maserati au scazut dramatic de cand autoritatile chineze au introdus noi reguli privind relatia dintre concesionarii chinezi si producatorii de automobile.
Noile reguli le interzic producatorilor de automobile sa impuna concesionarilor mentinerea unui anumit numar de automobile pe stoc.
Sursa foto: www.wkauto.ro
Modificarea regulilor vine dupa ce piata chineza a inceput sa stagneze la inceputul lui 2017 iar dealerii au constatat ca au acumulat stocuri imense de care nu pot scapa decat prin intermediul unor reduceri agresive care le-au erodat marja de profit.
Stocurile uriase au devenit o problema deoarece producatorii le impuneau dealerilor chinezi targeturi nerealiste de vanzari.
Cum acestia nu reuseau sa vanda cat ar fi dorit producatorul, ei erau obligati sa suporte costurile de mentinere in stoc a acestor automobile.
Solutii pentru stimularea pietei auto
Totodata, autoritatile chineze, le-au permis concesionarilor sa vanda modelele mai multor marci auto sau sa cedeze altor dealeri masini din stocurile lor.
Astfel chinezii spera sa stimuleze din nou o piata auto mamut care a devenit cea mai mare din lume dupa criza financiara din 2008.
Mai mult, piata din China... mai mult
Miercuri, 29 Noiembrie 2017, ora 11:27
BMW se indreapta spre incheierea celui de-al zecelea an consecutiv ca lider al pietei auto premium, insa competitorii Audi si Mercedes continua sa reduca decalajul fata de BMW, datorita cresterii vanzarilor din primele 11 luni ale anului, relateaza Automotive News.
Diferenta dintre livrarile din primele 11 luni ale BMW si Audi a scazut cu 20% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 43.000 de unitati, de la 54.000 de unitati. BMW a vandut 1,63 milioane de automobile, iar Audi 1,59 milioane de masini in intervalul ianuarie-noiembrie.
De asemenea, Mercedes a redus cu 17% decalajul fata de BMW, la 147.000 de automobile fata de 177.000 anul trecut, in conditiile in care vanzarile din primele 11 luni ale anului s-au ridicat la 1,49 milioane de unitati.
Vanzarile BMW sub marca proprie au avansat cu 6% in luna noiembrie fata de aceeasi luna din 2013, la 158.953 de unitati, datorita cererii mari de pe pietele din Europa si China, marcand cea mai buna luna noiembrie din istorie.
Prin comparatie, livrarile Audi s-au ridicat la 146.250 de unitati in noiembrie, in crestere cu 11%, in timp ce vanzarile sub marca Mercedes au urcat cu 13%, la 150.742 unitati. Este pentru a doua oara in acest an cand Mercedes, al treilea mare producator de masini de lux, depaseste Audi, ocupanta locul al doilea la nivel mondial, in ceea ce priveste vanzarile lunare.
BMW este lider mondial pe piata auto premium din 2005, cand a depasit Mercedes, in timp ce Audi ocupa locul al doilea din... mai mult
Miercuri, 10 Decembrie 2014, ora 16:25
1Cu o luna inainte de lansarea marcii Lexus in America, in 1989, Toyota pregatise o reclama al carei mesaj era ca, dupa ce au dominat piata masinilor de lux aproape 60 de ani, producatorii germani de automobile mai au doar 30 de zile sa se bucure de aceasta pozitie.
Reclama nu a mai ajuns pe ecranele televizoarelor, iar cele trei marci germane, Mercedes, BMW si Audi, au devenit tot mai puternice, odata cu cresterea cererii de automobile premium venita de pe pietele emergente.
Lexus, Acura si Infinity, marcile de lux ale companiilor japoneze Toyota, Honda si Nissan, au ramas in urma. Cele trei marci germane acopera 70% din piata automobilelor premium, in timp ce japonezii doar 10%. Si acestia sunt prinsi din urma de Jaguar Land Rover (JLR), o marca britanica, dar detinuta de indieni, care a vandut anul trecut circa o jumtate de milion de automobile, aproape la fel ca Lexus, conform The Economist
Cei trei japonezi depun eforturi pentru a se apropia de germani. Luna trecuta, Infiniti si-a "redesenat" automobilele, incepand cu noul Q50, pentru mai multa "pasiune" latina, in incercarea de a se distinge de modelele germane "reci". Lexus va lansa un SUV, NX, care este rivalul modelului Range Rover Evoque al celor de la Jaguar si al modelelor similare ale Audi si BMW. Acura isi pune sperantele in noul model RLX.
Pentru Toyota, Honda si Nissan, diviziile premium sunt sau ar trebui sa fie importante. Profitul obtinut pe piata modelelor de baza este, de multe ori,... mai mult
Marti, 10 Iunie 2014, ora 16:46
Vanzarile diviziei Mercedes-Benz a grupului Daimler au urcat cu 20% in iulie, fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 116.790 de autovehicule, peste cresterea de 14% raportata de BMW si de 9,8% in cazul Audi, datorita cererii pentru versiunile din clasa E si a modelelor compacte.
In primele sapte luni, livrarile Mercedes-Benz au crescut cu 8,1%, la 811.227 de autoturisme si SUV-uri, potrivit Bloomberg.
Daimler lanseaza noi modele, precum ultima versiune a sedanului clasa S intrata pe piata luna trecuta, pentru a readuce Mercedes pe pozitia de lider al pietei masinilor de lux, pana in 2020.
Vanzarile din iulie ale modelelor Mercedes clasa A, clasa B si CLA aproape s-au dublat, iar cererea pentru Mercedes clasa E a urcat cu 26%, potrivit companiei.
Automobilul Mercedes clasa S nou intrat pe piata are un pret de pornire, inclusiv taxele, de 79.790 de euro.
Mercedes-Benz are pentru acest an o tinta de vanzari de 1,4 milioane de vehicule.
Producatorii de masini de lux au avut in ultimii ani rezultate mai bune decat ceilalti constructori, datorita interesului in crestere pentru modele premium din China si Statele Unite, care a compensat declinul cererii in Europa marcata de recesiune.
Livrarile BMW au crescut in luna iulie cu 14%, la 128.594 unitati, sustinute de noile versiuni ale modelului serie 3 si cererea pentru SUV-uri. La sapte luni, livrarile celui mai mare brand auto de lux din lume au avansat cu 8,4%, la 932.848 de unitati.
Vanzarile Audi,... mai mult
Vineri, 09 August 2013, ora 09:23
Preturile masinilor de lux importate in China au inregistrat in aprilie cea mai mare scadere incepand de la sfarsitul anului trecut, un nou semn al temperarii cererii pentru produse scumpe, in contextul unei campanii a guvernului pentru limitarea cheltuielilor excesive in randul angajatilor statului.
Declinul a fost de 3,4% in aprilie, fata de aceeasi luna a anului anterior, a declarat Cheng Xiaodong, seful departamentului de monitorizare a preturilor auto din cadrul Comisiei pentru Dezvoltare Nationala si Reforma, principalul organism de planificare economica din China.
"Este o perioada speciala, intrucat cererea pentru masini de lux importate este limitata (de masurile statului, n.r.). Preturile masinilor importate ar putea sa scada in continuare, iar cererea in viitor va veni mai ales din partea cumparatorilor privati", a declarat Cheng, intr-un interviu telefonic.
Cererea pentru masini produse in afara Chinei - de obicei autovehicule de lux, din cauza unei taxe de import de 25% - a incetinit dupa ce presedintele Xi Jinping a inceput o campanie pentru reducerea cheltuielilor extravagante ale angajatilor publici si companiilor de stat. Preturile altor bunuri de lux, precum lichiorul Moutai si ceaiul Longjing, au scazut de asemenea in acest an.
Comisia Militara Centrala a Chinei a interzis, incepand din mai, cumpararea de masini de lux.
Importurile excesive de anul trecut au pus, de asemenea, presiune asupra preturilor, a declarat secretarul general al... mai mult
Vineri, 24 Mai 2013, ora 08:24
Producatorii auto germani considera de mult timp China o piata majora, iar rivalii francezi, afectati de vanzarile slabe din Europa, vor sa ii ajunga din urma si se bazeaza pe popularitatea brandurilor de lux din Franta.
Franta este principala destinatie a turistilor chinezi, iar produsele franceze Louis Vuitton, Chanel si Cartier domina lista brandurilor preferate de cumparatorii bogati din China, potrivit Hurun Report Chinese Luxury Consumer Survey 2013, relateaza Automotive News Europe.
Citroen considera dezvoltarea in China o prioritate si va prezenta sambata, la salonul auto de la Shanghai, conceptul Wild Rubis, un model crossover care va fi comercializat pe piata chineza in cadrul gamei de lux DS.
PSA/Peugeot-Citroen anticipeaza ca China va devansa Franta ca principala sa piata pana cel mai devreme in 2015, urmand sa reprezinte 15% din vanzarile sale mondiale de vehicule.
Vanzarile PSA in China au urcat anul trecut cu 0,2%, la 441.512 de unitati, peste estimarile analistilor, conferind grupului o cota de piata de 3,5%.
Renault numeste China "noua sa frontiera" si urmareste o dezvoltare puternica pe aceasta piata. Grupul va deschide o fabrica de masini si motoare in China in colaborare cu partenerul japonez Nissan, in 2014.
Potrivit informatiilor din piata, la aceasta fabrica vor fi construite un SUV si un automobil electric, dar Renault nu a dorit sa comenteze. Renault este inca un jucator minor pe piata Chineza, o cota de 0,2%. Vanzarile de... mai mult
Vineri, 19 Aprilie 2013, ora 18:10
Noilor bogati ai Chinei le place sa se afiseze la volanul unui Audi sau al unui Porsche, iar din anul 2016 aceasta tara ar putea depasi SUA pe piata autoturismelor de lux.
Anul trecut, in China au fost vandute 1,25 milioane de autoturisme din gama premium, in timp ce in SUA numarul acestora a ajuns la 1,7 milioane, se arata intr-un studiu publicat luni de societatea de consultanta McKinsey si preluat de AFP.
Se estimeaza insa ca in urmatorii ani China va ajunge din urma si va depasi SUA la acest capitol, prognoza de vanzari pentru astfel de autoturisme la orizontul anului 2020 fiind de 3 milioane pentru China si 2,3 milioane pentru SUA.
Cu peste 400.000 de autoturisme vandute in anul 2012, China a devenit prima piata a companiei germane Audi. La randul sau, Daimler, care detine marca Mercedez-Benz, a anuntat in luna decembrie crearea unui nou post in cadrul conducerii sale, special pentru piata chineza.
Piata auto chineza a depasit-o in ansamblu pe cea americana inca din anul 2009. McKinsey prevede ca pana in anul 2015 China va absorbi o treime din produsele de lux vandute la nivel global. mai mult
Luni, 04 Martie 2013, ora 14:14
Lamborghini, producatorul de masini sport de lux, estimeaza ca vanzarile pe piata auto de lux vor scadea in 2012, pe fondul incetinirii cresterii economice din China, care ii face pe soferi sa amane astfel de achizitii.
"Daca iei pulsul economiei in acest moment, ai vedea o urma de nesiguranta care ii face pe oameni sa isi amane deciziile de cumparare. Numarul persoanelor dispuse sa cheltuiasca atatia bani este limitat", a declarat Christian Mastro, general Manager pe Asia-Pacific al Lamborghini, intr-un interviu acordat Bloomberg.
Cresterea celei de-a doua economie a lumii a incetinit in trimestrul patru pana la cel mai mic nivel din ultimii doi ani, iar ministerul chinez al Comertului a caracterizat, saptamana trecuta, perspectiva exporturilor drept una destul de "sumbra".
2011 a fost un an mai bun pe segmentul auto de lux
Vanzarile Lamborghini au crescut in 2011 cu 70% in China, pe fondul cresterii numarului de milionari chinezi in acea perioada, care a coincis si cu cresterea nivelului de trai in tara. Producatorul masinilor sport de lux a vandut aici 342 de masini anul trecut, acest lucru insemnand ca SUA a trecut pe locul doi in topul celor mai mari piete pentru Lamborghini.
Numarul total de vanzari auto de lux a inceput sa scada anul trecut, imediat dupa incetarea masurilor de stimulare economica si dupa ce expansiunea economica a inceput sa dea semne de relaxare.
Planuri de vanzari
Lamborghini isi propune sa sporeasca livrarile in China cu... mai mult
Luni, 20 Februarie 2012, ora 07:00
Piata automobilelor de lux din Asia este in crestere. Cifrele arata ca piata auto din China a depasit-o pe cea din Germania, in timp ce piata auto de lux din India creste anual cu 40% din punct de vedere al numarului de masini vandute.
Chiar si cu un ritm de crestere atat de accelerat, piata auto de lux din India se afla mult in spatele Chinei, scrie Business Insider.com.
Astfel, daca se estimeaza ca vanzarile Mercedes si BMW vor ajunge la 20.000 de unitati, in China estimarile se invart in jurul cifrei de 320.000 de masini.
Cresterea pietei auto de lux din India se datoreaza avantului luat de tanara generatie de miliardari, pentru care o masina italiana exotica sau marca Mercedes sunt simolurile unui statut.
Chiar daca expansiunea pietei este ridicata, exista si factori care o limiteaza.
In primul rand, drumurile din India reprezinta o problema, numeroase sosele nationale fiind denivelate si punand probleme soferilor unor masini performante.
De asemenea, guvernul impune taxe mari pe bunurile de lux importante, facand ca pretul masinilor de lux sa se dubleze chiar fata de pretul lor din Europa. mai mult
Joi, 05 Ianuarie 2012, ora 09:51