Faptul că România se află pe ultimul loc din Uniunea Europeană la nivel de competențe digitale, atât când vine vorba despre alfabetizarea în acest sens la nivel individual, familiaritatea
Rezultatele elevilor romani la testele internationale PISA de anul trecut au plasat tara noastra pe locul 49 din cele 73 de state participante, alaturi de Bulgaria si Cipru, Romania mentinandu-se
O eleva din Romania a participat la numeroase olimpiade nationale, a fost medaliata international, a luat 10 pe linie la Bac, iar apoi a intrat la Medicina.
Un elev japonez, care a fost evacuat in judetul Bacau dupa dezastrul de la Fukushima, a reusit performante la care unii dintre adolescentii romani poate nici nu viseaza.
Intr-o tara in care sistemul de invatamant atinge performante tot mai slabe, in care nu este incurajat elevul "de mijloc" si in care parintii cu posibilitati sunt dispusi sa plateasca meditatii peste
O viata activa fizic si psihic iti consuma energia mult mai repede decat ti-ai dori, iar pana la sfarsitul zilei esti tentat sa apelezi la orice ti-ar aduce un plus de energie. Stii, totusi, care
Cele mai recente date ale Eurostat arata ca Romania este printre tarile cu o populatie in crestere, de tineri cu varsta scolara. In acelasi timp, elevii nostri au printre cele mai slabe competente de
Se spune ca o fotografie face cat o mie de cuvinte. Din ce in ce mai multi oameni aleg arta fotografica pentru a exprima ceea ce nu pot pune in cuvinte. Fie ca doriti pur si simplu sa aflati cum se