Piata locala de telefonie mobila a stagnat in ultimi doi ani in privinta numarului de utilizatori, in timp ce volumul de trafic de voce se afla intr-o continua crestere, dar cu o rata din ce in ce mai mica in comparatie cu anii precedenti, potrivit unei analize a Consiliului Concurentei (CC).
"Analizand datele referitoare la numarul total al utilizatorilor activi de telefonie mobila din Romania, se poate observa ca in ultimii ani piata serviciilor de telefonie mobila a inregistrat o usoara scadere, urmata de o stagnare in ultimele patru semestre. Cu toate acestea, atat volumul de trafic de voce originat cat si cel terminat in retelele de telefonie mobila din Romania se afla intr-o continua crestere. Se poate observa ca volumul de trafic originat de utilizatorii finali, desi aflat pe un trend ascendent, a crescut cu o rata din ce in ce mai mica in comparatie cu cea a anilor precedenti", se spune in analiza institutiei, potrivit Mediafax.
Scaderea se reflecta si in rata de penetrare a cartelelor SIM active, nivelul inregistrat la sfarsitul anului 2013 fiind cu 3 puncte procentuale mai redus decat cel inregistrat in 2011.
"Acest fapt contrazice evolutia mediei ratei de penetrare a cartelelor SIM la nivelul Uniunii Europene, care inca din 2004 se afla pe un trend ascendent", se precizeaza in document.
Odata cu scaderea ratei de penetrare a SIM-urilor, se observa o crestere a volumului de trafic de voce originat de utilizatorii finali catre alte retele de telefonie... mai mult
Joi, 27 Noiembrie 2014, ora 13:27
Numarul utilizatorilor activi de telefonie mobila existenti in Romania era, la sfarsitul anului 2012, de 22,8 milioane, dintre acestia 13 milioane optand pentru cartele preplatite, conform datelor oficiale prezentate, joi, in cadrul unui eveniment dedicat Zilei Comunicatiilor, de Eduard Lovin, director executiv in cadrul Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
"Evolutia pietei de telefonie si internet mobil in Romania pe anul 2012 arata o scadere usoara a numarului de utilizatori telefonie mobila dar si o crestere a traficului de voce SMS si MMS. De asemenea, se observa o crestere a duratei medii a unui apel, precum si a numarului mediu de SMS-uri. Creste numarul de conexiuni mobile in banda larga si cel de conexiuni la internet pe mobil (53% din populatie).
In 2012, numarul utilizatorilor activi de telefonie mobila a scazut cu 2,5% fata de 2011, insa evolutia din a doua jumatate a anului trecut arata o revenire o tendintei pozitive, respectiv o crestere trimestriala de 0,6%. La finele anului 2012, existau in Romania 22,8 milioane de utilizatori activi de telefonie mobila dintre care 13 milioane pe cartele preplatite si noua pe baza de abonament", a afirmat Lovin.
Potrivit datelor citate, rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobila la suta de locuitori ajunsese la 120%, in scadere anuala de trei puncte procentuale, in timp ce traficul de voce s-a diminuat cu 7%, depasind pragul de 70 miliarde de minute,... mai mult
Joi, 16 Mai 2013, ora 13:25
Numarul utilizatorilor de telefonie mobila din China a ajuns la 1,11 miliarde la sfarsitul lui 2012.
Ministerul chinez al Industriei si Tehnologiei Informatiei a precizat ca rata de penetrare a telefoniei mobile a ajuns la 82,6% la finele lui 2012, in crestere cu noua puncte procentuale fata de 2011. In prezent, utilizatorii de telefoane mobile reprezinta 80% din totalul utilizatorilor de servicii de telefonie din China.
In 2012, numarul utilizatorilor de telefonie mobila din China a crescut cu 125,9 milioane, dintre care 104,38 milioane sunt utilizatorii de telefonie 3G, astfel ca la finele anului trecut numarul total al utilizatorilor de telefonie 3G din China era de 232,8 milioane.
De asemenea, Ministerul chinez al Industriei si Tehnologiei Informatiei a mai informat ca numarul utilizatorilor de Internet a crescut cu 51 de milioane pana la 564 de milioane, dintre care 74,5% sau 420 de milioane de persoane navigheaza pe Internet de pe telefoanele lor mobile. Rata de penetrare a Internetului a ajuns la 42,1% la finele anului, in crestere cu 3,8 puncte procentuale fata de sfarsitul lui 2011. mai mult
Vineri, 25 Ianuarie 2013, ora 11:26
Daca in Occident telefonul mobil este folosit de catre copiii cu varsta sub 12 ani pentru gaming sau acces la Internet, in Romania cei mici folosesc mobilul pentru a fi in permanenta legatura cu parintii lor.
Potrivit unui sondaj Ipsos MediaCT, citat de catre eMarketer, 54% dintre copiii cu varsta cuprinsa intre sase si 12 ani folosesc telefonul mobil (cu acces la Internet) pentru a se juca.
Internetul nu mai este demult o lume inaccesibila celor mici. Daca in Statele Unite 45% dintre copiii cu varsta sub 12 ani vor fi utilizatori de Internet in acest an, in Romania trendul este diferit.
Rata de folosire a telefonul mobil de catre copiii cu varsta cuprinsa intre 10 si 12 ani, in Romania, este intre 30 si 40%, potrivit estimarilor facute pentru Business24 de catre Dan Virtopeanu, managing partner in cadrul agentiei Breeze Mobile, parte a Leo Burnett Group Romania.
In ceea ce priveste Bucurestiul, rata de penetrare este mai mare, de aproximativ 50%.
La nivel general, rata de penetrare a telefoniei mobile in Romania este de 120%, intr-o piata in care exista 23 de milioane de cartele SIM active (statistici la nivelul anului 2012).
"Telefoanele mobile sunt folosite, in randul copiiilor, pentru contact. Este principalul punct de contact pentru parinti, sa stea linistiti ca pot sa-i gaseasca. Telefonul mobil este, practic, un motiv de siguranta", spune Dan Virtopeanu.
In ceea ce priveste rata de penetrare a Internetului de pe telefonul mobil, in randul... mai mult
Marti, 22 Ianuarie 2013, ora 12:59
Punctul de referinta al pietei locale de telefonie mobila in 2012 a fost licitatia pentru licentele 4G, pentru care operatorii vor plati in total peste 682 de milioane de euro.
Licitatia 4G l-a facut pe premierul Victor Ponta sa declare de mai multe ori ca bugetul statului si, in special contributia pentru Agricultura, va fi suplimentat cu sume importante de la operatorii de telefonie mobila.
Sumele la care facea referire premierul vor fi platite in urma achizitiei pe care au facut-o operatorii de telefonie la sfarsitul lunii septembrie, cand ANCOM a scos la licitatie licentele 4G.
Mai precis, Vodafone Romania va plati 228,52 milioane euro, Orange Romania 227,14 milioane euro, Cosmote Romania 179,88 milioane euro, RCS&RDS 40 milioane euro, iar 2K Telecom 6,6 milioane de euro.
Licitatia ANCOM, sub asteptari: Statul obtine aproximativ 682 milioane de euro
Vodafone Romania a si lansat primele servicii 4G dupa a doua jumatate a lunii noiembrie.
Reteaua 4G Vodafone este disponibila in Arad, Bacau, Brasov, Bucuresti, Cluj, Constanta, Craiova, Iasi, Galati si Timisoara si permite, in momentul de fata, furnizarea de servicii 4G la viteze de pana la 75 Mbps. Acoperirea outdoor este de peste 90% in majoritatea oraselor, cu exceptia Bucurestiului, din motive legate de utilizarea curenta a spectrului.
Vodafone: Serviciile 4G, disponibile in oferta
In 2013, Vodafone Romania va oferi servicii 4G la viteze de pana la 100 Mbps. Romania este una dintre primele piete... mai mult
Marti, 11 Decembrie 2012, ora 07:05
Cel mai recent studiu despre mobilitate condus de Ericsson arata ca 40 de procente din totalul terminalelor vandute in cel de-al treilea trimestru al acestui an au fost smartphone-uri.
Traficul de date mobile s-a dublat intre trimestrul al treilea din 2011 si trimestrul al treilea din 2012 si este de asteptat sa creasca la o rata anuala de 50% intre 2012 si 2018, antrenat de accesarea continutului video online.
Studiul Ericsson arata ca accesarea continutului video online genereaza cel mai mare volum de trafic de date mobile, reprezentand deja 25 de procente din traficul generat de terminalele mobile si 40 de procente din cel generat de tablete. Aceasta tendinta genereaza cerinte noi pentru retelele operatorilor, astfel incat acestea trebuie sa livreze calitate oriunde si oricand.
"Asteptarile utilizatorilor legate de calitatea retelelor mobile au crescut odata cu extinderea disponibilitatii smartphone-urilor si tabletelor, care au schimbat modul in care se foloseste internetul. Mobilitatea a devenit un factor din ce in ce mai important in viata noastra de zi cu zi; avem mereu la indemana dispozitive care ne permit acces instant la informatie, divertisment si interactiune sociala", a declarat Douglas Gilstrap, Senior Vice President and Head of Strategy Ericsson.
Numarul total de abonamente de telefonie mobila este preconizat sa atinga cifra de 6,6 miliarde pana la sfarstul anului 2012 si 9,3 miliarde pana la finele anului 2018. Aceste cifre nu includ si... mai mult
Miercuri, 28 Noiembrie 2012, ora 12:37
Tarifele maxime de interconectare percepute de operatorii retelelor mobile de telefonie vor scadea cu 24%, de la 1 septembrie 2012, pana la nivelul de 3,07 eurocenti/minut, a anuntat joi Autoritatea Nationale de Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM).
Aceasta este a doua etapa de reducere a plafoanelor maxime pentru tarifele de interconectare la telefonia mobila in acest an, dupa cea din martie, cand tarifele au fost reduse cu valori cuprinse intre 19% si 30%.
Potrivit ANCOM, operatorii carora li se aplica aceasta reglementare sunt Cosmote Romanian Mobile Telecommunications, Orange Romania, Romtelecom, RCS & RDS, Telemobil si Vodafone Romania, respectiv toti furnizorii activi de retele si servicii de telefonie mobila destinate publicului din Romania, acestia fiind identificati de ANCOM ca avand putere semnificativa pe pietele terminarii la puncte mobile a apelurilor de voce in propriile retele.
Tariful de terminare reprezinta pretul platit pe piata de gros de un furnizor de servicii de telefonie operatorului in reteaua caruia sunt terminate apelurile efectuate de proprii utilizatori. Acest pret se regaseste in tariful perceput utilizatorului final care initiaza apelul. Practicarea unor tarife de terminare excesive in raport cu costurile furnizarii eficiente a serviciilor poate prejudicia concurenta la nivelul pietei de telefonie si denatureaza comportamentul de consum al utilizatorilor.
O analiza realizata de ANCOM in anul 2011 a evidentiar ca... mai mult
Vineri, 31 August 2012, ora 09:45
Orange Romania, cel mai mare operator de telefonie mobila de pe piata locala, cu peste 10,18 milioane de clienti la sfarsitul lunii septembrie, se asteapta ca in 2012 concurenta cea mai puternica dintre operatori sa fie la nivelul numarului de clienti, potrivit declaratiilor facute pentru Business24 de catre Jean-Francois Fallacher, CEO-ul companiei.
"Planul de investitii Orange se va concentra pe zonele care au un impact mai mare asupra calitatii serviciilor pe care le oferim. Ne vom concentra pe finalizarea si actualizarea retelei 3G in zonele rurale, dar si pe acoperirea de servicii de voce 2G si pe cresterea adoptiei de servicii broadband", a spus Fallacher.
Oficialul spune ca operatorul va investi in 2012 inclusiv in cursuri pentru angajati si in echipele de suport clienti.
Cum a fost mediul de afaceri pentru piata telecom
2011 a fost un an interesant pentru mediul de afaceri, spune Fallacher.
"Oamenii au invatat multe lectii practice, cea mai importanta fiind cum sa se adapteze schimbarilor".
Oficialul afirma ca anul acesta a inceput destul de dur, fortand companiile sa-si adapteze modelele operationale, dar in cel de-al doilea semestru s-a vazut un semn de revenire a consumului.
"Piata telecom a fost si mai dinamica, iar competitia a fost acerba pentru toate serviciile. Acest lucru a fost determinat de gradul de de penetrare de peste 100% si de faptul ca utilizatorii au devenit tot mai pretentiosi", spune Fallacher.
Directorul Orange afirma... mai mult
Marti, 03 Ianuarie 2012, ora 18:27