Sistemul de pensii administrate privat a suferit in ultimii ani cateva socuri negative, iar Guvernul va incerca sa corecteze vineri o mare parte dintre inechitati, iar restul in cursul anului urmator, a declarat ministrul Finantelor Publice, Florin Citu.
"Sistemul de pensii administrate privat a suferit in ultimii ani cateva socuri negative. Eliminarea acestor socuri negative din sistem nu se va intampla peste noapte, dar vom incerca sa corectam chiar astazi o mare parte dintre inechitati si restul anul urmator. Sunt costuri de tranzitie pe care nu ni le putem asuma", a spus ministrul Finantelor.
Potrivit acestuia, vineri, in sedinta de guvern, se va da o prima citire ordonantei cu modificarile aduse OUG 114, iar cerintele de capital pentru Pilonul II introduse prin acest act normativ vor fi eliminate.
"Vestea buna este ca astazi, in sedinta de guvern de la ora 17:00, se va da o prima citire a ordonantei cu elementele pe care le vom schimba din Ordonanta 114 si cerintele de capital pentru sistemul Pilon II pentru pensii introduse prin Ordonanta 114 vor fi eliminate. Si acea optiune de a trece de la Pilonul II la Pilonul I, la care au aderat doar 504 persoane, va fi eliminata. Restul vor fi pe parcursul anului viitor", a dat asigurari Citu.
Si premierul Ludovic Orban a anuntat, la inceputul sedintei de guvern de vineri dimineata, ca in a doua sedinta de azi, care incepe la ora 17:00, se va dezbate in prima lectura proiectul de modificare a OUG 114, pe care isi... mai mult
Vineri, 13 Decembrie 2019, ora 12:28
Dupa ce Guvernul a adoptat OUG 114, prin care administratorilor de fonduri de pensii li s-a impus sa isi majoreze semnificativ capitalul, acestia au anuntat ca se gandesc serios sa se retraga din Romania.
Si cum legea nu prevedea ce se intampla in situatia in care cei sapte administratori de pensii private Pilon II ar pleaca din tara, Executivul a adoptat joi o ordonanta de urgenta care sa rezolve acest vid legislativ.
Mai exact, OUG prevede ca Fondul de Garantare a Drepturilor din Sistemul de Pensii Private, controlat de ASF, poate deveni administrator special al activelor detinute de administratorii de fonduri de pensii, daca acestia se retrag din Romania.
Si pentru ca ordonanta a fost adoptata fara sa fie pusa in dezbatere publica si fara sa fie anuntata, afland-se pe ordinea de zi suplimentara, Opozitia acuza Guvernul ca a dat unda verde la nationalizarea sistemului de pensii administrat privat.
In schimb, ministrul de Finante Eugen Teodorovici neaga, sustinand ca nu este vorba de nationalizare "absolut deloc".
Ziare.com a solicitat o reactie din partea Asociatiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania cu privire la ordonanta adoptata joi, iar in momentul in care primim un raspuns vi-l comunicam.
Pensiile administrate privat vor ajunge administrate de stat?
Senatorul PNL Florin Citu spune ca, prin aceasta ordonanta de urgenta, Liviu Dragnea a dat unda verde la nationalizarea sistemului de pensii administrat privat.
"Dragnea da unde... mai mult
Vineri, 24 Mai 2019, ora 11:01
Guvernul ar putea amana, prin ordonanta de urgenta, termenul pana la care administratorii fondurilor de pensii private trebuie sa isi majoreze capitalul social (prevedere din OUG 114), a declarat vineri ministrul de Finante, Eugen Teodorovici.
Potrivit acestuia, astfel va exista mai mult timp pentru discutii de ordin tehnic pe aceasta tema.
Teodorovici a precizat ca a avut, joi, discutii pe aceasta tema cu administratorii fondurilor de pensii private si urmeaza ca acestia sa ii trimita o scrisoare, in cursul zilei de azi, pentru a-i prezenta ultimele propuneri.
"Am avut ieri (joi - n.red.) discutii cu administratorii fondurilor de pensii si a ramas ca trimit azi o scrisoare catre noi ca raspuns la ceea ce am discutat ieri. In cazul in care ceea ce s-a discutat este convenit, atunci clar va fi in ordonanta.
Trebuie sa luam o decizie pana la final de martie, pentru ca altfel efectul se produce si atunci sigur va fi o modificare legata de Pilonul II de pensii in aceasta ordonanta, dar in sensul poate de a intinde termenul de aplicabilitate a OUG 114, o prorogare pe termen foarte scurt, pentru a fi mai mult timp pentru discutii de ordin tehnic", a declarat Teodorovici.
Tododata, ministrul de Finante a subliniat ca administratorii fondurilor de pensii private s-au aratat dispusi sa investeasca in proiectele statului si astfel sa vina cu un aport mai mic la cresterea capitalului social.
"Ei au fost interesati de acest aspect si au trimis cateva documente. Ar fi... mai mult
Vineri, 22 Martie 2019, ora 17:26
Banca Nationala a Romaniei (BNR) isi depaseste in ultima perioada o parte din atributii, a afirmat, miercuri, ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, in contextul declaratiei recente a economistului sef al BNR, Valentin Lazea, potrivit careia marea majoritate a societatilor de administrare ale Pilonului II se gandeste sa se retraga din Romania din cauza conditiilor impuse prin OUG 114.
"Cred ca a fost asa acolo intr-o discutie pe un anumit subiect. Domul Lazea este economistul sef al Bancii Centrale. Nu cred ca are in sarcini si atributii astfel de actiuni si nu cred ca reprezinta punctul de vedere al Bancii Centrale. Daca cumva reprezinta, atunci rog BNR sa-si exprime punctul de vedere pe acest subiect. Acum daca vreti sa aveti si o stire, eu cred ca BNR in ultima perioada isi cam depaseste, din pacate, o parte din atributii. Pentru ca sunt fel de del de declaratii, fel de fel de discutii care nu-si au rostul mai ales in zona publica", a spus Eugen Teodorovici.
El a spus ca din discutiile pe care le va avea cu reprezentantii Asociatiei Romane a Bancilor pe marginea OUG 114 va rezulta un pachet de reglementari.
"Tot ce pot sa va spun este ca ce va iesi din discutia cu Asociatia Romana a Bancilor va trebui sa fie un pachet. Nu discutam separat de rupere: taxa fata de ROBOR legat partea de active financiare. Discutam la pachet si de modul de calcul al unui alt nivel de referinta, rupere sau nu, ce ramane masa impozabila, ce acte se modifica, 114, 50 sau 52.... mai mult
Miercuri, 27 Februarie 2019, ora 13:45
Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania sustine ca Fondurile de pensii private din Pilonul II au depasit in mod constant inflatia.
Recatia Asociatiei vine dupa ce autoritatile au acuzat ca in fondurile de pensii private nu sunt investitori si au randament la jumatate fata de titlurile de stat.
Asociatia pentru Pensiile Administrate Privat din Romania incearca sa gaseasca o cale de comunicare si dialog institutional cu toate autoritatile relevante pentru a dezbate efectele negative ale OUG 114/2018 asupra Pilonului II, se arata intr-un comunicat remis Business24.
"Speram ca dialogul institutional cu decidentii relevanti sa duca la modificarea OUG 114/2018 in sensul reconsiderarii cerintelor suplimentare de capital pe baze economice sustenabile si deci la dezvoltarea si pe viitor a Pilonului II de pensii private in Romania, precum si restabilirea increderii pe pietele financiare", spun reprezentantii APAPR.
Ca urmare a declaratiilor aparute in mass-media in ultimele zile pe marginea performantelor fondurilor de pensii private de Pilon II, APAPR face urmatoarele precizari:
Randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) si pana la finele anului 2018 a fost de 127,1%, adica un randament mediu anualizat de 8,03% pentru toata perioada de functionare a Pilonului II.
Acest indicator este cu mult peste rata totala a inflatiei din perioada analizata (36,3%), respectiv rata medie anualizata a inflatiei pentru... mai mult
Marti, 26 Februarie 2019, ora 14:46
In plin scandal in Justitie, cand magistrati din toata tara au initiat actiuni de protest fara precedent, PSD si-a scos "artileria" si a incercat sa mute discutia pe teme economice, prin declaratii fantasmagorice legate de Pilonul II de pensii sau Fondul Suveran de Investitii.
Consilierul Vioricai Dancila - Darius Valcov, ministrul de Finante - Eugen Orlando Teodorovici sau fostul ministru al Apararii Mihai Fifor au venit cu argumente fara baza reala sau economica.
Tonul l-a dat ministrul Finantelor, care s-a rastit la Valentin Lazea, economistul sef al Bancii Nationale a Romaniei (BNR), dupa ce acesta a anuntat luni ca majoritatea administratorilor de pensii private Pilon II doresc sa se retraga din Romania, din cauza regulilor impuse prin OUG 114/2018.
Teodorovici si-a numit ordonanta "cel mai curajos act legislativ de dupa Revolutie" si mai ca a cerut public demisia lui Lazea de la BNR.
Darius Valcov a plusat si a acuzat ca fondurile de pensii private nu sunt investitori si au randament la jumatate fata de titlurile de stat. Totodata, Valcov afirma ca banii deponentilor s-au devalorizat.
"Investitorii in Romania sunt producatorii faimosi de masini de la Pitesti si Craiova, chiar si cei de la Slatina de cauciucuri si in toata tara sunt astfel de investitori, in momentul in care ai in administrare - in administrare, nu un investitor, adica nu a venit cu bani de acasa - aceste sapte companii de care spuneti dvs, care vezi Doamne, ne sperie ca pleaca, nu sunt... mai mult
Luni, 25 Februarie 2019, ora 23:21
Administratorii Pilonului II incearca in aceste zile sa stabileasca daca mai este sau nu rentabil sa se ocupe de pensiile private ale romanilor, in conditiile adoptarii OUG 114.
Inca din ianuarie, Pension Europa - asociatie din care fac parte si administratorii fondurilor de pensii private din Romania - atragea atentia asupra efectelor nefaste ale OUG 114 asupra industriei.
Statul n-a tinut, insa, cont de acel avertisment si a continuat sa pregateasca aplicarea ordonantei in domeniul pensiilor private. Mai exact, Cabinetul Dancila le cere administratorilor sa isi majoreze consistent capitalul social si, simultan, sa isi scada comisioanele de administrare a contributiilor populatiei. Totodata - prin intermediul OUG 114 si a normelor formulate de Autoritatea pentru Supraveghere Financiara A (SF) in vederea aplicarii ei - statul vrea sa le permita romanilor sa isi sisteze plata contributiilor la Pilonul II.
In aceste conditii, asa cum Ziare.com v-a informat deja, economistul-sef al BNR,
Valentin Lazea a declarat ca cei 7 administratori de pensii private se gandesc sa se retraga din Romania. Iar una ca asta - a mai apreciat Lazea - ar dauna intregii economii romanesti, in conditiile in care administratorii Pilonului II, prin titlurile de stat pe care le cumpara, asigura 20% din finantarea Guvernului.
Totodata, aceiasi administratori asigura circa 15% din lichiditatea pietei autohtone de capital.
Contactat de Ziare.com, Radu Craciun, presedintele Asociatiei... mai mult
Luni, 25 Februarie 2019, ora 15:29
Premierul Viorica Dancila a declarat, joi, ca ordonanta de urgenta anuntata marti seara de Eugen Teodorovici prevede posibilitatea ca cei 2% ai celor care contribuie la Pilonul II de pensii sa mearga la Pilonul I sau III, pentru ca o persoana sa nu-si retraga banii, ci sa aiba o alternativa.
"Dupa cum stiti, este in cadrul acestei ordonante si legat de Pilonul II de pensii. Sunt mai multe aspecte. Unul, dupa cum stiti, 2% poate sa si-l retraga, dar parerea noastra si ramane sa vedem ce s-a intamplat si in Consiliul Economic si Social, este ca acesti 2% sa mearga in Pilonul I sau in Pilonul III de pensii, astfel incat persoana respectiva sa nu-si retraga banii, sa ii cheltuie si sa ramana fara protectie sociala, sa poata sa aiba o alternativa", a afirmat Viorica Dancila, la finalul dezbaterii de joi a motiunii de cenzura la Parlament, potrivit Mediafax.
Dancila a declarat ca ordonanta privind masurile fiscale va intra in sedinta de guvern de joi, daca exista un acord si in Consiliul Economic si Social.
Ordonanta lui Teodorovici s-ar putea afla, totusi, azi pe masa Guvernului. CES s-a intrunit de urgenta
Schimbarile aduse Pilonului II de pensii
Ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, a anuntat, marti seara, ca pana la finalul anului va fi adoptata o ordonanta de urgenta care va cuprinde mai multe masuri fiscal-bugetare si in domeniul investitiilor publice pentru anul 2019.
Una dintre cele mai importante masuri vizeaza Pilonul II de pensii, care va deveni... mai mult
Joi, 20 Decembrie 2018, ora 15:20
Pilonul II de pensii va fi distrus, in cateva trimestre, daca va fi aplicata noua ordonanta de urgenta privind masurile fiscal-bugetare, a apreciat, miercuri, Dragos Neacsu, directorul general al Erste Asset Management, care este membra a Fundatiei Romanian Business Leaders.
"Pilonul II, practic, daca va fi formalizat acest proiect de ordonanta, se va distruge in cateva trimestre. In 2019, nu vom mai putea vorbi despre Pilonul II de pensii, care a produs efecte pozitive pentru 7 milioane de romani, in ultimii 11 ani. La momentul in care ne apropiem de preluarea mandatului pentru presedintia Consiliului Europei, renuntam la una dintre foarte putinele masuri de bune practici pe care le avem de oferit Europei, faptul ca avem un sistem de pensii complementar, cu componenta publica, componenta obligatorie privata si componenta voluntara privata.
Sa renuntam la aceste lucruri, doar pentru a acoperi niste gauri de final de an, este un pret mult prea mare si-l vom plati cu totii, si-l vom plati foarte multi ani de acum incolo. Stop ordonanta de urgenta a guvernului!", a declarat Dragos Neacsu, directorul general al Erste Asset Management, companie de administrare de fonduri, intr-o conferinta organizata de Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei (CDR).
Directorul din grupul Erste a sustinut ca Pilonul II, care este cel mai pozitiv lucru care s-a intamplat in ultimii zece ani in Romania, in perioada europeana a Romaniei, ar fi trebuit sa fie aparat de toate guvernele,... mai mult
Joi, 20 Decembrie 2018, ora 10:04