Romanii care au ales sa isi amane plata ratelor in contextul pandemiei de COVID-19 se vor regasi la Biroul de Credit.
Societatea a anuntat cum se vor inregistra informatiile privind creditele la care se accepta, de catre banci, suspendarea platii ratelor scadente, conform OUG 37/2020.
Precizam ca in aceasta ordonanta data de Guvern pentru a putea fi amanate ratele nu se mentioneaza nimic cu privire la raportarea la Biroul de Credit.
Astfel, raportarea creditelor inregistrate la Biroul de Credit si suspendate la plata va fi realizata prin introducerea comentariului "Suspendare la plata", potrivit Biroului de Credit.
"Avand in vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr. 37/2020 privind acordarea unor facilitati pentru creditele acordate de institutii de credit si institutii financiare nebancare anumitor categorii de debitori, Participantii la Sistemul Biroului de Credit vor inregistra corespunzator informatiile referitoare la creditele acordate persoanelor fizice carora li se accepta, de catre creditori, cererea de suspendare a obligatiilor la plata ratelor scadente.
In acest sens, pentru toate creditele inregistrate la Biroul de Credit si suspendate la plata, creditorii vor inregistra comentariul 'Suspendare la plata'.
Ulterior, in perioada de suspendare la plata, creditorii vor transmite la fiecare scadenta informatia referitoare la faptul ca rata si valoarea platita sunt zero", potrivit unei informari a institutiei.
Sursa citata mai noteaza ca scorul... mai mult
Marti, 02 Iunie 2020, ora 09:24
Bancile din Romania au solutionat deja peste 65% din cele aproximativ 270.000 de solicitari primite de la clientii persoane fizice si juridice pentru suspendarea obligatiilor de plata lunare din contractele de credit incheiate cu acestea, se arata intr-un comunicat transmis vineri de Asociatia Romana a Bancilor.
Pana in prezent, aproximativ 260.000 de clienti persoane fizice si pana la 10.000 de companii au depus solicitari de suspendare a platii ratelor, ceea ce reprezinta 17% dintre creditele acordate persoanelor fizice si sub 10% din totalul creditelor accesate de persoanele juridice.
"Consideram ca masurile de amanare la plata trebuie sa se aplice doar debitorilor care inregistreaza dificultati financiare ca urmare a pandemiei COVID-19, astfel incat aplicarea acestora sa nu conduca la afectarea lichiditatii si solvabilitatii sistemului bancar.
Constituirea de provizioane si pierderile bancilor vor avea un impact negativ asupra capitalurilor proprii ale institutiilor de credit, reducand astfel capacitatea acestora de a continua sa-si sprijine clientii aflati in dificultate reala in urmatorii ani, in cazul unei recesiuni prelungite", au transmis reprezentantii bancilor.
Clientii ale caror venituri au fost afectate direct sau indirect de situatia generata de pandemie pot beneficia de acordarea facilitatii de suspendare a obligatiei de plata a ratelor, dobanzilor si comisioanelor aferente creditului in baza OUG 37/2020.
Citeste mai multe despre ARB: 270.000... mai mult
Vineri, 24 Aprilie 2020, ora 13:19
Banca Transilvania anunta noul program de sustinere a clientilor in aceasta perioada grea, venind si cu o masura suplimentara. Noul program inlocuieste programul care deja este in derulare.
Detalierea masurilor BT pentru clientii persoane fizice:
● Banca Transilvania ofera clientilor afectati posibilitatea amanarii ratelor pentru maxim 9 luni, dar nu mai tarziu de 31 decembrie 2020.
● Perioada de creditare va fi prelungita cu o perioada egala cu durata suspendarii obligatiilor de plata.
● Pentru creditele cu garantii imobiliare, dobanda acumulata in perioada de amanare va fi recuperata in maxim 60 de luni, iar suma astfel acumulata nu va fi purtatoare de dobanda, conform Ordonantei de urgenta.
● Pentru creditele de nevoi personale, dobanzile acumulate vor fi reesalonate pana la finalul noii maturitati - prelungite - a creditului, BT alegand ca si pentru aceste sume sa aplice o rata a dobanzii egala cu 0%. Masura este suplimentara cerintelor legale aprobate de catre Stat.
● In plus, banca va derula in paralel si un program propriu, prin acelasi mecanism, si pentru clientii care nu se incadreaza in mod expres in prevederile OUG si care nu au restante mai vechi de 1 martie a.c., dar nu le-au putut achita din cauza ca au fost afectati de actualul context. De asemenea, banca mentine perioada de gratie oferita la cardurile de credit, pana la 25 mai a.c., asa cum a fost anuntat in 14 martie a.c.
Pentru clienti: care este primul pas pe care trebuie... mai mult
Vineri, 10 Aprilie 2020, ora 14:16
Senatul a adoptat, miercuri, ordonanta care prevede amanarea platii ratelor la banci cu amendamente importante. Astfel, ordonanta modificata prevede ca plata poate fi suspendata pana la 31 decembrie, ca pot cere amanare si restantierii si ca nu se aplica dobanda la dobanda.
Ordonanta de urgenta care prevede amanarea platii ratelor a fost adoptata de Senat cu modificari substantiale.
Astfel, potrivit ordonantei romanii vor putea cere amanarea platii ratelor la credite chiar daca au restante. Ei vor putea amana platile pana la sfarsitul anului si nu vor mai plati dobanda la dobanda. Ordonanta de Urgenta modificata in Parlament mai prevede ca nu este nevoie ca solicitantii sa faca dovada ca au fost afectati economic de criza COVID-19.
De altfel, liderul PSD Marcel Ciolacu anuntase inca de saptamana trecuta ca ordonanta va fi amendata de social-democrati si aliniata proiectului de lege depus de acestia.
"La Parlament cred ca ma pricep cel mai bine. Ordonantele de urgenta ale domnului Orban au venit in Parlament. Le vom modifica tot in sensul legilor pe care le-am convenit cu celelate forte politice si le vom trimite la promulgare. Ar fi in noaptea mintii ca domnul Orban sa atace si ordonantele date de catre dansul", a spus Marcel Ciolacu.
Actul normativ a fost votat de 85 de senatori, iar 26 au votat impotriva. Acesta urmeaza sa fie dezbatut si votat si in Camera Deputatilor.
Citeste si Romanii pot cere suspendarea platii ratelor. Normele de aplicare a... mai mult
Miercuri, 08 Aprilie 2020, ora 18:03
Florin Citu, ministrul Finantelor, spune referitor la amanarea ratelor la credite ca intelege supararea bancilor, dar in aceste momente de criza e nevoie de solidaritate. Astfel, Citu anunta si lansarea unui portal unde clientii pot raporta daca bancile incalca OUG.
"Vom merge in sprijinul clientilor. Stiu ca bancile s-au suparat acum si avem discutii cu ele in continuare, dar trebuie sa inteleaga ca este o perioada dificila si pentru noi, ca Guvern, este foarte important ca oamenii sa nu aiba aceasta problema.
Critica bancilor o inteleg, este un cost pentru banci, il vor suporta, dar trebuie sa fim solidari si toti sa suportam o parte din acest cost", a spus Citu la RFI Romania.
Citeste si Amanarea ratelor, doar cu declaratia pe propria raspundere. Ministerul Finantelor explica procedura
Totodata, ministrul anunta ca luni se lanseaza un portal unde oamenii care intampina dificultati cu amanarea creditelor pot raporta acest lucru.
"Luni lansam la Ministerul Finantelor Publice un portal, unde cetatenii romani care intampina dificultati in relatia cu bancile pot sa ne scrie si vom verifica daca aceste norme sunt aplicate, asa cum le-am facut noi, de catre sistemul bancar", a mai spus ministrul.
Citeste mai multe despre Florin Citu, despre amanarea ratelor la credite: Stiu ca bancile s-au suparat, dar trebuie solidaritate pe site-ul RFI Romania. ...citeste mai departe despre "Portal lansat de Guvern, unde romanii pot raporta daca bancile incalca OUG de... mai mult
Luni, 06 Aprilie 2020, ora 12:26
Ministrul Finantelor, Florin Citu, a anuntat, vineri, ca, daca este nevoie, va fi prelungita perioada pentru cererile de suspendare a ratelor si dupa perioada starii de urgenta. El a mai spus ca normele de aplicare la ordonanta care suspenda plata ratelor la credite pe o perioada de noua luni vor fi anuntate luni sau joia viitoare.
Florin Citu a transmis, vineri, un mesaj video pe pagina sa de Facebook ca aceasta ordonanta este unica in Europa, referindu-se la toti debitorii si la toate tipurile de credit.
"In primul rand aceasta ordonanta este unica in Europa pentru ca se refera la toti debitorii, persoane fizice si persoane juridice, pentru toate tipurile de credit, aici nu am facut nicio discriminare. In al doilea rand vreau sa repet faptul ca se aplica suspendarea pe o perioada de pana la noua luni, deci intre 1 si 9 luni. Sunt mai multe tari care o fac de o luna, trei luni samd", a spus ministrul Finantelor.
El a mai anuntat ca normele de aplicare vor fi anuntate luni sau joia viitoare si ca daca este nevoie va fi prelungita perioada pentru cererile de suspendare si dupa starea de urgenta.
"Normele de aplicare vom veni cu ele foarte rapid, luni sper, in sedinta de guvern, daca nu, joi ca sa le avem si sa putem sa pornim. Am vazut ca lumea este ingrijorata de faptul ca mai sunt doua sau trei saptamani pana la sfarsitul perioadei starii de urgenta. Va spun de ce acum ca daca este nevoie vom prelungi perioada pentru cererile de suspendare si dupa perioada... mai mult
Vineri, 27 Martie 2020, ora 15:50
Guvernul va adopta joi ordonanta de urgenta prin care plata ratelor la banca se suspenda pana la 9 luni, a declarat la inceputul sedintei Executivului ministrul de Finante, Florin Citu.
"Suntem pregatiti cu OUG, vizeaza persoane fizice, juridice. Pana la 9 luni este perioada pentru care se suspenda plata ratelor", a informat Citu.
Detaliile despre pasii ce trebuie urmati pentru aceasta amanare vor fi anuntate la finalul sedintei de guvern.
Totodata, premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Finantelor ca in ordonanta de urgenta sa fir prevazute si contractele de leasing, ca o facilitate necesara pentru firmele de transport afectate grav de criza coronavirusului.
Miercuri, ministrul de Finante a anuntat ca a discutat cu reprezentantii BNR si cu sistemnul bancar despre ordonanta de urgenta, a propus varianta de amanare a platii ratelor cu pana la 9 luni, iar aceasta a fost agreata.
"Solutia pe care o propune Ministerul Finantelor, pe care am propus-o Bancii Nationale a Romaniei si sistemului bancar este una care ia in calcul mai multe elemente. In primul rand, m-am gandit la perioada de timp, nu stim exact cat timp o sa dureze aceasta perioada, si atunci am zis ca cei care doresc sa aiba ratele amanate la banca pot sa o faca pana la 9 luni de zile.
Este un termen pe care l-am discutat cu BNR si cu sistemul bancar. Pana la noua luni de zile este propunerea cu care am mers eu si a fost agreata de BNR si sistemul bancar. Ramane de vazut daca asa va ramane... mai mult
Joi, 26 Martie 2020, ora 17:37
Ministrul de Finante, Florin Citu, a anuntat azi ca ratele romanilor ar putea fi amanate pana la 9 luni.
Citu a precizat ca a discutat cu reprezentantii BNR si cu sistemnul bancar despre ordonanta de urgenta ce va fi adoptata maine in acest sens, a propus varianta de amanare cu pana la 9 luni, iar a a fost agreata.
Ministrul de Finante spune insa ca ramane de vazut daca asa va ramane OUG ce va fi adoptata in sedinta de guvern de joi.
"Solutia pe care o propune Ministerul Finantelor, pe care am propus-o Bancii Nationale a Romaniei si sistemului bancar este una care ia in calcul mai multe elemente. In primul rand, m-am gandit la perioada de timp, nu stim exact cat timp o sa dureze aceasta perioada, si atunci am zis ca cei care doresc sa aiba ratele amanate la banca pot sa o faca pana la 9 luni de zile. Este un termen pe care l-am discutat cu BNR si cu sistemul banca. Pana la noua luni de zile este propunerea cu care am mers eu si a fost agreata de BNR si sistemul bancar. Ramane de vazut daca asa va ramane ordonanta de urgenta", a spus Citu intr-un mesaj postat pe Facebook.
-Stire in curs de actualizare- ...citeste mai departe despre "Plata ratelor la banca, suspendata pana la 9 luni. Citu: Ramane de vazut daca asa va ramane OUG" pe Ziare.com mai mult
Miercuri, 25 Martie 2020, ora 11:33