Ordonanta de urgenta prin care Guvernul a modificat Legile Justitiei incalca Constitutia si ingreuneaza sau chiar blocheaza combaterea coruptiei in Romania, afirma judecatorul Cristi Danilet, fost membru al CSM.
Intr-un interviu acordat Ziare.com, magistratul isi argumenteaza opiniile si subliniaza ca prin acest act normativ se obtine o "temporizare" a dosarelor aflate in lucru la DNA, nefiind exclusa chiar prescrierea unor fapte.
Cei mai loviti vor fi tinerii procurori carora li se ia un drept obtinut legal, ceea ce este "anormal", mai spune judecatorul Cristi Danilet, care crede ca ar trebui revizuita Constitutia si eliminate ordonantele de urgenta, din cauza carora Guvernul a ajuns mai puternic decat Parlamentul.
Care sunt principalele probleme pe care le ridica ordonanta de urgenta prin care Guvernul Dancila a modificat Legile Justitiei, la care Parlamentul a lucrat mai bine de un an?
Aceasta ordonanta de urgenta contracareaza niste masuri legislative aprobate deja, recent, de catre Parlament, ceea ce este inadmisibil, acest lucru nu e permis de Constitutie.
In al doilea rand, aceasta ordonanta de urgenta va produce efecte asupra procurorilor deja aflati in functii, pentru ca noile reglementari fixeaza conditii de vechime mai mari, or, procurorii care ocupa acum functii in sistem le-au ocupat in conditiile prevazute de vechea lege, in care conditiile de vechime erau mai mici.
Este anormal sa iei dreptul unor oameni pe care l-au dobandit in mod legal,... mai mult
Miercuri, 17 Octombrie 2018, ora 11:35
Ambasada Austriei la Bucuresti considera ca Ordonanta de urgenta privind Codurile Penale ar putea slabi serios legislatia anticoruptie, periclitand progresele realizate in ceea ce priveste statul de drept si independenta sistemului judiciar si cere Guvernului sa gaseasca o solutie acceptabila pentru toate partile implicate.
"Ordonanta de Urgenta anuntata in 31 ianuarie ar putea slabi serios legislatia privind lupta anticoruptie, ceea ce ar pune in pericol progresele realizate", se arata intr-o postare pe contul de Facebook al reprezentantei diplomatice.
Ambasada remarca faptul ca "Romania a realizat in ultimii ani progrese considerabile in ceea ce priveste intarirea statului de drept si independenta sistemului judiciar".
"Buna guvernare si statul de drept sunt, printre altele, cele mai importante preconditii pentru dezvoltarea economica", arata ambasada.
Ambasada Austriei la Bucuresti cere Guvernului sa gaseasca o solutie acceptabila pentru toate partile implicate, precizand ca Austria este partener si prieten al Romaniei in UE.
Aceasta este cea mai recenta reactie venita din partea partenerilor externi ai Romaniei dupa ce Guvernul a adoptat marti noapte, pe furis, ordonanta prin care sunt modificate Codurile Penale.
Numeroase state partenere ale Romaniei au cerut la unison Guvernului sa retraga ordonanta si sa nu opreasca lupta anticoruptie. De asemenea, situatia din Romania a fost dezbatuta si criticata si in plenul Parlamentului European, iar vineri o... mai mult
Sambata, 04 Februarie 2017, ora 12:25
Parlamentul European, ingrijorat de situatia tensionata din Romania, a organizat, joi dimineata, o dezbatere pe tema Justitiei si a statului de drept din tara noastra.
Dezbaterea a inceput cu un discurs al vicepresedintelui socialist Comisiei Europene (CE) Frans Timmermans, care a cerut Guvernului Grindeanu sa nu "faca pasi inapoi" in ceea ce priveste lupta anticoruptie.
Asadar, Timmermans a cerut Executivului de la Bucuresti sa revizuiasca ordonanta pentru modificarea Codurilor Penale si proiectul de lege referitor la gratiere.
Vicepresedintele CE a vorbit despre progresele Romaniei in lupta impotriva coruptiei si a spus ca tara noastra se afla pe ultima suta de metri in aceasta cursa. Adica Romania mai are putin pana cand sa ajunga la o stare ireversibila in ceea ce priveste sistemul de justitie, dupa cum se arata, de altfel, si in raportul MCV emis pe 25 ianuarie.
Insa deciziile recente ale Guvernului PSD sugereaza ca Romania "face un pas inapoi de la progresele pe care le-am vazut in ultimele decenii", a punctat Timmermans, cerand Executivului sa revizuiasca atat ordonanta privind modificarea Codurilor Penale, cat si proiectul de lege referitor la gratiere, adopdate pe furis, marti seara, gest care a scos in strada sute de mii de oameni.
"Poporul roman merita politicieni si guverne care isi doresc sa lupte impotriva coruptiei. Am vazut protestele de strada si am vazut ingrijorarea exprimata de sistemul de justitie. Lasati-i sa isi termine treaba, pentru... mai mult
Joi, 02 Februarie 2017, ora 10:45
Gratierea ar putea duce la cresterea numarului infractiunilor daca analizam tarile in care masura a fost deja aplicata.
In Italia, dupa gratiere, numarul infractiunilor s-a triplat, a declarat avocatul Nicoleta Popescu, de la Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul Helsinki sustine ca, de exemplu, pentru Digi 24.
"A veni cu o masura de gratiere nu e solutia. S-a demonstrat ca aceasta solutie pe termen scurt nu produce efecte care sa duca la decongestonarea sistemului. In Italia s-a dovedit ca recidiva a fost de 50%, a crescut de trei ori numarul infractiunilor. In Romania, recidiva e de 75%. Dupa o anumita perioada, 75% se vor intoarce in penitenciar prin fapte noi penale", a spus aceasta.
De asemenea, avocatul a precizat ca Italia a prezentat si alte masuri pe langa gratiere. "Statul a fost obligat sa mearga in fata CEDO cu un pachet de masuri. In el nu poate sa se gaseasca doar gratierea. Au existat masuri alternative: bratara electronica, masuri complementare: expulzarea strainilor", a mentionat Nicoleta Popescu.
Avocatul a discutat si despre implicarea CEDO in tot acest subiect, adaugand ca acest lucru nu reprezinta o urgenta.
"Presiunea CEDO nu necesita urgenta. Daca vom avea hotararea pilot impotriva Romaniei pe conditiile de detinere, asa cum e mentionat in nota de fundamentare pe gratiere, se justifica ca ar urma ca detinutii sa fie eliberati si noi sa le platim despagubiri. In niciun caz, fals! O hotarare pilot impotriva... mai mult
Vineri, 27 Ianuarie 2017, ora 11:42
Ordonantele de urgenta privind gratierea si modificarea codurilor penale nu vor fi retrase, potrivit unor surse social democrate.
Luni, dupa consultarile publice pe care le va avea Ministerul Justitiei pe aceasta tema, ministrul Florin Iordache va decide forma in care masurile vor fi adoptate: prin OUG, prin angajarea raspunderii sau prin proiect de lege, au precizat sursele social-democrate.
Acestea au mai spus ca ministrul Florn Iordache are libertate deplina in ceea ce priveste adoptarea celor doua masuri - gratierea si modificarea codurilor penale.
Citeste si Ministrul Justitiei face dezbatere publica pe ordonante: Tine doar 2 ore, 3 minute pentru fiecare participant
De asemenea, potrivit surselor amintite, plafonul pentru abuzul in serviciu va ramane 200.000 de lei, perioada in care se poate depune plangerea vizand o fapta de abuz in serviciu va ramane tot trei luni si, la fel, pedepsele pentru abuz in serviciu raman scazute la intervalul propus in ordonanta pusa in dezbatere publica - intre sase luni si trei ani de inchisoare sau amenda.
"Vrem sa evitam transformarea unora in delatori de profesie. Daca doi fura impreuna, unul dintrei ei, ca sa scape, poate depune plangere dupa cinci luni. Nu, prietene, sa depuna imediat dupa ce a furat", au precizat sursele citate.
In urma cu doua saptamani, proiectul de ordonanta de urgenta privind gratierea colectiva si proiectul de ordonanta de urgenta privind modificarea codurilor penale au fost postate pe... mai mult
Joi, 26 Ianuarie 2017, ora 18:17
Florin Iordache, ministrul Justitiei, a reactionat, joi, dupa avizul negativ dat de CSM pe proiectele de ordonanta de urgenta privind gratierea si modificari ale codurilor penale.
Intrebat daca va tine cont de acest aviz negativ dat de CSM, Iordache a raspuns evaziv, declarand ca ministerul pe care il conduce va lua o decizie cand se va termina perioada de consultare publica.
"Se vor termina consultarile luni si, in urma acestor consultari, va anuntam punctul de vedere al ministerului. Mai asteptam si alte puncte de vedere, nu doar al CSM-ului. (...) Luni, cand vom termina dezbaterile, anuntam un punct de vedere", a declarat Florin Iordache.
Iordache a mai declarat ca avizul negativ al CSM, dat miercuri, se refera doar la caracterul de urgenta al celor doua proiecte. In rest, spune el, oportunitatea si modul in care se vor face modificarile nu au fost contestate.
"Acesta este un aviz consultativ, inteleg ca s-au pronuntat pe urgenta, aici este singura discutie. In rest, oportunitatea este clara si modul in care consideram sa modificam cele doua proiecte", a mai spus ministrul.
Plenul CSM a dat, miercuri, un aviz negativ pentru cele doua proiecte de ordonanta de urgenta referitoare la gratierea colectiva si la modificarea Codurilor Penale. CSM a aratat, insa, ca procedura adoptarii incalca Constitutia si ca, din acest motiv, nici nu a mai analizat continutul acestor ordonante.
"Constitutia Romaniei prevede, in cuprinsul art. 115 alin. (4), ca guvernul... mai mult
Joi, 26 Ianuarie 2017, ora 14:49
Politistul Marian Godina a transmis, duminica, care este punctul sau de vedere vizavi de proiectul de ordonanta de urgenta privind gratierea.
Politistul a scris pe Facebook o povestea prin care fanii sai sa inteleaga care este parerea sa, adaugand ca el nu crede "basme d-astea lacrimogene" si in stirile transmise de unele televiziuni, care prezinta cazuri ale unor detinuti "pe care ii pun intr-o asemenea lumina de iti vine sa le plangi de mila, iar mai apoi, dupa ce te stergi de lacrimi, sa ii cauti si sa ii pupi pe frunte".
Politistul a povestit cum intr-o zi, cand patrula, a zarit o batrana care le facea semn cu mana. Cand a oprit, alaturi de colegul sau, a observat ca batrana plangea in hohote.
"O intrebam de vreo cinci minute ce a patit si nu puteam intelege printre suspinele ei decat "banii mei, pensioaraaaa meaaaa". Mi-am dat seama ca fusese victima unui furt, sau, mai grav, a unei talharii, desi nu prezenta urme de violenta. Dupa ce s-a mai linistit, femeia ne-a putut povesti ca a intrat la o farmacie pentru a-si cumpara medicametele care ii sunt indispensabile si pe care le cumpara in fiecare luna.
Dupa ce farmacista ii adusese punga cu medicamente, cand sa plateasca, si-a bagat mana in geanta pentru a-si scoate portofelul, dar mana i-a iesit prin fundul gentii, printr-o taietura facuta cu multa dibacie de vreun sut din troleibuzul din care tocmai coborase", a adaugat Godina.
Politistul a mentionat ca respectivul caz a fost preluat de colegii sai si... mai mult
Duminica, 22 Ianuarie 2017, ora 19:51
Ministrul Justitiei, Florin Iordache, a transmis, vineri, ca presedintele Klaus Iohannis, care a cerut Guvernului Grindeanu sa retraga ordonantele pe Justitie, prezinta trunchiat anumite pozitii.
"Iohannis prezinta trunchiat anumite pozitii. Astept perioada urmatoare, ca tuturor autoritatilor le-am spus sa ne dea puncte de vedere. Rolul nostru este sa punem in dezbatere si sa gasim solutii", a spus Iordache la Romania TV.
Acesta a precizat ca pana vineri dupa amiaza a primit un singur punct de vedere oficial de la institutiile carora le-a solicitat avizul pe OUG privind gratierea si modificarea Codurilor Penale.
"Pana in acest moment nu am puncte de vedere oficiale decat de la Inalta Curte. Cand va veni premierul saptamana viitoare Guvernul va lua o decizie cu aceste ordonante", a continuat ministrul.
Iordache a insistat asupra faptului ca la MJ se face totul transparent si ca vor sa ia cea mai buna decizie.
"Numai in urma unei dezbateri putem lua cea mai buna decizie. Eu, ca minister, le-am pus in dezbatere publica, am solicitat de la cat mai multe autoritati puncte de vedere. Numai o dezbatere transparenta ne poate duce la o decizie buna", a continuat Iordache.
Reactia sa vine dupa ce presedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului Grindeanu sa retraga ordonantele de urgenta privind gratierea colectiva si modificarea Codurilor Penale. Acesta a criticat atat continutul actelor normative, cat si modul in care au fost lansate in dezbatere publica.
Seful... mai mult
Vineri, 20 Ianuarie 2017, ora 16:33
Ministrul Justitiei, Florin Iordache, a transmis, vineri, ca presedintele Klaus Iohannis, care a cerut Guvernului Grindeanu sa retraga ordonantele pe Justitie, prezinta trunchiat anumite pozitii.
"Iohannis prezinta trunchiat anumite pozitii. Astept perioada urmatoare, ca tuturor autoritatilor le-am spus sa ne dea puncte de vedere. Rolul nostru este sa punem in dezbatere si sa gasim solutii", a spus Iordache la Romania TV.
Acesta a precizat ca pana vineri dupa amiaza a primit un singur punct de vedere oficial de la institutiile carora le-a solicitat avizul pe OUG privind gratierea si modificarea Codurilor Penale.
"Pana in acest moment nu am puncte de vedere oficiale decat de la Inalta Curte. Cand va veni premierul saptamana viitoare Guvernul va lua o decizie cu aceste ordonante", a continuat ministrul.
Iordache a insistat asupra faptului ca la MJ se face totul transparent si ca vor sa ia cea mai buna decizie.
"Numai in urma unei dezbateri putem lua cea mai buna decizie. Eu, ca minister, le-am pus in dezbatere publica, am solicitat de la cat mai multe autoritati puncte de vedere. Numai o dezbatere transparenta ne poate duce la o decizie buna", a continuat Iordache.
Reactia sa vine dupa ce presedintele Klaus Iohannis a cerut Guvernului Grindeanu sa retraga ordonantele de urgenta privind gratierea colectiva si modificarea Codurilor Penale. Acesta a criticat atat continutul actelor normative, cat si modul in care au fost lansate in dezbatere publica.
Seful... mai mult
Vineri, 20 Ianuarie 2017, ora 16:33