Consiliul de Administratie al CFR Marfa a inceput la finele lunii martie procedurile de disponibilizare a unui numar de 2.500 de salariati, in conformitate cu angajamentele fata de FMI, se arata intr-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Ministrul Transporturilor, Dan Sova, s-a intalnit joi cu reprezentantii Fondului Monetar International si ai Bancii Mondiale, care au cerut informatii actualizate privind stadiul procesului de privatizare a SNTFM CFR Marfa SA si situatia arieratelor.
"Ministrul Dan Sova a prezentat oficialilor faptul ca in data de 28 martie 2014, conform angajamentului catre FMI, Consiliul de Administratie al CFR Marfa a demarat procedurile de disponibilizare a unui numar de 2.500 de salariati. De asemenea, ca masuri pentru reducerea arieratelor, pana la sfarsitul lunii martie au fost compensate creantele CET-urilor in suma de 87,4 milioane lei, a fost casat si valorificat materialul rulant si iesit din exploatare, au fost incheiate contracte noi si au incetat prestatiile catre clientii care au arierate la CFR Marfa. Ministrul Dan Sova a supus atentiei reprezentantilor organismelor financiare internationale faptul ca, la ora actuala, CFR Marfa nu inregistreaza arierate la bugetul general consolidat si nici la furnizorii de energie", se arata intr-un comunicat al institutiei.
Guvernul s-a angajat fata de FMI la o restructurare agresiva a companiei CFR Marfa, cel mai mare transportator feroviar de marfa din Romania, si continuarea procesului... mai mult
Vineri, 04 Aprilie 2014, ora 12:31
CFR Marfa va renunta la 2.500 de angajati anul viitor, estimand ca in cadrul companiei vor mai ramane 6.376 de salariati, potrivit proiectului de buget de venituri si cheltuieli pentru 2014, care prevede si cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizarilor de 16,8 milioane lei.
Compania estimeaza ca va avea la finele acestui an 8.876 de salariati. Proiectul bugetului rectificat pentru 2013 nu include cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizarilor de personal.
Proiectul bugetului de venituri si cheltuieli pentru 2014 a fost publicat miercuri de Ministerul Transporturilor, proprietarul CFR Marfa, data limita pentru primirea de propuneri sau observatii fiind stabilita la 1 decembrie.
Guvernul si FMI au decis ca CFR Marfa sa fie restructurata "agresiv", prin reducerea costurilor de personal, vanzarea vagoanelor invechite ca fier vechi si oprirea de livrari catre clientii care au acumulat datorii fata de companie.
Pentru CFR Marfa a fost stabilita o noua tinta trimestriala de arierate, care sa ajunga la zero datorii, excluzand dobanzile si penalitatile pentru arieratele existente, se arata in scrisoarea de intentie convenita de Guvern cu Fondului Monetar International (FMI) si Comisia Europeana in aceasta luna.
"In pofida eforturilor noastre, privatizarea CFR Marfa nu a fost finalizata inainte de expirarea termenului stabilit in hotararea de guvern, iar compania continua sa acumuleze arierate, suferind si o pierdere din exploatare in... mai mult
Miercuri, 20 Noiembrie 2013, ora 18:57
Guvernul si FMI au decis ca CFR Marfa sa fie restructurata "agresiv", prin reducerea costurilor de personal, vanzarea vagoanelor invechite ca fier vechi si oprirea de livrari catre clientii care au acumulat datorii fata de companie.
Pentru CFR Marfa a fost stabilita o noua tinta trimestriala de arierate, care sa ajunga la zero datorii, excluzand dobanzile si penalitatile pentru arieratele existente, se arata in scrisoarea de intentie convenita de Guvern cu Fondului Monetar International (FMI) si Comisia Europeana in aceasta luna.
"In pofida eforturilor noastre, privatizarea CFR Marfa nu a fost finalizata inainte de expirarea termenului stabilit in hotararea de guvern, iar compania continua sa acumuleze arierate, suferind si o pierdere din exploatare in primele noua luni ale anului. Pentru a asigura viabilitatea CFR Marfa, intentionam sa restructuram agresiv compania si sa continuam procesul de privatizare", se arata in documentul obtinut de Mediafax.
In scrisoare, privatizarea CFR Marfa este estimata sa fie finalizata in luna mai 2015.
Intr-o ordonanta de urgenta pregatita de Guvern se arata ca CFR Marfa va renunta la o parte dintre angajati in 2014, persoanele disponibilizate urmand sa primeasca un venit lunar de completare dupa desfacerea contractului de munca.
Vanzarea a 51% din CFR Marfa catre Grup Feroviar Roman, companie detinuta de omul de afaceri Gruia Stoica, nu a putut fi finalizata pana la termenul limita, 14 octombrie, pentru ca unele banci... mai mult
Joi, 14 Noiembrie 2013, ora 15:46
CFR Marfa va disponibiliza dintre angajati in 2014, persoanele disponiblizate urmand insa sa primeasca un venit lunar de completare dupa desfacerea contractului de munca, in conditiile in care legislatia actuala, modificata recent de Guvern, nu mai prevede astfel de plati si pentru aceasta companie.
In luna august, cand CFR Marfa era in proces de privatizare, Guvernul a decis ca venitul lunar de completare pentru sprijinirea angajatilor disponibilizati din companii de stat pana la gasirea unui nou loc de munca nu va mai fi acordat tuturor, ca pana in prezent, ci doar salariatilor concediati colectiv din anumite companii, printre care CFR S.A. si CFR Calatori, nu si CFR Marfa.
Prin ordonanta de urgenta, Guvernul va aproba insa o exceptie si va decide ca acest venit de completare sa fie acordat si persanelor care urmeaza sa fie disponibilizate de la CFR Marfa.
"In baza angajamentelor asumate cu organismele financiare internationale, CFR Marfa este angajata in procesul de privatizare pana in luna mai 2015, fapt pentru care in cursul anului 2014 aceasta societate va efectua disponibilizari colective de personal. Se propune exceptarea CFR Marfa SA de la prevederile articolului 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului 29/2013 (in baza careia disponibilizatii CFR Marfa nu ar mai primi venit de completare-n.r.), astfel incat persoanele disponibilizate sa beneficieze de venit lunar de completare. Aceasta masura este menita sa atenueze tensiunile sociale ce pot fi... mai mult
Luni, 11 Noiembrie 2013, ora 13:46
Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Roman (GFR), a declarat marti ca a cerut comisiei de privatizare a CFR Marfa restituirea de urgenta a garantiei de 10 milioane de euro, precum si a avansului de 20 de milioane de euro depus pentru a indeplini conditiile de preluare a companiei.
El s-a declarat surprins de delaratia ministrului Transporturilor, Ramona Manescu, care a afirmat luni ca este analizata oportunitatea retinerii garantiei.
GFR a depus o grantie de 10 milioane de euro si a depus un avans de 20 milioane de euro intr-un cont escrow, reprezentand 10% din valoarea actiunilor CFR Marfa pe care urma sa le preia. Daca privatizarea s-ar fi incheiat cu succes, GFR trebuia sa achite inca 172 milioane de euro.
Potrivit consultantului juridic care asista GFR, intrucat privatizarea CFR nu s-a realizat garantia trebuie recuperata de indata, in timp ce banii din contul escrow ar trebui sa fie disponibili in trei zile de la notificarea GFR.
Consultantul juridic a adaugat ca este analizata si posibilitatea ca GFR sa solicite daune, dar nu a fost luata inca o decizie.
Gruia Stoica a declarat ca isi doreste ca privatizarea sa fie dusa pana la capat.
"Ne dorim sa ducem aceasta privatizare pana la capat. Este ceva de genul operatie reusita, dar facem tumori, vanzatorul nu si-a indeplinit cateva clauze contractuale", a afirmat Stoica intr-o conferinta de presa.
Anterior, proprietarul GFR a afirmat ca analizeaza posibilitatea de a cere o ordonanta presedintiala... mai mult
Miercuri, 16 Octombrie 2013, ora 10:10
Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietarul Grup Feroviar Roman (GFR), a declarat marti ca analizeaza posibilitatea de a cere o ordonanta presedintiala in justitie prin care privatizarea CFR Marfa sa continue.
"Putem analiza posibilitatea de a cere o ordonanta presedintiala in justitie pentru ca privatizarea CFR Marfa sa continue", a declarat Stoica, proprietarul GFR.
Privatizarea CFR Marfa nu s-a putut finaliza la termenul limita, luni, 14 octombrie, pentru ca unele banci creditoare ale CFR Marfa nu si-au dat acordul pentru schimbarea actionariatului, iar Consiliul Concurentei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunta asupra tranzactiei.
Anexa actului normativ pentru privatizarea CFR Marfa prevede ca transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din actiuni se realizeaza la data indeplinirii cumulative a cinci conditii: emiterea unei decizii din partea autoritatilor de concurenta; finalizarea de catre vanzator a conversiei creantelor detinute de stat asupra companiei la data semnarii contractului si definitivarea structurii capitalului social al societatii in urma operatiunii; obtinerea de catre vanzator de la finantatorii interni si externi ai societatii a unui acord cu privire la modificarea structurii actionariatului societatii, ca efect al incheierii contractului; creditarea contului vanzatorului cu toate sumele datorate de cumparator si semnarea declaratiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de actiuni in... mai mult
Miercuri, 16 Octombrie 2013, ora 08:50
CFR Marfa va prelua datorii bugetare de 606 milioane lei de la CFR SA, prin compensarea unei parti din sumele pe care operatorul feroviar de marfa le are la compania de infrastructura, iar creantele bugetare vor fi convertite in actiuni, astfel ca veniturile din privatizare vor intra la buget.
"Va fi o ordonanta de urgenta prin care CFR Marfa va prelua datoria de 606 milioane lei pe care CFR Infrastructura o are la ANAF. Prin aceasta operatiune, ANAF va descarca pe CFR Infrastructura de creanta, iar CFR Marfa isi va stinge partial datoria pe care o are la CFR Infrastructura.
In pasul al doilea, statul va putea transforma datoriile preluate in actiuni, in vederea privatizarii. Prin aceasta procedura se scad semnificativ si arieratele companiilor de stat monitorizate de FMI, si se completeaza si veniturile bugetare", au declarat sursele guvernamentare.
Operatiunea a fost discutata si cu reprezentantii Comisiei Europene.
Licitatia va porni de la 180 de milioane de euro pentru 51% din actiuni
Potrivit strategiei de privatizare a CFR Marfa, aprobata de Guvern in luna februarie, CFR Marfa inregistra datorii totale de 1,8 miliarde lei, dintre care circa 600 milioane lei la buget si 600 milioane lei catre CFR Infrastructura, restul reprezentand penalitati de intarziere si restante catre furnizori privati.
Anuntul de privatizare publicat vineri de Ministerul Transporturilor stabileste ca licitatia pentru pachetul de 51% din actiunile CFR Marfa va porni de la un... mai mult
Vineri, 05 Aprilie 2013, ora 15:29
Anuntul de privatizare al CFR Marfa va fi publicat cand isi vor termina treaba cei de la Deloitte, cred ca pe 6 - 8 aprilie, a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, Relu Fenechiu, ministrul Transporturilor.
Guvernul a aprobat, in 13 februarie, strategia de privatizare a Societatii Nationale de Transport Feroviar de Marfa "CFR Marfa" SA. Documentul propune vanzarea unui pachet majoritar de actiuni unui investitor strategic sau unui consortiu format din investitori strategici si financiari.
Selectia investitorului se va realiza prin metode combinate cu criterii de precalificare a investitorilor, si anume negociere pe baza de oferte preliminare si neangajante urmata de licitatie cu oferta in plic, conform legislatiei in vigoare.
Singurul criteriu de adjudecare a licitatiei va fi pretul oferit.
Care sunt managerii privati de la CFR Calatori
In ceea ce priveste noul management de la CFR Calatori, acesta a spus ca membrii in Consiliul de Administratie, conform Ordonantei 109, sunt persoane selectate de catre companii de recrutare, respectiv de consortiul care are contract cu Ministerul Transporturilor.
"Din lista scurta pe care au facut-o astea au fost persoanele pe care eu am considerat ca ar trebui sa le aleg in acest Consiliu de Administratie. In activitatea mea de ministru al Transporturilor nu tin absolut deloc cont de alte considerente decat cele profesionale. Acest lucru vreau sa il fac pana la capat. Cred ca mai anormal ar fi fost daca in acest... mai mult
Joi, 21 Martie 2013, ora 17:38
Strategia de privatizare a CFR Marfa este discutata in sedinta de Guvern, dupa ce ieri a fost aprobata de Consiliul Suprem de Aparare al Tarii (CSAT). Trebuie evitat circul cu orice pret, a spus premierul Victor Ponta inaintea inceperii sedintei de Guvern.
"Am aprobat ieri in CSAT si azi in Guvern strategia de privatizare a CFR Marfa, va rog sa aveti grija in mod direct ca procedurile sa se desfasoare bine", i-a spus Victor Ponta ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu.
Premierul a reamintit ca CFR Marfa se va privatiza prin licitatie, cu investitori strategici, dar nu garanteaza pentru succesul acestui proces.
"Garantia de 10 milioane de euro ne scuteste de circ si alte evenimente, dar nu inseamna ca avem garantat succesulj", a afirmat Victor Ponta.
Intercity-urile trebuie repuse in circulatie
"In perioada urmatoare trebuie sa gasim solutia pentru Intercity-ul Bucuresti-Constanta", a spus premierul.
Trenurile Intercity pe ruta Bucuresti-Constanta au fost suspendate din data de 1 februarie, din cauza furturilor de pe linia ferata, care provoaca intarzieri foarte mari. Decizia este temporara, cursele urmand a fi reluate peste doua luni.
"Saptamana viitoare, chiar si prin ordonanta de urgenta, poate dublam minimul si maximul pedepselor pentru furturile de materiale rulante", a afirmat Ponta.
"Trebuie sa gasim solutii si pe partea de paza. Pana incepe sezonul trebuie sa avem Intercity-uri", a mai spus oficialul.
Potrivit reprezentantilor CFR,... mai mult
Miercuri, 06 Februarie 2013, ora 12:48