Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat luni, 26 iulie, că masca de protecţie va rămâne obligatorie în spaţii închise şi după data de 1 august, precizând că de la această dată nu vor fi neapărat relaxări noi, ci completări la cele existente, dând ca exemplu o creştere a numărului de participanţi la evenimente private.
Lucian Bode a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Cernavodă, că structurile MAI verirică în continuare dacă se respectă portul măştii de protecţie, iar în caz contrar sunt date amenzi.
“În continuare verificăm respectarea măsurilor de protecţie sanitară care încă sunt în vigoare. Masca, portul măştii la interior este o măsură obligatorie şi chiar o să vă dăm o informaţie legată de măsurile pe care le vom lua de la 1 august, masca va rămâne obligatorie şi după 1 august. Structurile noastre aplică în continuare sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară în fiecare zi. Transmit un mesaj cât se poate de clar, către populaţie, vă rog să respectaţi în continuare măsurile de protecţie sanitară”, a afirmat Bode.
Bode a mai transmis că, de la 1 august, nu vor mai fi neaparat noi măsuri de relaxare, ci vor exista completări la cele aflate deja în vigoare.
“Ne uităm cu îngrijorare la ce se întâmplă la alte state din Europa, ne uităm la măsurile pe care ei le-au luat. Noi suntem în etapa în care am relaxat o parte... mai mult
Luni, 26 Iulie 2021, ora 12:50
Calculele sunt estimative, bazate pe mai multe variabile, una dintre cele mai importante fiind randamentul anual al fondului de pensie privata obligatorie pe care l-ai ales.
Mai mult, la aceste calcule conteaza foarte mult si salariul tau brut dar si nivelul de cotizare pe care-l va impune statul in anii urmatori.
In calculele noastre, am luat in considerare o suma acumulata deja de 10.000 de lei in contul tau, cu o contributie lunara de 3,75% (cat este in prezent) si mai multe niveluri de salarii brute si randamente. Toate calculele de pensii tin cont si de faptul ca pensia se va acorda pe o perioada de 20 de ani.
Astfel ca, in cazul unui barbat care mai are 20 de ani pana la iesirea la pensie si care a strans deja 10.000 de lei in contul sau de pensie privata obligatorie, la un salariu brut de 3.000 de lei, acesta va avea o cotizatie lunara de 112,5 lei, iar la un randament anual de 4% al fondului de pensie, pana la pensie ar urma sa stranga 64.500 de lei, adica echivalentul unei pensii private obligatorii de 260 de lei, timp de 20 de ani.
Daca randamentul ar fi de 5% pe an, pensia lui ar creste la 300 de lei pe luna, la 6%, pensia creste la 349 de lei, iar la 7%, aceasta va ajunge la 406 lei.
20 de ani de cotizare - salariu brut: 4.000 de lei
Pastram aceleasi conditii dar majoram salariul brut cu 1000 de lei, adica si cotizatia lunara la creste la 150 de lei. In acest caz, pensia privata obligatorie va creste la 316 lei pe luna. Daca majoram... mai mult
Luni, 14 Decembrie 2020, ora 00:02
Pensia privata obligatorie, cunoscuta si ca Pilonul II de pensie, a starnit multe controverse in ultimii ani. Unele guverne chiar au pus problema nationalizarii acestui sistem, iar mai recent pensionarii au cerut integrarea sumelor cumulate in acest program in Pilonul I, pentru majorarea cu 40% a pensiilor actuale.
Cu toate acestea, Pilonul II este neglijat de foarte multi dintre romani, iar despre Pilonul III nici nu mai vorbim. Dar daca ar fi sa facem cateva calcule, folosind un simulator online, pentru a vedea cam cu ce pensie ne vom alege dupa ce am cotizat la Pilonul II, rezultatele ar trebui sa ne puna pe ganduri.
Pentru calculul pensiei la Pilonul II vom tine cont de mai multe elemente, precum varsta de pensionare, sexul participantului, varsta de la care a inceput sa cotizeze, suma cu care cotizeaza, dar si ce suma are in cont in momentul de fata si un randament anual la fondului pe care acesta l-a ales.
De asemenea, tineti cont ca se va folosi o suma fixa de cotizatie (adica salariu brut fix timp de 20-30 de ani), un randament mediu, ceea ce fac calculele mai mult decat estimative.
Pensie privata obligatorie: femeie, 25 ani
Pentru o femeie de 25 de ani, care va iesi la pensie in 2058 si care are deja in cont 10.000 de lei, iar salariul brut este de 5.000 de lei lunar, cotizatia ei la Pilonul II va fi de 187,5 lei pe luna (3,75%). Daca mai luam in calcul si faptul ca fondul la care cotizeaza are un randament anual de 4%, atunci suma stransa la... mai mult
Miercuri, 28 Octombrie 2020, ora 00:04
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a avertizat joi ca in capitala Rusiei purtarea mastilor sanitare ar putea fi obligatorie pana in octombrie cand va incepe vaccinarea masiva a populatiei impotriva COVID-19.
"Timpul necesar purtarii mastilor depinde de termenele in care va aparea un vaccin in masa. Potrivit estimarilor, acest lucru ar putea avea loc intre octombrie si februarie anul viitor. Sper ca in octombrie sa primim primele doze de vaccin", a declarat Sobianin, intr-un interviu acordat agentiei ruse TASS.
El a precizat ca pana atunci centrele medicale provizorii instalate in capitala pentru a combate noul coronavirus vor continua sa functioneze, ceea ce va permite spitalelor sa revina la un regim de lucru normal.
Capitala rusa, cu peste 12 milioane de locuitori, este principalul focar de COVID-19 din tara, cu in total 187.216 de contagieri confirmate si 2.685 de decese, desi in ultimele zile cazurile au inregistrat o scadere.
Sobianin a asigurat totodata ca datele personale colectate pentru urmarirea persoanelor contagiate si pentru declaratiile electronice de deplasare prin oras vor fi distruse dupa ce se va termina pandemia de coronavirus.
Masurile de izolare pentru a stavili raspandirea coronavirusului au fost impus pe 29 martie la Moscova, iar primele masuri de relaxare a restrictiilor au fost luate la 12 mai cu reactivarea sectoarelor industriei si constructiilor.
De luni, in ziua in care au fost redeschide magazinele, li se permite... mai mult
Joi, 04 Iunie 2020, ora 14:18
Politele obligatorii pentru locuinte se vor scumpi, dar vor include si riscurile legate de furtuni, pe langa cele de cutremur, inundatii si alunecari de teren.
Conform unui proiect de lege, citat de Profit.ro, toate locuintele din Romania trebuie sa fie asigurate indiferent daca sunt sau nu folosite in acest scop.
"La aproape zece ani de la emiterea Legii 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor, trebuie spus ca dificultatile cu care se confrunta actualul sistem de asigurari obligatorii de locuinte sunt extrem de complexe, fiind generate in principal de nivelul redus de acceptare in randul populatiei, gradul de acoperire situandu-se sub 20% din totalul fondului locativ, ceea ce a generat necesitatea gasirii unor solutii pe termen scurt, mediu si lung pentru asigurarea sustenabilitatii sistemului in conditiile actualului nivel al primei de asigurare stabilit de catre legiuitor, nivel al primei ce a fost anterior calculat pe baza unui grad de cuprindere in asigurare de 100%.
De asemenea, aparitia tot mai frecventa a unor dezastre naturale ca urmare a furtunilor si tomadelor a scos la iveala vulnerabilitatile si ineficienta sistemului de prevenire si protectie a populatiei in cazul unor calamitat de acest fel", este argumentul avansat.
Acelasi act normativ mai prevede insa ca proprietarii care nu-si asigura locuintele nu vor mai fi amendati.
Conform proiectului, s-ar permite incheierea... mai mult
Joi, 26 Decembrie 2019, ora 12:35
Educatia financiara ar trebui sa fie materie obligatorie in scoala si noi solicitam acest lucru de cativa ani buni, a afirmat, marti, intr-o conferinta de specialitate, Florin Danescu, presedintele executiv al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).
"Pentru banci, digitalizarea reprezinta o componenta importanta. Am facut nenumarate eforturi, inca din 2011, pe domeniul digitalizarii. Cred ca trebuie sa trecem de dialogul ca suntem pe ultimul loc, stim asta. Cred ca trebuie sa mergem la cauza. Rolul meu este sa incerc ca contribui si dam raspunsuri la motivele pentru care noi nu putem face pasi inainte. Cred ca o problema este lipsa dialogului cu industriile. Singuri nu vom reusi indiferent de cat de puternica este industria bancara, in orice tara. Eu, in ARB, prin componenta noastra europeana, am invatat ca daca europenii au ceva mai avansat decat noi este ca nu stim sa dialogam si sa oferim avantaje pe care fiecare dintre noi le poate oferi. Daca te uiti pe Facebook, vezi o realitate, daca te uiti pe Linkedin vezi o alta realitate... Solicitam de cativa ani buni ca educatia financiara sa fie materie obligatorie in scoli. Ne-am obisnuit sa criticam mai mult decat sa facem ceva impreuna, este o alta problema pentru care suntem aici", a declarat Danescu.
Oficialul ARB a mentionat, totodata, ca sistemul bancar transmite propuneri autoritatilor centrale, insa rar se primesc si raspunsuri.
"Acum doi ani am reusit sa facem un pas in fata cu prim-ministrul de atunci, domnul... mai mult
Marti, 02 Aprilie 2019, ora 10:56
Un proiect de lege a primit aviz pozitiv din partea Guvernului pentru a modifica legea asigurarilor obligatorii pentru locuinte.
Daca initiativa legislativa va ajunge sa fie adoptata, romanii vor primi bani si pentru daunele produse de furtuni caselor asigurate, nu doar pentru cele cauzate de inundatii, alunecari de teren si cutremure.
Singura problema este ca aceasta modificare legislativa ar putea scumpi politele obligatorii, descuranjandu-i sa isi mai asigure locuintele chiar si pe putinii romani care o fac in prezent. Desi sunt obligatorii!
Legea ii obliga deja de un deceniu pe romani sa isi incheie, anual, polite obligatorii de asigurare a locuintelor pe care le detin. Mai exact, la Articolul 3 din Legea 260/2008 "privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren si inundatiilor" se arata ca:
"persoanele fizice si juridice sunt obligate sa isi asigure impotriva dezastrelor naturale, in conditiile prezentei legi, toate constructiile cu destinatia de locuinta, din mediul urban sau rural, aflate in proprietatea acestora si inregistrate in evidentele organelor fiscale".
Statul a stabilit inca de la inceput ca pretul la care asiguratorii pot vinde politele obligatorii trebuie sa fie mic, tocmai pentru ca toti proprietarii de locuinte sa si le permita.
Astfel, s-a stabilit ca pretul politei sa fie de 10 euro (circa 46 lei) pe an pentru o casa de tip B, adica una fara strucutra de rezistanta din beton armat,... mai mult
Vineri, 03 August 2018, ora 08:52
Premierul Sorin Grindeanu, a afirmat, sambata, la Timisoara, ca rata de vaccinare in Romania este de doar 60%, desi ar trebui sa fie circa 95% si ca s-ar putea sa fie nevoie, pentru a stopa focarele de rujeola, de o forma de obligativitate a vaccinarii, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Premierul Romaniei a vizitat, sambata, Spitalul de Copii "Louis Turcanu" din Timisoara, unde, de patru ani, se construieste un nou corp de cladire, iar lucrarile nu au fost finalizate nici in acest moment. De asemenea, Sorin Grindeanu s-a intalnit cu medicii de familie din judet, cu reprezentantii spitalelor, ai Directiei de Sanatate Timis si ai Casei Judetene de Sanatate Timis pentru a discuta despre situatia vaccinurilor, in conditiile in care judetul Timis este primul pe tara in ceea de priveste numarul de decese din cauza rujeolei, dar si al imbolnavirilor.
La finalul intalnirii, premierul Romaniei a declarat presei ca spera ca situatia sa fie rezolvata la nivel national.
"Sunt 8 decese in Timis, la copii, din diverse cauze initiale, dar cea finala este urmatoarea: nu au fost vaccinati. Suntem pe primul loc in tara, iar adunate cazurile de rujeola din judetele Timis, Caras-Severin si Arad sunt cat toata tara la un loc. Nu se poate asa ceva. Cauzele care au dus aici sunt diverse, dar am ajuns in aceasta situatie. Eu sper ca toata lumea sa-si dea concursul, sa rezolvam problema.
Cert este ca, din acest punct de vedere, unele schimbari le-am facut, ltele vor fi in perioada... mai mult
Sambata, 20 Mai 2017, ora 16:42
Presedintele Igor Dodon a declarat ca ar fi necesar ca limba rusa sa redevina disciplina obligatorie in scolile din Republica Moldova, statut pe care l-a avut pana in anul 2014.
"Cred ca este necesar sa ne reintoarcem la studierea obligatorie a limbii ruse in scoli. A fost pur si simplu transformata intr-o activitate extracurriculara in urma cu trei ani", a declarat Dodon pentru postul Rossiya 24 TV.
Presedintele a mai adaugat ca peste 90% din cetatenii Republicii Moldova utilizeaza limba rusa.
Potrivit Codului Educatiei din Republica Moldova, document adoptat in anul 2014, "statul garanteaza formarea si dezvoltarea competentei de comunicare eficienta in limba romana, in limbile minoritatilor nationale, dupa caz, si cel putin in doua limbi de circulatie internationala in toate scolile", astfel limba rusa a devenit limba optionala, avand un statut similar cu al celorlalte limbi straine.
Citeste si:
Dodon a asteptat patru ore in anticamera lui Putin. Dupa care, a cerut parteneriat strategic cu Rusia si dubla cetatenie pentru moldoveniDodon vrea sa atraga investitorii rusi cu promisiunea de libera trecere in UE ...citeste mai departe despre "Dodon cere ca limba rusa sa fie din nou obligatorie in scolile din Moldova" pe Ziare.com mai mult
Duminica, 26 Martie 2017, ora 20:55