Depozitarul Central (DC), societatea care realizeaza operatiunile de compensare-decontare pentru tranzactiile pe bursa, a inregistrat joi in sistemul de compensare-decontare si registru RoClear obligatiunile emise de CNTEE Transelectrica SA.
Aceste obligatiuni sunt tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) incepand de joi, 16 ianuarie 2014.
Emisiunea de obligatiuni corporative are o valoare totala de 200 de milioane de lei si o maturitate de cinci ani, respectiv data de 19 decembrie 2018. Dobanda este fixa, de 6,1% pe an, iar obligatiunile vor avea simbolul TEL18. Numarul de obligatiuni emise se este de 20.000, la o valoare nominala de 10.000 lei.
Transelectrica este listata pe piata de capital din 29 august 2006, fiind prima companie de profil care a ajuns la cota Bursei.
Transelectrica este operatorul sistemului national de transport al energiei, iar statul controleaza prin Ministerul Finantelor Publice 58,69% din actiunile companiei. Fondul Proprietatea are 13,5% din actiuni, iar SIF Oltenia detine 6,85%.
Depozitarul Central este o institutie a pietei de capital din Romania, care asigura compensarea si decontarea tranzactiilor cu instrumente financiare, evidenta registrelor societatilor emitente si este o societate pe actiuni, membra a grupului Bursa de Valori Bucuresti. mai mult
Vineri, 17 Ianuarie 2014, ora 08:00
Piata globala a obligatiunilor corporative s-a injumatatit in luna august fata de perioada corespunzatoare a anului trecut, la minimul ultimilor cinci ani. Companiile au preferat sa amane planurile de finantare, descurajate de cresterea randamentului titlurilor de Trezorerie SUA.
Companiile cu rating de credit recomandat investitiilor pe termen lung ("investment grade") au atras de la inceputul lunii august numai 61 miliarde de dolari prin emisiuni de obligatiuni, cel mai scazut nivel din 2008, fata de peste 121 miliarde de dolari in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit FT.
Declinul este o consecinta a semnalelor transmise de Rezerva Federala a Statelor Unite (Fed) privind reducerea programului de relaxare cantitativa incepand din luna septembrie. Programul presupune preluarea de obligatiuni din piata de catre banca centrala in cuantum de 85 miliarde de dolari pe luna.
Presedintele bancii centrale a SUA, Ben Bernanke, a anuntat inca din luna mai primele detalii legate de reducerea programului. De atunci, randamentul titlurilor de Trezorerie SUA cu maturitatea la 10 ani a crescut la peste 2,9%, fata de 1,61% la inceputul lunii mai, potrivit Financial Times (FT).
Cresterea randamentului obligatiunilor reduce valoarea acestora, astfel ca investitorii cauta sa acopere pierderile generate de schimbarea de strategie a Fed.
Piata obligatiunilor corporative a crescut puternic in prima parte a anului, apogeul fiind atins in aprilie, cand Apple a emis titluri de... mai mult
Luni, 26 August 2013, ora 10:36
Cel putin inca o emisiune de obligatiuni corporative ar putea fi listata la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) pana la finalul acestui an, apreciaza presedintele BVB, Lucian Anghel.
"Succesul emisiunii de obligatiuni Unicredit Tiriac Bank arata potentialul de finantare in lei, pe termen lung, al pietei de capital romanesti. Este cea mai mare emisiune de bonduri din ultimii patru ani. Sper ca pana la finalul anului sa mai avem cel putin o emisiune de obligatiuni listata", a declarat marti presedintele BVB, cu ocazia inceperii tranzactionarii obligatiunilor Unicredit Tiriac Bank.
Anghel a mentionat ca in urma cu un an au inceput discutii cu autoritatea de supraveghere pentru masuri de dezvoltare a pietei obligatiunilor si ca prin tranzactii de tip "turnaround" ar putea fi facilitat accesul investitorilor internationali pentru achizitionarea de bonduri romanesti fara a mai fi nevoie sa isi deschisa in Romania conturi de tranzactionare.
Dorin Alexandru Badea, director corporate investment banking la Unicredit Tiriac Bank a mentionat ca, pe langa faptul ca emisiunea de obligatiuni Unicredit Tiriac Bank este cea mai mare din istoria bursei locale, aceasta este si cea mai mare emisiune de de obligatiuni a unei banci din Romania, dupa anul 2008, in contextul crizei economice.
De asemenea, Badea a mentionat ca majoritatea investitorilor institutionali de top din Romania au achizitionat obligatiuni emise de banca.
Bursa de Valori Bucuresti a inceput marti tranzactionarea... mai mult
Marti, 02 Iulie 2013, ora 14:16
Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare a subscris 20% din totalul de 550 de milioane de lei (121 de milioane de euro) cat a fost emisiunea de obligatiuni negarantate cu maturitate de cinci ani lansata de UniCredit Tiriac Bank, aceasta fiind prima sa investitie in cadrul programului de sprijinire a dezvoltarii pietei romanesti de capital.
Potrivit unui comunicat al BERD, banca a lansat un program de 150 milioane de euro in vederea sustinerii emisiunilor de obligatiuni pe termen mediu si lung emise de institutiile financiare locale.
Prima investitie a BERD in cadrul acestui program s-a derulat prin subscrierea de obligatiuni in moneda locala emisa de UniCredit Tiriac Bank. Astfel, BERD a subscris 20% din totalul de 550 de milioane de lei (echivalentul a 121 de milioane de euro) la care s-a ridicat emisiunea de obligatiuni negarantate cu maturitate de cinci ani, care a atras peste 30 de investitori.
Investitorii institutionali locali au subscris in total peste jumatate din volumul emisiunii de obligatiuni.
"Suntem incantati sa sustinem prima emisiune de obligatiuni in moneda locala a bancii UniCredit Tiriac, care este, totodata, una dintre primele emisiuni de obligatiuni emise de o banca comerciala din Romania de la declansarea crizei economice. Credem ca acest proiect va deschide calea si altor institutii financiare sa acceseze pietele de obligatiuni ca surse alternative de finantare, contribuind, astfel, la dezvoltarea pietei de capital din Romania.... mai mult
Marti, 02 Iulie 2013, ora 10:37
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) incepe marti tranzactionarea obligatiunilor corporative emise de Unicredit Tiriac Bank, la sectorul Titluri de credit - Categoria obligatiuni corporative.
"Ne bucuram ca Unicredit Tiriac Bank a ales Bursa de Valori Bucuresti pentru a se finanta. Speram ca tot mai multe companii vor realiza potentialul pietei de capital din Romania si ii vor urma exemplul. Succesul ofertei Unicredit Tiriac Bank demonstreza inca o data ca in piata exista atat bani cat si interes din partea investitorilor pentru emisiuni noi", a declarat Lucian Anghel, presedintele BVB, intr-un comunicat de presa.
Aceasta este cea de a 16-a emisiune de obligatiuni corporative care are loc la BVB. In prezent, la BVB, in sectorul Titluri de credit - Categoria obligatiuni corporative, se mai tranzactioneaza obligatiunile emise de European Bank for Reconstruction and Development (BERD) in 2009, de Banca Europeana pentru Investitii (BEI) in 2007 si de GDF Suez Energy Romania in 2012.
Obligatiunile Unicredit Tiriac Bank au o valoare nominala de 10.000 lei, valoarea totala a emisiunii este de 550 milioane lei, iar rata dobanzii este 6,35%. mai mult
Marti, 02 Iulie 2013, ora 08:21
Transelectrica intentioneaza sa lanseze in noiembrie o emisiune de obligatiuni cu maturitate de cinci ani, prin care sa imprumute circa 200 milioane lei (45 milioane euro) de la investitori institutionali, pentru refinantarea unor credite si pentru completarea necesarului de finantare a investitiilor.
"Directoratul societatii, la recomandarea Consiliului de Supraveghere, a decis initierea procedurilor unei prime emisiuni de obligatiuni corporative, care sa contribuie la imbunatatirea lichiditatii societatii, la reducerea expunerii valutare si la diversificarea surselor de finantare pe termen lung.
Suplimentar, o emisiune de obligatiuni s-ar constitui intr-un prim pas spre cresterea vizibilitatii costurilor de finantare ale Transelectrica, in special aferente programului de investitii, cu efecte pozitive anticipate in ratingul societatii (astazi Ba2) si nu in ultimul rand asupra costurilor de finantare si a valorii de piata a companiei", se arata intr-un comunicat transmis, joi, de companie, Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Emisiunea de obligatiuni trebuie aprobata si de actionari, intr-o AGA.
Oferta de obligatiuni ar urma sa fie finalizata in doua jumatate a lunii noiembrie, cand titlurile vor fi listate la BVB. Obligatiunile vor avea o dobanda fixa.
"In urma incheierii cu succes a acestei emisiuni, societatea, sub rezerva aprobarii de catre Adunarea Generala a Actionarilor, va considera initierea unui program continuu pe termen mediu, cu cresterea... mai mult
Joi, 27 Iunie 2013, ora 10:55
Oferta primara de vanzare de obligatiuni corporative emise de UniCredit Tiriac Bank, in valoare de 500 milioane lei, a fost aprobata de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF).
Banca emite obligatiuni corporative in lei, negarantate, cu maturitatea de cinci ani, scadente in 2018, nominative, in forma dematerializata, evidentiate prin inscriere in cont, potrivit unui comunicat al UniCredit Tiriac Bank.
Oferta va fi declarata deschisa pe 14 iunie, ora 9.00, si va fi declarata inchisa pe 21 iunie, ora 13.00.
Oferta initiala este de 50.000 de obligatiuni, fiecare avand valoarea nominala de 10.000 de lei. In cazul in care subscrierile vor depasi acest numar, UniCredit Tiriac Bank poate creste numarul de obligatiuni pana la maximum 70.000 de unitati. Subscrierea minima este de 50 de unitati.
Oferta va fi considerata incheiata cu succes daca minimum 70% din suma tintita este subscrisa, precizeaza banca.
Subscrierile vor fi inregistrate exclusiv de intermediarul emisiunii, SSIF Broker.
Cuponul va fi de minimum 6% pe an, iar nivelul final al acestuia va fi anuntat public, cel mai tarziu in a patra zi lucratoare de derulare a ofertei, cu respectarea reglementarilor legale in vigoare. Plata dobanzii se va realiza in datele de 15 iunie, respectiv 15 decembrie, ale fiecarui an, scadenta obligatiunilor fiind 15 iunie 2018.
Fondurile nete rezultate in urma emisiunii obligatiunilor, dupa plata comisioanelor, onorariilor si a altor cheltuieli cu privire la... mai mult
Vineri, 14 Iunie 2013, ora 08:10
Mai multe companii mari intentioneaza sa apeleze la emisiuni de obligatiuni corporative ca sursa alternativa de finantare, potrivit directorului general al Bursei de Valori Bucuresti, Victor Cionga.
Marti, a inceput tranzactionarea obligatiunilor corporative emise de GDF Suez Romania pe piata reglementata administrata de BVB, oferta ce a fost suprasubscrisa la 113%.
In opinia lui Victor Cionga, acesta este "un pas care sparge gheata in ceea ce priveste obligatiunile corporatiste" si arata ca interesul firmelor cu rating foarte bun sau ale caror companii-mama au un rating foarte bun creste in ceea ce priveste piata de capital, in conditiile actuale in care procesul de creditare este foarte redus.
"Din cauza conditiilor internationale si a implementarii Basel III pentru banci asistam la o timiditate din partea acestora de a mai oferi credite cum o faceau inainte si, atunci, piata de capital devine o alternativa de finantare mai intai pentru jucatorii mari si speram intr-un proces de dezvoltare a pietei pe urmatorii 3 - 4 ani si ca scopul nostru sa fie ajuns si anume sa fie piata de capital o alternativa reala de finantare pentru tot felul de companii si mai ales pentru companiile cu capital integral romanesc sau majoritar romanesc", a spus Cionga.
BVB nu trebuie sa atraga firme la listare, ci brokerii
Acesta si-a exprimat speranta ca vor exista proiecte similare, intrucat oferta publica pentru obligatiuni emise de GDF Suez Romania reprezinta un pas bun pentru... mai mult
Marti, 20 Noiembrie 2012, ora 12:20
Lucian Anghel, presedintele Consiliului de Administratie BVB, a anuntat ca in urmatorul an vom vedea mai multe emisiuni de obligatiuni corporative, iar acestea vor fi listate pe piata de capital de la Bucuresti.
"Pe corporate bond sunt mai multe proiecte in discutie, succesul GDF le va aduce in urmatoarele 12 luni pe bursa", a sustinut seful BVB intr-o conferinta de presa organizata de distribuitorul de gaze naturale GDF SUEZ Energy Romania.
Aceasta companie a atras recent de pe piata locala de capital 250 milioane lei (54,6 milioane euro) printr-o oferta in care a vandut obligatiuni cu maturitate la cinci ani, cu o dobanda fixa de 7,4% pe an, scrie Mediafax.
Emisiunea de obligatiuni a fost suprasubscrisa in proportie de 113%, printre cumparatori aflandu-se fonduri de investitii, fonduri de pensii si asiguratori. Listarea obligatiunilor la BVB va avea loc in jurul datei de 20 noiembrie.
"Banii din aceasta emisiune sunt foarte buni pentru investitiile noastre, inclusiv pentru parcul eolian. Nu avem nevoi urgente de finantare, dar nu excludem o noua emisiune de bonduri la un moment dat. Am vazut si stim acum cum se face, dar deocamdata ne multumim cu asta", a declarat in conferinta presedintele director general al GDF SUEZ Energy Romania, Eric Stab.
Singurele emisiuni de obligatiuni corporative listate la BVB sunt ale Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (130 milioane lei) si ale Bancii Europene de Investitii (300 milioane lei). Cea mai recenta... mai mult
Joi, 25 Octombrie 2012, ora 13:53